Rugăciunea de seară, cu texte alese din oficiul Vecerniei (23.09.2013)

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!

Împărate ceresc, Mângâietorule. Spirite al adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le pli­neşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te aşează întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufle­tele noastre.

Doamne, îndură-Te de noi. (de trei ori)

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit. Şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Împăratul nostru Dumnezeu.

Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Hristos Împăratul nostru Dumnezeu.

Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la însuşi Hristos Împăratul şi Dumnezeul nostru.

Psalmul 103

Al lui David

Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte. Întru strălucire şi în mare frumuseţe Te-ai îmbrăcat; Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină; Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui; Cel ce pui norii urcarea Ta; Cel ce umbli peste aripile vânturilor; Cel ce faci pe îngerii Tăi spirite şi pe servii Tale flacără de foc; Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui şi nu se va clătina în veacul veacului. Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea lui; peste munţi vor sta ape. De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tău se vor înfricoşa. Se înalţă munţi şi se coboară văi, în locul în care le-ai întemeiat pe ele. Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul. Cel ce trimiţi izvoare în văi, prin mijlocul munţilor vor trece ape; Adăpa-se-vor toate fiarele câmpului, asinii sălbatici setea îşi vor potoli. Peste acelea păsările cerului vor locui; din mijlocul stâncilor vor da glas. Cel ce adăpi munţii din cele mai de deasupra ale Tale, din fructul lucrurilor Tale se va sătura pământul. Cel ce răsari iarbă animalelor şi verdeaţă spre trebuinţa oamenilor; Ca să scoată pâine din pământ şi vinul care bucură inima omului; Ca să veselească faţa cu untdelemn şi pâinea inima omului o întăreşte. Sătura-se-vor copacii câmpului, cedrii Libanului pe care i-ai sădit; acolo păsările îşi vor face cuib. Locaşul cocostârcului în chiparoşi. Munţii cei înalţi adăpost cerbilor stâncile scăpare iepurilor. Făcut-ai luna spre arătarea timpurilor, soarele şi-a cunoscut apusul său. Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, când vor ieşi toate fiarele pădurii; Puii leilor răcnesc ca să apuce şi să ceară de la Dumnezeu mâncarea lor. Răsărit-a soarele şi s-au adunat şi în culcuşurile lor se vor culca. Ieşi-va omul la lucrul său şi la lucrarea sa până seara. Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! S-a umplut pământul de zidirea Ta. Marea aceasta este mare şi largă; acolo se găsesc vieţuitoare nenumărate, vietăţi mici şi mari. Acolo corăbiile umblă; balaurul acesta pe care l-ai zidit, ca să se joace în ea. Toate de la Tine aşteaptă ca să le dai lor hrană la vreme potrivită. Dându-le Tu lor, vor aduna, deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătăţi; dar întorcându-ţi Tu faţa Ta, se vor tulbura; lua-vei spiritul lor şi se vor sfârşi şi în ţărână se vor întoarce. Trimite-vei Spiritul Tău şi se vor zidi şi vei înnoi faţa pământului. Fie gloria Domnului în veac! Se va veseli Domnul de lucrurile Sale. Cel ce priveşte spre pământ şi-l face pe el de se cutremură; Cel ce se atinge de munţi şi fumegă. Cânta-voi Domnului în viaţa mea, cânta-voi Dumnezeului meu cât voi fi. Plăcute să-I fie Lui cuvintele mele, iar eu mă voi veseli de Domnul. Piară păcătoşii de pe pământ şi cei fără de lege, ca să nu mai fie. Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul.

Şi iarăşi: Soarele şi-a cunoscut apusul său.

Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut!

Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori

Rugăciunea

Doamne, cu mânia Ta să nu ne mustri, nici cu urgia Ta să nu ne cerţi. Ci fă cu noi după bunăvoinţa Ta, Vindecătorule şi doctore al sufletelor noastre. Călăuzeşte-ne la limanul voinţei Tale: luminează ochii inimilor noastre spre cunoaşterea adevărului Tău; şi ne dăruieşte cealaltă vreme a zilei de acum şi tot timpul vieţii noastre cu pace, şi fără de păcat. Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi ale tuturor sfinţilor. Că a Ta este stăpânirea şi a ta este împărăţia a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Spirit şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Psalm din catisma zilei

Psalmul 40

Al lui David.

Fericit cel care priveşte la sărac şi la sărman; în ziua cea rea îl va scăpa pe el Domnul. Domnul să-l păzească pe el şi să-l vieze şi să-l fericească pe pământ şi să nu-l dea în mâinile duşmanilor lui. Domnul să-i ajute durerii lui; în aşternutul  bolii lui să-l întărească pe el. Eu am zis: «Doamne, miluieşte-mă; vindecă sufletul meu, că am greşit Ţie». Duşmanii mei m-au vorbit de rău zi­când: «Când va muri şi va pieri numele lui?» Iar de venea cineva să mă vadă, minciuni vorbea; inima lui aduna fără­delege sieşi, ieşea afară şi vorbea împreună împotriva mea şopteau toţi duşmanii mei; împotriva mea gân­deau de mine rele. Cuvânt nelegiuit spuneau împo­triva mea, zicând: «Nu zace, oare? Nu se va mai ridica!» Chiar omul cu care eram în pace, în care am sperat, care a mâncat pâi­nea mea, a ridicat împotriva mea căl­câiul. Iar Tu, Doamne, miluieşte-mă şi mă scoală, şi voi răsplăti lor. Întru aceasta am cunoscut că m-ai voit, că nu se va bucura duşmanul meu de mine. Iar pe mine pentru nerăutatea mea m-ai sprijinit şi m-ai întărit înaintea Ta,în veac. Binecuvântat este Domnul Dum­nezeul lui Israel din veac şi până în veac. Amin. Amin.

Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori

 

Psalmul 140

Vv 1-2, 5-7.

Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă; ia aminte la glasul rugăciunii mele, când strig către Tine, auzi-mă, Doamne!

Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta; ridicarea mâinilor mele, jertfă de seară, auzi-mă, Doamne!

Certa-mă-va dreptul cu milă şi mă va mustra, iar untdelemnul  păcătoşilor să nu ungă capul meu.

Că încă şi rugăciunea mea este împotriva voinţei lor; prăbuşească-se de pe stâncă judecătorii lor.

Auzi-se-vor graiurile mele că s-au îndulcit. Ca o brazdă de pământ ce se taie s-au rupt, s-au risipit oasele lor lângă iad.

Psalmul 129

Vv. 6-8

Din straja dimineţii până în noapte, din straja dimineţii să spere Israel în Domnul.

Că la Domnul este mila şi multă mântuire la El, şi El va mântui pe Israel din toate fărădelegile lui.

Psalmul 116

Lăudaţi-L pe Domnul toate neamurile; lăudaţi-L pe El toate popoarele.

Că s-a întărit mila Lui peste noi şi adevărul Domnului rămâne în veac.

Stihira sfintei, glasul al VIII-lea.

Doamne, de a şi fost legată Tecla când a năzuit către Aposto­lul, dar de legătura doririi celor pământeşti s-a dezlegat. Şi fiind cuprinsă de puterea dragostei Tale, s-a unit cu Tine, Mântuito­rule al sufletelor noastre.

Mărire…, glasul al VI-lea.

Cu lupte nevoitoare ai călcat pe duşmani. Preafericită Tecla, prin martiriu sfărmând măiestriile lui, te-ai lepădat de Tamir, şi te-ai logodit cu Hristos, iubi­tul tău cel adevărat, tovarăşă a lui Pavel şi nevoitoare împreu­nă cu Ştefan. Ca ceea ce eşti între femei întâia martiră a lui Hristos, având îndrăznire că­tre El, mântuieşte de pericole sufletele noastre, celor ce cu credinţă celebrăm amintirea ta ta, cea totdeauna serbată.

Şi acum… .  al Născătoarei.

Scăparea mea cea mare şi speranţa şi părtinitoarea mea, tu eşti, Mamă Fecioară Preacurată. Ci grăbeşte acum şi mă scapă de relele ce au năvălit asupra mea.

Imn în onoarea Sfintei Treimi

Lumină lină a sfintei măriri a Tatălui ceresc Celui fără de moarte, a Sfântului,  Fericitului, Isuse Hristoase. Venind la apusul soarelui, văzând lumina cea de seară, lăudăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Spirit, Dumnezeu; vrednic eşti în toata vremea să fi lăudat de glasuri cuvioase, Fiule al lui Dumnezeu, Cel ce dai viaţă, pentru aceasta lumea Te măreşte.

Prochimenul

versul al IV-lea

Domnul mă va auzi când voi striga către Dânsul.

Stih: Când Te-am chemat, m-ai auzit, Dumnezeul dreptăţii mele.

Apoi:

Învredniceşte-ne, Doamne, în seara aceasta fără de păcat să ne păzim. Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin. Fie Doamne mila Ta spre noi, precum am sperat întru Tine. Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-ne pe noi îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Stăpâne, întelepteşte-mă cu îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Sfinte, luminează-mă cu îndreptările Tale. Doamne, mila Ta este în veac; lucrările mâinilor Tale nu le trece cu vederea. Ţie Ţi se cuvine laudă, Ţie Ţi se cuvine cântare, Ţie mărire Ţi se cuvine: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Stihoavna

Stihiră

glasul I

Stih : În tot pămîntul a ieşit vestirea lor şi la marginile lumii cuvintele lor.

Dumnezeiască puterea lui Hristos cea întru tot puternică, a stins văpaia prin nor cu ploa­ie, şi răcorindu-te, Tecla, ca pe o credincioasă, cu dreptate a ars pe cei necredincioşi. Şi scăpându-te de la sfărâmarea fia­relor şi a taurilor, te-a prea­mărit.

Mărire…, glasul al VI-lea.

Năvălirile leilor le-ai călcat, şi pe Tamir ruşinându-l, întâia martiră şi întocmai cu Apos­tolii, ai urmat Mirelui tău stri­gând : Spre mireasma Ta am năzuit, Hristoase. Pentru aceea alergând după Pavel, ai primit dar din cer, şi ai luat cununa de la Dumnezeu, punătorul de nevoinţe, iar acum te rogi ne­încetat să se dăruiască iertare de greşeli, celor ce cu credin­ţă celebrează sfinţită amintirea ta.

Şi acum… .  al Născătoarei.

Speranţă şi părtinire şi sprijinire şi acoperământ, şi scă­pare îmi eşti mie, Preacurată Fecioară. Pentru aceea către tine scap, stăpână, strigând şi zicând : Păcătuit-am ! Scapă-mă, Fecioară, scapă-mă, ceea ce tu singură cu ade­vărat eşti scăparea pă­cătoşilor.

Rugăciunea lui Simeon, primitorul de Dumnezeu (Luca II, 29-30):

Acum liberează pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace; că au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor: lumină spre descoperirea neamurilor şi mărirea poporului Tău Israel.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, îndură-Te de noi. (de trei ori)

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, îndură-Te de noi. Doamne curăţă păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, îndură-Te de noi. (de trei ori)

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit. Şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vină împărăţia Ta, fie voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, şi ne iartă nouă păcatele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuieşte de cel rău.

Troparul sfintei,

glasul al IV-lea.

            Mieluşeaua Ta, Isuse, Tecla strigă cu mare glas: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc şi pe Tine căutându-Te, mă chinuiesc şi împreună mă răstignesc, şi împreună cu Tine mă îngrop cu Botezul Tău; şi pătimesc pentru Tine, ca să împărăţesc întru Tine; şi mor pentru Tine, ca să trăiesc pentru Tine; ci, ca o sacrificiu fără prihană, primeşte-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ţie. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuieşte sufletele noastre.

Mărire…, Şi acum … .  al Născătoarei, glasul al IV-lea.

Către Născătoarea de Dumnezeu acum să alergăm cu ardoare noi păcătoşii şi umiliţii şi să cădem cu pocăinţă, strigând din adâncul sufletului: Stăpână, ajută-ne, îndurându-te de noi; grăbeşte, că pierim de mulţimea păcatelor; nu întoarce pe servii tăi deşerţi, că pe tine singură speranţă te-am câştigat.

Apoi imediat:

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!

Binecuvântat eşti, Stăpâne atotţinătorule, Care ai luminat ziua cu lumina soarelui şi noaptea ai strălucit-o cu raze de foc; Care ne-ai învrednicit a trece lungimea zilei şi a ne apropia de începuturile nopţii; ascultă rugăciunea noastră şi a tot poporul Tău şi ne iartă nouă tuturor păcatele noastre cele de voie şi cele fără de voie. Primeşte rugăciunile noastre cele de seară şi trimite mulţimea milei Tale şi a îndurărilor Tale peste moştenirea Ta.

Ocoleşte-ne cu sfinţii Tăi îngeri. Înarmează-ne cu armele dreptăţii Tale. Îngrădeşte-ne cu adevărul Tău. Păzeşte-ne cu puterea Ta. Mântuieşte-ne de toată primejdia, de tot vicleşugul celui potrivnic şi ne dăruieşte şi această seară cu noaptea ce vine şi toate zilele vieţii noastre, desăvârşită, sfântă, cu pace, fără de păcate, fără sminteală şi fără nălucire. Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi ale tuturor sfinţilor, care Ţi-au plăcut din veac. Amin.