by Pio Romeno | mai 28, 2013 | Rugaciunile zilei Calendar Greco-Catolic (Romania)
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin! Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le. de 3 ori Psalmul 103 Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte. Întru strălucire şi în mare podoabă Te-ai îmbrăcat; Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină; Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui; Cel ce pui norii suirea Ta; Cel ce umbli peste aripile vânturilor; Cel ce faci pe îngerii Tăi spirite şi pe servitorii Tăi ca flăcările focului; Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui şi nu se va clătina în veacul veacului. Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea lui; peste munţi vor sta ape. De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tău se vor înfricoşa. Se înalţă munţi şi se coboară văi, în locul în care le-ai întemeiat pe ele. Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul. Cel ce trimiţi izvoare în văi, prin mijlocul munţilor vor trece ape; Se vor adăpa toate fiarele câmpului, asinii sălbatici setea îşi vor potoli. Peste acelea păsările cerului vor locui; din mijlocul stâncilor vor da glas. Cel ce adăpi munţii din cele mai de deasupra ale Tale, din rodul lucrărilor Tale se va sătura pământul. Cel ce răsari iarbă animalelor şi verdeaţă spre folosul oamenilor; Ca să scoată pâine din pământ şi vin ce veseleşte inima omului; Ca să veselească faţa cu untdelemn cu pâine inima omului să...
by Pio Romeno | mai 28, 2013 | Rugaciunea zilei-Calendario Bizantino Italia
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin! Împărate ceresc, Mângâietorule. Spirite al adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te aşează întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre. Doamne, îndură-Te de noi. (de trei ori) Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit. Şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin. Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Împăratul nostru Dumnezeu. Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Hristos Împăratul nostru Dumnezeu. Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la însuşi Hristos Împăratul şi Dumnezeul nostru. Psalmul 103 Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte. Întru strălucire şi în mare podoabă Te-ai îmbrăcat; Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină; Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui; Cel ce pui norii suirea Ta; Cel ce umbli peste aripile vânturilor; Cel ce faci pe îngerii Tăi spirite şi pe servitorii Tăi ca flăcările focului; Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui şi nu se va clătina în veacul veacului. Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea lui; peste munţi vor sta ape. De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tău se vor înfricoşa. Se înalţă munţi şi se coboară văi, în locul în care le-ai întemeiat pe ele. Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul. Cel ce trimiţi izvoare în văi, prin mijlocul munţilor...
by Pio Romeno | mai 28, 2013 | Rugaciunea zilei-Calendario Bizantino Italia
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin! Împărate ceresc, Mângâietorule. Spirite al adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te aşează întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre. Apoi alternativ: Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. (de 3 ori) Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda ta. (de 2 ori) Psalmul 62. Dumnezeule, Dumnezeul meu, din zorii zilei spre tine alerg, Însetat-a de tine sufletul meu, precum şi trupul meu, în pământ pustiu, şi neumblat, şi fără apă. De aceea, întru cel-sfânt m-am arătat ţie, ca să văd puterea ta şi gloria ta. Că mai bună e mila ta, decât bucuriile vieţii: buzele mele te vor lăuda. Pentru aceea, bine te voi cuvânta în viaţa mea, şi întru numele tău voi înălţa mâinile mele. Întocmai ca de măduvă şi de grăsime, sătura-se-va sufletul meu: şi cu buze de bucurie te va lăuda gura mea. Adusu-mi-am aminte de tine în aşternutul meu: în revărsatul zorilor m-am gândit la Tine. Că ai fost ajutorul meu: sub acoperemântul aripilor tale mă voi bucura. Lipitu-s-a de tine sufletul meu, şi dreapta ta m-a sprijinit. Iar ei în zadar au căutat sufletul meu: cufunda-se-vor în cele mai de jos ale pământului: Da-se-vor în mâinile sabiei, pradă vor fi şacalilor. Iar regele se va veseli de Dumnezeu, lăudat va fi tot cel ce se jură întru dânsul: că s-a astupat gura celor ce grăiesc nedreptăţi. Şi iarăşi: În revărsatul...
by Pio Romeno | mai 28, 2013 | Rugaciunile zilei Calendar Greco-Catolic (Romania)
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin! Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le. de 3 ori Apoi alternativ: Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. (de 3 ori) Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda ta. (de 2 ori) Psalmul 62. Dumnezeule, Dumnezeul meu, din zorii zilei spre tine alerg, Însetat-a de tine sufletul meu, precum şi trupul meu, în pământ pustiu, şi neumblat, şi fără apă. De aceea, întru cel-sfânt m-am arătat ţie, ca să văd puterea ta şi gloria ta. Că mai bună e mila ta, decât bucuriile vieţii: buzele mele te vor lăuda. Pentru aceea, bine te voi cuvânta în viaţa mea, şi întru numele tău voi înălţa mâinile mele. Întocmai ca de măduvă şi de grăsime, sătura-se-va sufletul meu: şi cu buze de bucurie te va lăuda gura mea. Adusu-mi-am aminte de tine în aşternutul meu: în revărsatul zorilor m-am gândit la Tine. Că ai fost ajutorul meu: sub acoperemântul aripilor tale mă voi bucura. Lipitu-s-a de tine sufletul meu, şi dreapta ta m-a sprijinit. Iar ei în zadar au căutat sufletul meu: cufunda-se-vor în cele mai de jos ale pământului: Da-se-vor în mâinile sabiei, pradă vor fi şacalilor. Iar regele se va veseli de Dumnezeu, lăudat va fi tot cel ce se jură întru dânsul: că s-a astupat gura celor ce grăiesc nedreptăţi. Şi iarăşi: În revărsatul zorilor m-am gândit la tine, că ai fost ajutorul meu, şi sub acoperemântul aripilor tale mă voi bucura. Lipitu-s-a...
by Pio Romeno | mai 27, 2013 | Rugaciunile zilei Calendar Greco-Catolic (Romania)
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin! Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le. de 3 ori Psalmul 103 Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte. Întru strălucire şi în mare podoabă Te-ai îmbrăcat; Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină; Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui; Cel ce pui norii suirea Ta; Cel ce umbli peste aripile vânturilor; Cel ce faci pe îngerii Tăi spirite şi pe servitorii Tăi ca flăcările focului; Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui şi nu se va clătina în veacul veacului. Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea lui; peste munţi vor sta ape. De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tău se vor înfricoşa. Se înalţă munţi şi se coboară văi, în locul în care le-ai întemeiat pe ele. Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul. Cel ce trimiţi izvoare în văi, prin mijlocul munţilor vor trece ape; Se vor adăpa toate fiarele câmpului, asinii sălbatici setea îşi vor potoli. Peste acelea păsările cerului vor locui; din mijlocul stâncilor vor da glas. Cel ce adăpi munţii din cele mai de deasupra ale Tale, din rodul lucrărilor Tale se va sătura pământul. Cel ce răsari iarbă animalelor şi verdeaţă spre folosul oamenilor; Ca să scoată pâine din pământ şi vin ce veseleşte inima omului; Ca să veselească faţa cu untdelemn, cu pâine inima omului să...
by Pio Romeno | mai 27, 2013 | Rugaciunile zilei Calendar Greco-Catolic (Romania)
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin! Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le. de 3 ori Apoi alternativ: Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. (de 3 ori) Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda ta. (de 2 ori) Psalmul 37. Doamne, cu mânia ta să nu mă mustri, nici cu urgia ta să mă cerţi. Că săgeţile tale m-au lovit, şi ai apăsat peste mine mâna ta. Nu este vindecare în trupul meu, din cauza mâniei tale: nu este pace întru oasele mele, din cauza păcatelor mele. Că fărădelegile mele au covârşit capul meu: ca o sarcină grea s-au îngreunat asupra mea. Rănile mele miros urât şi-s pline de puroi, din cauza nebuniei mele. Chinuit sunt, şi m-am gârbovit de tot; ziua întreagă, mâhnindu-mă umblam. Că şalele mele s-au umplut de putreziciune, şi nu este sănătate în trupul meu. Batjocorit am fost şi m-am umilit foarte: răcnit-am, de suspinarea inimii mele. Doamne, înaintea ta e toată dorinţa mea, şi suspinul meu dinaintea ta nu s-a ascuns. Inima mea s-a tulburat, părăsitu-m-a virtutea mea:şi lumina ochilor mei, nici aceasta, nu este cu mine. Prietenii mei şi vecinii mei de mine s-au apropiat, şi s-au oprit, şi cei mai de aproape ai mei departe au stat. Şi se sileau, cei ce căutau sufletul meu, şi cei ce căutau cele rele mie, grăiau deşertăciuni, şi vicleşuguri ziua întreagă puneau la cale. Iar eu, ca un surd, nu auzeam: şi ca un mut, ce...
by Pio Romeno | mai 27, 2013 | Rugaciunea zilei-Calendario Bizantino Italia
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin! Împărate ceresc, Mângâietorule. Spirite al adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te aşează întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre. Doamne, îndură-Te de noi. (de trei ori) Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit. Şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin. Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Împăratul nostru Dumnezeu. Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Hristos Împăratul nostru Dumnezeu. Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la însuşi Hristos Împăratul şi Dumnezeul nostru. Psalmul 103 Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte. Întru strălucire şi în mare podoabă Te-ai îmbrăcat; Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină; Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui; Cel ce pui norii suirea Ta; Cel ce umbli peste aripile vânturilor; Cel ce faci pe îngerii Tăi spirite şi pe servitorii Tăi ca flăcările focului; Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui şi nu se va clătina în veacul veacului. Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea lui; peste munţi vor sta ape. De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tău se vor înfricoşa. Se înalţă munţi şi se coboară văi, în locul în care le-ai întemeiat pe ele. Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul. Cel ce trimiţi izvoare în văi, prin mijlocul munţilor...
by Pio Romeno | mai 27, 2013 | Rugaciunea zilei-Calendario Bizantino Italia
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin! Împărate ceresc, Mângâietorule. Spirite al adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te aşează întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre. Apoi alternativ: Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. (de 3 ori) Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda ta. (de 2 ori) Psalmul 37. Doamne, cu mânia ta să nu mă mustri, nici cu urgia ta să mă cerţi. Că săgeţile tale m-au lovit, şi ai apăsat peste mine mâna ta. Nu este vindecare în trupul meu, din cauza mâniei tale: nu este pace întru oasele mele, din cauza păcatelor mele. Că fărădelegile mele au covârşit capul meu: ca o sarcină grea s-au îngreunat asupra mea. Rănile mele miros urât şi-s pline de puroi, din cauza nebuniei mele. Chinuit sunt, şi m-am gârbovit de tot; ziua întreagă, mâhnindu-mă umblam. Că şalele mele s-au umplut de putreziciune, şi nu este sănătate în trupul meu. Batjocorit am fost şi m-am umilit foarte: răcnit-am, de suspinarea inimii mele. Doamne, înaintea ta e toată dorinţa mea, şi suspinul meu dinaintea ta nu s-a ascuns. Inima mea s-a tulburat, părăsitu-m-a virtutea mea:şi lumina ochilor mei, nici aceasta, nu este cu mine. Prietenii mei şi vecinii mei de mine s-au apropiat, şi s-au oprit, şi cei mai de aproape ai mei departe au stat. Şi se sileau, cei ce căutau sufletul meu, şi cei ce căutau cele rele mie, grăiau deşertăciuni,...
by Pio Romeno | mai 26, 2013 | Rugaciunile zilei Calendar Greco-Catolic (Romania)
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin! Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le. de 3 ori Psalmul 103 Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte. Întru strălucire şi în mare podoabă Te-ai îmbrăcat; Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină; Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui; Cel ce pui norii suirea Ta; Cel ce umbli peste aripile vânturilor; Cel ce faci pe îngerii Tăi spirite şi pe servitorii Tăi ca flăcările focului; Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui şi nu se va clătina în veacul veacului. Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea lui; peste munţi vor sta ape. De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tău se vor înfricoşa. Se înalţă munţi şi se coboară văi, în locul în care le-ai întemeiat pe ele. Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul. Cel ce trimiţi izvoare în văi, prin mijlocul munţilor vor trece ape; Se vor adăpa toate fiarele câmpului, asinii sălbatici setea îşi vor potoli. Peste acelea păsările cerului vor locui; din mijlocul stâncilor vor da glas. Cel ce adăpi munţii din cele mai de deasupra ale Tale, din rodul lucrărilor Tale se va sătura pământul. Cel ce răsari iarbă animalelor şi verdeaţă spre folosul oamenilor; Ca să scoată pâine din pământ şi vin ce veseleşte inima omului; Ca să veselească faţa cu untdelemn, cu pâine inima omului să...
by Pio Romeno | mai 26, 2013 | Rugaciunile zilei Calendar Greco-Catolic (Romania)
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin! Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le. de 3 ori Apoi alternativ: Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. (de 3 ori) Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda ta. (de 2 ori) Psalmul 3. Doamne, cât s-au înmulţit, cei ce mă necăjesc mulţi împotriva mea se ridică. Mulţi zic sufletului meu: nu este lui mântuire, întru Dumnezeul lui. Iar tu, Doamne, sprijinitorul meu eşti, gloria mea, şi cel ce înalţi capul meu. Cu glasul meu către Domnul am strigat, şi din muntele lui cel sfânt m-a auzit. Culcatu-m-am şi am adormit; deşteptatu-m-am iarăşi, căci Domnul mă ocrotea. Nu mă voi teme de miile de mulţimi: de cei ce din toate părţile mă împresoară. S coală-Te, Doamne: mântuieşte-mă, Dumnezeul meu. Că tu ai bătut pe toţi cei ce zadarnic mă duşmănesc:dinţii celor păcătoşi i-ai zdrobit. A Domnului este mântuirea; şi peste poporul tău vină binecuvântarea ta. Şi iarăşi: Culcatu-m-am şi am adormit; deşteptatu-m-am iarăşi, căci Domnul mă ocrotea. Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori Rugăciune. Mulţumim ţie, Doamne Dumnezeul mântuirilor noastre, că toate le faci spre facerea de bine a vieţii noastre, ca totdeauna la tine să ne uităm, la Mântuitorul şi Făcătorul de bine al sufletelor noastre; că ne-ai odihnit pe noi în măsura nopţii ce a trecut, şi ne-ai ridicat din aşternuturile noastre, şi ne-ai pus la închinarea cinstitului tău nume. Pentru aceasta ne rugăm...
by Pio Romeno | mai 26, 2013 | Rugaciunea zilei-Calendario Bizantino Italia
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin! Împărate ceresc, Mângâietorule. Spirite al adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te aşează întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre. Doamne, îndură-Te de noi. (de trei ori) Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit. Şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin. Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Împăratul nostru Dumnezeu. Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Hristos Împăratul nostru Dumnezeu. Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la însuşi Hristos Împăratul şi Dumnezeul nostru. Psalmul 103 Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte. Întru strălucire şi în mare podoabă Te-ai îmbrăcat; Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină; Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui; Cel ce pui norii suirea Ta; Cel ce umbli peste aripile vânturilor; Cel ce faci pe îngerii Tăi spirite şi pe servitorii Tăi ca flăcările focului; Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui şi nu se va clătina în veacul veacului. Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea lui; peste munţi vor sta ape. De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tău se vor înfricoşa. Se înalţă munţi şi se coboară văi, în locul în care le-ai întemeiat pe ele. Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul. Cel ce trimiţi izvoare în văi, prin mijlocul munţilor...
by Pio Romeno | mai 26, 2013 | Rugaciunea zilei-Calendario Bizantino Italia
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin! Împărate ceresc, Mângâietorule. Spirite al adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te aşează întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre. Apoi alternativ: Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. (de 3 ori) Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda ta. (de 2 ori) Psalmul 3. Doamne, cât s-au înmulţit, cei ce mă necăjesc mulţi împotriva mea se ridică. Mulţi zic sufletului meu: nu este lui mântuire, întru Dumnezeul lui. Iar tu, Doamne, sprijinitorul meu eşti, gloria mea, şi cel ce înalţi capul meu. Cu glasul meu către Domnul am strigat, şi din muntele lui cel sfânt m-a auzit. Culcatu-m-am şi am adormit; deşteptatu-m-am iarăşi, căci Domnul mă ocrotea. Nu mă voi teme de miile de mulţimi: de cei ce din toate părţile mă împresoară. S coală-Te, Doamne: mântuieşte-mă, Dumnezeul meu. Că tu ai bătut pe toţi cei ce zadarnic mă duşmănesc:dinţii celor păcătoşi i-ai zdrobit. A Domnului este mântuirea; şi peste poporul tău vină binecuvântarea ta. Şi iarăşi: Culcatu-m-am şi am adormit; deşteptatu-m-am iarăşi, căci Domnul mă ocrotea. Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori Rugăciune. Mulţumim ţie, Doamne Dumnezeul mântuirilor noastre, că toate le faci spre facerea de bine a vieţii noastre, ca totdeauna la tine să ne uităm, la Mântuitorul şi Făcătorul de bine al sufletelor noastre; că ne-ai odihnit pe noi în măsura nopţii ce a...
by Pio Romeno | mai 26, 2013 | Stiri
Rugăciunea Angelus a Papei Francisc din Piaţa Sfântul Petru a fost caracterizată de apelul la rugăciune pentru sufletele mafiei: “Nu pot face din noi, fraţilor, sclavi. Să ne rugăm Domnului ca să convertească sufletele acestor persoane. Să ne rugăm pentru ca mafioţii să se convertească”. De asemenea, Sfântul Părinte a reamintit de figura preotului Pino Puglisi beatificat ieri la Palermo, exemplu de preoţie, formator al tineretului, asasinat de mafie în 1993. Vorbind despre Sfânta Treime, Papa a regăsit o expresie care de câteva săptamani face înconjurul lumii: “Dumnezeul nostru nu este un Dumnezeu ‘spray’, este concret, nu este un abstact, are un nume: “Dumnezeu este iubire”. Nu este o iubire sentimentală, emotivă, este iubirea Tatălui care îşi are originea în orice viaţă, iubirea Fiului care moare pe cruce şi înviază, iubirea Spiritului Sfânt care reînnoieşte omul şi lumea. La sfârşitul Rugăciunii Angelus, amintind figura Fericitului Pino Puglisi şi a Sfântului Filippo Neri, sărbătorit pe 26 mai, Sfântul Părinte i-a salutat în mod particular pe catolicii chinezi, adunaţi la Roma pentru a cere ajutor si har de la Dumnezeu asupra poporului...
by Pio Romeno | mai 26, 2013 | Rugaciunile zilei Calendar Greco-Catolic (Romania)
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin! Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le. de 3 ori Psalmul 103 Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte. Întru strălucire şi în mare podoabă Te-ai îmbrăcat; Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină; Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui; Cel ce pui norii suirea Ta; Cel ce umbli peste aripile vânturilor; Cel ce faci pe îngerii Tăi spirite şi pe servitorii Tăi ca flăcările focului; Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui şi nu se va clătina în veacul veacului. Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea lui; peste munţi vor sta ape. De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tău se vor înfricoşa. Se înalţă munţi şi se coboară văi, în locul în care le-ai întemeiat pe ele. Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul. Cel ce trimiţi izvoare în văi, prin mijlocul munţilor vor trece ape; Se vor adăpa toate fiarele câmpului, asinii sălbatici setea îşi vor potoli. Peste acelea păsările cerului vor locui; din mijlocul stâncilor vor da glas. Cel ce adăpi munţii din cele mai de deasupra ale Tale, din rodul lucrărilor Tale se va sătura pământul. Cel ce răsari iarbă animalelor şi verdeaţă spre folosul oamenilor; Ca să scoată pâine din pământ şi vin ce veseleşte inima omului; Ca să veselească faţa cu untdelemn, cu pâine inima omului să...
by Pio Romeno | mai 26, 2013 | Rugaciunile zilei Calendar Greco-Catolic (Romania)
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin! Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le. de 3 ori Apoi alternativ: Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. (de 3 ori) Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda ta. (de 2 ori) Psalm 20. Doamne, întru puterea ta se va veseli regele, şi de mântuirea ta se va bucura foarte. Pofta inimii lui i-ai împlinit-o, şi de dorinţa buzelor lui nu l-ai lipsit. Că l-ai prevenit cu binecuvântările bunătăţii: pus-ai pe capul lui cunună de piatră scumpă. Viaţă a cerut de la tine şi i-ai dat lungime de zile, în veacul veacului. Mare este mărirea lui, întru ajutorul tău: glorie şi mare-cuviinţă vei pune peste el. Că-i vei da lui binecuvântare, în veacul veacului: şi-l vei veseli întru bucurie cu faţa ta. Că regele speră în Domnul, şi întru mila celui Preaînalt nu se va clătina. Fie mâna ta asupra tuturor duşmanilor tăi: dreapta ta să afle pe toţi cei ce te urăsc. Că-i vei face ca pe un cuptor de foc, când se va arăta faţa ta. Domnul întru urgia sa îi va cutremura, şi focul îi va mistui. Rodul lor de pe pământ îl vei pierde, şi sămânţa lor, dintre fiii oamenilor. Că au înclinat asupra ta rele: chibzuit-au sfaturi, care nu vor putea să stea. Că-i vei pune pe ei pe fugă: săgeţile tale vor lovi faţa lor. Înalţă-te, Doamne, întru puterea ta: cânta-vom, şi vom lăuda stăpânirile tale. Mărire...