by Pio Romeno | mai 5, 2013 | Rugaciunile zilei Calendar Greco-Catolic (Romania)
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin! Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le. de 3 ori Psalmul 103 Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte. Întru strălucire şi în mare podoabă Te-ai îmbrăcat; Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină; Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui; Cel ce pui norii suirea Ta; Cel ce umbli peste aripile vânturilor; Cel ce faci pe îngerii Tăi spirite şi pe servitorii Tăi ca flăcările focului; Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui şi nu se va clătina în veacul veacului. Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea lui; peste munţi vor sta ape. De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tău se vor înfricoşa. Se înalţă munţi şi se coboară văi, în locul în care le-ai întemeiat pe ele. Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul. Cel ce trimiţi izvoare în văi, prin mijlocul munţilor vor trece ape; Se vor adăpa toate fiarele câmpului, asinii sălbatici setea îşi vor potoli. Peste acelea păsările cerului vor locui; din mijlocul stâncilor vor da glas. Cel ce adăpi munţii din cele mai de deasupra ale Tale, din rodul lucrărilor Tale se va sătura pământul. Cel ce răsari iarbă animalelor şi verdeaţă spre folosul oamenilor; Ca să scoată pâine din pământ şi vin ce veseleşte inima omului; Ca să veselească faţa cu untdelemn, cu pâine inima omului să...
by Pio Romeno | mai 5, 2013 | Rugaciunile zilei Calendar Greco-Catolic (Romania)
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin! Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le. de 3 ori Apoi alternativ: Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. (de 3 ori) Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda ta. (de 2 ori) Psalmul 3. Doamne, cât s-au înmulţit, cei ce mă necăjesc mulţi împotriva mea se ridică. Mulţi zic sufletului meu: nu este lui mântuire, întru Dumnezeul lui. Iar tu, Doamne, sprijinitorul meu eşti, gloria mea, şi cel ce înalţi capul meu. Cu glasul meu către Domnul am strigat, şi din muntele lui cel sfânt m-a auzit. Culcatu-m-am şi am adormit; deşteptatu-m-am iarăşi, căci Domnul mă ocrotea. Nu mă voi teme de miile de mulţimi: de cei ce din toate părţile mă împresoară. S coală-Te, Doamne: mântuieşte-mă, Dumnezeul meu. Că tu ai bătut pe toţi cei ce zadarnic mă duşmănesc:dinţii celor păcătoşi i-ai zdrobit. A Domnului este mântuirea; şi peste poporul tău vină binecuvântarea ta. Şi iarăşi: Culcatu-m-am şi am adormit; deşteptatu-m-am iarăşi, căci Domnul mă ocrotea. Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori Rugăciune. Mulţumim ţie, Doamne Dumnezeul nostru, celui ce ne-ai ridicat din aşternuturile noastre, şi ai dat în gura noastră cuvânt de laudă, ca să ne închinăm, şi să chemăm numele tău cel sfânt; şi să ne rugăm îndurărilor tale, celor ce pururi le ai pentru viaţa noastră. Şi acum trimite ajutorul tău peste cei ce stau înaintea feţei măririi tale celei sfinte, şi...
by Pio Romeno | mai 5, 2013 | Stiri
În cadrul rugăciunii Regina Caeli, Sfântul Părinte Papa Francisc, subliniind momentul de comuniune ȋn Cristos prin intermediul căruia simţim ȋn mijlocul nostru şi prezenţa Fecioarei Maria, face o invitaţie la meditarea ultimului capitol al Constituţiei dogmatice despre Biserica a Conciliului Vatican II, Lumen Gentium, unde se vorbeşte despre Fecioara Maria ȋn misterul lui Cristos şi al Bisericii. De asemenea, Sfântul Părinte salută ȋn mod special “fraţii şi surorile” Bisericilor Orientale care urmează Calendarul Iulian şi celebrează astăzi Sărbătoarea ȋnvierii Domnului: “Doresc să trimit acelor fraţi şi surori un salut special, unindu-mă lor din toată inima ȋn proclamarea veştii celei bune: Cristos a ȋnviat!” Nu ȋn ultimul rând, face apel la ocrotirea şi încurajarea copiilor, mai ales a acelora care sunt victime ale abuzurilor, asigurându-i de rugăciunile...
by Pio Romeno | mai 4, 2013 | Rugaciunile zilei Calendar Greco-Catolic (Romania)
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin! Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le. de 3 ori Psalmul 103 Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte. Întru strălucire şi în mare podoabă Te-ai îmbrăcat; Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină; Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui; Cel ce pui norii suirea Ta; Cel ce umbli peste aripile vânturilor; Cel ce faci pe îngerii Tăi spirite şi pe servitorii Tăi ca flăcările focului; Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui şi nu se va clătina în veacul veacului. Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea lui; peste munţi vor sta ape. De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tău se vor înfricoşa. Se înalţă munţi şi se coboară văi, în locul în care le-ai întemeiat pe ele. Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul. Cel ce trimiţi izvoare în văi, prin mijlocul munţilor vor trece ape; Se vor adăpa toate fiarele câmpului, asinii sălbatici setea îşi vor potoli. Peste acelea păsările cerului vor locui; din mijlocul stâncilor vor da glas. Cel ce adăpi munţii din cele mai de deasupra ale Tale, din rodul lucrărilor Tale se va sătura pământul. Cel ce răsari iarbă animalelor şi verdeaţă spre folosul oamenilor; Ca să scoată pâine din pământ şi vin ce veseleşte inima omului; Ca să veselească faţa cu untdelemn, cu pâine inima omului să...
by Pio Romeno | mai 4, 2013 | Rugaciunile zilei Calendar Greco-Catolic (Romania)
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin! Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le. de 3 ori Psalm 19. Să te audă Domnul în ziua necazului: Să te scutească numele Dumnezeului lui Iacob. Să-ţi trimită ajutor dintru cel-sfânt, şi din Sion să te sprijinească pe tine. Amintească toată jertfa ta, şi arderea de tot a ta să fie bine primită. Să-ţi dea Domnul după inima ta, şi tot gândul tău să-l împlinească. Bucura-ne-vom de mântuirea ta, şi întru numele Domnului Dumnezeului nostru vom fi măriţi. Împlinească Domnul toate cererile tale. Acum am cunoscut că Domnul a mântuit pe unsul său. Îl va auzi, din cerul cel sfânt al său: puternic e ajutorul dreptei lui. Unii se laudă cu căruţele lor, alţii cu caii lor, iar noi ne lăudăm cu numele Domnului Dumnezeului nostru. Aceia s-au poticnit, şi au căzut: iar noi ne-am ridicat, şi ne-am îndreptat. Doamne, mântuieşte pe împăratul, şi ne auzi pe noi, ori în ce zi te vom chema. Şi Troparele acestea: Mântuieşte, Doamne, poporul tău, şi binecuvântează moştenirea ta; biruinţă Bisericii Tale asupra duşmanilor dăruieşte-i, şi cu crucea ta păzeşte poporul tău. Mărire – Cel ce de bunăvoie te-ai înălţat pe Cruce, poporului tău celui nou, cu numele tău numit, dăruieşte-i îndurările tale, Hristoase Dumnezeule; veseleşte întru puterea ta pe credincioasă Biserica Ta, ducând-o la biruinţe asupra duşmanilor. Să aibă ajutorul tău, armă de pace, neînvinsă victorie. Şi acum – Al Născătoarei de Dumnezeu. Folositoare înfricoşătoare şi neînfruntată, nu trece cu vederea, ceea ce eşti bună, rugăciunile noastre, întru...
by Pio Romeno | mai 3, 2013 | Rugaciunile zilei Calendar Greco-Catolic (Romania)
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin! Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le. de 3 ori Psalmul 103 Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte. Întru strălucire şi în mare podoabă Te-ai îmbrăcat; Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină; Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui; Cel ce pui norii suirea Ta; Cel ce umbli peste aripile vânturilor; Cel ce faci pe îngerii Tăi spirite şi pe servitorii Tăi ca flăcările focului; Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui şi nu se va clătina în veacul veacului. Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea lui; peste munţi vor sta ape. De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tău se vor înfricoşa. Se înalţă munţi şi se coboară văi, în locul în care le-ai întemeiat pe ele. Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul. Cel ce trimiţi izvoare în văi, prin mijlocul munţilor vor trece ape; Se vor adăpa toate fiarele câmpului, asinii sălbatici setea îşi vor potoli. Peste acelea păsările cerului vor locui; din mijlocul stâncilor vor da glas. Cel ce adăpi munţii din cele mai de deasupra ale Tale, din rodul lucrărilor Tale se va sătura pământul. Cel ce răsari iarbă animalelor şi verdeaţă spre folosul oamenilor; Ca să scoată pâine din pământ şi vin ce veseleşte inima omului; Ca să veselească faţa cu untdelemn, cu pâine inima omului...
by Pio Romeno | mai 3, 2013 | Rugaciunile zilei Calendar Greco-Catolic (Romania)
Rugăciunea de dimineaţă, cu texte alese din oficiul Utreniei Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin! Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le. de 3 ori Amin. Apoi alternativ: Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. (de 3 ori) Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda ta. (de 2 ori) Psalmul 142. Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru adevărul tău, auzi-mă, întru dreptatea ta. Şi să nu intri la judecată cu robul tău, căci drept, înaintea ta, nu se va găsi nimeni din cei vii. Că a prigonit duşmanul sufletul meu: smerit-a până la pământ viaţa mea. Aşezatu-m-a întru întuneric, ca pe morţii veacului: nesimţitor s-a făcut întru mine spiritul meu, întru mine s-a tulburat inima mea. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult, gânditu-m-am la toate lucrurile tale: la faptele mâinilor tale am cugetat, Întins-am spre tine mâinile mele: sufletul meu spre tine, ca un pământ fără de apă. Degrabă auzi-mă, Doamne: slăbit-a spiritul meu. Să nu întorci faţa ta de către mine: şi voi fi asemenea celor ce se coboară în groapă. Fă-mă să aud dis-de-dimineaţă mila ta: că întru tine am nădăjduit. Arată-mi mie, Doamne, calea pe care voi merge: că spre tine am ridicat sufletul meu. Scoate-mă de la duşmanii mei, Doamne, la tine am găsit scăpare, Învaţă-mă, să fac voia ta, că tu eşti Dumnezeul meu. Spiritul tău cel bun mă va povăţui la pământ drept; pentru numele tău, Doamne, păzeşte-mă în viaţă. Întru ...
by Pio Romeno | mai 2, 2013 | Rugaciunile zilei Calendar Greco-Catolic (Romania)
Rugăciunea de seară, cu texte alese din oficiul Vecerniei. Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin! Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le. de 3 ori Psalmul 103 Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte. Întru strălucire şi în mare podoabă Te-ai îmbrăcat; Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină; Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui; Cel ce pui norii suirea Ta; Cel ce umbli peste aripile vânturilor; Cel ce faci pe îngerii Tăi spirite şi pe servitorii Tăi ca flăcările focului; Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui şi nu se va clătina în veacul veacului. Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea lui; peste munţi vor sta ape. De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tău se vor înfricoşa. Se înalţă munţi şi se coboară văi, în locul în care le-ai întemeiat pe ele. Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul. Cel ce trimiţi izvoare în văi, prin mijlocul munţilor vor trece ape; Se vor adăpa toate fiarele câmpului, asinii sălbatici setea îşi vor potoli. Peste acelea păsările cerului vor locui; din mijlocul stâncilor vor da glas. Cel ce adăpi munţii din cele mai de deasupra ale Tale, din rodul lucrărilor Tale se va sătura pământul. Cel ce răsari iarbă animalelor şi verdeaţă spre folosul oamenilor; Ca să scoată pâine din pământ şi vin ce veseleşte inima omului; Ca să...
by Pio Romeno | mai 2, 2013 | Rugaciunile zilei Calendar Greco-Catolic (Romania)
Rugăciunea de dimineaţă, cu texte alese din oficiul Utreniei Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin! Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le. de 3 ori Amin. Apoi alternativ: Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. (de 3 ori) Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda ta. (de 2 ori) Psalmul 102. Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul: şi toate cele dinlăuntrul meu, numele cel sfânt al lui! Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul, şi nu uita toate binefacerile lui. Pe cel ce iartă toate fărădelegile tale, pe cel ce vindecă toate bolile tale. Pe cel ce răscumpără din stricăciune viaţa ta, pe cel ce te încununează cu milă şi cu îndurări. Pe cel ce umple de bunătăţi pofta ta: înnoi-se-vor ca ale vulturului tinereţile tale. Cel ce face milostenie, Domnul, şi judecată dreaptă, tuturor celor ce li se face nedreptate. Cunoscute a făcut căile sale lui Moise: fiilor lui Israel, hotărârile sale. Îndurător şi milostiv e Domnul, îndelung răbdător şi mult milostiv: nu până în sfârşit se va mânia, nici până în veac va ţine mânie. Nu după fărădelegile noastre a făcut nouă, nici după păcatele noastre ne-a răsplătit nouă. Că după înălţimea cerului de la pământ a sporit Domnul mila sa, peste cei ce se tem de dânsul. Pe cât e de departe răsăritul de la apus, a depărtat de la noi fărădelegile noastre. Precum miluieşte un tată pe fii: aşa a miluit Domnul pe cei ce se tem de...
by Pio Romeno | mai 1, 2013 | Rugaciunile zilei Calendar Greco-Catolic (Romania)
Rugăciunea de seară, cu texte alese din oficiul Vecerniei Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin! Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le. de 3 ori Psalmul 103 Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte. Întru strălucire şi în mare podoabă Te-ai îmbrăcat; Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină; Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui; Cel ce pui norii suirea Ta; Cel ce umbli peste aripile vânturilor; Cel ce faci pe îngerii Tăi spirite şi pe servitorii Tăi ca flăcările focului; Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui şi nu se va clătina în veacul veacului. Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea lui; peste munţi vor sta ape. De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tă se vor înfricoşa. Se înalţă munţi şi se coboară văi, în locul în care le-ai întemeiat pe ele. Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul. Cel ce trimiţi izvoare în văi, prin mijlocul munţilor vor trece ape; Se vor adăpa toate fiarele câmpului, asinii sălbatici setea îşi vor potoli. Peste acelea păsările cerului vor locui; din mijlocul stâncilor vor da glas. Cel ce adăpi munţii din cele mai de deasupra ale Tale, din rodul lucrărilor Tale se va sătura pământul. Cel ce răsari iarbă animalelor şi verdeaţă spre folosul oamenilor; Ca să scoată pâine din pământ şi vin ce veseleşte inima omului; Ca să...
by Pio Romeno | mai 1, 2013 | Rugaciunile zilei Calendar Greco-Catolic (Romania)
Rugăciunea de dimineaţă, cu texte alese din oficiul Utreniei Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin! Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le. de 3 ori Amin. Apoi alternativ: Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. (de 3 ori) Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda ta. (de 2 ori) Psalmul 87. Doamne, Dumnezeul mântuirii mele, ziua am strigat, şi noaptea, înaintea ta. Pătrundă la tine rugăciunea mea: pleacă urechea ta spre ruga mea. Că de rele s-a umplut sufletul meu, şi viaţa mea de iad s-a apropiat. Socotit am fost cu cei ce se coboară în groapă: făcutu-m-am ca un om neajutorat, între morţi voi fi liber. Asemeni unor răniţi ce dorm în mormânt, de care nu ţi-ai mai adus aminte, şi care din mâna ta au fost lepădaţi. Aşezatu-m-au în groapa cea mai dedesubt, întru întuneric, şi în umbra morţii. Asupra mea s-a coborât mânia ta, şi toate valurile tale le-ai revărsat peste mine. Depărtat-ai de la mine pe cunoscuţii mei: pusu-m-au lor urâciune, închis sunt, şi nu pot ieşi: ochii mei au slăbit de sărăcie. Strigat-am către tine, Doamne, ziua întreagă: întins-am către tine mâinile mele. Oare pentru cei morţi vei face minuni? sau doctorii vor scula din morţi, şi te vor mărturisi pe tine? Oare va povesti cineva în mormânt mila ta, şi adevărul tău, în locul de pierzare? Oare cunoaşte-se-vor întru întuneric minunile tale, şi dreptatea ta, în pământ dat uitării iar eu către tine, Doamne,...
by Pio Romeno | mai 1, 2013 | Stiri
Începand cu data de 1 mai pe siteul nostru la sectiunea Rugăciunea zilei(in partea dreapta a meniului sub Calendar) veti găsi fragmente din Rânduiala Vecerniei si Utreniei zilei.
by Pio Romeno | mai 1, 2013 | Stiri
După ce a salutat ȋndeaproape şi a binecuvântat zecile de mii de credincioşi veniţi din toate colţurile lumii ȋn Piaţa Sfântul Petru, acordând o atenţie specială copiilor şi bolnavilor, Sfântul Părinte Papa Francisc a ȋnceput obişnuita Audienţă generală de miercuri. Sfântul Părinte a inceput meditaţia, amintind că astăzi se sărbătoreşte Sfântul Iosif Muncitorul, subliniind importanţa muncii, care face parte din planul lui Dumnezeu şi este un element fundamental pentru demnitatea persoanei umane. De asemenea, a ţinut să amintească dificultăţiile pe care le ȋntalneşte lumea muncii ȋn diferite ţări, făcând o invitaţie la solidaritate. Şi de această dată Sfântul Părinte a ţinut să aducă o ȋncurajare tinerilor, sugerându-le să se lase patrunşi de spiritul de muncă, de studiu, de iubire pentru alţii şi să nu se ferească niciodată de sacrificiu, pentru că ȋntotdeauna la orizont este o lumină. Al doilea gând al Sfântului Părinte pentru meditaţia de astăzi a fost legat de luna mai, de luna dedicată Fecioarei Maria, subliniind importanţa şi frumuseţea rugăciunii Rozarului. Face apel la rugaciunea comunitară, la rugaciunea de familie care este foarte importantă in aceste zile pentru ca doar aşa putem dialoga cu Dumnezeu. Audienţa s-a ȋncheiat prin intonarea rugăciunii Tatăl nostru in limba latină, ȋnsoţită de Binecuvantarea Apostolică a Sfântului...
by Pio Romeno | mai 1, 2013 | Stiri
În seara zilei de 29 aprilie 2013 la Colegiul nostru Pio Romeno a avut loc o conferinţă susţinută de către Părintele Jeremy Driscoll OSB, profesor al universităţii Sfântul Anselm din Roma, cu tema: Învierea Domnului. Conferinţa a debutat cu un moment de rugăciune urmat de cuvântul de bun venit adresat de către Părintele Rector Gabriel Buboi, părintelui conferenţiar. S-au pus în evidenţă câteva pasaje biblice prin care s-a încercat pătrunderea a ceea ce înseamnă „Învierea Domnului” în viaţa creştinului de astăzi şi ce a însemnat pentru apostoli această experienţă concretă. Punctul de pornire a fost cuvântarea lui Petru din Fapte 2,23-24 unde Petru mărturiseşte experienţa avută de el cu Cristos şi confruntă acestă experienţă cu poporul, punându-l în faţa unei realităţi: „pe omul acesta, dat în mâinile voastre, după sfatul hotărât şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi răstignit, şi L-aţi omorât prin mâna celor fără de lege. Dar Dumnezeu L-a înviat, deslegându-i legăturile morţii… Ceea ce îi face pe apostoli să fie curajoşi şi plini de zel în a-l anunţa cu atâta ardoare pe Cristos este tocmai credinţa în înviere. Trei intrebari au calauzit prezentarea Cine este Dumnezeu, Cine este Cristos, Care este misiunea Apostolilor si implicit a urmasilor lor astazi, cu raspunsul biblic: odata ce l-am cunoscut pe Dumnezeu care a facut lucruri minunate inviindu-L pe Isus din morti, vai mie daca nu voi predica Vestea cea buna! (cf. 1 Cor 9,16) Conferinţa face parte dintr-o serie de trei conferinţe susţinute de Părintele benedictin: prima a fost în timpul postului mare, a doua în perioada pascală, iar ultima va avea loc în data...
by Pio Romeno | apr. 30, 2013 | Rugaciunile zilei Calendar Greco-Catolic (Romania)