Cruce şi Înviere, Conferinţa spirituală a P. Jeremy Driscoll

În seara zilei de 13 mai 2013 la Colegiul Pio Romeno din Roma a avut loc cea de-a treia conferinţă spirituală, din seria intitulată Crucea și Învierea Domnului, susţinută de către Părintele benedictin Jeremy Driscoll, profesor la Ateneul Pontifical Sfântul Anselm din Roma. Conferinţa a debutat ca de obicei cu un moment de rugăciune. Dacă primele două conferinţe au avut ca punct de pornire Evangheliile şi Faptele Apostolilor, în ultima conferinţă figura apostolului Pavel și scrisorile pauline sunt cele care au avut un loc central. Primul element evocat a fost rolul pe care l-a avut Isus în viaţa lui Pavel, de la acea întâlnire pe drumul spre Damasc şi până în momentul în care va muri pentru Cristos. Crucea şi învierea Domnului reprezintă pentru Pavel centrul istoriei. Isus pe care l-am cunoscut şi despre care ne vorbesc evangheliile este revelat acum prin intermediul vieţii apostolului Pavel. Isus lucrează în inima Apostolului Pavel în chip tainic și scrisorile sale sunt pentru noi lecturi contemplative a tuturor celor patru evangheli luate împreună. Al doilea punct care a fost scos în evidenţă a fost întâlnirea propriu zisă cu Isus cel înviat care i se revelează viitorului sfânt, sub formă de lumină. Acestă experienţă va fi decisivă pentru Pavel care din persecutor devine mesager al Domnului pentru că își conformează viața după modelul lui Isus mort și înviat. Pavel reprezintă prototipul fiecărui creștin: nici el nu l-a cunoscut pe Isus, nu l-a văzut răstignit, însă aceasta nu l-a împiedicat să ajungă chiar să sufere pentru evanghelie. Plecând de la modelul sfântului Pavel conferința a ajuns la întrebarea: Care este sensul vieţii mele? Răspunsul...

Rugǎciunea Regina Caeli din 12 mai 2013

Astǎzi, Sfântul Pǎrinte Papa Francesco, la ȋnceputul Liturghiei din Piața Sfântul Petru, a proclamat primii sfinți din pontificatul sǎu: 800 de martiri din Otranto (Italia) ȋmpreuna cu Laura Montoya (Columbia) şi María Guadalupe García Zavala (Mexic), care oferǎ extraordinare mǎrturii de iubire şi de viațǎ creştinǎ. Ȋn cadrul Rugǎciunii Regina Caeli, Sfântul Pǎrinte vorbind despre noii sfinți care s-au ȋncredințat lui Dumnezeu ȋntotdeauna, a ținut sǎ aminteascǎ faptul ca ieri la Roma a fost proclamat fericit şi preotul Luigi Novarese, fondatorul Centrului voluntari ai Suferinței şi Lucrǎtorii Tǎcuți ai Crucii. (Centro volontari della Sofferenza e dei Silenziosi Operai della Croce). De asemenea, Papa a salutat participanții la “Marşul pentru viațǎ”, care a avut loc ȋn aceastǎ dimineațǎ la Roma, fǎcând o invitație tuturor de a pǎstra atenția vie asupra respectului vieții umane, ȋnca din momentul conceperii, amintind totodatǎ şi de “Ziua Evangelium Vitae” (15-16 iunie a.c.), moment special pentru apǎrarea sacralitǎții vieții umane, care va avea loc ȋn Vatican, ȋn contextul Anului...

Audienţa Sfântului Părinte – 8 mai 2013

€œ”Timpul pascal pe care îl traversăm cu bucurie, călauziţi de liturgia Bisericii este prin excelenţă timpul Spiritului Sfânt dăruit fără masură de Cristos răstignit şi înviat” (cf. In 3,34), sunt cuvintele cu care Sfântul Părinte a deschis audienţa  generală în faţa a peste o sută de mii de credincioşi în Piaţa Sfântul Petru. Sfântul Părinte a adresat o întrebare: Cine este Spiritul Sfânt? În Crez noi mărturisim: “Cred în Spiritul Sfânt care este Domnul şi de viaţă Făcătorul”. Aşadar, primul adevăr la care aderăm în Crez este Spiritul Sfânt  ca  Domn, Kyrios. Spiritul Sfânt este a treia Persoană a Sfintei Treimi. El  este marele dar pe care ni-l face Cristos cel înviat, ne deschide mintea şi inima să credem în Isus, Fiul înviat de Tatăl. Papa s-a oprit mai apoi asupra pericopei evanghelice în care Isus îi promite “apa vie” femeii samarinence, din abundenţă şi pentru totdeauna. El a venit pentru a ne darui “apa vie”, care este Sfântul Spirit. Prin El viaţa noastra este călăuzită, ȋnsufleţită şi nutrită de Dumnezeu. În ȋncheiere, Sfântul Părinte a menţionat şi beneficiile aduse de Spiritul Sfânt în vieţile noastre: El ne învaţă să privim lumea prin ochii lui Cristos, să trăim viaţa asemenea Lui, şi ne ajuta înţelegem realitatea aşa cum a înţeles-o...

Rugăciunea Regina Caeli din 05 mai 2013

În cadrul rugăciunii Regina Caeli, Sfântul Părinte Papa Francisc, subliniind momentul de comuniune ȋn Cristos prin intermediul căruia simţim ȋn mijlocul nostru şi prezenţa Fecioarei Maria, face o invitaţie la meditarea ultimului capitol al Constituţiei dogmatice despre Biserica a Conciliului Vatican II, Lumen Gentium, unde se vorbeşte despre Fecioara Maria ȋn  misterul lui Cristos şi al Bisericii. De asemenea, Sfântul Părinte salută ȋn mod special “fraţii şi surorile” Bisericilor Orientale care urmează Calendarul Iulian şi celebrează astăzi Sărbătoarea ȋnvierii Domnului: “Doresc să trimit acelor fraţi şi surori un salut special, unindu-mă lor din toată inima ȋn proclamarea veştii celei bune: Cristos a ȋnviat!” Nu ȋn ultimul rând, face apel la ocrotirea şi încurajarea copiilor, mai ales a acelora care sunt victime ale abuzurilor, asigurându-i de rugăciunile...

Sectiunea-Rugaciunea zilei

Începand cu data de 1 mai pe siteul nostru  la sectiunea Rugăciunea zilei(in partea dreapta a meniului sub Calendar) veti găsi fragmente din Rânduiala Vecerniei si Utreniei zilei.

Audienţa Sfântului Părinte -1 mai 2013

După ce a salutat ȋndeaproape şi a binecuvântat zecile de mii de credincioşi veniţi din toate colţurile lumii ȋn Piaţa Sfântul Petru, acordând o atenţie specială copiilor şi bolnavilor, Sfântul Părinte Papa Francisc a ȋnceput obişnuita Audienţă generală de miercuri. Sfântul Părinte a inceput meditaţia, amintind că astăzi se sărbătoreşte Sfântul Iosif Muncitorul, subliniind importanţa muncii, care face parte din planul lui Dumnezeu şi este un element fundamental pentru demnitatea persoanei umane. De asemenea, a ţinut să amintească dificultăţiile pe care le ȋntalneşte lumea muncii ȋn diferite ţări, făcând o invitaţie la solidaritate. Şi de această dată Sfântul Părinte a ţinut să aducă o ȋncurajare tinerilor, sugerându-le să se lase patrunşi  de spiritul de muncă, de studiu, de iubire pentru alţii şi să nu se ferească niciodată de sacrificiu, pentru că ȋntotdeauna la orizont este o lumină. Al doilea gând al Sfântului Părinte pentru meditaţia de astăzi a fost legat de luna mai, de luna dedicată Fecioarei Maria, subliniind importanţa şi frumuseţea rugăciunii Rozarului. Face apel la rugaciunea comunitară, la rugaciunea de familie care este foarte importantă in aceste zile pentru ca doar aşa putem dialoga cu Dumnezeu. Audienţa s-a ȋncheiat prin intonarea rugăciunii Tatăl nostru in limba latină, ȋnsoţită de Binecuvantarea Apostolică a Sfântului...