În dimineața zilei de 18 iunie PS Cristian Crișan a celebrat Sfânta Liturghie împreună cu Citește mai mult... →
Pr. Mihály Szentmártoni – “Voi sunteți mărturisitori”, a opta apariție în colecția “Caietele Pio Romeno”
Colecția “Caietele Pio Romeno” s-a îmbogățit, odată cu apariția volumului “Voi sunteți mărturisitori”, care îl are ca și autor pe părintele profesor Mihály Szentmártoni. Publicat la Baia – Mare, la editura Surorilor Lauretane, la finele anului 2015, volumul conține textele celor trei conferințe ale seriei “Voi sunteți mărturisitori”, pe care Colegiul Pontifical Pio Romeno le-a găzduit în lunile martie, aprilie și mai ale anului trecut. Traducerea în limba română a fost asigurată de diaconul George Marius Nicoară, student al Colegiului. Cuvântul introductiv aparține părintelui rector, Pr. Dr. Gabriel Buboi, iar părintele spiritual al Colegiului, Pr. Vicenzo Lai, a prefațat cel de-al optulea volum al colecției. Ioan – Ștefan...
Baia Mare – Hirotonirea unui student al Colegiului
Astăzi, 3 ianuarie 2016, la începutul Sfintei Liturghii Arhierești de la Biserica „Sfânta Maria” din Baia-Mare, studentul teolog George Marius Nicoară a fost hirotesit ipodiacon, fiind mai apoi hirotonit diacon celibatar în cadrul aceleiași Sfinte Liturghii, la momentul prevăzut de cărțile liturgice. Evenimentul a avut loc prin impunerea mâinilor Preasfinției Sale Vasile Bizău, Episcop al Eparhiei de Maramureș. George M. Nicoară a urmat cursurile Liceului Teologic „Inochentie Micu” din Cluj-Napoca, ale Facultății de Teologie „Ep. Dr. Alexandru Rusu” din Baia Mare, iar din anul 2010 este alumn al Colegiului Pontifical Pio Romeno din Roma, primind o bursă de studiu din partea Congregaţiei pentru Bisericile Orientale. Evenimentul este unul încărcat de bucurie pentru Colegiul nostru, mai ales în contextul Anului Sfânt al Milostivirii, proclamat de către Papa Francisc. Text: Liviu Ursu Sursa foto: Eparhia Greco – Catolică de...
Părintele Olivier Raquez: despre Nașterea Domnului
Crăciunul[i] „Întruparea Domnului, o taină căreia Biserica răsăriteană îi acordă o atenție deosebită”. Fiecare celebrare liturgică a noastră este un loc privilegiat în care valorile acumulate de-a lungul secolelor în tradiție ni se prezintă și ne îmbogățesc sensibilitatea; cu alte cuvinte, acestea ne fac capabili să întâmpinăm viața cotidiană cu o mentalitate nutrită de valori coerente. Celebrarea Nașterii Domnului prezintă un interes deosebit. Crăciunul sărbătorește Întruparea Domnului, mister pe care toate Bisericile Orientale îl consideră special. Dumnezeirea lui Cristos, întreaga sa umanitate, unirea celor două naturi – divină și umană – a fost, de fapt, în centrul intereselor răsăritenilor în toată perioada celor șapte concilii ecumenice (395-787). Este greu pentru omul de azi, în mod special pentru occidentalul moralist și practic, să poată înțelege ardoarea și pasiunea pe care le-au provocat aceste probleme atunci, nu numai printre persoanele culte dar și în straturile umile din poporul creștin răsăritean. Aceste probleme, au provocat polemici intense și chiar schisme dureroase, însă ele reprezintă doar un aspect, ce-i drept negativ, al unei căutări intense de a aprofunda misterul Întrupării Cuvântului lui Dumnezeu și a prezenței Sale îndumnezeitoare între oameni. Această căutare intransigentă a înțelesului, a valorii, al modului și al motivelor acestei prezențe a lui Dumnezeu printre oameni – dincolo de unele formule, uneori exagerate sau greșite – nu a fost inutilă. Sfinții părinți credeau în promisiunea divină că „cine caută găsește (Mt, 7,8)”. Căutând, au descoperit efectiv izvorul care putea satisface setea lor spirituală: au fost luminați după măsura capacităților lor, de focul divin. Scrierile transmise stau mărturie până în ziua de azi. În imnurile care alcătuiesc celebrările de astăzi, regăsim...
Celebrare liturgică prezidată de Arhiepiscopul Cyril Vasil la Colegiul Pontifical Pio Romeno
În data de 11 decembrie 2015, Colegiul Pontifical „Pio Romeno” l-a avut ca oaspete pe Arhiepiscopul Cyril Vasil, secretar general al Congregației pentru Bisericile Orientale. Înaltpreasfințitul Cyril a celebrat liturghia împreună cu părintele rector Gabriel Buboi, părintele vice-rector Vasile Man, și alți preoți care locuiesc în Colegiu ca studenți. În omilie, Arhiepiscopul Cyril a subliniat importanța valorificării Anului Jubiliar al Milostivirii ca școală a găsirii felurilor nenumărate în care Domnul ne caută. Prin Cuvântul Scripturii și Sfintele Taine, prin ajutorarea aproapelui (în simpla generozitate cotidiană) sau printr-un studiu teologic temeinic, cu finalitate pastorală, prezența unui student la Roma poate deveni o poveste a creșterii interioare. Cyril Vasil este episcop din anul 2009, când a fost numit și în actuala funcție de la Congregație. Membru al Societății lui Isus, a fost rector al Institutului Pontifical Oriental, remarcându-se ca un expert în drept canonic. În 2014, s-a numărat printre colaboratorii la volumul A rămâne în adevărul lui Hristos: Căsătorie și împărtășanie în Biserica Catolică, prin care se reafirma învățătura tradițională a Bisericii cu privire la indisolubilitatea căsătoriei. Text: Alin Vara Foto: Ioan – Ștefan...