by Pio Romeno | apr. 7, 2017 | Stiri
Credincioșii care doresc să participe sâmbătă, 8 aprilie, la Sfânta Liturghie celebrată de către Preasfinția Sa Claudiu Lucian Pop, Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore, în Bazilica Sfântul Petru din Roma, sunt rugați să se găsească la orele 08.50 în fața Congregației pentru Doctrina Credinței (Piazza del Sant’Uffizio, 11), pentru a se putea intra cu grupul în Bazilică. Colegiul Pontifical Pio...
by Pio Romeno | apr. 7, 2017 | Stiri
Astăzi, 7 aprilie, Preasfinția Sa Claudiu Lucian Pop, Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore, împreună cu studenții seminariști de la Blaj au fost primiți într-o audiență de către Eminența Sa Cardinalul Leonardo Sandri, Prefectul Congregației pentru Bisericile Orientale. Aceștia au fost însoțiți de către Rectorul Colegiului Pontifical Pio Romeno, Pr. Gabriel Buboi, de Rectorul Seminarului Arhiepiscopal Major de la Blaj, Pr. Florian Guțiu, și de către Pr. prof. William Bleiziffer. (AICI GALERIE FOTO) La începutul audienței, Preasfinția Sa Claudiu a transmis salutul și urările Preafericirii Sale Cardinal Lucian, Arhiepiscopul Major al Bisericii noastre, amintind totodată și importanța acestui pelerinaj al seminariștilor blăjeni în Cetatea Eternă, într-un moment aniversar pentru cea mai prestigioasă instituție greco-catolică din Roma, Colegiul Pio Romeno. Nu în ultimul rând, Preasfinția Sa a ținut să mulțumească Congregației pentru Bisericile Orientale pentru efortul depus în susținerea pregătirii viitorilor clerici ai Bisericii Greco-Catolice din România, care studiază la Universitățile Pontificale din Urbe. A urmat apoi cuvântul Cardinalului Leonardo Sandri, prin care și-a exprimat considerația față de Preafericirea Sa Cardinal Lucian, păstorul și capul Bisericii Greco-Catolice din România. Referindu-se la pelerinajul seminariștilor blăjeni la Sfântul Scaun al lui Petru, prelatul a lăudat această inițiativă, care exprimă în primul rând o „dorință reînnoită de a fi credincioși slujirii preoțești”. Le-a vorbit apoi seminariștilor despre cele patru dimensiuni importante ale formării, enunțate și de către Papa Francisc: viața spirituală, formare academică, formare comunitară și formare apostolică. La sfârșitul întâlnirii, Rectorul Seminarului Arhiepiscopal Major de la Blaj, i-a dăruit Cardinalului Sandri o icoană a Fecioarei Maria, iar seminariștii, în amintirea faptului că în acest an Eminența Sa aniversează 50 de ani de preoție, i-au...
by Pio Romeno | apr. 6, 2017 | Stiri
În a doua zi a vizitei la Roma, miercuri 6 aprilie, seminariștii de la Blaj alături de Pr. rector Florian Guțiu și de pr. William Bleiziffer au avut o dimineață plină de evenimente inedite. După celebrarea orei canonice în Biserica Colegiului Pontifical Pio Romeno, care este gazda seminariștilor, aceștia având ca și însoțitor pe pr. Rector Gabriel Buboi, au vizitat câteva Universități Pontificale din Roma. Plecând de pe colina Gianicolo, studenții seminariști au ajuns, după ce au parcurs o parte din centrul vechi al Romei – piața Navona, diferite Biserici reprezentative, Piața delle Coppelle, Panteon – la Universitatea Pontificală Gregoriana. Centru de studii de înalt nivel academic, Universitatea Gregoriana, condusă de părinții iezuiți, a fost locul de formare al multora dintre preoții Bisericii Greco-Catolice, care au primit aici o formare academică, deopotrivă filosofică și teologică. În acest loc de formare, Sr. Benedicta CMD a făcut o scurtă prezentare a Universității, insistând pe specificul și caracterul universal al școlii care pregătește studenți de pe toate continentele. În drum spre Bazilica Papală Santa Maria Maggiore și Institutul Pontifical Oriental, un mic popas la Biserica S. Madonna del Pascolo a făcut posibilă celebrarea unui parastas de pomenire a Episcopului Ioan I. Micu Klein, ale cărui oseminte s-au odihnit aici – înainte de a fi transferate la Blaj în anul 1997 – mai mulți ani. La Institutul Pontifical Oriental, excelent centru de studii orientale, vizitatorii au fost întâmpinați de pr. Lucian Lechințan SJ, care după ce a făcut o prezentare a Institului – care anul acesta celebrează 100 de la înființare -, a prezentat biblioteca Institutului ce găzduiește o vastă serie de materiale...
by Pio Romeno | apr. 2, 2017 | Stiri
În perioada 30 martie – 2 aprilie 2017 comunitatea Colegiului Pontifical Pio Romeno și cea a Colegiului Sfântul Efrem din Roma, au parcurs un itinerar de formare spirituală și de reculegere pentru pregătirea Sfintei Sărbători a Paștelui. Exercițiile spirituale s-au desfășurat la Mănăstirea Montefiolo a surorilor benedictine, în nordul regiunii Lazio. Predicatorul a fost Pr. Mihaly Szentmartony S.J., profesor de spiritualitate al Institutului de Spiritualitate a Universității Pontificale Gregoriana din Roma. În cele patru zile de reculegere, Pr. Szentmartony și-a construit reflecțiile spirituale pe cele cinci adevăruri de credință prezente în crezul niceno-constantinopolitan. Totodată, cu exemplul unor pericope evanghelice, Pr. Szentmartony ne-a arătat modul în care Dumnezeu lucrează în viața noastră și că vocația sacerdotală este tot timpul într-un raport personal cu Hristos. Alexandru Farc Foto: Antoniu...
by Pio Romeno | mart. 28, 2017 | Stiri
Cu ocazia Buneivestiri, sărbătoarea patronală a Colegiului Pio Romeno, comunitatea noastră a avut bucuria de a-i avea ca invitați la prânzul festiv pe Excelența Sa, Cardinalul Leonardo Sandri, prefectul Congregației pentru Bisericile Orientale, Excelența Sa Liviu Zăpârțan, ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Cyril Vasil, secretarul Congregației pentru Bisericile Orientale și Lorenzo Lorusso OP, subsecretar în cadrul aceleiași Congregații. Alături de aceștia au mai fost prezenți diverși prieteni ai Colegiului: clerici, profesori și superiori ai unor institute de viață consacrată. Sărbătoarea a început cu slujba Acatistului Maicii Domnului, răspunsurile corale fiind date de către studenții Colegiului Pio Romeno și de către cei ai Colegiului „Sf. Efrem”, ce reunește preoți de limbă arabă din țările Orientului Mijlociu și care în prezent este găzduit în colegiul român. Părintele rector Gabriel Buboi a adresat un salut Prefectului Congregației, mulțumind pentru tot sprijinul oferit de Sfântul Scaun studenților români și celor de limbă arabă care doresc să-și continue formarea și studiile la Roma. Părintele a amintit că anul acesta se împlinesc 80 de ani de la inaugurarea Colegiului Pio Romeno, un proiect remarcabil al Sfântului Scaun prin care se oferea un cadru stabil pentru formarea clerului Bisericii Române Unite. La sfârșitul discursului, pr. Gabriel i-a oferit Cardinalului Sandri o icoană în stil transilvănean, care îl reprezintă pe Isus în ipostaza sa de viță (cf. In 15:1) care se oferă nouă, „mlădițelor”, ca Euharistie. Acest cadou este și un simbol potrivit pentru sărbătorirea în acest an de către Excelența Sa a 50 de ani de preoție. În alocuțiunea sa, Cardinalul Sandri a transmis un salut din partea Congregației pentru toți studenții Colegiului,...
by Pio Romeno | mart. 27, 2017 | Stiri
În data de 26 martie 2017 a avut loc la Accademia di Romania din Roma, o întâlnire a Președintelui României, domnul Klaus Werner Iohannis cu studenții și cadrele didactice de naționalitate română din Italia. La această întâlnire domnul Președinte Klaus Iohannis a fost însoțit de distinsa sa soție, doamna Carmen Iohannis. Vizita domnului președinte Klaus Iohannis la Roma se datorează faptului că sâmbătă, 25 martie, a avut loc reuniunea informală a Consiliului European, organizată cu prilejul aniversării a 60 de ani de la semnarea Tratatelor de la Roma. De asemenea, președintele Klaus Iohannis a participat vineri seara la o întâlnire cu Sfântul Părinte Papa Francisc. Cu această ocazie, acesta a reiterat invitația către Sfântului Părinte de a vizita România în 2018. Semnalăm prezența la evenimentul găzduit de Accademia di Romania, a unui grup de studenți ai Colegiului Pontifical Pio Romeno, însoțiți de către Pr. Rector Gabriel Buboi. Alexandru-Traian...