Rugăciunea de seară, cu texte alese din oficiul Vecerniei (21.05.2013)

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!

Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le.  de 3 ori

Psalmul 103

Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul!  Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte.

Întru strălucire şi în mare podoabă Te-ai îmbrăcat;

Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină;

Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu

ape cele mai de deasupra ale lui;

Cel ce pui norii suirea Ta; Cel ce umbli

peste aripile vânturilor;

Cel ce faci pe îngerii Tăi spirite şi pe servitorii Tăi ca flăcările focului;

Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui şi nu se va clătina în veacul veacului.

Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea lui; peste munţi vor sta ape.

De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tău

se vor înfricoşa.

Se înalţă munţi şi se coboară văi, în locul în care  le-ai întemeiat pe ele.

Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul.

Cel ce trimiţi izvoare în văi, prin mijlocul

munţilor vor trece ape;

Se vor adăpa toate fiarele câmpului, asinii sălbatici

setea îşi vor potoli.

Peste acelea păsările cerului vor locui; din mijlocul stâncilor vor da glas.

Cel ce adăpi munţii din cele mai de deasupra ale Tale, din rodul lucrărilor Tale se va sătura pământul.

Cel ce răsari iarbă animalelor şi verdeaţă spre folosul oamenilor;

Ca să scoată pâine din pământ şi vin ce veseleşte

inima omului;

Ca să veselească faţa cu untdelemn  cu pâine inima omului să o întărească.

Sătura-se-vor copacii câmpului, cedrii Libanului pe care i-ai sădit; acolo păsările îşi vor face cuib.

Locaşul cocostârcului în chiparoşi. Munţii cei înalţi adăpost cerbilor stâncile scăpare iepurilor.

Făcut-ai luna spre arătarea timpului, soarele şi-a cunoscut apusul său.

Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, când vor ieşi toate fiarele pădurii;

Puii leilor răcnesc ca să apuce şi să ceară de la  Dumnezeu mâncarea lor.

Răsărit-a soarele şi s-au adunat şi în culcuşurile lor se vor aşeza.

Ieşi-va omul la lucrul său şi la lucrarea sa până seara.

Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! Umplutu-s-a pământul de zidirea Ta.

Marea aceasta este mare şi largă; acolo se găsesc vieţuitoare, nenumărate, vietăţi mici şi mari.

Acolo corăbiile umblă; balaurul acesta pe care l-ai zidit, ca să se joace în ea.

Toate de la Tine aşteaptă ca să le dai lor hrană la vreme potrivită.

Dându-le Tu lor, vor culege, deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătăţi;

Dar întorcându-ţi Tu faţa Ta, se vor tulbura; lua-vei spiritulul lor şi se vor sfârşi şi în ţărână se vor întoarce.

Trimite-vei Spiritul Tău şi se vor zidi şi vei înnoi faţa pământului.

Fie gloria Domnului în veac! Se va bucura Domnul de lucrările Sale.

Cel ce priveşte spre pământ şi-l face pe el de se cutremură; Cel ce se atinge de munţi şi fumegă.

Cânta-voi Domnului în viaţa mea, cânta-voi Dumnezeului meu cât voi fi.

Plăcute să-I fie Lui cuvintele mele, iar eu mă voi veseli de Domnul.

Piară păcătoşii de pe pământ şi cei fără de lege, ca să nu mai fie. Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul.

Şi iarăşi: Soarele şi-a cunoscut apusul său.

Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut!

Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori

Rugăciunea

Doamne Dumnezeul nostru, adu-Ţi aminte de noi păcătoşii şi netrebnicii robii  Tăi, când chemăm numele Tău; nu ne ruşina în aşteptarea îndurării Tale; dăruieşte-ne Doamne , toate cererile cele spre mântuire şi ne învredniceşte, să te iubim şi să ne temem de tine şi din toată inima noastră, să facem în toate voia ta.        Că Dumnezeu bun şi iubitor de oameni eşti şi Ţie mărire Îţi înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Psalm din catisma de la rând

PSALMUL 65

Al lui David.

Strigaţi lui Dumnezeu tot pământul cântaţi numele Lui, daţi mărire laudei lui.  Ziceţi lui Dumnezeu: Cât sunt de înfricoşătoare lucrurile Tale! Pentru mulţimea puterii Tale, Te vor linguşii duşmaniiTăi. Tot pământul să se închine Ţie şi să-Ţi cânte Ţie, să cânte numelui Tău. Veniţi şi vedeţi lucrurile lui Dumnezeu, înfricoşător în sfaturi mai mult decât fiii oamenilor. Cel ce preface marea în uscat,   prin râu vor trece cu piciorul. Acolo ne vom bucura de El, de Cel ce stăpâneşte cu puteren Sa veacul. Ochii Lui spre neamuri privesc; şi cei ce se răzvrătesc, să nu se înalţe întru sine.  Binecuvântaţi, neamuri, pe Dumnezeul nostru şi faceţi să se audă glasul laudei Lui, care a dat sufletului meu viaţa şi n-a lăsat să se clatine picioarele mele. Că ne-ai cercetat pe noi, Dumnezeule, cu foc ne-ai lămurit pe noi, precum se lămureşte argintul. Prinsu-ne-ai pe noi în cursă; pus-ai necazuri pe umărul nostru; ridicat-ai oameni pe capetele noastre, trecut-am prin foc şi prin apă ne-ai scos la odihnă. Intra-voi în casa Ta cu arderi de tot, împlini-voi Ţie promisiunile mele, pe care le-au rostit buzele mele şi le-a zis gura mea întru necazul meu. Arderi de tot grase Îţi voi aduce, cu tămâie şi berbeci; îţi voi jertfi boi şi ţapi. Veniţi de auziţi, toţi cei ce vă temeţi de Dumnezeu, şi vă voi povesti câte a făcut El sufletului meu. Către El cu gura mea am strigat şi L-am lăudat cu gura mea. Dacă am avut nedreptate în inima mea, să nu mă audă Domnul. Pentru aceasta m-a auzit Dumnezeu; luat-a aminte glasul rugăciunii mele. Binecuvântat este Dumnezeu, Care n-a depărtat rugăciunea mea mila Lui de la mine.

Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori

Apoi,

Psalmul 140

Versetele: 1-2, 8-10

Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă; ia aminte la glasul rugăciunii mele, când strig către Tine, auzi-mă, Doamne!

Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta; ridicarea mâinilor mele, jertfă de seară, auzi-mă, Doamne!

Căci către Tine, Doamne, Doamne, ochii mei, spre Tine am nădăjduit, să nu iei sufletul meu.

Păzeşte-mă de cursa pe care mi-au pus-o mie şi de smintelile celor ce fac fărădelege.

Cădea-vor în mreaja lor păcătosii, ferit sunt eu,  şi voi scăpa.

Psalmul 129

Versetele: 6-8

Din straja dimineţii până în noapte, din straja dimineţii să spere Israel în Domnul.

Că la Domnul este mila şi multă mântuire la El, şi El va mântui pe Israel din toate fărădelegile lui.

Psalmul 116

Lăudaţi pe Domnul toate neamurile; lăudaţi-L pe El toate popoarele.

Că s-a întărit mila Lui peste noi şi adevărul Domnului rămâne în veac.

Stihiră glasul al IV-lea .

Împărăţind peste patimi, Vasi­lisc mărite, ai luat împărăţie nemişcată, şi stai înaintea împă­ratului puterilor, bucurându-te împreună cu toate oştirile îngeri­lor, şi veselindu-te cânţi cântarea cea neîncetată şi fericită, luminându-te preamărit cu împărtă­şirea luminărilor celor dumne­zeieşti.

 Mărire… Şi acum…: glasul al VI-lea.

Femeile purtătoare de mir, ajungând la mormântul Tău, şi văzând sigiliile mormântului şi negăsind preacuratul Tău trup, plângând, au mers zicând cu îngrijo­rare : cine ne-a furat speranţa noastră? Cine L-a luat pe Cel mort, gol şi cu smirnă uns, pe sin­gura mângâiere a Mamei Sale ? O, cum a fost omorât Cel ce a înviat morţii! Cum a fost îngropat Cel ce a prădat iadul! Ci Te ridică, Mântuitorule, ca un însuţi atot­puternic, a treia zi, precum ai zis, mântuind sufletele noastre.

Imn în onoarea Sfintei Treimi

Lumină lină a sfintei măriri a Tatălui ceresc Celui fără de moarte, a Sfântului,  Fericitului, Isuse Hristoase. Venind la apusul soarelui, văzând lumina cea de seară, lăudăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Spirit, Dumnezeu; vrednic eşti în toata vremea să fi lăudat de glasuri cuvioase, Fiule al lui Dumnezeu, Cel ce dai viaţă, pentru aceasta lumea Te măreşte.

Prochimenul

versul I

Mila Ta, Doamne, mă va urma în toate zilele vieţii mele.

Stih: Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi.

Învredniceşte-ne, Doamne, în seara aceasta fără de păcat să ne păzim. Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin. Fie Doamne mila Ta spre noi, precum am sperat întru Tine. Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-ne pe noi îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Stăpâne, înțelepteşte-mă cu îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Sfinte, luminează-mă cu îndreptările Tale. Doamne, mila Ta este în veac; lucrările mânilor Tale nu le trece cu vederea. Ţie Ţi se cuvine laudă, Ţie Ţi se cuvine cântare, Ţie mărire Ţi se cuvine: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Stihoavna

            Stih: Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Spiritul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine.

Stihiră,

Glasul al IV-lea.

Lemnul cel mai înainte fără umezeală, prin rugăciunea ta a înmugurit, şi a izvorît izvor de apă vie şi s-a sfinţit pământul prin curgerea sângelui tău, şi cerul cu urcarea sufletului tău, preafericite. Pentru aceasta cu credinţă onorăm ziua ta sfântă şi serbată de toţi, în care după lege ai făcut învingere, Vasilisc.

Mărire… Şi acum…: glasul al VI-lea.

Cerut-a losif trupul lui Isus şi l-a pus în mormântul său cel nou ; că se cădea Lui să iasă din mormânt ca dintr-o cameră. Cel ce ai sfărâmat puterea morţii şi ai deschis oamenilor porţile ra­iului, mărire Ţie !

Rugăciunea lui Simeon, primitorul de Dumnezeu (Luca II, 29-30):

Acum liberează pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace; că au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor: lumină spre descoperirea neamurilor şi mărirea poporului Tău Israel.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, îndură-Te de noi. (de trei ori)

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, îndură-Te de noi. Doamne curăţește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, îndură-Te de noi. (de trei ori)

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit. Şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vină împărăţia Ta, fie voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, şi ne iartă nouă păcatele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuieşte de cel rău.

Troparele

Glasul al II-lea

Iosif cel cu chip bun, de pe lemn coborând preacurat trupul Tău, cu giulgiu curat înfăşurându-l, şi cu miresme, în mormânt nou, l-a pus îngropându-l; dar a treia zi ai înviat, Doamne, dăruind lumii mare milă.

 

Mărire …

Când Te-ai coborât la moarte, Cel ce eşti Viaţa cea fără de moarte, atunci iadul l-ai omorât cu strălucirea Dumnezeirii; iar când ai înviat pe cei morţi din cele dedesubt, toate Puterile cereşti au strigat: Dătătorule de viaţă, Hristoase Dumnezeul nostru, mărire Ţie.

Şi acum…: glasul al IV-lea.

Martirul Tău, Doamne, Vasilisc, întru nevoinţa sa cununa nestricăciunii a câştigat-o de la Tine, Dumnezeul nostru, că având tăria Ta, pe chinuitori i-a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, Hristoase Dumnezeule, mântuieşte sufletele noastre.

 

Apoi imediat:

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!

Binecuvântat eşti, Stăpâne atotţinătorule, Care ai luminat ziua cu lumină de soare şi noaptea ai stralucit-o cu raze de foc; Care ne-ai învrednicit a trece lungimea zilei şi a ne apropia de începuturile nopţii; ascultă rugăciunea noastră şi a tot poporul Tău şi ne iartă nouă tuturor păcatele noastre cele de voie şi cele fără de voie. Primeşte rugăciunile noastre cele de seară şi trimite mulţimea milei Tale şi a îndurărilor Tale peste moştenirea Ta. Ocoleşte-ne cu sfinţii Tăi îngeri. Înarmează-ne cu armele dreptăţii Tale. Îngrădeşte-ne cu adevărul Tău. Păzeşte-ne cu puterea Ta. Mântuieşte-ne de toată primejdia, de tot vicleşugul celui potrivnic şi ne dăruieşte şi această seară cu noaptea ce vine şi toate zilele vieţii noastre, desăvârşită, sfântă, cu pace, fără de păcate, fără sminteală şi fără nălucire. Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi ale tuturor sfinţilor, care Ţi-au plăcut din veac. Amin.