by Pio Romeno | aug. 9, 2013 | Rugaciunile zilei Calendar Greco-Catolic (Romania)
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin! Împărate ceresc, Mângâietorule. Spirite al adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te aşează întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre. Apoi alternativ: Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. (de 3 ori) Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda ta. (de 2 ori) Psalmul 142. Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru adevărul tău, auzi-mă, întru dreptatea ta. Şi să nu intri la judecată cu robul tău, căci drept, înaintea ta, nu se va găsi nimeni din cei vii. Că a prigonit duşmanul sufletul meu: smerit-a până la pământ viaţa mea. Aşezatu-m-a întru întuneric, ca pe morţii veacului: nesimţitor s-a făcut întru mine spiritul meu, întru mine s-a tulburat inima mea. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult, gânditu-m-am la toate lucrurile tale: la faptele mâinilor tale am cugetat, Întins-am spre tine mâinile mele: sufletul meu spre tine, ca un pământ fără de apă. Degrabă auzi-mă, Doamne: slăbit-a spiritul meu. Să nu întorci faţa ta de către mine: şi voi fi asemenea celor ce se coboară în groapă. Fă-mă să aud dis-de-dimineaţă mila ta: că întru tine am nădăjduit. Arată-mi mie, Doamne, calea pe care voi merge: că spre tine am ridicat sufletul meu. Scoate-mă de la duşmanii mei, Doamne, la tine am găsit scăpare, Învaţă-mă, să fac voia ta, că tu eşti Dumnezeul meu. Spiritul tău cel bun mă va povăţui la pământ...
by Pio Romeno | aug. 8, 2013 | Rugaciunile zilei Calendar Greco-Catolic (Romania)
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin! Împărate ceresc, Mângâietorule. Spirite al adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te aşează întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre. Doamne, îndură-Te de noi. (de trei ori) Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit. Şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin. Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Împăratul nostru Dumnezeu. Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Hristos Împăratul nostru Dumnezeu. Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la însuşi Hristos Împăratul şi Dumnezeul nostru. Psalmul 103 Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte. Întru strălucire şi în mare podoabă Te-ai îmbrăcat; Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină; Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui; Cel ce pui norii suirea Ta; Cel ce umbli peste aripile vânturilor; Cel ce faci pe îngerii Tăi spirite şi pe servitorii Tăi ca flăcările focului; Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui şi nu se va clătina în veacul veacului. Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea lui; peste munţi vor sta ape. De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tă se vor înfricoşa. Se înalţă munţi şi se coboară văi, în locul în care le-ai întemeiat pe ele. Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul. Cel ce trimiţi izvoare în văi, prin mijlocul munţilor...

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin! Împărate ceresc, Mângâietorule. Spirite al adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te aşează întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre. Apoi alternativ: Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. (de 3 ori) Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda ta. (de 2 ori) Psalmul 102. Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul: şi toate cele dinlăuntrul meu, numele cel sfânt al lui! Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul, şi nu uita toate binefacerile lui. Pe cel ce iartă toate fărădelegile tale, pe cel ce vindecă toate bolile tale. Pe cel ce răscumpără din stricăciune viaţa ta, pe cel ce te încununează cu milă şi cu îndurări. Pe cel ce umple de bunătăţi pofta ta: înnoi-se-vor ca ale vulturului tinereţile tale. Cel ce face milostenie, Domnul, şi judecată dreaptă, tuturor celor ce li se face nedreptate. Cunoscute a făcut căile sale lui Moise: fiilor lui Israel, hotărârile sale. Îndurător şi milostiv e Domnul, îndelung răbdător şi mult milostiv: nu până în sfârşit se va mânia, nici până în veac va ţine mânie. Nu după fărădelegile noastre a făcut nouă, nici după păcatele noastre ne-a răsplătit nouă. Că după înălţimea cerului de la pământ a sporit Domnul mila sa, peste cei ce se tem de dânsul. Pe cât e de departe răsăritul de la apus, a depărtat de la noi fărădelegile noastre. Precum miluieşte un tată pe fii: aşa...
by Pio Romeno | aug. 6, 2013 | Rugaciunile zilei Calendar Greco-Catolic (Romania)

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, îndură-Te de noi. Amin! Împărate ceresc, Mângâietorule. Spirite al adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te aşează întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre. Amin. Apoi alternativ: Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. (de 3 ori) Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda ta. (de 2 ori) Psalmul 62. Dumnezeule, Dumnezeul meu, din zorii zilei spre tine alerg, Însetat-a de tine sufletul meu, precum şi trupul meu, în pământ pustiu, şi neumblat, şi fără apă. De aceea, întru cel-sfânt m-am arătat ţie, ca să văd puterea ta şi gloria ta. Că mai bună e mila ta, decât bucuriile vieţii: buzele mele te vor lăuda. Pentru aceea, bine te voi cuvânta în viaţa mea, şi întru numele tău voi înălţa mâinile mele. Întocmai ca de măduvă şi de grăsime, sătura-se-va sufletul meu: şi cu buze de bucurie te va lăuda gura mea. Adusu-mi-am aminte de tine în aşternutul meu: în revărsatul zorilor m-am gândit la Tine. Că ai fost ajutorul meu: sub acoperemântul aripilor tale mă voi bucura. Lipitu-s-a de tine sufletul meu, şi dreapta ta m-a sprijinit. Iar ei în zadar au căutat sufletul meu: cufunda-se-vor în cele mai de jos ale pământului: Da-se-vor în mâinile sabiei, pradă vor fi şacalilor. Iar regele se va veseli de Dumnezeu, lăudat va fi tot cel ce se jură întru dânsul: că s-a astupat gura celor ce grăiesc nedreptăţi. Şi iarăşi:...
by Pio Romeno | aug. 5, 2013 | Stiri
Zilele Mondiale ale Tineretului nu sunt “focuri de artificii”, a subliniat Sfântul Părinte astăzi în cadrul Rugăciunii Angelus, cerându-le tuturor să mulţumească Domnului pentru această sărbătoare celebrată la Rio de Janeiro. “Nu trebuie să uităm că Zilele Mondiale ale Tineretului, sunt etapele unui lung itinerar iniţiat de către Papa Ioan Paul al II-lea în 1985 şi continuat de către Benedict al XVI-lea”. Trebuie să ne amintim întotdeauna: tinerii nu îl urmează pe Papa, îl urmează pe Cristos, purtând Crucea Sa. Papa conduce şi însoţeşte tinerii în acest itinerar de credinţă şi de speranţă. Această experienţă trăită de mulţi tineri la Rio de Janeiro, trebuie să înfrunte vanitatea de zi cu zi, veninul de goliciune care se strecoară în societatea noastră bazată pe profit, inducându-i în eroare pe mulţi tineri. La sfârşitul Rugăciunii Angelus, Sfântul Părinte Papa Francisc a ţinut să mulţumească tinerilor prezenţi la Rio de Janeiro, în ciuda numeroaselor sacrificii, şi poporului...
by Pio Romeno | aug. 4, 2013 | Rugaciunile zilei Calendar Greco-Catolic (Romania)
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin! Împărate ceresc, Mângâietorule. Spirite al adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te aşează întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre. Doamne, îndură-Te de noi. (de trei ori) Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit. Şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin. Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Împăratul nostru Dumnezeu. Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Hristos Împăratul nostru Dumnezeu. Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la însuşi Hristos Împăratul şi Dumnezeul nostru. Psalmul 103 Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte. Întru strălucire şi în mare podoabă Te-ai îmbrăcat; Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină; Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui; Cel ce pui norii suirea Ta; Cel ce umbli peste aripile vânturilor; Cel ce faci pe îngerii Tăi spirite şi pe servitorii Tăi ca flăcările focului; Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui şi nu se va clătina în veacul veacului. Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea lui; peste munţi vor sta ape. De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tău se vor înfricoşa. Se înalţă munţi şi se coboară văi, în locul în care le-ai întemeiat pe ele. Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul. Cel ce trimiţi izvoare în văi, prin mijlocul munţilor...

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin! Împărate ceresc, Mângâietorule. Spirite al adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te aşează întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre. Apoi alternativ: Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. (de 3 ori) Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda ta. (de 2 ori) Psalmul 3. Doamne, cât s-au înmulţit, cei ce mă necăjesc mulţi împotriva mea se ridică. Mulţi zic sufletului meu: nu este lui mântuire, întru Dumnezeul lui. Iar tu, Doamne, sprijinitorul meu eşti, gloria mea, şi cel ce înalţi capul meu. Cu glasul meu către Domnul am strigat, şi din muntele lui cel sfânt m-a auzit. Culcatu-m-am şi am adormit; deşteptatu-m-am iarăşi, căci Domnul mă ocrotea. Nu mă voi teme de miile de mulţimi: de cei ce din toate părţile mă împresoară. Scoală-Te, Doamne: mântuieşte-mă, Dumnezeul meu. Că tu ai bătut pe toţi cei ce zadarnic mă duşmănesc:dinţii celor păcătoşi i-ai zdrobit. A Domnului este mântuirea; şi peste poporul tău vină binecuvântarea ta. Şi iarăşi: Culcatu-m-am şi am adormit; deşteptatu-m-am iarăşi, căci Domnul mă ocrotea. Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori Rugăciune. Din zori aleargă sufletul nostru la tine, Dumnezeul nostru, pentru că lumină sunt poruncile tale pe pământ. Înţelepţeşte-ne, să facem întru frica ta dreptate şi sfinţenie; că pe tine te mărim, cel cu adevărat Dumnezeul nostru; pleacă urechea ta, şi ne auzi pe noi;...
by Pio Romeno | aug. 3, 2013 | Rugaciunile zilei Calendar Greco-Catolic (Romania)
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin! Împărate ceresc, Mângâietorule. Spirite al adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te aşează întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre. Doamne, îndură-Te de noi. (de trei ori) Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit. Şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin. Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Împăratul nostru Dumnezeu. Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Hristos Împăratul nostru Dumnezeu. Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la însuşi Hristos Împăratul şi Dumnezeul nostru. Psalmul 103 Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte. Întru strălucire şi în mare podoabă Te-ai îmbrăcat; Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină; Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui; Cel ce pui norii suirea Ta; Cel ce umbli peste aripile vânturilor; Cel ce faci pe îngerii Tăi spirite şi pe servitorii Tăi ca flăcările focului; Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui şi nu se va clătina în veacul veacului. Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea lui; peste munţi vor sta ape. De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tău se vor înfricoşa. Se înalţă munţi şi se coboară văi, în locul în care le-ai întemeiat pe ele. Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul. Cel ce trimiţi izvoare în văi, prin mijlocul munţilor...
by Pio Romeno | aug. 3, 2013 | Rugaciunile zilei Calendar Greco-Catolic (Romania)
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin! Împărate ceresc, Mângâietorule. Spirite al adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te aşează întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre. Apoi alternativ: Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. (de 3 ori) Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda ta. (de 2 ori) Psalm 19. Să te audă Domnul în ziua necazului: Să te scutească numele Dumnezeului lui Iacob. Să-ţi trimită ajutor dintru cel-sfânt, şi din Sion să te sprijinească pe tine. Amintească toată jertfa ta, şi arderea de tot a ta să fie bine primită. Să-ţi dea Domnul după inima ta, şi tot gândul tău să-l împlinească. Bucura-ne-vom de mântuirea ta, şi întru numele Domnului Dumnezeului nostru vom fi măriţi. Împlinească Domnul toate cererile tale. Acum am cunoscut că Domnul a mântuit pe unsul său. Îl va auzi, din cerul cel sfânt al său: puternic e ajutorul dreptei lui. Unii se laudă cu căruţele lor, alţii cu caii lor, iar noi ne lăudăm cu numele Domnului Dumnezeului nostru. Aceia s-au poticnit, şi au căzut: iar noi ne-am ridicat, şi ne-am îndreptat. Doamne, mântuieşte pe împăratul, şi ne auzi pe noi, ori în ce zi te vom chema. Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori Dumnezeu este Domnul, şi s-a arătat nouă; binecuvântat este, cel care vine în numele Domnului. – Cu stihurile lui: Stih 1. Lăudaţi-L pe Domnul,...
by Pio Romeno | aug. 2, 2013 | Rugaciunile zilei Calendar Greco-Catolic (Romania)
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin! Împărate ceresc, Mângâietorule. Spirite al adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te aşează întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre. Doamne, îndură-Te de noi. (de trei ori) Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit. Şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin. Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Împăratul nostru Dumnezeu. Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Hristos Împăratul nostru Dumnezeu. Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la însuşi Hristos Împăratul şi Dumnezeul nostru. Psalmul 103 Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte. Întru strălucire şi în mare podoabă Te-ai îmbrăcat; Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină; Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui; Cel ce pui norii suirea Ta; Cel ce umbli peste aripile vânturilor; Cel ce faci pe îngerii Tăi spirite şi pe servitorii Tăi ca flăcările focului; Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui şi nu se va clătina în veacul veacului. Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea lui; peste munţi vor sta ape. De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tău se vor înfricoşa. Se înalţă munţi şi se coboară văi, în locul în care le-ai întemeiat pe ele. Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul. Cel ce trimiţi izvoare în văi, prin mijlocul munţilor...
by Pio Romeno | aug. 2, 2013 | Rugaciunile zilei Calendar Greco-Catolic (Romania)
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin! Împărate ceresc, Mângâietorule. Spirite al adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te aşează întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre. Apoi alternativ: Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. (de 3 ori) Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda ta. (de 2 ori) Psalmul 142. Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru adevărul tău, auzi-mă, întru dreptatea ta. Şi să nu intri la judecată cu robul tău, căci drept, înaintea ta, nu se va găsi nimeni din cei vii. Că a prigonit duşmanul sufletul meu: smerit-a până la pământ viaţa mea. Aşezatu-m-a întru întuneric, ca pe morţii veacului: nesimţitor s-a făcut întru mine spiritul meu, întru mine s-a tulburat inima mea. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult, gânditu-m-am la toate lucrurile tale: la faptele mâinilor tale am cugetat, Întins-am spre tine mâinile mele: sufletul meu spre tine, ca un pământ fără de apă. Degrabă auzi-mă, Doamne: slăbit-a spiritul meu. Să nu întorci faţa ta de către mine: şi voi fi asemenea celor ce se coboară în groapă. Fă-mă să aud dis-de-dimineaţă mila ta: că întru tine am nădăjduit. Arată-mi mie, Doamne, calea pe care voi merge: că spre tine am ridicat sufletul meu. Scoate-mă de la duşmanii mei, Doamne, la tine am găsit scăpare, Învaţă-mă, să fac voia ta, că tu eşti Dumnezeul meu. Spiritul tău cel bun mă va povăţui la pământ...
by Pio Romeno | aug. 1, 2013 | Rugaciunile zilei Calendar Greco-Catolic (Romania)
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin! Împărate ceresc, Mângâietorule. Spirite al adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te aşează întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre. Doamne, îndură-Te de noi. (de trei ori) Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit. Şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin. Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Împăratul nostru Dumnezeu. Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Hristos Împăratul nostru Dumnezeu. Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la însuşi Hristos Împăratul şi Dumnezeul nostru. Psalmul 103 Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte. Întru strălucire şi în mare podoabă Te-ai îmbrăcat; Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină; Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui; Cel ce pui norii suirea Ta; Cel ce umbli peste aripile vânturilor; Cel ce faci pe îngerii Tăi spirite şi pe servitorii Tăi ca flăcările focului; Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui şi nu se va clătina în veacul veacului. Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea lui; peste munţi vor sta ape. De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tău se vor înfricoşa. Se înalţă munţi şi se coboară văi, în locul în care le-ai întemeiat pe ele. Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul. Cel ce trimiţi izvoare în văi, prin mijlocul munţilor...
by Pio Romeno | aug. 1, 2013 | Rugaciunile zilei Calendar Greco-Catolic (Romania)
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin! Împărate ceresc, Mângâietorule. Spirite al adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te aşează întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre. Apoi alternativ: Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. (de 3 ori) Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda ta. (de 2 ori) Psalmul 102. Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul: şi toate cele dinlăuntrul meu, numele cel sfânt al lui! Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul, şi nu uita toate binefacerile lui. Pe cel ce iartă toate fărădelegile tale, pe cel ce vindecă toate bolile tale. Pe cel ce răscumpără din stricăciune viaţa ta, pe cel ce te încununează cu milă şi cu îndurări. Pe cel ce umple de bunătăţi pofta ta: înnoi-se-vor ca ale vulturului tinereţile tale. Cel ce face milostenie, Domnul, şi judecată dreaptă, tuturor celor ce li se face nedreptate. Cunoscute a făcut căile sale lui Moise: fiilor lui Israel, hotărârile sale. Îndurător şi milostiv e Domnul, îndelung răbdător şi mult milostiv: nu până în sfârşit se va mânia, nici până în veac va ţine mânie. Nu după fărădelegile noastre a făcut nouă, nici după păcatele noastre ne-a răsplătit nouă. Că după înălţimea cerului de la pământ a sporit Domnul mila sa, peste cei ce se tem de dânsul. Pe cât e de departe răsăritul de la apus, a depărtat de la noi fărădelegile noastre. Precum miluieşte un tată pe fii: aşa...
by Pio Romeno | iul. 31, 2013 | Rugaciunile zilei Calendar Greco-Catolic (Romania)