Sărbătoarea Colegiului Pontifical Pio Romeno: 80 de ani de la înființare

Sărbătoarea Colegiului Pontifical Pio Romeno: 80 de ani de la înființare

Cu ocazia Buneivestiri, sărbătoarea patronală a Colegiului Pio Romeno, comunitatea noastră a avut bucuria de a-i avea ca invitați la prânzul festiv pe Excelența Sa, Cardinalul Leonardo Sandri, prefectul Congregației pentru Bisericile Orientale, Excelența Sa Liviu Zăpârțan, ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Cyril Vasil, secretarul Congregației pentru Bisericile Orientale și Lorenzo Lorusso OP, subsecretar în cadrul aceleiași Congregații. Alături de aceștia au mai fost prezenți diverși prieteni ai Colegiului: clerici, profesori și superiori ai unor institute de viață consacrată.

Sărbătoarea a început cu slujba Acatistului Maicii Domnului, răspunsurile corale fiind date de către studenții Colegiului Pio Romeno și de către cei ai Colegiului „Sf. Efrem”, ce reunește preoți de limbă arabă din țările Orientului Mijlociu și care în prezent este găzduit în colegiul român.

Părintele rector Gabriel Buboi a adresat un salut Prefectului Congregației, mulțumind pentru tot sprijinul oferit de Sfântul Scaun studenților români și celor de limbă arabă care doresc să-și continue formarea și studiile la Roma. Părintele a amintit că anul acesta se împlinesc 80 de ani de la inaugurarea Colegiului Pio Romeno, un proiect remarcabil al Sfântului Scaun prin care se oferea un cadru stabil pentru formarea clerului Bisericii Române Unite. La sfârșitul discursului, pr. Gabriel i-a oferit Cardinalului Sandri o icoană în stil transilvănean, care îl reprezintă pe Isus în ipostaza sa de viță (cf. In 15:1) care se oferă nouă, „mlădițelor”, ca Euharistie. Acest cadou este și un simbol potrivit pentru sărbătorirea în acest an de către Excelența Sa a 50 de ani de preoție.

În alocuțiunea sa, Cardinalul Sandri a transmis un salut din partea Congregației pentru toți studenții Colegiului, atât celor români cât și celor de limbă arabă. Vorbind despre sarcina care le stă în față – aceea de a se forma cât mai bine pentru a deveni „mari preoți” – Excelența Sa a amintit România ca „țară iubită”, zonă de întâlnire a numeroase confesiuni și culturi, Orientul Mijlociu, zonă însângerată pe care Biserica o poartă în inimă, și Țara Sfântă, tărâmul Vechiului și Noului Legământ. Toate aceste culturi și biserici trimit aici oameni pentru formare, având o moștenire spirituală de păstrat și de transmis întregii Biserici Catolice.

Alin Vara

Foto: Antoniu Suciu