Rugăciunea de seară, cu texte alese din oficiul Vecerniei (27.02.2015)

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!

Împărate ceresc, Mângâietorule. Spirite al adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le pli­neşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te aşează întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufle­tele noastre.

Doamne, îndură-Te de noi. (de trei ori)

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit. Şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Împăratul nostru Dumnezeu.

Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Hristos Împăratul nostru Dumnezeu.

Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la însuşi Hristos Împăratul şi Dumnezeul nostru.

Psalmul 103

Al lui David

Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte. Întru strălucire şi în mare frumuseţe Te-ai îmbrăcat; Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină; Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui; Cel ce pui norii urcarea Ta; Cel ce umbli peste aripile vânturilor; Cel ce faci pe îngerii Tăi spirite şi pe servii Tale flacără de foc; Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui şi nu se va clătina în veacul veacului. Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea lui; peste munţi vor sta ape. De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tău se vor înfricoşa. Se înalţă munţi şi se coboară văi, în locul în care le-ai întemeiat pe ele. Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul. Cel ce trimiţi izvoare în văi, prin mijlocul munţilor vor trece ape; Adăpa-se-vor toate fiarele câmpului, asinii sălbatici setea îşi vor potoli. Peste acelea păsările cerului vor locui; din mijlocul stâncilor vor da glas. Cel ce adăpi munţii din cele mai de deasupra ale Tale, din fructul lucrurilor Tale se va sătura pământul. Cel ce răsari iarbă animalelor şi verdeaţă spre trebuinţa oamenilor; Ca să scoată pâine din pământ şi vinul care bucură inima omului; Ca să veselească faţa cu untdelemn şi pâinea inima omului o întăreşte. Sătura-se-vor copacii câmpului, cedrii Libanului pe care i-ai sădit; acolo păsările îşi vor face cuib.Locaşul cocostârcului în chiparoşi. Munţii cei înalţi adăpost cerbilor stâncile scăpare iepurilor. Făcut-ai luna spre arătarea timpurilor, soarele şi-a cunoscut apusul său. Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, când vor ieşi toate fiarele pădurii; Puii leilor răcnesc ca să apuce şi să ceară de la Dumnezeu mâncarea lor. Răsărit-a soarele şi s-au adunat şi în culcuşurile lor se vor culca. Ieşi-va omul la lucrul său şi la lucrarea sa până seara. Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! S-a umplut pământul de zidirea Ta. Marea aceasta este mare şi largă; acolo se găsesc vieţuitoare nenumărate, vietăţi mici şi mari. Acolo corăbiile umblă; balaurul acesta pe care l-ai zidit, ca să se joace în ea. Toate de la Tine aşteaptă ca să le dai lor hrană la vreme potrivită. Dându-le Tu lor, vor aduna, deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătăţi; dar întorcându-ţi Tu faţa Ta, se vor tulbura; lua-vei spiritul lor şi se vor sfârşi şi în ţărână se vor întoarce. Trimite-vei Spiritul Tău şi se vor zidi şi vei înnoi faţa pământului. Fie gloria Domnului în veac! Se va veseli Domnul de lucrurile Sale. Cel ce priveşte spre pământ şi-l face pe el de se cutremură; Cel ce se atinge de munţi şi fumegă. Cânta-voi Domnului în viaţa mea, cânta-voi Dumnezeului meu cât voi fi. Plăcute să-I fie Lui cuvintele mele, iar eu mă voi veseli de Domnul. Piară păcătoşii de pe pământ şi cei fără de lege, ca să nu mai fie. Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul.

Şi iarăşi: Soarele şi-a cunoscut apusul său.

Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut!

Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori

Rugăciune.

Dumnezeule, cel ce eşti mare şi minunat, care, cu bunătatea ce nespusă, şi cu purtarea de grijă cea bogată pe toate le chiverniseşti, cel ce ne-ai dăruit şi bunătăţile lumeşti şi ne-ai arvunit împărăţia cea făgătuită, prin bunătăţile cele promise nouă, cel care ne-ai croit cale, ca şi partea zilei cea trecută să fim feriţi de tot răul, dăruieşte-ne, şi cea rămasă să o împlinim fără prihană, înaintea sfintei tale măriri, să te lăudăm pe tine cel ce eşti Dumnezeul nostru bun şi iubitor de oameni. Că tu eşti Dumnezeul nostru şi Ţie mărire Îţi înălţăm,Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit şi acum şi pururi şi în vecii vecilor .Amin.

Psalmi din catisma zilei.

Psalmul 125

O cântare a treptelor.

Când a întors Domnul robia Sionului, ne-am umplut de mângâiere. Atunci s-a umplut de bucurie gura noastră şi limba noastră de veselie; atunci se zicea între neamuri: «Mari lucruri a făcut Domnul cu ei!» Mari lucruri a făcut Domnul cu noi: ne-a umplut de bucurie. Întoarce, Doamne, robia noastră cum întorci pâraiele spre miazăzi. Cei ce seamănă cu lacrimi, cu bucurie vor secera. Mergând mergeau şi plângeau, aruncând seminţele lor, dar venind vor veni cu bucurie, ridicând snopii lor.

Psalmul 126

O cântare a treptelor.

Dacă n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni cei ce o zidesc; dacă n-ar păzi Domnul cetatea, în zadar ar priveghia cel ce o păzeşte. În zadar vă sculaţi dis-de-dimineaţă, în zadar vă culcaţi târziu, voi, care mâncaţi pâinea durerii, dacă nu v-ar da Domnul somn, iubiţi ai Săi. Iată, fiii sunt moştenirea Domnului, răsplata rodului pântecelui. Precum sunt săgeţile în mâna celui viteaz, aşa sunt copiii părinţilor tineri. Fericit este omul care-şi va umple casa de copii; nu se va ruşina când va vorbi cu duşmanii săi în poartă.

Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule, de 3 ori.

Psalmul 140

Vv 1-2

Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă; ia aminte la glasul rugăciunii mele, când strig către Tine, auzi-mă, Doamne!

Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta; ridicarea mâinilor mele, jertfă de seară, auzi-mă, Doamne!

Psalmul 141

V. 8

Scoate din prinsoare sufletul meu, ca să laud numele Tău. Pe mine mă aşteaptă drepţii, până ce-mi vei răsplăti mie.

Psalmul 129

Vv.1-2

Dintru adâncuri am strigat către Tine, Doamne! Doamne, auzi glasul meu!

Fie urechile Tale cu luare-aminte la glasul rugăciunii mele.

 

Psalmul 129

Vv. 6-8

Din straja dimineţii până în noapte, din straja dimineţii să spere Israel în Domnul.

Că la Domnul este mila şi multă mântuire la El, şi El va mântui pe Israel din toate fărădelegile lui.

Psalmul 116

Lăudaţi-L pe Domnul toate neamurile; lăudaţi-L pe El toate popoarele.

Că s-a întărit mila Lui peste noi şi adevărul Domnului rămâne în veac.

Stihiră, glasul al 2-lea.

Veniţi toţi iubitorii de martiri să ne înveselim spiritual şi să prăznuim. Că astăzi ne pune înainte masă tainică Mucenicul Teodor, veselindu-ne pe noi iubitorii de serbare, şi să strigăm către dânsul: Bucură-te purtătorule de luptă cel neînvins, cel ce ai surpat pe pământ ameninţările tiranilor. Bucură-te cel ce ţi-ai dat trupul tău cel de pământ chinurilor, pentru Hristos Dumnezeu. Bucură-te cel ce te-ai arătat în multe feluri de pericole soldat iscusit al armatei celei cereşti. Pentru aceasta te rugăm pe tine, diadema martirilor: Roagă-te pentru sufletele noastre.

Mărire…, glasul al 6-lea.

Lucrând duşmanul cu tiranul cel ca şi dânsul viclean, ca printr-un organ, prin rea închipuire încerca să spurce cu bucate, din jertfele necurate, pe binecredinciosul popor, cel ce se curăţea cu postul. Dar tu ai stricat meşteşugirea lui cu chibzuială mai înţeleaptă, şi în vis arătându-te arhiereului celui de atunci, i-ai descoperit adâncul gândului, arătându-i uneltirea cea nesocotită a vicleanului. Pentru aceasta aducându-ţi ţie mulţumire, te numim mântuitor şi celebrăm în toţi anii amintirea minunii ce s-a făcut. Şi încă ne rugăm să ne păzim nevătămaţi de uneltirile vicleanului, cu rugăciunile tale cele către Dumnezeu, Martire Teodore.

Şi acum…, a Născătoarei-Învierii, glasul al 4-lea.

            Profetul David, cel dinspre tine dumnezeiesc părinte, cu dulce cântare despre tine mai dinainte a glăsuit, către Cel ce a făcut ţie măriri: a stat împă­răteasa aproape, de-a dreapta Ta. Că pe tine, Maică, cauză a vieţii te-a arătat Dum­nezeu, Cel fără de tată din tine să se facă om a binevoit, ca iarăşi să zidească chipul Său cel stricat de patimi; şi oaia cea rătăcită, pier­dută prin munţi aflând-o, pe umeri ridicând-o, la Tatăl să o aducă-şi, după voia Sa, cu pute­rile cereşti să o unească, Născă­toare de Dumnezeu; şi lumea să o mântuiască Hristos, Cel ce are mare şi bogată milă.

Imn în onoarea Sfintei Treimi

Lumină lină a sfintei măriri a Tatălui ceresc Celui fără de moarte, a Sfântului,  Fericitului, Isuse Hristoase. Venind la apusul soarelui, văzând lumina cea de seară, lăudăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Spirit, Dumnezeu; vrednic eşti în toata vremea să fi lăudat de glasuri cuvioase, Fiule al lui Dumnezeu, Cel ce dai viaţă, pentru aceasta lumea Te măreşte.

Prochimenul

glasul al 6-lea

Să te audă Domnul în ziua necazului (Ps. 19, 1).

Stih: Să-ţi fie scut numele Dumnezeului lui Iacob (Ps. 19, 1).

Citire, din cartea Facerii (2,20-3,20:

Şi a pus Adam nume tuturor animalelor şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor fiarelor sălbatice; dar pentru Adam nu s-a găsit ajutor de potriva lui. Atunci a adus Domnul Dumnezeu asupra lui Adam un somn greu; şi, dacă a adormit, a luat una din coastele lui şi a plinit locul ei cu carne. Iar coasta luată din Adam a făcut-o Domnul Dumnezeu femeie şi a adus-o la Adam. Şi a zis Adam: “Iată aceasta-i os din oasele mele şi carne din carnea mea; ea se va numi femeie, pentru că este luată din bărbatul său. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia şi vor fi amândoi un trup”. Adam şi femeia lui erau amândoi goi şi nu se ruşinau. Şarpele însă era cel mai şiret dintre toate fiarele de pe pământ, pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. Şi a zis şarpele către femeie: “Dumnezeu a zis El, oare, să nu mâncaţi poame din orice pom din rai?”. Iar femeia a zis către şarpe: “Roade din pomii raiului putem să mâncăm; numai din rodul pomului celui din mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu: “Să nu mâncaţi din el, nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi!”. Atunci şarpele a zis către femeie: “Nu, nu veţi muri! Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul”. De aceea femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a mâncat şi a dat bărbatului său şi a mâncat şi el. Atunci li s-au deschis ochii la amândoi şi au cunoscut că erau goi, şi au cusut frunze de smochin şi şi-au făcut acoperăminte. Iar când au auzit glasul Domnului Dumnezeu, Care umbla prin rai, în răcoarea serii, s-au ascuns Adam şi femeia lui de faţa Domnului Dumnezeu printre pomii raiului. Şi a strigat Domnul Dumnezeu pe Adam şi i-a zis: “Adame, unde eşti?”. Răspuns-a acesta: “Am auzit glasul Tău în rai şi m-am temut, căci sunt gol, şi m-am ascuns”. Şi i-a zis Dumnezeu: “Cine ţi-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care ti-am poruncit să nu mănânci?”. Zis-a Adam: “Femeia care mi-ai dat-o să fie cu mine, aceea mi-a dat din pom şi am mâncat”. Şi a zis Domnul Dumnezeu către femeie: “Pentru ce ai făcut aceasta?”. Iar fe-meia a zis: “Şarpele m-a amăgit şi eu am mâncat”. Zis-a Domnul Dumnezeu către şarpe: “Pentru că ai făcut aceasta, blestemat să fi între toate animalele şi între toate fiarele câmpului; pe pântecele tău să te târăşti şi ţărână să mănânci în toate zilele vieţii tale! Duşmănie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul”. Iar femeii i-a zis: “Voi înmulţi mereu necazurile tale, mai ales în vremea sarcinii tale; în dureri vei naşte copii; atrasă vei fi către bărbatul tău şi el te va stăpânii”. Iar lui Adam i-a zis: “Pentru că ai ascultat vorba femeii tale şi ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit: „Să nu mănânci”, blestemat va fi pământul pentru tine! Cu osteneală să te hrăneşti din el în toate zilele vieţii tale! Spini şi pălămidă îţi va rodi el şi te vei hrănii cu iarba câmpului! În sudoarea feţei tale îţi vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care eşti luat; căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce”. Şi a pus Adam femeii sale numele Eva, adică viaţă pentru că ea era să fie mama tuturor celor vii.

Apoi:

Învredniceşte-ne, Doamne, în seara aceasta fără de păcat să ne păzim. Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin. Fie Doamne mila Ta spre noi, precum am sperat întru Tine. Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-ne pe noi îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Stăpâne, întelepteşte-mă cu îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Sfinte, luminează-mă cu îndreptările Tale. Doamne, mila Ta este în veac; lucrările mâinilor Tale nu le trece cu vederea. Ţie Ţi se cuvine laudă, Ţie Ţi se cuvine cântare, Ţie mărire Ţi se cuvine: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Stihoavna

Psalmul 122

O cântare a treptelor.

3-4.

Stih: Miluieşte-ne pe noi, Doamne îndură-Te de noi, că mult ne-am săturat de defăimare, că prea mult s-a săturat sufletul nostru de ocara celor îndestulaţi şi de defăimarea celor mândri.

Stihiră

glasul al 5-lea.

Veniţi credincioşilor să lucrăm la lumină lucrurile lui Dumnezeu; să umblăm cu chip smerit ca ziua. Tot scrisul nedrept al aproapelui să-l lepădăm de la noi, nepunându-i împiedicare spre sminteală. Să lăsăm desfătarea trupească, să sporim darurile sufletului, să dăm celor lipsiţi pâine şi să ne apropiem către Hristos cu pocăinţă, strigând: Dumnezeul nostru îndură-Te de noi.

Mărire… Şi acum …, a Născătoarei, glasul al 6-lea.

Ceea ce eşti sfântă între femei, Născătoare de Dumnezeu, Maică nenuntită, roagă pe împăratul şi Dumnezeu, pe Care L-ai născut, ca să ne mântuiască pe noi, ca un iubitor de oameni.

Rugăciunea lui Simeon, primitorul de Dumnezeu (Luca II, 29-30):

Acum liberează pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace; că au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor: lumină spre descoperirea neamurilor şi mărirea poporului Tău Israel.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, îndură-Te de noi. (de trei ori)

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, îndură-Te de noi. Doamne curăţă păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, îndură-Te de noi. (de trei ori)

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit. Şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vină împărăţia Ta, fie voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, şi ne iartă nouă păcatele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuieşte de cel rău.

Troparul sfântului, glasul al 2-lea.

Mari sunt faptele credinţei! În izvorul văpăii ca într-o apă de odihnă sfântul martir Teodor s-a bucurat. Că în foc cu totul fiind ars, ca o pâine plăcută treimii s-a adus. Pentru rugăciunile lui, Hristoase Dumnezeule, îndură-Te de sufletele noastre.

Mărire… Şi acum…, al Născătoarei-Învierii.

            Toate tainele tale sunt mai presus de cuget, toate sunt preamărite, Născătoare de Dumnezeu. Curăţia fiindu-ţi pecetluită şi fecioria păzită, cu adevărat Maică te-ai cunoscut, născând pe Dumnezeul cel adevărat; pe Acela roagă-L să mântuiască sufletele noastre.

Apoi imediat:

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!

Binecuvântat eşti, Stăpâne atotţinătorule, Care ai luminat ziua cu lumină de soare şi noaptea ai strălucit-o cu raze de foc; Care ne-ai învrednicit a trece lungimea zilei şi a ne apropia de începuturile nopţii; ascultă rugăciunea noastră şi a tot poporul Tău şi ne iartă nouă tuturor păcatele noastre cele de voie şi cele fără de voie. Primeşte rugăciunile noastre cele de seară şi trimite mulţimea milei Tale şi a îndurărilor Tale peste moştenirea Ta.

Ocoleşte-ne cu sfinţii Tăi îngeri. Înarmează-ne cu armele dreptăţii Tale. Îngrădeşte-ne cu adevărul Tău. Păzeşte-ne cu puterea Ta. Mântuieşte-ne de toată primejdia, de tot vicleşugul celui potrivnic şi ne dăruieşte şi această seară cu noaptea ce vine şi toate zilele vieţii noastre, desăvârşită, sfântă, cu pace, fără de păcate, fără sminteală şi fără nălucire. Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi ale tuturor sfinţilor, care Ţi-au plăcut din veac. Amin.