Rugăciunea de seară, cu texte alese din oficiul Vecerniei (20.11.2014)

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!

Împărate ceresc, Mângâietorule. Spirite al adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le pli­neşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te aşează întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufle­tele noastre.

Doamne, îndură-Te de noi. (de trei ori)

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit. Şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Împăratul nostru Dumnezeu.

Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Hristos Împăratul nostru Dumnezeu.

Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la însuşi Hristos Împăratul şi Dumnezeul nostru.

Psalmul 103

Al lui David

Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte. Întru strălucire şi în mare frumuseţe Te-ai îmbrăcat; Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină; Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui; Cel ce pui norii urcarea Ta; Cel ce umbli peste aripile vânturilor; Cel ce faci pe îngerii Tăi spirite şi pe servii Tale flacără de foc; Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui şi nu se va clătina în veacul veacului. Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea lui; peste munţi vor sta ape. De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tău se vor înfricoşa. Se înalţă munţi şi se coboară văi, în locul în care le-ai întemeiat pe ele. Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul. Cel ce trimiţi izvoare în văi, prin mijlocul munţilor vor trece ape; Adăpa-se-vor toate fiarele câmpului, asinii sălbatici setea îşi vor potoli. Peste acelea păsările cerului vor locui; din mijlocul stâncilor vor da glas. Cel ce adăpi munţii din cele mai de deasupra ale Tale, din fructul lucrurilor Tale se va sătura pământul. Cel ce răsari iarbă animalelor şi verdeaţă spre trebuinţa oamenilor; Ca să scoată pâine din pământ şi vinul care bucură inima omului; Ca să veselească faţa cu untdelemn şi pâinea inima omului o întăreşte. Sătura-se-vor copacii câmpului, cedrii Libanului pe care i-ai sădit; acolo păsările îşi vor face cuib.Locaşul cocostârcului în chiparoşi. Munţii cei înalţi adăpost cerbilor stâncile scăpare iepurilor. Făcut-ai luna spre arătarea timpurilor, soarele şi-a cunoscut apusul său. Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, când vor ieşi toate fiarele pădurii; Puii leilor răcnesc ca să apuce şi să ceară de la Dumnezeu mâncarea lor. Răsărit-a soarele şi s-au adunat şi în culcuşurile lor se vor culca. Ieşi-va omul la lucrul său şi la lucrarea sa până seara. Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! S-a umplut pământul de zidirea Ta. Marea aceasta este mare şi largă; acolo se găsesc vieţuitoare nenumărate, vietăţi mici şi mari. Acolo corăbiile umblă; balaurul acesta pe care l-ai zidit, ca să se joace în ea. Toate de la Tine aşteaptă ca să le dai lor hrană la vreme potrivită. Dându-le Tu lor, vor aduna, deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătăţi; dar întorcându-ţi Tu faţa Ta, se vor tulbura; lua-vei spiritul lor şi se vor sfârşi şi în ţărână se vor întoarce. Trimite-vei Spiritul Tău şi se vor zidi şi vei înnoi faţa pământului. Fie gloria Domnului în veac! Se va veseli Domnul de lucrurile Sale. Cel ce priveşte spre pământ şi-l face pe el de se cutremură; Cel ce se atinge de munţi şi fumegă. Cânta-voi Domnului în viaţa mea, cânta-voi Dumnezeului meu cât voi fi. Plăcute să-I fie Lui cuvintele mele, iar eu mă voi veseli de Domnul. Piară păcătoşii de pe pământ şi cei fără de lege, ca să nu mai fie. Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul.

Şi iarăşi: Soarele şi-a cunoscut apusul său.

Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut!

Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori

Rugăciunea

            Doamne, Doamne, cel care cu palma Ta cea preacurată cuprinzi toate, care eşti îndelung răbdător cu noi toţi, şi îţi pare rău de răutăţile noastre: adu-ţi aminte de răutăţile noastre , şi de mila ta. Cercetează-ne întru bunătatea ta; şi ne dă, cu darul tău, ca şi în cealaltă vreme a zilei de acum, să scăpăm de uneltirile vicleanului cele de multe feluri, şi fără de vătămare păzeşte viaţa noastră, cu harul Spiritului Tău celui întru tot sfânt. Cu mila, şi cu iubirea de oameni a unuia-născut Fiului Tău, cu care împreună eşti binecuvântat, şi cu Preasfântul, bunul, şi de viaţă făcătorul tău Spirit şi acum, şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Psalm din catisma zilei.

Psalmul 107

Al lui David.

8-14

Al Meu este Galaad şi al Meu este Manase, şi Efraim, sprijinul capului Meu, Iuda, legiuitorul Meu; Moab, vas al  spălării Mele; spre Idumeea voi arunca încălţămintea Mea. Mie cei de alt neam Mi s-au supus». Cine mă va duce la ceatea întărită? Cine mă va povăţui până în Idumeea? Oare nu Tu, Dumnezeule, Cel ce ne-ai lepădat pe noi? Oare nu vei ieşi, Dumnezeule, cu oştirile noastre? Dă-ne nouă ajutor ca să ieşim din necaz, că deşartă este scăparea cea de la oameni. Cu Dumnezeu vom învinge şi El va nimici pe duşmanii noştri.

Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori

Psalmul 140

Vv 1-2

Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă; ia aminte la glasul rugăciunii mele, când strig către Tine, auzi-mă, Doamne!

Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta; ridicarea mâinilor mele, jertfă de seară, auzi-mă, Doamne!

Psalmul 141

Vv 5-7

Luat-am seama de-a dreapta şi am privit şi nu era cine să mă cunoască.

Pierit-a fuga de la mine şi nu este cel ce căuta sufletul meu.

Strigat-am către Tine, Doamne, zis-am: ” Tu eşti nădejdea mea, partea mea eşti în pământul celor vii” .

Ia aminte la rugăciunea mea, că m-am smerit foarte.

Scapă-mă de cei ce mă prigonesc, că s-au întărit mai mult decât mine.

Psalmul 129

Vv. 6-8

Din straja dimineţii până în noapte, din straja dimineţii să spere Israel în Domnul.

Că la Domnul este mila şi multă mântuire la El, şi El va mântui pe Israel din toate fărădelegile lui.

Psalmul 116

Lăudaţi-L pe Domnul toate neamurile; lăudaţi-L pe El toate popoarele.

Stihira serbării, glasul 1.

            Astăzi credincioşii să dăn­ţuim în psalmi şi în cân­tări, Domnului cântând şi onorând sfinţit cortul Lui, chivotul cel însufleţit, care pe Cuvântul cel neîncăput L-a încăput. Că se aduce lui Dumnezeu mai presus de fire, cu trupul copilă fiind, şi marele preot Zaharia o primeşte pe aceasta, veselin­du-se, ca pe un locaş al lui Dumnezeu.

Că s-a întărit mila Lui peste noi şi adevărul Domnului rămâne în veac.

Alta, glasul al 4-lea.

            În Sfânta Sfintelor, Sfânta şi cea fără păcat cu Spiritul Sfânt se aduce şi prin înger se hrăneşte ceea ce cu adevărat este preasfântă biserică a Sfân­tului Dumnezeului nostru, Ce­lui ce a sfinţit toate cu intrarea ei şi a îndumnezeit firea oame­nilor cea alunecată.

Mărire…, Şi acum…, a serbării, glasul al 8-lea.

            După ce te-ai născut tu, dum­nezeiască Mireasă, Stăpână, ai venit în Templul Domnului, ca să te hrăneşti în Sfintele Sfin­telor ca o sfinţită. Atunci şi Gabriel a fost trimis la tine, ceea ce eşti cu totul fără păcat, hrană ţie aducându-ţi. Iar cele cereşti toate s-au minunat, vă­zând pe Spiritul Sfânt în tine să­lăşluindu-Se. Pentru aceasta, imaculată, neîntinată, ceea ce eşti în cer şi pe pământ mărită, Maica lui Dumnezeu, mântu­ieşte neamul nostru cu rugăciu­nile tale.

Imn în onoarea Sfintei Treimi

Lumină lină a sfintei măriri a Tatălui ceresc Celui fără de moarte, a Sfântului,  Fericitului, Isuse Hristoase. Venind la apusul soarelui, văzând lumina cea de seară, lăudăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Spirit, Dumnezeu; vrednic eşti în toata vremea să fi lăudat de glasuri cuvioase, Fiule al lui Dumnezeu, Cel ce dai viaţă, pentru aceasta lumea Te măreşte.

Prochimenul

glasul al 6-lea

Ajutorul meu de la Domnul, Cel ce a făcut cerul şi pământul.

Stih: Ridicat-am ochii mei la munţi, de unde va veni ajutorul meu.

 

Citire din cartea Exodului:

(Cap. 40, vers. 1-5; 9-10; 16; 34-35)

            A vorbit Domnul cu Moise şi a zis: „în ziua întâi a lunii întâi, să aşezi cortul adunării. Şi să pui în el Chivotul Legii şi înaintea chivotu­lui să atârni dvera. Apoi să aduci înăuntru masa şi să aşezi pe ea toate lucrurile ei; şi sfeşnicul să-l duci înăuntru şi să aprinzi în el can­delele lui. Să aşezi altarul cel de aur pentru tămâiere înaintea Chivo­tului Legii şi să atârni dvera la intrare în cortul adunării. După aceea să iei mir de ungere şi să ungi cortul şi toate cele din el şi să-l sfin­ţeşti pe el şi toate lucrurile lui şi va fi sfânt. Să ungi altarul arderilor de tot şi toate lucrurile lui şi să-L sfin­ţeşti  şi mare sfinţenie va fi „. Şi a făcut Moise tot; cum i-a poruncit Domnul, aşa a făcut. Atunci un nor a acoperit cortul adunării şi locaşul s-a umplut de mărirea Domnu­lui. Şi Moise n-a putut să intre în cortul adunării, pentru că-l cuprin­sese pe acesta norul şi mărirea Dom­nului umpluse locaşul.

Apoi:

Învredniceşte-ne, Doamne, în seara aceasta fără de păcat să ne păzim. Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin. Fie Doamne mila Ta spre noi, precum am sperat întru Tine. Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-ne pe noi îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Stăpâne, întelepteşte-mă cu îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Sfinte, luminează-mă cu îndreptările Tale. Doamne, mila Ta este în veac; lucrările mâinilor Tale nu le trece cu vederea. Ţie Ţi se cuvine laudă, Ţie Ţi se cuvine cântare, Ţie mărire Ţi se cuvine: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Stihoavna

Stih: Împăratului fecioare în urma ei, şi cele de aproape ale ei Ţi se vor aduce Ţie.

Stihiră, glasul al 5-lea.

            Ana aduce cu bucurie în Templul lui Dumnezeu harul cel dumnezeiesc cu adevărat, pe Curata, totdeauna Fecioara, care i-a fost promisă. Chemând ca să meargă înaintea ei fecioare purtând făclii şi zi­când: mergi fiică, ca să fii Celui ce te-a dat şi prinos şi tămâie cu bun miros; intră în cele în care nu se intră şi cunoaşte Tainele şi te pregăteşte să fii lui Isus Hristos sălăşluire veselă şi fru­moasă, Celui ce dăruieşte lumii mare milă.

Mărire…  . Şi acum…, glasul al 6-lea

            Astăzi, cetele credincioşilor adunându-ne, spiritual să o serbăm şi pe dumnezeiasca fiică, Fecioara şi de Dumnezeu Născătoarea, care a fost adusă în Templul Domnului, cu dreap­tă credinţă să o lăudăm! Pe cea mai înainte aleasă din toate nea­murile, spre sălăşluirea Împă­ratului tuturor, lui Hristos şi Dumnezeului nostru. Fecioare, făclii purtând, mergeţi înainte petrecând în chip onorat pe totdeauna Fecioara. Mamelor, în­tristarea toată lepădând, cu bucurie împreună urmaţi lău­dând-o pe aceea ce s-a făcut Mamă lui Dumnezeu şi mijlocitoarea de bucurie lumii. Toţi împreună, cu bucurie, cu îngerul să stri­găm, bucură-te, celei pline de har, care pururi se roagă pen­tru sufletele noastre.

 Rugăciunea lui Simeon, primitorul de Dumnezeu (Luca II, 29-30):

Acum liberează pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace; că au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor: lumină spre descoperirea neamurilor şi mărirea poporului Tău Israel.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, îndură-Te de noi. (de trei ori)

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, îndură-Te de noi. Doamne curăţă păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, îndură-Te de noi. (de trei ori)

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit. Şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vină împărăţia Ta, fie voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, şi ne iartă nouă păcatele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuieşte de cel rău.

Troparul,

glasul al 4-lea.

            Astăzi înainte-însemnarea bunăvoinţei lui Dumnezeu şi vestirea mântuirii oame­nilor, în Templul lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată şi pe Hristos tuturor mai înainte Îl vesteşte. Acesteia şi noi cu mare glas să-i strigăm: bucură-te, împlinirea rânduielii Ziditorului.

Apoi imediat:

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!

Binecuvântat eşti, Stăpâne atotţinătorule, Care ai luminat ziua cu lumină de soare şi noaptea ai stralucit-o cu raze de foc; Care ne-ai învrednicit a trece lungimea zilei şi a ne apropia de începuturile nopţii; ascultă rugăciunea noastră şi a tot poporul Tău şi ne iartă nouă tuturor păcatele noastre cele de voie şi cele fără de voie. Primeşte rugăciunile noastre cele de seară şi trimite mulţimea milei Tale şi a îndurărilor Tale peste moştenirea Ta.

Ocoleşte-ne cu sfinţii Tăi îngeri. Înarmează-ne cu armele dreptăţii Tale. Îngrădeşte-ne cu adevărul Tău. Păzeşte-ne cu puterea Ta. Mântuieşte-ne de toată primejdia, de tot vicleşugul celui potrivnic şi ne dăruieşte şi această seară cu noaptea ce vine şi toate zilele vieţii noastre, desăvârşită, sfântă, cu pace, fără de păcate, fără sminteală şi fără nălucire. Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi ale tuturor sfinţilor, care Ţi-au plăcut din veac. Amin.