Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!
Împărate ceresc, Mângâietorule. Spirite al adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te aşează întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Doamne, îndură-Te de noi. (de trei ori)
Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit. Şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.
Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Împăratul nostru Dumnezeu.
Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Hristos Împăratul nostru Dumnezeu.
Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la însuşi Hristos Împăratul şi Dumnezeul nostru.
Psalmul 103
Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte.
Întru strălucire şi în mare podoabă Te-ai îmbrăcat;
Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină;
Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu
ape cele mai de deasupra ale lui;
Cel ce pui norii suirea Ta; Cel ce umbli
peste aripile vânturilor;
Cel ce faci pe îngerii Tăi spirite şi pe servitorii Tăi ca flăcările focului;
Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui şi nu se va clătina în veacul veacului.
Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea lui; peste munţi vor sta ape.
De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tău
se vor înfricoşa.
Se înalţă munţi şi se coboară văi, în locul în care le-ai întemeiat pe ele.
Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul.
Cel ce trimiţi izvoare în văi, prin mijlocul
munţilor vor trece ape;
Se vor adăpa toate fiarele câmpului, asinii sălbatici
setea îşi vor potoli.
Peste acelea păsările cerului vor locui; din mijlocul stâncilor vor da glas.
Cel ce adăpi munţii din cele mai de deasupra ale Tale, din rodul lucrărilor Tale se va sătura pământul.
Cel ce răsari iarbă animalelor şi verdeaţă spre folosul oamenilor;
Ca să scoată pâine din pământ şi vin ce veseleşte
inima omului;
Ca să veselească faţa cu untdelemn, cu pâine inima omului să o întărească.
Sătura-se-vor copacii câmpului, cedrii Libanului pe care i-ai sădit; acolo păsările îşi vor face cuib.
Locaşul cocostârcului în chiparoşi. Munţii cei înalţi adăpost cerbilor stâncile scăpare iepurilor.
Făcut-ai luna spre arătarea timpului, soarele şi-a cunoscut apusul său.
Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, când vor ieşi toate fiarele pădurii;
Puii leilor răcnesc ca să apuce şi să ceară de la Dumnezeu mâncarea lor.
Răsărit-a soarele şi s-au adunat şi în culcuşurile lor se vor aşeza.
Ieşi-va omul la lucrul său şi la lucrarea sa până seara.
Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! Umplutu-s-a pământul de zidirea Ta.
Marea aceasta este mare şi largă; acolo se găsesc vieţuitoare, nenumărate, vietăţi mici şi mari.
Acolo corăbiile umblă; balaurul acesta pe care l-ai zidit, ca să se joace în ea.
Toate de la Tine aşteaptă ca să le dai lor hrană la vreme potrivită.
Dându-le Tu lor, vor culege, deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătăţi;
Dar întorcându-ţi Tu faţa Ta, se vor tulbura; lua-vei spiritul lor şi se vor sfârşi şi în ţărână se vor întoarce.
Trimite-vei Spiritul Tău şi se vor zidi şi vei înnoi faţa pământului.
Fie gloria Domnului în veac! Se va bucura Domnul de lucrările Sale.
Cel ce priveşte spre pământ şi-l face pe el de se cutremură; Cel ce se atinge de munţi şi fumegă.
Cânta-voi Domnului în viaţa mea, cânta-voi Dumnezeului meu cât voi fi.
Plăcute să-I fie Lui cuvintele mele, iar eu mă voi veseli de Domnul.
Piară păcătoşii de pe pământ şi cei fără de lege, ca să nu mai fie. Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul.
Şi iarăşi: Soarele şi-a cunoscut apusul său.
Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut!
Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori
Rugăciunea
Doamne, cu mânia Ta să nu ne mustri, nici cu urgia Ta să nu ne cerţi. Ci fă cu noi după bunăvoinţa Ta, Vindecătorule şi doctore al sufletelor noastre. Călăuzeşte-ne la limanul voinţei Tale: luminează ochii inimilor noastre spre cunoaşterea adevărului Tău; şi ne dăruieşte cealaltă vreme a zilei de acum şi tot timpul vieţii noastre cu pace, şi fără de păcat. Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi ale tuturor sfinţilor. Că a Ta este stăpânirea şi a ta este împărăţia a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Spirit şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.
Psalm din catima zilei.
Psalmul 37
Al lui David.
Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu iuţimea Ta să mă
cerţi. Că săgeţile Tale s-au înfipt în mine şi ai întărit peste mine mâna Ta. Nu este vindecare în trupul meu de la faţa mâniei Tale; nu este pace în oasele mele de la faţa păcatelor mele. Că fărădelegile mele au covârşit capul meu, ca o sarcină grea au apăsat peste mine. Rănile mele miros urât şi au putrezit, din cauza nebuniei mele. M-am chinuit şi m-am încovoiat până în sfârşit, toată ziua mâhnindu-mă umblam. Că şalele mele s-au umplut de putreziciune şi nu este vindecare în trupul meu. M-am necăjit şi m-am smerit foarte; răcnit-am din suspinarea inimii mele. Doamne, înaintea Ta este toată dorirea mea şi suspinul meu de la Tine nu s-a ascuns. Inima mea s-a tulburat, m-a părăsit tăria mea, şi lumina ochilor mei, nici aceasta nu este cu mine. Prietenii mei şi vecinii mei în preajma mea s-au apropiat şi au şezut; şi cei de aproape ai mei departe au stat. Şi se sileau cei ce căutau sufletul meu şi cei ce căutau cele rele mie grăiau deşertăciuni şi vicleşuguri toată ziua cugetau. Iar eu ca un surd nu auzeam şi ca un mut ce nu-şi deschide gura sa. Şi m-am făcut ca un om ce nu aude şi nu are în gura lui mustrări. Că spre Tine, Doamne, am sperat Tu, mă vei auzi. Doamne, Dumnezeul meu. Că am zis, ca nu cumva să se bucure de mine duşmanii mei; şi când s-au clătinat picioarele mele, împotriva mea s-au semeţit. Că eu spre bătăi gata sunt şi durerea mea înaintea mea este pururea. Că fărădelegea mea eu o voi vesti şi mă voi îngriji pentru păcatul meu; iar duşmanii mei trăiesc şi s-au întărit mai mult decât mine şi s-au înmulţit cei ce mă urăsc pe nedrept. Cei ce îmi răsplătesc rele pentru bune mă defăimau, că urmam bunătatea. Nu mă părăsi Doamne Dumnezeul meu, nu Te depărta de la mine; ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mântuirii mele.
Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori
Psalmul 140
Vv 1-2, 5-7.
Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă; ia aminte la glasul rugăciunii mele, când strig către Tine, auzi-mă, Doamne!
Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta; ridicarea mâinilor mele, jertfă de seară, auzi-mă, Doamne!
Certa-mă-va dreptul cu milă şi mă va mustra, iar untdelemnul păcătoşilor să nu ungă capul meu.
Că încă şi rugăciunea mea este împotriva voinţei lor; prăbuşească-se de pe stâncă judecătorii lor.
Auzi-se-vor graiurile mele că s-au îndulcit. Ca o brazdă de pământ ce se taie s-au rupt, s-au risipit oasele lor lângă iad.
Psalmul 129
Vv. 6-8
Din straja dimineţii până în noapte, din straja dimineţii să spere Israel în Domnul.
Că la Domnul este mila şi multă mântuire la El, şi El va mântui pe Israel din toate fărădelegile lui.
Psalmul 116
Lăudaţi-L pe Domnul toate neamurile; lăudaţi-L pe El toate popoarele.
Că s-a întărit mila Lui peste noi şi adevărul Domnului rămâne în veac.
Stihira martirului, glasul al II-lea
Când temeiul apostolilor, înconjurând toată lumea, a întărit-o, atunci aflându-te pe tine ca pe o piatră de onoare, te-a pus temelie Bisericii, fericite părinte, ca să surpi coloanele şi altarele cele idoleşti, prin dumnezeiasca putere a Cuvântului, Cel ce a binevoit a Se uni cu oamenii prin trup.
Mărire…
Gonind cu cuvântul spiritele cele viclene ale răutăţii, prin harul Spiritului Sfânt ai făcut ca popoarele să ajungă a fi spirituale, martire Pancraţiu , arând brazda inimilor şi semănând sămânţa cea dumnezeiască
pe care ai adus-o fruct Semănătorului ceresc. Pentru aceea roagă-te pentru cei ce cu credinţă te lăudăm.
Şi acum…: a Născătoarei.
Tuturor celor ce aleargă cu credinţă la acoperământul tău cel tare, le eşti sprijinitoare, ceea ce eşti bună. Că nu avem noi păcătoşii altă mijlocitoare totdeauna către Dumnezeu, la primejdii şi la nevoile noastre, noi cei ce suntem asupriţi de multe păcate, Maica Dumnezeului celui Preaînalt. Pentru aceea cădem către tine : Scapă de toată primejdia pe robii tăi.
Imn în onoarea Sfintei Treimi
Lumină lină a sfintei măriri a Tatălui ceresc Celui fără de moarte, a Sfântului, Fericitului, Isuse Hristoase. Venind la apusul soarelui, văzând lumina cea de seară, lăudăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Spirit, Dumnezeu; vrednic eşti în toata vremea să fi lăudat de glasuri cuvioase, Fiule al lui Dumnezeu, Cel ce dai viaţă, pentru aceasta lumea Te măreşte.
Prochimenul
versul al IV-lea
Domnul mă va auzi când voi striga către Dânsul.
Stih: Când Te-am chemat, m-ai auzit, Dumnezeul dreptăţii mele.
Învredniceşte-ne, Doamne, în seara aceasta fără de păcat să ne păzim. Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin. Fie Doamne mila Ta spre noi, precum am sperat întru Tine. Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-ne pe noi îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Stăpâne, întelepteşte-mă cu îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Sfinte, luminează-mă cu îndreptările Tale. Doamne, mila Ta este în veac; lucrările mâinilor Tale nu le trece cu vederea. Ţie Ţi se cuvine laudă, Ţie Ţi se cuvine cântare, Ţie mărire Ţi se cuvine: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.
Stihoavna
Psalmul 122
Vv 3-4
Stih : Miluieşte-ne pe noi, Doamne, îndură-Te de noi, că mult ne-am săturat de defăimare, că prea mult s-a umplut sufletul nostru de ocara celor care sunt îndestulaţi şi de defăimarea celor mândri.
Stihiră de umilinţă,
glasul I
Deoarece pentru gânduri şi fapte rele m-ai condamnat, Mântuitorule, dăruieşte-mi gând de întoarcere, Dumnezeule, ca să strig: mântuieşte-mă, Bunule făcător de bine, şi Te îndură de mine.
Mărire… Şi acum…: glasul I
Rugăciunile păcătoşilor primindu-le şi suspinul celor amărâţi netrecându-l cu vederea, Preasfântă Fecioară, roagă-te Celui ce S-a născut din pântecele tău cel curat să ne mântuim noi.
Rugăciunea lui Simeon, primitorul de Dumnezeu (Luca II, 29-30):
Acum liberează pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace; că au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor: lumină spre descoperirea neamurilor şi mărirea poporului Tău Israel.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, îndură-Te de noi. (de trei ori)
Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, îndură-Te de noi. Doamne curăţă păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne, îndură-Te de noi. (de trei ori)
Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit. Şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vină împărăţia Ta, fie voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, şi ne iartă nouă păcatele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuieşte de cel rău.
Troparul ierahului, glasul al IV-lea.
Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre urcarea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţă răbdând până la sânge, sfinţite martire Pancraţiu, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Mărire… .Şi acum…, al Născătoarei de Dumnezeu:
Ceea ce ai conceput fără de ardere focul Dumnezeirii şi ai născut fără de sămânţă pe Domnul, Izvorul vieţii, ceea ce eşti plină de Har, Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte pe cei ce te măresc pe tine.
Apoi imediat:
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!
Binecuvântat eşti, Stăpâne atotţinătorule, Care ai luminat ziua cu lumina soarelui şi noaptea ai strălucit-o cu raze de foc; Care ne-ai învrednicit a trece lungimea zilei şi a ne apropia de începuturile nopţii; ascultă rugăciunea noastră şi a tot poporul Tău şi ne iartă nouă tuturor păcatele noastre cele de voie şi cele fără de voie. Primeşte rugăciunile noastre cele de seară şi trimite mulţimea milei Tale şi a îndurărilor Tale peste moştenirea Ta. Ocoleşte-ne cu sfinţii Tăi îngeri.
Înarmează-ne cu armele dreptăţii Tale. Îngrădeşte-ne cu adevărul Tău. Păzeşte-ne cu puterea Ta. Mântuieşte-ne de toată primejdia, de tot vicleşugul celui potrivnic şi ne dăruieşte şi această seară cu noaptea ce vine şi toate zilele vieţii noastre, desăvârşită, sfântă, cu pace, fără de păcate, fără sminteală şi fără nălucire. Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi ale tuturor sfinţilor, care Ţi-au plăcut din veac. Amin.