Rugăciunea de dimineaţă, cu texte alese din oficiul Utreniei (26.05.2013)

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase,  Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!

Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le.  de 3 ori

Apoi alternativ:

Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. (de 3 ori)

Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda ta. (de 2 ori)

 

Psalm 20.

Doamne, întru puterea ta se va veseli regele,

şi de mântuirea ta se va bucura foarte.

Pofta inimii lui i-ai împlinit-o,

şi de dorinţa buzelor lui nu l-ai lipsit.

Că l-ai prevenit cu binecuvântările bunătăţii:

pus-ai pe capul lui cunună de piatră scumpă.

Viaţă a cerut de la tine

şi i-ai dat lungime de zile, în veacul veacului.

Mare este mărirea lui, întru ajutorul tău:

glorie şi mare-cuviinţă vei pune peste el.

Că-i vei da lui binecuvântare, în veacul veacu­lui:

şi-l vei veseli întru bucurie cu faţa ta.

Că regele speră în Domnul,

şi întru mila celui Preaînalt nu se va clătina.

Fie mâna ta asupra tuturor duşmanilor tăi:

dreapta ta să afle pe toţi cei ce te urăsc.

Că-i vei face ca pe un cuptor de foc,

când se va arăta faţa ta.

Domnul întru urgia sa îi va cutremura,

şi focul îi va mistui.

Rodul lor de pe pământ îl vei pierde,

şi sămânţa lor, dintre fiii oamenilor.

Că au înclinat asupra ta rele:

chibzuit-au sfaturi, care nu vor putea să stea.

Că-i vei pune pe ei pe fugă:

săgeţile tale vor lovi faţa lor.

Înalţă-te, Doamne, întru puterea ta:

cânta-vom, şi vom lăuda stăpânirile tale.

Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori

Dumnezeu este Domnul, şi s-a arătat nouă; binecuvântat este, cel care vine în numele Domnului. – Cu stihurile lui:

Stih 1. Lăudaţi-L pe Domnul, şi che­maţi numele lui cel sfânt .

Stih 2. Toate neamurile m-au înconju­rat, şi în numele Domnului le-am învins.

Dumnezeu este Domnul, şi s-a arătat nouă; binecuvântat este, cel care vine în numele Domnului.

Troparul Învierii

Glasul al III-lea

Să se veselească cele cereşti şi să se bucure cele pământeşti. Că a făcut biruinţă cu braţul Său Domnul, călcat-a cu moartea pe moarte; Cel întâi-născut din morţi S-a făcut, din pântecele iadului ne-a mântuit pe noi şi a dat lumii mare milă.

Mărire… . Şi acum… . al Născătoarei de Dumnezeu

Pe tine, ceea ce ai mijlocit mântuirea neamului nostru, te lăudăm, Născătoare de Dumnezeu Fecioară. Căci cu trupul cel luat din tine, Fiul tău şi Dumnezeul nostru, prin Cruce răbdând patimă, ne-a mântuit din stricăciune, ca un iubitor de oameni.

Psalm din catismele zilei

Psalmul 10

Al lui David.

În Domnul am sperat. Cum veţi zice sufletului meu: «Mută-te în munţi ca
o pasăre»? Că iată, păcătoşii au încordat arcul, au pregătit săgeţi în tolbă ca să-i săgeteze în întuneric pe cei drepţi la inimă. Că au surpat ceea ce ai aşezat; dar
dreptul ce a făcut? Domnul este în locaşul cel sfânt al Său, Domnul în cer are scaunul Său. Ochii Lui spre sărac privesc, genele Lui cercetează pe fiii oamenilor.Domnul cercetează pe cel drept şi pe cel necredincios; iar pe cel ce iubeşte nedreptatea îl urăşte sufletul Său. Va ploua peste păcătoşi laţuri, foc şi pucioasă; iar suflare de vifor este partea paharului lor. Că drept este Domnul şi dreptatea a iubit şi faţa Lui spre cel drept priveşte.

Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori

Sedealna

Glasul al III-lea

Hristos din morţi S-a ridicat ca cel ce este primul înviat dintre cei adormiţi; Cel întâi-născut mai devreme decât zidirea şi Creatorul tuturor celor zidite; firea cea stricată a neamului nostru în Sine a înnoit-o. Nu vei mai stăpâni de acum, moarte, căci Stăpânul tuturor puterea ta a surpat-o.

Binecuvântările învierii.

Stih: Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-mă îndreptările tale.

Adunarea îngerească s-a mirat, văzându-te pe  tine  între cei  morţi  socotit fiind,  şi puterea morţii stricând, Mântuitorule, şi îm­preună cu tine pe Adam ridicându-l, şi din iad pe toţi eliberându-i.

Pentru ce, din compătimire, miruri cu la­crimi amestecaţi, o învăţăcele? grăit-a îngerul, cel ce a strălucit în mormânt, către Purtătoarele de mir; vedeţi voi mormântul, şi cunoaşteţi, că Mântuitorul din mormânt a înviat.

Foarte de dimineaţă Purtătoarele de mir au alergat la  mormântul  tău,  tânguindu-se; ci înaintea lor a stat îngerul, şi a zis: vremea tânguirii a trecut, nu plângeţi, ci spuneţi Apostolilor învierea.

Purtătoarele de mir femei, cu miruri ve­nind la mormântul tău, Mântuitorule, au plâns; iar îngerul către dânsele a grăit zicând: Pentru ce socotiţi cu cei morţi pe cel viu? Că a înviat din mormânt, ca un Dumnezeu.

Mărire – A Treimii.

Închinămu-ne Tatălui, şi Fiului acestuia, şi Spiritului celui sfânt: Sfintei Treimi întru o fiinţă, cu Serafimii strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Doamne.

Şi acum – A Născătoarei de Dumnezeu.

Pe Dătătorul de viaţă născându-l, Fecioară, de păcat pe Adam l-ai mântuit, şi bucu­rie Evei, în locul întristării, ai dăruit; şi pe cei căzuţi din viaţă la aceeaşi i-a îndreptat: cel ce  s-a  întrupat din tine,  Dumnezeu  şi  om.

Aliluia, Aliluia, Aliluia. Mărire ţie, Dumnezeule.

Ipacoiul

Înspăimântând cu vederea, liniştind cu vorbele, îngerul cel strălucitor a zis femeilor purtătoare de mir: de ce-L căutaţi pe Cel viu în mormânt? S-a ridicat, golind mormintele. Recunoaşteţi-L pe Cel neschimbat, ca schimbător al stricăciunii; ziceţi lui Dumnezeu: cât sunt de înfricoşătoare lucrările Tale, căci ai mântuit neamul omenesc!

Antifonul I

Tu ai sfârşit robia Sionului în Babilon; Cuvinte, şi pe mine din patimi atrage-mă la viaţă.

Cei ce seamănă înăuntru cu lacrimi dumnezeieşti, vor secera spice de viaţă veşnică întru bucurie.

Mărire … Şi acum…

Prin Sfântul Spirit este toată buna dăruire, ca prin Tatăl şi prin Fiul, împreună-străluceşte, în Care toate trăiesc şi se mişcă.

Prochimenul

Spuneţi între neamuri că Domnul a împărăţit, pentru

că a întărit lumea, care nu se va clinti. (ps. 95, 10)

cu stihul: Cântaţi Domnului cântare nouă. (ps. 32, 3)

Citire din Evanghelia după sfântul Luca:

(24, 12-36)

Şi iată, doi dintre ei mergeau în aceeaşi zi la un sat care era departe de Ierusalim ca la şaizeci de stadii, al cărui nume era Emaus. Şi aceia vorbeau între ei despre toate întâmplările acestea. Şi pe când vorbeau şi se întrebau între ei, şi Isus însuşi, apropiindu-Se, mergea împreună cu ei. Dar ochii lor erau ţinuţi ca să nu-L cunoască. Şi El a zis către ei: Ce sunt cuvin­tele acestea pe care le schimbaţi unul cu altul în drumul vostru? Iar ei s-au oprit, cuprinşi de întristare. Răspunzând, unul cu numele Cleopa a zis către El: Tu singur eşti străin în Ierusalim şi nu ştii cele ce s-au întâmplat în el zilele acestea? El le-a zis: Care? Iar ei I-au răs­puns: Cele despre Isus Nazarineanul, Care era profet puternic în faptă şi în cuvânt înaintea lui Dumnezeu şi a între­gului popor; Cum L-au condamnat la moarte şi L-au răstignit arhiereii şi mai-marii noştri. Iar noi speram că El este Cel ce avea să răscumpere pe Israel; şi, cu toate acestea, astăzi este a treia zi de când s-au petrecut acestea. Dar şi nişte femei de ale noastre ne-au înspăimântat: ducându-se dis-de-dimineaţă la mormânt, şi negăsind trupul Lui, au venii zicând că au văzut arătare de îngeri, care le-au spus că El este viu. Iar unii dintre noi s-au dus în mormânt şi au găsit aşa precum spuseseră femeile, dar pe El nu L-au văzut. Şi El a zis către ei: O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima ca să credeţi toate câte au spus profeţii! Nu trebuia oare ca Hristos să pătimească acestea şi să intre în mărirea Sa? Şi începând de la Moise şi de la toţi profeţii, le-a interpretat lor din toate Scripturile cele despre El. Şi s-au apropiat de satul unde se duceau, iar El Se făcea că merge mai departe. Dar ei Îl rugau stăruitor, zicând: Rămâi cu noi, că este spre seară şi s-a plecat ziua. Şi a intrat să rămână cu ei. Şi, când a stat împreună cu ei la masă, luând El pâinea, a binecuvântat şi, frângând, le-a dat lor. Şi s-au deschis ochii lor şi L-au cunoscut; şi El S-a făcut nevăzut de ei. Şi au zis unul către altul: Oare nu ardea în noi inima noastră când ne  vorbea pe cale şi când ne interpreta Scripturile? Şi, în ora aceea ridicându-se, s-au întors la Ierusalim şi au găsit adunaţi pe cei unsprezece şi pe cei ce erau împreună cu ei, Care ziceau că a înviat cu ade­vărat Domnul şi S-a arătat lui Simon. Şi ei au istorisit cele petrecute pe cale şi cum a fost cunoscut de ei la frângerea pâinii.

Imediat:

Învierea lui Hristos văzând, să ne închi­năm sfântului Domn, lui Isus unuia celui fără de păcat. Crucii tale ne închinăm, Hristoase, şi sfântă învierea ta o lăudăm şi o preamărim. Că tu eşti Dumnezeul nostru: afară de tine pe altul nu ştim, numele tău numim. Veniţi toţi credincioşii, să ne în­chinăm sfintei Învierii lui Hristos; că iată a venit, prin Cruce, bucurie în toată lumea. Totdeauna binecuvântând pe Domnul, lău­dăm învierea lui: că răstignire răbdând pen­tru noi, cu moartea pe moarte a stricat.

Imediat :

Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul L-ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Luca 1, 46

Măreşte suflete al meu pe Domnul, şi spiritul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul meu.

Apoi Cântarea a IX-a : Irmos. Luminează-te, luminează-te, noule Ieru­salime: că mărirea Domnului peste tine a strălucit. Saltă acum şi te bucură, Sioane! Iar tu, curată Născătoare de Dumnezeu, veseleşte-te, întru învierea Fiului tău.

Mărire… Şi acum…, glasul al III-lea

            Poruncii Tale, Hristoase, i-a urmat sănătatea trupului; şi şi cel care mai înainte fusese slăbănog, a fost văzut alergând şi purtându-şi patul, în care a zăcut mulţi ani, cu cântări mărind puterea Ta cea multă.

Sfânt este  Domnul Dumnezeul nostru.  (de 2 ori)

Înălţaţi pe Domnul Dumnezeul nostru, şi vă închinaţi aşternutului picioarelor lui: că sfânt este Domnul.

Luminătoarea,

Paştilor

Cu trupul adormind, ca un muritor, Împărate şi Doamne, a treia zi ai înviat, pe Adam din stricăciune ridicându-l şi moartea pierzând-o, Paştile nestricăciunii, lumii de mântuire.

Mărire … Şi acum … a slăbănogului.

A venit Domnul Cel iubitor de oameni şi preaîndurat, la scăldătoarea oilor ca să vindece bolile ; a găsit un om zăcând de mulţi ani, şi a zis către dânsul : ridică-ţi patul tău şi mergi pe căile cele drepte.

Apoi: Laudele.

Toată suflarea să laude pe Domnul.

Lăudaţi pe Domnul din ceruri.

Lăudaţi-l pe el întru cele de sus.

Ţie se cu­vine cântare, Dumnezeule.

Scoală-te, Doamne Dumnezeul meu, înalţe-se mâna ta: nu uita de săracii tăi până la sfârşit.

Mărturisi-mă-voi ţie, Doamne, cu toată inima mea:

spune-voi toate minunile tale.

Stihiră, glasul al III-lea.

Veniţi, toate neamurile, să cunoaşteţi puterea tainei celei înfricoşătoare: că Hristos, Mântuitorul nostru, Cuvântul cel dintru început, S-a răstignit pentru noi şi de bunăvoie S-a îngropat şi a înviat din morţi, ca să mântuiască toate; Acestuia să I ne închinăm.

Mărire …, glasul al VIII-lea

            Doamne, pe slăbănog nu scăldătoarea l-a vindecat, ci cuvântul Tău l-a înnoit; şi nici boala cea de mulţi ani nu l-a împiedicat, căci mai puternică s-a dovedit lucrarea glasului Tău; şi greutatea cea cu anevoie de purtat a lepădat-o şi povara patului a ridicat-o, spre mărturia mulţimii îndurărilor Tale, mărire Ţie!

Şi acum – A Născătoarei de Dumnezeu.

Preabinecuvântată eşti, Născătoare de Dumnezeu Fecioară: că prin cel ce s-a întrupat din tine, iadul s-a robit, Adam s-a chemat, blestemul s-a pierdut, Eva s-a eliberat, moartea s-a omorât, şi noi am înviat. Pentru aceasta, cântând strigăm: Binecuvântat eşti, Hristoase Dumnezeul nostru, cel ce bine ai voit aşa, mărire ţie.

Doxologia mare

Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. Te lăudăm, Te bincuvântăm, ne închinăm Ţie, Te mărim pe Tine, Îşi mulţumim Ţie pentru gloria Ta cea mare.Doamne, Împărate ceresc, Dumnezeule, Părinte atotţiitorule, Doamne, Fiule, Unule-Născut, Isuse Hristoase şi Spirite Sfinte.Doamne Dumnezeule, Mieluşelul lui Dumnezeu, Fiul Tatălui, Cel ce ridici păcatul lumii, îndură-Te de noi, Cel ce ridici păcatele lumii.Primeşte rugăciunea noastră, Cel ce şezi de-a dreapta Tatălui, şi  Te îndură de noi. Că Tu eşti Unul Sfânt, Tu eşti Unul Domn Isus Hristos, întru mărirea lui Dumnezeu Tatăl. Amin.În toate zilele Te voi binecuvânta şi voi lăuda numele Tău în veac şi în veacul veacului.Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta fără de păcat să ne păzim.Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin.Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am sperat în Tine.Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale (de 3 ori). Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă din neam în neam. Eu am zis: Doamne, îndură-Te de mine , vindecă sufletul meu, că Ţi-am greşit Ţie.Doamne, la Tine am scăpat, învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu.Că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină.Tinde mila Ta celor ce te cunosc pe Tine.

Sfinte Dumnezeule – (de 3 ori)

Mărire – Şi acum

Sfinte Fărădemoarte, îndură-te de noi.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte Fărădemoarte, îndură-te de noi.

 

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!