Rugăciunea de seară, cu texte alese din oficiul Vecerniei (20.06.2013)

 

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Spiritul adevărului, care pretutindeni eşti şi toate le împlineşti; Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te aşează în noi şi ne curăţă de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.

Doamne, îndură-Te de noi. (de trei ori)

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit. Şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Împăratul nostru Dumnezeu.

Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Hristos Împăratul nostru Dumnezeu.

Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la însuşi Hristos Împăratul şi Dumnezeul nostru.

Psalmul 103

Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul!  Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte.

Întru strălucire şi în mare podoabă Te-ai îmbrăcat;

Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină;

Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu

ape cele mai de deasupra ale lui;

Cel ce pui norii suirea Ta; Cel ce umbli

peste aripile vânturilor;

Cel ce faci pe îngerii Tăi spirite şi pe servitorii Tăi ca flăcările focului;

Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui şi nu se va clătina în veacul veacului.

Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea lui; peste munţi vor sta ape.

De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tă

se vor înfricoşa.

Se înalţă munţi şi se coboară văi, în locul în care  le-ai întemeiat pe ele.

Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul.

Cel ce trimiţi izvoare în văi, prin mijlocul

munţilor vor trece ape;

Se vor adăpa toate fiarele câmpului, asinii sălbatici

setea îşi vor potoli.

Peste acelea păsările cerului vor locui; din mijlocul stâncilor vor da glas.

Cel ce adăpi munţii din cele mai de deasupra ale Tale, din rodul lucrărilor Tale se va sătura pământul.

Cel ce răsari iarbă animalelor şi verdeaţă spre folosul oamenilor;

Ca să scoată pâine din pământ şi vin ce veseleşte

inima omului;

Ca să veselească faţa cu untdelemn  cu pâine inima omului să o întărească.

Sătura-se-vor copacii câmpului, cedrii Libanului pe care i-ai sădit; acolo păsările îşi vor face cuib.

Locaşul cocostârcului în chiparoşi. Munţii cei înalţi adăpost cerbilor stâncile scăpare iepurilor.

Făcut-ai luna spre arătarea timpului, soarele şi-a cunoscut apusul său.

Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, când vor ieşi toate fiarele pădurii;

Puii leilor răcnesc ca să apuce şi să ceară de la  Dumnezeu mâncarea lor.

Răsărit-a soarele şi s-au adunat şi în culcuşurile lor se vor aşeza.

Ieşi-va omul la lucrul său şi la lucrarea sa până seara.

Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! Umplutu-s-a pământul de zidirea Ta.

Marea aceasta este mare şi largă; acolo se găsesc vieţuitoare, nenumărate, vietăţi mici şi mari.

Acolo corăbiile umblă; balaurul acesta pe care l-ai zidit, ca să se joace în ea.

Toate de la Tine aşteaptă ca să le dai lor hrană la vreme potrivită.

Dându-le Tu lor, vor culege, deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătăţi;

Dar întorcându-ţi Tu faţa Ta, se vor tulbura; lua-vei spiritul lor şi se vor sfârşi şi în ţărână se vor întoarce.

Trimite-vei Spiritul Tău şi se vor zidi şi vei înnoi faţa pământului.

Fie gloria Domnului în veac! Se va bucura Domnul de lucrările Sale.

Cel ce priveşte spre pământ şi-l face pe el de se cutremură; Cel ce se atinge de munţi şi fumegă.

Cânta-voi Domnului în viaţa mea, cânta-voi Dumnezeului meu cât voi fi.

Plăcute să-I fie Lui cuvintele mele, iar eu mă voi veseli de Domnul.

Piară păcătoşii de pe pământ şi cei fără de lege, ca să nu mai fie. Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul.

Şi iarăşi: Soarele şi-a cunoscut apusul său.

Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut!

Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori

Rugăciunea

Doamne, Doamne, cel care cu palma Ta cea preacurată cuprinzi toate, care eşti îndelung răbdător cu noi toţi, şi îţi pare rău de răutăţile noastre: adu-ţi aminte de răutăţile noastre , şi de mila ta. Cercetează-ne întru bunătatea ta; şi ne dă, cu darul tău, ca şi în cealaltă vreme a zilei de acum, să scăpăm de uneltirile vicleanului cele de multe feluri, şi fără de vătămare păzeşte viaţa noastră, cu harul Spiritului Tău celui întru tot sfânt. Cu mila, şi cu iubirea de oameni a unuia-născut Fiului Tău, cu care împreună eşti binecuvântat, şi cu Preasfântul, bunul, şi de viaţă făcătorul tău Spirit şi acum, şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Psalm din catisma de la rând

Psalmul 107

Al lui David.

Gata este inima mea, Dumnezeul, gata este inima mea; voi cânta  şi voi  lăuda întru inima mea. Deşteaptă-te, mărirea mea! Deşteaptă-te, psaltire şi alăută! Mă voi deştepta dimineaţa. Te-voi lăuda- între popoare, Doamne, cânta-voi Ţie între neamuri, că mai mare decât cerurile mila Ta şi până la nori adevărul Tău. Înalţă-Te peste ceruri, Dumnezeule, şi peste tot pământul mărirea Ta, ca să se scape cei plăcuţi ai Tăi. Mântuieşte-mă cu dreapta Ta şi mă auzi, Dumnezeu a vorbit în locul cel sfânt al Lui:

«Mă-voi înălţa şi voi împărţi Sichemul şi Valea Sucot o voi măsura. Al Meu este Galaad şi al Meu este Manase, şi Efraim, sprijinul capului Meu, Iuda, legiuitorul Meu; Moab, vas al  spălării Mele; spre Idumeea voi arunca încălţămintea Mea. Mie cei de alt neam Mi s-au supus». Cine mă va duce la ceatea întărită? Cine mă va povăţui până în Idumeea? Oare nu Tu, Dumnezeule, Cel ce ne-ai lepădat pe noi? Oare nu vei ieşi, Dumnezeule, cu oştirile noastre? Dă-ne nouă ajutor ca să ieşim din necaz, că deşartă este scăparea cea de la oameni. Cu Dumnezeu vom învinge şi El va nimici pe duşmanii noştri.

Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori

Psalmul 140

Vv 1-2.

Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă; ia aminte la glasul rugăciunii mele, când strig către Tine, auzi-mă, Doamne!

Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta; ridicarea mâinilor mele, jertfă de seară, auzi-mă, Doamne!

Psalmul 141

Vv. 2-4

Cu glasul meu către Domnul am strigat, cu glasul meu către Domnul m-am rugat.

Vărsa-voi înaintea Lui rugăciunea mea, necazul meu înaintea Lui voi spune.

Când lipsea dintru mine spiritul meu, Tu ai cunoscut cărările mele.

În calea aceasta în care am umblat, ascuns-au cursă mie.

Psalmul 129

Vv. 6-8

Din straja dimineţii până în noapte, din straja dimineţii să spere Israel în Domnul.

Că la Domnul este mila şi multă mântuire la El, şi El va mântui pe Israel din toate fărădelegile lui.

Psalmul 116

Lăudaţi pe Domnul toate neamurile; lăudaţi-L pe El toate popoarele.

Că s-a întărit mila Lui peste noi şi adevărul Domnului rămâne în veac.

Stihiră, glasul al III-lea

Cel ce eşti mai presus de toată cinstirea, Iubitorule de oameni, Te-ai lăsat batjocorit pentru noi, cu oţet ai fost adăpat şi Crucea de voie ai răbdat, ca pe toţi să-i mântuieşti din strică­ciune cu moartea Ta, Făcătorule de bine.

 

Mărire… glasul al VI-lea.

Scoţând băutura cea nede­şertată a credinţei celei curate, fericite, ai stins slujba cea idolatră şi ai trecut încercarea cu învingere, luminat fiind ca o stea de Soarele cel totdeauna lu­minos ; şi revărsând spre fie­care cetate razele martiriului, ai luat în mare fericit sfârşit, şi ca un purtător de cunună te-ai înfăţişat înaintea feţei lui Hristos; pe Care roagă-L, Iuliane prealăudate, ca să mântuiască pe cei ce cu credinţă celebrează amintirea ta.

Şi acum…,a Născătoarei-Crucii:

Judecătorule al lui Israel, Fiule! Cu judecată de moarte aducătoare a Te judeca Te-au condamnat, ca pe un vinovat punându-Te înaintea divanului pe Tine Cel ce judeci morţii şi vii, Mântuitorule; şi înaintea lui Pliat ai fost dus şi spre pierzare Te-au judecat călcă­torii de Lege, vai!, mai înainte de hotărârea judecăţii; şi văzându-Te mă rănesc şi mă pe­depsesc, Doamne. Pentru aceasta mai bine voiesc să mor decât să fiu vie întru suspinuri, de Dumnezeu Născătoarea a strigat, Unule mult-Milostive.

 

Imn în onoarea Sfintei Treimi

Lumină lină a sfintei măriri a Tatălui ceresc Celui fără de moarte, a Sfântului,  Fericitului, Isuse Hristoase. Venind la apusul soarelui, văzând lumina cea de seară, lăudăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Spirit, Dumnezeu; vrednic eşti în toata vremea să fi lăudat de glasuri cuvioase, Fiule al lui Dumnezeu, Cel ce dai viaţă, pentru aceasta lumea Te măreşte.

Prochimenul

Versul al VI-lea

Ajutorul meu de la Domnul, Cel ce a făcut cerul şi pământul.

Stih: Ridicat-am ochii mei la munţi, de unde va veni ajutorul meu.

 

Învredniceşte-ne, Doamne, în seara aceasta fără de păcat să ne păzim. Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin. Fie Doamne mila Ta spre noi, precum am sperat întru Tine. Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-ne pe noi îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Stăpâne, întelepteşte-mă cu îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Sfinte, luminează-mă cu îndreptările Tale. Doamne, mila Ta este în veac; lucrările mânilor Tale nu le trece cu vederea. Ţie Ţi se cuvine laudă, Ţie Ţi se cuvine cântare, Ţie mărire Ţi se cuvine: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Apoi imediat

Stihoavna

Psalmul 122

Vv  1-2

Stih : Către Tine, Cel ce locuieşti în cer, am ridicat ochii mei. Iată, precum sunt ochii servitorilor la mâinile stăpânilor lor, precum sunt ochii servitoarei la mâinile stăpânei sale, aşa sunt ochii noştri către Domnul Dumnezeul nostru, până ce Se va îndura de noi.

Stihiră, glasul al III-lea.

            Lemnul neascultării a odrăslit moarte lumii, iar lemnul Crucii, viaţă şi nestricăciune. Pentru aceasta, ne închinăm Ţie, Doamne, Celui ce Te-ai răstignit; să se însemneze peste noi lumina feţei Tale.

Mărire…: glasul al VI-lea.

Veniţi iubitorilor de martiri să preamărim cu dreaptă credinţă pe răbdătorul de pa­timi al lui Hristos, şi împreună-cetăţean cu Pavel, pe cel ce s-a arătat împreună-tăinuitor şi a împlinit alergarea, pe măritul Iulian; căci intrând în apă împreună cu fiarele cele din apă, a sfărâmat capul ba­laurului şi sfinţind pământul cu sângerările, şi marea cu trece­rea, s-a mutat de la cele de aici către locaşurile cele eterne ; şi primind răsplătirea nevoinţelor, din mâna cea atot- ţinătoare, se roagă pentru curăţirea sufletelor noastre şi pentru mare milă.

Şi acum…, a Născătoarei-Crucii:

Stând înainte de demult cândva pe vremea răstignirii, Fecioara împreună cu discipolul cel iubitor de feciorie, şi plângând, striga : Vai mie ! Cum pă­timeşti acestea, Hristoase, pen­tru toţi, Cel ce eşti fără patimă.

Apoi rugăciunea lui Simeon, primitorul de Dumnezeu (Luca II, 29-30):

Acum liberează pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace; că au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor: lumină spre descoperirea neamurilor şi mărirea poporului Tău Israel.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, îndură-Te de noi. (de trei ori)

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, îndură-Te de noi. Doamne curăţeşte păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, îndură-Te de noi. (de trei ori)

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit. Şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vină împărăţia Ta, fie voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, şi ne iartă nouă păcatele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuieşte de cel rău.

 

Troparul,

glasul al IV-lea.

Martirul Tău, Doamne, Iulian, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a luat-o de la Tine, Dumnezeul nostru, că având puterea Ta, pe chinuitori a învins, zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, Hristoase Dumnezeule, mântuieşte sufletele noastre.

Mărire… . Şi acum…, al Născătoarei-Crucii:

            Toiag de putere câştigând Crucea Fiului tău, Născătoare de Dumnezeu, cu ea surpăm întărâtările duşmanilor noştri, cei ce cu dragoste neîncetat pe tine te mărim.

Apoi imediat:

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!

Binecuvântat eşti, Stăpâne atotţinătorule, Care ai luminat ziua cu lumină de soare şi noaptea ai stralucit-o cu raze de foc; Care ne-ai învrednicit a trece lungimea zilei şi a ne apropia de începuturile nopţii; ascultă rugăciunea noastră şi a tot poporul Tău şi ne iartă nouă tuturor păcatele noastre cele de voie şi cele fără de voie.

Primeşte rugăciunile noastre cele de seară şi trimite mulţimea milei Tale şi a îndurărilor Tale peste moştenirea Ta. Ocoleşte-ne cu sfinţii Tăi îngeri. Înarmează-ne cu armele dreptăţii Tale. Îngrădeşte-ne cu adevărul Tău. Păzeşte-ne cu puterea Ta. Mântuieşte-ne de toată primejdia, de tot vicleşugul celui potrivnic şi ne dăruieşte şi această seară cu noaptea ce vine şi toate zilele vieţii noastre, desăvârşită, sfântă, cu pace, fără de păcate, fără sminteală şi fără nălucire. Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi ale tuturor sfinţilor, care Ţi-au plăcut din veac. Amin.