Rugăciunea de seară, cu texte alese din oficiul Vecerniei (25.11.2013)

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin! Împărate ceresc, Mângâietorule. Spirite al adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le pli­neşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te aşează întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufle­tele noastre. Doamne, îndură-Te de noi. (de trei ori) Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit. Şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin. Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Împăratul nostru Dumnezeu. Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Hristos Împăratul nostru Dumnezeu. Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la însuşi Hristos Împăratul şi Dumnezeul nostru. Psalmul 103 Al lui David Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte. Întru strălucire şi în mare frumuseţe Te-ai îmbrăcat; Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină; Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui; Cel ce pui norii urcarea Ta; Cel ce umbli peste aripile vânturilor; Cel ce faci pe îngerii Tăi spirite şi pe servii Tale flacără de foc; Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui şi nu se va clătina în veacul veacului. Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea lui; peste munţi vor sta ape. De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tău se vor înfricoşa. Se înalţă munţi şi se coboară văi, în locul în care le-ai întemeiat pe ele. Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul. Cel ce trimiţi izvoare în văi,...

Rugăciunea de dimineaţă, cu texte alese din oficiul Utreniei (26.11.2013)

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase,  Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin! Împărate ceresc, Mângâietorule. Spirite al adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le pli­neşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te aşează întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufle­tele noastre. Apoi alternativ: Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. (de 3 ori) Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda ta. (de 2 ori) Psalmul 37 Al lui David. Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu iuţimea Ta să mă cerţi. Că săgeţile Tale s-au înfipt în mine şi ai întărit peste mine mâna Ta. Nu este vindecare în trupul meu de la faţa mâniei Tale; nu este pace în oasele mele de la faţa păcatelor mele. Că fărădelegile mele au covârşit capul meu, ca o sarcină grea au apăsat peste mine. Rănile mele miros urât şi au putrezit, din cauza nebuniei mele. Chinuitu-m-am şi m-am gârbovit până în sfârşit, toată ziua mâhnindu-mă umblam. Că şalele mele s-au umplut de putreziciune  şi nu este vindecare în trupul meu. Necăjitu-m-am şi m-am smerit foarte; răcnit-am din suspinarea inimii mele. Doamne, înaintea Ta este toată dorirea mea şi suspinul meu de la Tine nu s-a ascuns. Inima mea s-a tulburat, părăsitu-m-a tăria mea, şi lumina ochilor mei, nici aceasta nu este cu mine. Prietenii mei şi vecinii mei în preajma mea s-au apropiat şi au şezut; şi cei de aproape ai mei departe au stat.Şi se sileau cei ce căutau sufletul meu şi cei...

Rugăciunea de dimineaţă, cu texte alese din oficiul Utreniei (25.11.2013)

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase,  Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin! Împărate ceresc, Mângâietorule. Spirite al adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le pli­neşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te aşează întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufle­tele noastre. Apoi alternativ: Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. (de 3 ori) Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda ta. (de 2 ori) Psalmul 3. Doamne, cât s-au înmulţit cei ce mă necăjesc! Mulţi se ridică împotriva mea; Mulţi zic sufletului meu: «Nu este mântuire lui, întru Dumnezeul lui!» Iar Tu, Doamne, sprijinitorul meu eşti, mărirea mea şi Cel ce înalţi capul meu. Cu glasul meu către Domnul am strigat şi m-a auzit din muntele cel sfânt al Lui. Eu m-am culcat şi am adormit; m-am ridicat căci Domnul mă va sprijini. Nu mă voi teme de mii de popoare care din toate părţile mă înconjoară. Scoală, Doamne, mântuieşte-mă Dumnezeul meu, că tu ai bătut pe cei ce mă duşmănesc în deşert; dinţii păcătoşilor i-ai zdrobit. A Domnului este mântuirea şi peste poporul Tău, binecuvântarea Ta. Şi iarăşi: Culcatu-m-am şi am adormit; deştep­tatu-m-am iarăşi, căci Domnul mă ocrotea. Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori Rugăciunea I. Mulţumim ţie, Doamne Dumnezeul nostru, celui ce ne-ai ridicat din aşternuturile noastre, şi ai dat în gura noastră cuvânt de laudă, ca să ne închinăm, şi să chemăm numele tău cel sfânt; şi să ne rugăm îndu­rărilor tale, celor ce pururi le...

Rugăciunea de seară, cu texte alese din oficiul Vecerniei (24.11.2013)

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin! Împărate ceresc, Mângâietorule. Spirite al adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le pli­neşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te aşează întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufle­tele noastre. Doamne, îndură-Te de noi. (de trei ori) Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit. Şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin. Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Împăratul nostru Dumnezeu. Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Hristos Împăratul nostru Dumnezeu. Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la însuşi Hristos Împăratul şi Dumnezeul nostru. Psalmul 103 Al lui David Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte. Întru strălucire şi în mare frumuseţe Te-ai îmbrăcat; Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină; Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui; Cel ce pui norii urcarea Ta; Cel ce umbli peste aripile vânturilor; Cel ce faci pe îngerii Tăi spirite şi pe servii Tale flacără de foc; Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui şi nu se va clătina în veacul veacului. Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea lui; peste munţi vor sta ape. De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tău se vor înfricoşa. Se înalţă munţi şi se coboară văi, în locul în care le-ai întemeiat pe ele. Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul. Cel ce trimiţi izvoare în văi,...
Conferință: Mărturia de credință a Bisericii Greco-Catolice Române din timpul persecuției comuniste

Conferință: Mărturia de credință a Bisericii Greco-Catolice Române din timpul persecuției comuniste

În data de 23 noiembrie a.c. a avut un eveniment memorabil în onoarea episcopilor martiri ai Bisericii Greco-Catolice din România, episcopi trecuți la cele veșnice sub regimul comunist ateu. Conferința a avut loc în Bazilica Sfântul Bartolomeu din Roma, bazilică în care se păstrează osemintele pământești ale Sfântului Apostol Bartolomeu și moaște ale multor sfinți martiri. A fost, așadar, locul privilegiat în care să se desfășoare acest eveniment sub auspiciile adevărului și ale credinței. Cuvântul de deschidere l-a avut Rectorul Bazilicii Sfântul Bartolomeu, Părintele Angelo Romano, care cu mult drag i-a salutat pe toți cei prezenți la acest distins eveniment. Conferința a fost moderată de Preasfinția Sa Virgil Bercea, Episcop de Oradea Mare, care a oferit cuvântul Eminenței Sale Cardinal Leonardo Sandri, Prefectul Congregației pentru Bisericile Orientale. Eminența Sa și-a mărturisit bucuria de a fi prezent în mijlocul celor prezenți și a elogiat credința puternică a episcopilor martiri, amintind, de asemenea, de munca lor pastorală neobosită din timpurile nefaste ale perioadei comuniste din România. Cuvântul a fost oferit pe urmă Preafericitului Părinte Cardinal Lucian Mureșan, Arhiepiscop și Mitropolit al Bisericii Române-Unite. Preafericirea Sa a reamintit publicului de martiriul celor șapte episcopi care și-au jertfit viața pentru credința în Isus Cristos și în unitatea Bisericii Sale. Discursul Eminenței Sale a fost unul impresionant și captivant, fiind plin de noi elemente pentru interesul celor prezenți. Cuvântul a fost oferit în continuare Excelenței Sale Domnul Bogdan Tătaru-Cazaban, Ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun și Ordinul Suveran de Malta, care și-a exprimat respectul și admirația atât pentru perioada în care Biserica Română-Unită a rezistat eroic în fața regimului comunist ateu, cât și pentru...