by Pio Romeno | oct. 23, 2013 | Stiri
În cadrul audienţei generale din această dimineaţă, la care au participat peste o sută de mii de credincioşi, Sfântul Părinte Papa Francisc, continuând şirul de cateheze despre Biserică, a meditat despre: “Maria – imagine şi model al Bisericii”, folosindu-se de o expresie a Conciliului Vatican II: “Aşa cum învăţa deja Sfântul Ambrozie, Maica Domnului este o figură a Bisericii în ordinea credinţei, iubirii şi unirii perfecte cu Cristos” (Lumen Gentium, 63). Papa a pornit de la primul aspect: “Maria ca şi model de credinţă”. Maria răspunde “da” proiectului lui Dumnezeu şi din acel moment credinţa ei primeşte o nouă lumină: se concentrează asupra lui Isus, Fiul lui Dumnezeu, care de la ea a luat trup şi în care se împlinesc făgăduinţele istoriei mântuirii. Credinţa Mariei reprezintă împlinirea credinţei Israelului, în ea este concentrat întregul itinerar de credinţă al acelui popor, care aştepta răscumpărarea. În acest sens reprezintă modelul de credinţă al Bisericii, care îl are ca şi centru pe Cristos, întruparea iubirii infinite a lui Dumnezeu. “Maria – model de iubire”, este al doilea aspect abordat de Sfântul Părinte. Fecioara Maria, a subliniat Papa, vrea să ne aducă tuturor, marele dar care este Isus; care poartă cu El iubirea, pacea şi bucuria Sa. Aşa este şi Biserica, ca şi Maria. Biserica nu este un magazin, nu este o agenţie umanitară, nu este o organizaţie non-guvernamentală, Biserica este trimisă să ducă la toţi pe Cristos şi Evanghelia Sa. În cele din urmă, Papa a dezvoltat un ultim aspect: “Maria- model de unire cu Cristos”. Fiecare acţiune a Mariei a fost făcută întotdeauna în unire perfectă cu Cristos. Această unire îşi...
by Pio Romeno | oct. 20, 2013 | Stiri
,,Dumnezeu ştie totul despre noi, dar ne invită să ne rugăm cu insistenţă”, a amintit Sfântul Părinte în cadrul Rugăciunii Angelus, făcând referire la parabola Evangheliei de astăzi (Lc 18, 1-8), în care Isus vorbeşte despre “necesitatea de a ne ruga în mod continuu, fără a ne pierde nădejdea”. În itinerariul nostru cotidian, mai ales în dificultăţi, în lupta contra răului, Dumnezeu nu este departe, este de partea noastră; noi luptăm cu Dumnezeu alături, iar rugăciunea este arma noastră, care ne face să simţim prezenţa Sa, îndurarea Sa şi ajutorul Său. Lupta împotriva răului, a adăugat Papa este “grea şi lungă, cere răbdare şi rezistenţă”. În această luptă, Dumnezeu este aliatul nostru, credinţa în El reprezintă forţa noastră, iar rugăciunea este expresia credinţei, deoarece dacă încetează credinţa, încetează şi rugăciunea, iar noi umblăm în întuneric, pierzându-ne pe drumul vieţii. Rugăciunea perseverentă este, prin urmare, “expresia credinţei într-un Dumnezeu care ne cheamă să luptăm alături de El, în fiecare zi, în fiecare moment, pentru a învinge răul prin bine. În acest sens, Sfântul Părinte a dorit să menţioneze “multele femei care luptă pentru propria familie, care se roagă şi care nu îşi pierd niciodată nădejdea. La sfârşitul Rugăciunii Angelus, Sfântul Părinte Francisc a amintit despre Ziua Mondială a Misiunilor 2013, care se marchează anual în a treia duminică din luna octombrie. De asemenea şi-a exprimat apropierea faţă de populaţia statului Filipine, afectată de un cutremur puternic. Totodată a transmis un salut tuturor mamelor din Argentina, ţară în care astăzi se sărbătoreşte “Ziua...
by Pio Romeno | oct. 18, 2013 | Stiri, Uncategorized
În cadrul audienţei generale de miercuri, continuând şirul catehezelor dedicate atributelor Bisericii prezente în Crez, Sfântul Părinte Francisc s-a oprit asupra caracterului apostolic al acesteia, explicând că: “a mărturisi că Biserica este apostolică înseamnă a sublinia legătura constitutivă pe care aceasta o are cu Apostolii, cu acel mic grup, alcătuit din 12 bărbaţi, pe care Isus i-a chemat într-o zi la Sine, i-a chemat pe nume, pentru a rămâne cu El şi pentru a-i trimite să predice.” (cf. Mc 3, 13-19). De asemenea, Papa a subliniat trei semnificaţii ale adjectivului “apostolică”, aplicat Bisericii: Biserica este apostolică pentru că este fondată pe predicarea, rugăciunea şi autoritatea Apostolilor, dată lor de către Cristos însuşi. Când Isus a constituit grupul Apostolilor, a format o comunitate în esenţă misionară, cu două sarcini principale: să se roage la Dumnezeu şi să proclame Evanghelia. Biserica este apostolică pentru că păstrează şi transmite, cu ajutorul Spiritului Sfânt care locuieşte în ea, învăţătura şi bogăţia cuvintelor sănătoase auzite de la Apostoli. (CBC nr. 857). Biserica păstrează de-a lungul secolelor această comoară preţioasă, reprezentată de Sfânta Scriptură, de doctrină, de Sfintele Taine şi de ministerul păstorilor, astfel încât să putem fi fideli lui Cristos şi să participăm la însăşi viaţa Sa. Biserica este apostolică pentru că este trimisă să ducă Evanghelia întregii lumi. Ea continuă misiunea pe care Cristos a încredinţat-o Apostolilor: “Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Spirit, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă. Şi iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Mt 28, 19-20). Biserica îşi are rădăcinile în...
by Pio Romeno | oct. 17, 2013 | Stiri
Ⓒfoto Colegiul Pio Romeno Ⓒfoto Colegiul Pio Romeno Sâmbătă, 12 octombrie, a fost organizată în Piaţa Sfântul Petru din Roma o Veghe de rugăciune, cu ocazia Zilei Mariane din calendarul Anului Credinţei, în faţa statuii Fecioarei Maria de la Fatima (Portugalia), adusă la Roma special pentru acest eveniment. La acestă Veghe de rugăciune au luat parte zeci de mii de credincioşi din diferite ţări, printre care şi România. Ziua Mariană a avut ca titlu: “Fericită pentru că ai crezut”, dar aceste cuvinte ale Elisabetei – verişoara Fecioarei Maria – sună ca un îndemn adresat creştinilor de a face la fel, să creadă în Fiul, imitându-o pe Preacurata, după cum a spus şi Sfântul Părinte: “Maria ne conduce întotdeauna la Isus, este o femeie de credinţă care crede cu adevărat”. Duminică, 13 octombrie, zi în care se comemorează apariţiile Fecioarei Maria de la Fatima, Sfânta Liturghie, celebrată în prezenţa statuii originale a Maicii Domnului din oraşul portughez, a marcat încheierea Zilei Mariane, organizată în Anul Credinţei la Roma de către Consiliul Pontifical pentru Noua Evanghelizare. De asemenea, la sfârşitul Sfintei Liturghii, Sfântul Părinte Papa Francisc a recitat public, în faţa zecilor de mii de credincioşi prezenţi “Actul de încredinţare la Fericita Feciară Maria de la Fatima”. Liviu...
by Pio Romeno | oct. 13, 2013 | Stiri
Sfântul Părinte Papa Francisc a amintit în cadrul Rugăciunii Angelus de astăzi, din Piaţa Sfântul Petru, în faţa a peste 150.000 de credincioşi de beatificarea celor 522 de martiri ai persecuţiei spaniole, care a avut loc astăzi la Tarragona (Spania): “Să-L lăudăm pe Domnul pentru aceşti mărturisitori curajoşi ai Săi, cerem prin mijlocirea lor eliberarea lumii de orice formă de violenţă”. Ceremonia de beatificare de astăzi a fost prezidată de către Cardinalul Angelo Amato, prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor. De asemenea, Papa Francisc a transmis participanţilor şi un mesaj video, în care a indicat martiriul ca şi exemplu de urmat pentru a ieşi din sine şi a se deschide la Dumnezeu. La sfârşitul Rugăciunii Angelus, Papa a salutat numeroasele grupuri de pelerini prezente la Roma, cu ocazia Zilelor...
by Pio Romeno | oct. 9, 2013 | Stiri
Sfântul Părinte, în cadrul audienţei generale de astăzi, şi-a continuat cateheza asupra Bisericii, oprindu-se pentru a reflecta asupra “catolicităţii”. Mai întâi de toate, Papa a întrebat: Ce înseamnă “catolic”? Derivă din grecescul kath’olon, care înseamnă “în conformitate cu tot”, totalitate. În ce sens această totalitate se aplică Bisericii? În ce sens noi spunem că Biserica este catolică? În primul rând, a spus Sfântul Părinte, Biserica este catolică pentru că este spaţiul, casa în care este anunţată întreaga credinţă, în care mântuirea pe care Cristos ne-a adus-o este oferită tuturor. Biserica este locul unde întâlnim îndurarea lui Dumnezeu, care ne transformă, deoarece în ea este prezent Isus Cristos. Fiecare dintre noi găseşte în Biserică ceea ce este necesar pentru a crede, pentru a trăi ca şi creştini şi pentru a deveni sfinţi. Biserica este catolică, pentru că este universală, este răspândită în fiecare parte a lumii şi vesteşte Evanghelia la fiecare bărbat şi la fiecare femeie. Biserica nu este un grup de elită, nu îi priveşte doar pe unii.Ea nu este doar în umbra turlei noastre, ci îmbraţişează o diversitate de popoare, popoare care mărturisesc aceeaşi credinţă, se hrănesc din aceeaşi Euharistie şi sunt slujite de acceaşi Păstori. Să ne simţim în comuniune cu toate Bisericile, cu toate comunităţile catolice mari şi mici din...