Miercuri 1 Decembrie 2021 în Biserica Colegiului s-a celebrat rânduiala Te Deum-ului la ceas de sărbătoare.
S-a amintit importanța acestei zile pentru toți românii, indiferent unde s-ar afla, s-a mulțumit lui Dumnezeu pentru harurile primite de poporul român de-a lungul veacurilor și s-a invocat binecuvântarea cerească pentru țara noastră si neamul românesc.
Nu se poate uita dăruirea cu care Biserica noastră Greco-Catolică a slujit idealul Unității Naționale a românilor, personalitățile marcante ale acesteia care au contribuit la făurirea ei de-a lungul anilor, sacrificiile făcute și bucuria împlinirii.
La mulți ani România!
