Rugăciunea de seară, cu texte alese din oficiul Vecerniei (18.05.2013)

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin! Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le.  de 3 ori Psalmul 103 Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul!  Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte. Întru strălucire şi în mare podoabă Te-ai îmbrăcat; Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină; Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui; Cel ce pui norii suirea Ta; Cel ce umbli peste aripile vânturilor; Cel ce faci pe îngerii Tăi spirite şi pe servitorii Tăi ca flăcările focului; Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui şi nu se va clătina în veacul veacului. Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea lui; peste munţi vor sta ape. De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tău se vor înfricoşa. Se înalţă munţi şi se coboară văi, în locul în care  le-ai întemeiat pe ele. Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul. Cel ce trimiţi izvoare în văi, prin mijlocul munţilor vor trece ape; Se vor adăpa toate fiarele câmpului, asinii sălbatici setea îşi vor potoli. Peste acelea păsările cerului vor locui; din mijlocul stâncilor vor da glas. Cel ce adăpi munţii din cele mai de deasupra ale Tale, din rodul lucrărilor Tale se va sătura pământul. Cel ce răsari iarbă animalelor şi verdeaţă spre folosul oamenilor; Ca să scoată pâine din pământ şi vin ce veseleşte inima omului; Ca să veselească faţa cu untdelemn,  cu pâine inima omului să...

Rugăciunea de dimineaţă, cu texte alese din oficiul Utreniei (19.05.2013)

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin! Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le.  de 3 ori Apoi alternativ: Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. (de 3 ori) Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda ta. (de 2 ori) Psalm 19. Să te audă Domnul în ziua necazului: scutească-te numele Dumnezeului lui Iacob. Trimită ţie ajutor dintru cel-sfânt, şi din Sion sprijinească-te pe tine. Amintească toată jertfa ta, şi arderea de tot a ta să fie bine primită. Dea ţie Domnul după inima ta, şi tot gândul tău să-l împlinească. Bucura-ne-vom de mântuirea ta, şi întru numele Domnului Dumnezeului nostru vom fi măriţi. Împlinească Domnul toate cererile tale. Acum am cunoscut că Domnul a mântuit pe unsul său. Auzi-l-va pe dânsul, din cerul cel sfânt al său: puternic e ajutorul dreptei lui. Unii se laudă cu căruţele lor, alţii cu caii lor, iar  noi  ne  lăudăm  cu  numele  Domnului Dumnezeului nostru. Aceia s-au poticnit, şi au căzut: iar noi ne-am ridicat, şi ne-am îndreptat. Doamne, mântuieşte pe împăratul, şi ne auzi pe noi, ori în ce zi te vom chema. Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori Dumnezeu este Domnul, şi s-a arătat nouă; binecuvântat este, cel care vine în numele Domnului. – Cu stihurile lui: Stih 1. Lăudaţi-L pe Domnul, şi che­maţi numele lui cel sfânt . Stih 2. Toate neamurile m-au înconju­rat, şi în numele Domnului le-am învins. Dumnezeu este Domnul, şi...

Rugăciunea de seară, cu texte alese din oficiul Vecerniei (17.05.2013)

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin! Doamne, îndură-Te de noi. (de trei ori) Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit. Şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin. Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Împăratul nostru Dumnezeu. Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Hristos Împăratul nostru Dumnezeu. Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la însuşi Hristos Împăratul şi Dumnezeul nostru. Psalmul 103 Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul!  Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte. Întru strălucire şi în mare podoabă Te-ai îmbrăcat; Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină; Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui; Cel ce pui norii suirea Ta; Cel ce umbli peste aripile vânturilor; Cel ce faci pe îngerii Tăi spirite şi pe servitorii Tăi ca flăcările focului; Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui şi nu se va clătina în veacul veacului. Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea lui; peste munţi vor sta ape. De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tă se vor înfricoşa. Se înalţă munţi şi se coboară văi, în locul în care  le-ai întemeiat pe ele. Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul. Cel ce trimiţi izvoare în văi, prin mijlocul munţilor vor trece ape; Se vor adăpa toate fiarele câmpului, asinii sălbatici setea îşi vor potoli. Peste acelea păsările cerului vor locui; din mijlocul stâncilor vor da glas. Cel ce adăpi munţii din cele mai de deasupra ale Tale,...

Rugăciunea de dimineaţă, cu texte alese din oficiul Utreniei (18.05.2013)

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin! Apoi alternativ: Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. (de 3 ori) Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda ta. (de 2 ori) Psalmul 142. Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru adevărul tău, auzi-mă, întru dreptatea ta. Şi să nu intri la judecată cu robul tău, căci drept, înaintea ta, nu se va găsi nimeni din cei vii. Că a prigonit duşmanul sufletul meu: smerit-a până la pământ viaţa mea. Aşezatu-m-a  întru  întuneric, ca pe morţii veacului: nesimţitor s-a făcut întru mine spiritul meu, întru mine s-a tulburat inima mea. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult,   gânditu-m-am la toate lucrurile tale: la faptele mâinilor tale am cugetat, Întins-am spre tine mâinile mele: sufletul meu spre tine, ca un pământ fără de apă. Degrabă auzi-mă, Doamne: slăbit-a spiritul meu. Să nu întorci faţa ta de către mine: şi  voi  fi  asemenea  celor  ce  se  coboară în groapă. Fă-mă să aud dis-de-dimineaţă mila ta: că întru tine am nădăjduit. Arată-mi mie, Doamne, calea pe care voi merge: că spre tine am ridicat sufletul meu. Scoate-mă de la duşmanii mei, Doamne, la tine am găsit scăpare, Învaţă-mă, să fac voia ta, că tu eşti Dumnezeul meu. Spiritul tău cel bun mă va povăţui la pă­mânt drept; pentru numele tău, Doamne, păzeşte-mă în viaţă. Întru  dreptatea ta scoate-vei  din necaz su­fletul meu, şi întru mila ta vei zdrobi pe duşmanii mei. Şi vei pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu: căci robul tău...

Rugăciunea de seară, cu texte alese din oficiul Vecerniei (17.05.2013)

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin! Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le.  de 3 ori Psalmul 103 Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul!  Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte. Întru strălucire şi în mare podoabă Te-ai îmbrăcat; Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină; Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui; Cel ce pui norii suirea Ta; Cel ce umbli peste aripile vânturilor; Cel ce faci pe îngerii Tăi spirite şi pe servitorii Tăi ca flăcările focului; Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui şi nu se va clătina în veacul veacului. Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea lui; peste munţi vor sta ape. De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tă se vor înfricoşa. Se înalţă munţi şi se coboară văi, în locul în care  le-ai întemeiat pe ele. Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul. Cel ce trimiţi izvoare în văi, prin mijlocul munţilor vor trece ape; Se vor adăpa toate fiarele câmpului, asinii sălbatici setea îşi vor potoli. Peste acelea păsările cerului vor locui; din mijlocul stâncilor vor da glas. Cel ce adăpi munţii din cele mai de deasupra ale Tale, din rodul lucrărilor Tale se va sătura pământul. Cel ce răsari iarbă animalelor şi verdeaţă spre folosul oamenilor; Ca să scoată pâine din pământ şi vin ce veseleşte inima omului; Ca să veselească faţa cu untdelemn  cu pâine inima omului să o...

Rugăciunea de dimineaţă, cu texte alese din oficiul Utreniei (18.05.2013)

  Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin! Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le.  de 3 ori Apoi alternativ: Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. (de 3 ori) Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda ta. (de 2 ori) Psalmul 142. Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru adevărul tău, auzi-mă, întru dreptatea ta. Şi să nu intri la judecată cu robul tău, căci drept, înaintea ta, nu se va găsi nimeni din cei vii. Că a prigonit duşmanul sufletul meu: smerit-a până la pământ viaţa mea. Aşezatu-m-a  întru  întuneric, ca pe morţii veacului: nesimţitor s-a făcut întru mine spiritul meu, întru mine s-a tulburat inima mea. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult,   gânditu-m-am la toate lucrurile tale: la faptele mâinilor tale am cugetat, Întins-am spre tine mâinile mele: sufletul meu spre tine, ca un pământ fără de apă. Degrabă auzi-mă, Doamne: slăbit-a spiritul meu. Să nu întorci faţa ta de către mine: şi  voi  fi  asemenea  celor  ce  se  coboară în groapă. Fă-mă să aud dis-de-dimineaţă mila ta: că întru tine am nădăjduit. Arată-mi mie, Doamne, calea pe care voi merge: că spre tine am ridicat sufletul meu. Scoate-mă de la duşmanii mei, Doamne, la tine am găsit scăpare, Învaţă-mă, să fac voia ta, că tu eşti Dumnezeul meu. Spiritul tău cel bun mă va povăţui la pă­mânt drept; pentru numele tău, Doamne, păzeşte-mă în viaţă. Întru  dreptatea ta scoate-vei  din necaz su­fletul meu, şi întru...

Rugăciunea de seară, cu texte alese din oficiul Vecerniei (16.05.2013)

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin! Doamne, îndură-Te de noi. (de trei ori) Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit. Şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin. Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Împăratul nostru Dumnezeu. Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Hristos Împăratul nostru Dumnezeu. Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la însuşi Hristos Împăratul şi Dumnezeul nostru. Psalmul 103 Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul!  Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte. Întru strălucire şi în mare podoabă Te-ai îmbrăcat; Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină; Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui; Cel ce pui norii suirea Ta; Cel ce umbli peste aripile vânturilor; Cel ce faci pe îngerii Tăi spirite şi pe servitorii Tăi ca flăcările focului; Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui şi nu se va clătina în veacul veacului. Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea lui; peste munţi vor sta ape. De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tă se vor înfricoşa. Se înalţă munţi şi se coboară văi, în locul în care  le-ai întemeiat pe ele. Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul. Cel ce trimiţi izvoare în văi, prin mijlocul munţilor vor trece ape; Se vor adăpa toate fiarele câmpului, asinii sălbatici setea îşi vor potoli. Peste acelea păsările cerului vor locui; din mijlocul stâncilor vor da glas. Cel ce adăpi munţii din cele mai de deasupra ale Tale,...

Rugăciunea de dimineaţă, cu texte alese din oficiul Utreniei (17.05.2013)

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin! Apoi alternativ: Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. (de 3 ori) Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda ta. (de 2 ori) Psalmul 102. Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul: şi toate cele dinlăuntrul meu, numele cel sfânt al lui! Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul, şi nu uita toate binefacerile lui. Pe cel ce iartă toate fărădelegile tale, pe cel ce vindecă toate bolile tale. Pe cel ce răscumpără din stricăciune viaţa ta, pe cel ce te încununează cu milă şi cu îndurări. Pe cel ce umple de bunătăţi pofta ta: înnoi-se-vor ca ale vulturului tinereţile tale. Cel ce face milostenie, Domnul, şi judecată dreaptă, tuturor celor ce li se face nedreptate. Cunoscute a făcut căile sale lui Moise: fiilor lui Israel, hotărârile sale. Îndurător  şi  milostiv e Domnul, îndelung răbdător şi mult milostiv: nu până în sfârşit se va mânia, nici până în veac va ţine mânie. Nu după fărădelegile noastre a făcut nouă, nici după păcatele noastre ne-a răsplătit nouă. Că după înălţimea cerului de la pământ a sporit Domnul mila sa, peste cei ce se tem de dânsul. Pe cât e de departe răsăritul de la apus, a depărtat de la noi fărădelegile noastre. Precum miluieşte un tată pe fii: aşa a miluit Domnul pe cei ce se tem de dânsul. Că el a cunoscut făptura noastră: adusu-şi-a aminte, că ţărână suntem. Omul, ca iarba zilele lui, ca floarea câmpului, aşa va înflori; Că vânt trece peste dânsa, şi...

Rugăciunea de seară, cu texte alese din oficiul Vecerniei (16.05.2013)

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin! Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le.  de 3 ori Psalmul 103 Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul!  Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte. Întru strălucire şi în mare podoabă Te-ai îmbrăcat; Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină; Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui; Cel ce pui norii suirea Ta; Cel ce umbli peste aripile vânturilor; Cel ce faci pe îngerii Tăi spirite şi pe servitorii Tăi ca flăcările focului; Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui şi nu se va clătina în veacul veacului. Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea lui; peste munţi vor sta ape. De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tău se vor înfricoşa. Se înalţă munţi şi se coboară văi, în locul în care  le-ai întemeiat pe ele. Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul. Cel ce trimiţi izvoare în văi, prin mijlocul munţilor vor trece ape; Se vor adăpa toate fiarele câmpului, asinii sălbatici setea îşi vor potoli. Peste acelea păsările cerului vor locui; din mijlocul stâncilor vor da glas. Cel ce adăpi munţii din cele mai de deasupra ale Tale, din rodul lucrărilor Tale se va sătura pământul. Cel ce răsari iarbă animalelor şi verdeaţă spre folosul oamenilor; Ca să scoată pâine din pământ şi vin ce veseleşte inima omului; Ca să veselească faţa cu untdelemn,  cu pâine inima omului să...

Rugăciunea de dimineaţă, cu texte alese din oficiul Utreniei (17.05.2013)

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase,  Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin! Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le.  de 3 ori Amin. Apoi alternativ: Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. (de 3 ori) Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda ta. (de 2 ori) Psalmul 102. Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul: şi toate cele dinlăuntrul meu, numele cel sfânt al lui! Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul, şi nu uita toate binefacerile lui. Pe cel ce iartă toate fărădelegile tale, pe cel ce vindecă toate bolile tale. Pe cel ce răscumpără din stricăciune viaţa ta, pe cel ce te încununează cu milă şi cu îndurări. Pe cel ce umple de bunătăţi pofta ta: înnoi-se-vor ca ale vulturului tinereţile tale. Cel ce face milostenie, Domnul, şi judecată dreaptă, tuturor celor ce li se face nedreptate. Cunoscute a făcut căile sale lui Moise: fiilor lui Israel, hotărârile sale. Îndurător  şi  milostiv e Domnul, îndelung răbdător şi mult milostiv: nu până în sfârşit se va mânia, nici până în veac va ţine mânie. Nu după fărădelegile noastre a făcut nouă, nici după păcatele noastre ne-a răsplătit nouă. Că după înălţimea cerului de la pământ a sporit Domnul mila sa, peste cei ce se tem de dânsul. Pe cât e de departe răsăritul de la apus, a depărtat de la noi fărădelegile noastre. Precum miluieşte un tată pe fii: aşa a miluit Domnul pe cei ce se tem de dânsul. Că el a cunoscut făptura noastră: adusu-şi-a aminte,...
Conciliul Vatican al II-lea – o busolă pentru ziua de mâine

Conciliul Vatican al II-lea – o busolă pentru ziua de mâine

Ciclul de conferințe dedicate Anului Credinței, organizat  sub patronajul Congregației pentru Bisericile Orientale într-o colaborare a Colegiului Pontifical Pio Romeno împreună cu Ambasada Romaniei pe lânga Sfântul Scaun, a avut onoarea de a găzdui la data de 15 mai conferința Excelenței Sale Mons. Jean-Louis Bruguès, O.P., Arhivar și Bibliotecar al Sfintei Biserici Romane. La eveniment au participat de asemenea Eminența Sa Card. Raffaele Farina, Excelența Sa Bogdan Tătaru-Cazaban, Secretarul și Subsecretarul Bibliotecii Vaticane, Ambasadorii Franței și Lituaniei pe lângă Sfântul Scaun, precum și alți diplomați, invitati și apropiați ai colegiului. Titlul conferinței, Conciliul Vatican II – O busolă pentru mâine, sintetizează privirea deschisă către viitor prin care Excelența Sa a intenționat să interpreteze influența documentelor Conciliului asupra vieții Bisericii, lăsând intenționat la o parte cadrul istoric adesea dezbătut în diferite instanțe științifice din dorința de a impregna în actualitate spiritul care a deschis si condus Conciliul. Conferința a fost structurată în trei părti: Ascultarea Celuilalt, Grija faţă de Celălalt, Noi însine ca şi alteritare. În acest sens Excelența sa a subliniat rolul surpinzător de actual pe care l-au dobândit în timp documente precum Nostra Aetate și Unitatis Redintegratio, cât mai ales Gaudium et Spes. Într-adevăr, o dovadă indirectă a felului în care Spiritul lucrează și continuă să ne surprindă este faptul că puțini ar fi atribuit în urmă cu cincizeci de ani acestor documente importanța pe care azi au dobândit-o. Tocmai de aceea Excelența Sa a evitat discursul predictiv, însă nu a ezitat a indica Catehismul Bisericii Catolice drept chintesență a mesajului transmis prin Conciliul Vatican II, din păcate încă insuficient absorbit de comunitatea creștină iar pe alocuri de-a...
Sfânta Liturghie la Sepulcrum Sancti Petri Apostoli

Sfânta Liturghie la Sepulcrum Sancti Petri Apostoli

„Şi eu îţi zic ţie că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui. Şi îti voi da cheile Împărăţiei cerurilor; şi orice vei lega pe pământ va fi legat şi în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în ceruri” (Mt 16, 18-19). Pentru a marca sărbătorirea Anului credinţei, Colegiul Pontifical Pio Romeno a celebrat în dimineaţa zilei de 15 mai Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în Bazilica Sfântul Petru, la mormântul acestuia. Acest eveniment este unic şi are o importanţă deosebită pentru noi: a fi prezenţi la mormântul primului dintre Apostoli, la mormântul “pietrei” pe care Isus îşi zideşte Biserica, reprezintă mărturisirea credinţei noastre şi consolidarea acesteia. La această Sfântă Liturghie au fost prezenţi studenţii Colegiului Pio Romeno în frunte cu părintele Rector Gabriel Buboi, părintele spiritual împreună cu ceilalţi preoţi-studenţi ai colegiului.  ...

Rugăciunea de seară, cu texte alese din oficiul Vecerniei (15.05.2013)

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin! Doamne, îndură-Te de noi. (de trei ori) Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit. Şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin. Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Împăratul nostru Dumnezeu. Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Hristos Împăratul nostru Dumnezeu. Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la însuşi Hristos Împăratul şi Dumnezeul nostru. Psalmul 103 Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul!  Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte. Întru strălucire şi în mare podoabă Te-ai îmbrăcat; Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină; Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui; Cel ce pui norii suirea Ta; Cel ce umbli peste aripile vânturilor; Cel ce faci pe îngerii Tăi spirite şi pe servitorii Tăi ca flăcările focului; Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui şi nu se va clătina în veacul veacului. Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea lui; peste munţi vor sta ape. De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tă se vor înfricoşa. Se înalţă munţi şi se coboară văi, în locul în care  le-ai întemeiat pe ele. Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul. Cel ce trimiţi izvoare în văi, prin mijlocul munţilor vor trece ape; Se vor adăpa toate fiarele câmpului, asinii sălbatici setea îşi vor potoli. Peste acelea păsările cerului vor locui; din mijlocul stâncilor vor da glas. Cel ce adăpi munţii din cele mai de deasupra ale Tale,...

Rugăciunea de dimineaţă, cu texte alese din oficiul Utreniei (16.05.2013)

  Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin! Amin. Apoi alternativ: Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. (de 3 ori) Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda ta. (de 2 ori) Psalmul 87. Doamne, Dumnezeul mântuirii mele, ziua am strigat, şi noaptea, înaintea ta. Pătrundă la tine rugăciunea mea: pleacă urechea ta spre ruga mea. Că de rele s-a umplut sufletul meu, şi viaţa mea de iad s-a apropiat. Socotit am fost cu cei ce se coboară în groapă: făcutu-m-am ca un om neajutorat, între morţi voi fi liber. Asemeni unor răniţi ce dorm în mormânt, de care nu ţi-ai mai adus aminte, şi care din mâna ta au fost lepădaţi. Aşezatu-m-au în groapa cea mai dedesubt, întru întuneric, şi în umbra morţii. Asupra mea s-a coborât mânia ta, şi toate valurile tale le-ai revărsat peste mine. Depărtat-ai de la mine pe cunoscuţii mei: pusu-m-au lor urâciune, închis sunt, şi nu pot ieşi: ochii mei au slăbit de sărăcie. Strigat-am către tine, Doamne, ziua întreagă: întins-am către tine mâinile mele. Oare pentru cei morţi vei face minuni? sau doctorii vor scula din morţi, şi te vor mărturisi pe tine? Oare va povesti cineva în mormânt mila ta, şi adevărul tău, în locul de pierzare? Oare cunoaşte-se-vor întru întuneric minunile tale, şi dreptatea ta, în pământ dat uitării? Iar eu către tine, Doamne, am strigat, şi dimineaţa rugăciunea mea te va întâmp­ina. Pentru ce, Doamne, lepezi sufletul meu, întorci faţa ta de către mine? Amărât sunt eu şi întru necazuri, din...

Rugăciunea de seară, cu texte alese din oficiul Vecerniei (15.05.2013)

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin! Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le.  de 3 ori Psalmul 103 Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul!  Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte. Întru strălucire şi în mare podoabă Te-ai îmbrăcat; Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină; Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui; Cel ce pui norii suirea Ta; Cel ce umbli peste aripile vânturilor; Cel ce faci pe îngerii Tăi spirite şi pe servitorii Tăi ca flăcările focului; Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui şi nu se va clătina în veacul veacului. Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea lui; peste munţi vor sta ape. De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tă se vor înfricoşa. Se înalţă munţi şi se coboară văi, în locul în care  le-ai întemeiat pe ele. Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul. Cel ce trimiţi izvoare în văi, prin mijlocul munţilor vor trece ape; Se vor adăpa toate fiarele câmpului, asinii sălbatici setea îşi vor potoli. Peste acelea păsările cerului vor locui; din mijlocul stâncilor vor da glas. Cel ce adăpi munţii din cele mai de deasupra ale Tale, din rodul lucrărilor Tale se va sătura pământul. Cel ce răsari iarbă animalelor şi verdeaţă spre folosul oamenilor; Ca să scoată pâine din pământ şi vin ce veseleşte inima omului; Ca să veselească faţa cu untdelemn  cu pâine inima omului să...