Rugăciunea de seară, cu texte alese din oficiul Vecerniei (2.11.2013)

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!

Împărate ceresc, Mângâietorule. Spirite al adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le pli­neşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te aşează întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufle­tele noastre.

Doamne, îndură-Te de noi. (de trei ori)

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit. Şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Împăratul nostru Dumnezeu.

Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Hristos Împăratul nostru Dumnezeu.

Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la însuşi Hristos Împăratul şi Dumnezeul nostru.

Psalmul 103

Al lui David

Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte. Întru strălucire şi în mare frumuseţe Te-ai îmbrăcat; Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină; Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui; Cel ce pui norii urcarea Ta; Cel ce umbli peste aripile vânturilor; Cel ce faci pe îngerii Tăi spirite şi pe servii Tale flacără de foc; Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui şi nu se va clătina în veacul veacului. Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea lui; peste munţi vor sta ape. De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tău se vor înfricoşa. Se înalţă munţi şi se coboară văi, în locul în care le-ai întemeiat pe ele. Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul. Cel ce trimiţi izvoare în văi, prin mijlocul munţilor vor trece ape; Adăpa-se-vor toate fiarele câmpului, asinii sălbatici setea îşi vor potoli. Peste acelea păsările cerului vor locui; din mijlocul stâncilor vor da glas. Cel ce adăpi munţii din cele mai de deasupra ale Tale, din fructul lucrurilor Tale se va sătura pământul. Cel ce răsari iarbă animalelor şi verdeaţă spre trebuinţa oamenilor; Ca să scoată pâine din pământ şi vinul care bucură inima omului; Ca să veselească faţa cu untdelemn şi pâinea inima omului o întăreşte. Sătura-se-vor copacii câmpului, cedrii Libanului pe care i-ai sădit; acolo păsările îşi vor face cuib.Locaşul cocostârcului în chiparoşi. Munţii cei înalţi adăpost cerbilor stâncile scăpare iepurilor. Făcut-ai luna spre arătarea timpurilor, soarele şi-a cunoscut apusul său. Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, când vor ieşi toate fiarele pădurii; Puii leilor răcnesc ca să apuce şi să ceară de la Dumnezeu mâncarea lor. Răsărit-a soarele şi s-au adunat şi în culcuşurile lor se vor culca. Ieşi-va omul la lucrul său şi la lucrarea sa până seara. Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! S-a umplut pământul de zidirea Ta. Marea aceasta este mare şi largă; acolo se găsesc vieţuitoare nenumărate, vietăţi mici şi mari. Acolo corăbiile umblă; balaurul acesta pe care l-ai zidit, ca să se joace în ea. Toate de la Tine aşteaptă ca să le dai lor hrană la vreme potrivită. Dându-le Tu lor, vor aduna, deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătăţi; dar întorcându-ţi Tu faţa Ta, se vor tulbura; lua-vei spiritul lor şi se vor sfârşi şi în ţărână se vor întoarce. Trimite-vei Spiritul Tău şi se vor zidi şi vei înnoi faţa pământului. Fie gloria Domnului în veac! Se va veseli Domnul de lucrurile Sale. Cel ce priveşte spre pământ şi-l face pe el de se cutremură; Cel ce se atinge de munţi şi fumegă. Cânta-voi Domnului în viaţa mea, cânta-voi Dumnezeului meu cât voi fi. Plăcute să-I fie Lui cuvintele mele, iar eu mă voi veseli de Domnul. Piară păcătoşii de pe pământ şi cei fără de lege, ca să nu mai fie. Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul.

Şi iarăşi: Soarele şi-a cunoscut apusul său.

Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut!

Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori

Rugăciunea

Dumnezeule, Cel mare şi preaînalt, Cel ce singur ai nemurire şi locuieşti în lumina cea neapropiată; Care ai făcut toată zidirea cu înţelepciune; Cel ce ai despărţit lumina de întuneric şi ai pus soarele spre stăpânirea zilei, iar luna şi stelele spre stăpânirea nopţii; care ne-ai învredicit pe noi, păcătoşii, să întâmpinăm şi în ora de acum faţa Ta întru mărturisire; şi să îţi aducem lauda cea de seară: însuţi, iubitorule de oameni, îndreptează şi rugăciunea noastră ca o tămâie înaintea ta; şi o primeşte , ca pe o tămâie cu bun miros; şi ne dă nouă seara de acum, şi noaptea ce vine, cu pace; îmbracă-ne în arma luminii, mântuieşte-ne de frica nopţii, şi de tot lucrul care umblă în întuneric; şi somnul, pe care ni l-ai dăruit spre odihna neputinţei noastre, dă-ni-l neîngrozit de toată nălucirea diavolească. Aşa, Stăpâne, dătătorule al bunătăţilor, ca şi în aşternuturile noastre umilindu-ne, să amintim noaptea numele tău, şi cu gândul poruncilor Tale fiind luminaţi, să ne ridicăm în bucurie sufletească, spre lauda bunătăţii tale, rugăciuni şi cereri îndurării tale aducând, pentru păcatele noastre şi ale întreg poporului Tău; pe care, pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnenzeu, întru milă îl cercetează. Că Dumnezeu bun şi iubitor de oameni eşti şi Ţie mărire Îţi înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit şi acum şi pururi şi în vecii vecilor . Amin.

Psalm din catisma zilei

Psalmul 2

Al lui David.

Pentru ce s-au întărâtat neamurile popoarele au cugetat deşertăciuni? S-au ridicat împăraţii pământului şi căpeteniile s-au adunat împreună împotriva Domnului şi a Unsului Său, zicând: «Să rupem legăturile lor şi să lepădăm de la noi jugul lor». Cel ce locuieşte în ceruri va râde de dânşii şi Domnul îi va batjocori pe ei! Atunci va zice către ei întru urgia Lui şi întru mânia Lui îi va tulbura pe ei; iar Eu sunt pus împărat de El peste Sion, muntele cel sfânt al Lui, vestind porunca Domnului. Domnul a zis către Mine: «Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut! Cere de la Mine şi-Ţi voi da nea­murile moştenirea Ta şi stăpânirea Ta, marginile pământului. Le vei paşte pe ele cu toiag de fier; ca pe vasul olarului le vei zdrobi!» Şi acum, împăraţi, înţelegeţi! învăţaţi-vă toţi care judecaţi pământul! Slujiţi Domnului cu frică şi vă bu­curaţi de El cu cutremur. Luaţi învăţătură, ca nu cumva să Se mânie Domnul şi să pieriţi din calea cea dreaptă, când se va aprinde degrab mânia Lui! Fericiţi toţi cei ce speră în El!

Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori

Psalmul 140

Vv 1-2

Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă; ia aminte la glasul rugăciunii mele, când strig către Tine, auzi-mă, Doamne!

Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta; ridicarea mâinilor mele, jertfă de seară, auzi-mă, Doamne!

Psalmul 129

Vv 3-8

De Te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va suferi, că la Tine este îndurarea.

Pentru numele Tău, Te-am aşteptat, Doamne; aşteptat-a sufletul meu spre cuvântul Tău, sperat-a sufletul meu în Domnul.

Din straja dimineţii până în noapte, din straja dimineţii să spere Israel în Domnul.

Că la Domnul este mila şi multă mântuire la El, şi El va mântui pe Israel din toate fărădelegile lui.

Psalmul 116

Lăudaţi-L pe Domnul toate neamurile; lăudaţi-L pe El toate popoarele.

 Stihira Învierii, glasul  al II-lea.

            Cu arhanghelii să lăudăm învie­rea lui Hristos, că Acesta este Răscumpărătorul şi Mântuito­rul sufletelor noastre; şi întru mărire înfricoşătoare şi întru putere tare, iarăşi va  veni să judece lumea, pe care a zidit-o.

Că s-a întărit mila Lui peste noi şi adevărul Domnului rămâne în veac.

Stihira martirilor, glasul al V-lea.

Bucuraţi-vă, sfinţilor Achepsima, Aitala şi Iosife, demnilor de laudă, cei ce prin cunoştinţă dumnezeiască cu dumnezeiescul foc aţi stins rătăcirea necredin­cioşilor, prin care cei ce servesc soarelui şi stelelor, afară din le­ge s-au înecat de tot şi au încetat isteţimea vrăjitorilor. Martiri cei totdeauna onoraţi voi aţi fost apărători ai Treimii, lumină ce­lor din întunericul necunoştin­ţei, sacrificiu al Arhipăstorului celui adevărat, a lui Hristos, Care S-a jertfit şi a dat lumii mare milă.

Mărire…, a sfântului Gheorghe, glasul al VI-lea.

După demnitatea numelui ai vieţuit, viteazule Gheorghe. Că luând Crucea lui Hristos pe ume­ri, ai lucrat bine pământul cel întărit de înşelăciunea cea dia­volească. Şi credinţa idolilor cea spinoasă dezrădăcinând-o, ai să­dit viţa dreptei credinţe. Pentru aceea izvorăşti vindecări credin­cioşilor celor din toată lumea şi te-ai arătat drept lucrător al Trei­mii; rugămu-ne ţie: Roagă-te pentru pacea lumii şi pentru mântuirea sufletelor noastre.

Şi acum…  . Dogmatica, glasul al II-lea.

            Trecut-a umbra Legii, şi Darul a venit; că, precum rugul aprins nu se mistuia, aşa şi tu, Fe­cioară, ai născut şi fecioară ai rămas. În locul stâlpului de foc, a răsărit Soarele dreptăţii; în locul lui Moise, Hristos, mân­tuirea sufletelor noastre.

Imn în onoarea Sfintei Treimi

Lumină lină a sfintei măriri a Tatălui ceresc Celui fără de moarte, a Sfântului,  Fericitului, Isuse Hristoase. Venind la apusul soarelui, văzând lumina cea de seară, lăudăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Spirit, Dumnezeu; vrednic eşti în toata vremea să fi lăudat de glasuri cuvioase, Fiule al lui Dumnezeu, Cel ce dai viaţă, pentru aceasta lumea Te măreşte.

Prochimenul

Versul al VI-lea

Domnul a împărăţit, întru podoabă S-a îmbrăcat.

Stih: Îmbrăcatu-S-a Domnul întru putere şi S-a încins.

Apoi:

Învredniceşte-ne, Doamne, în seara aceasta fără de păcat să ne păzim. Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin. Fie Doamne mila Ta spre noi, precum am sperat întru Tine. Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-ne pe noi îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Stăpâne, întelepteşte-mă cu îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Sfinte, luminează-mă cu îndreptările Tale. Doamne, mila Ta este în veac; lucrările mâinilor Tale nu le trece cu vederea. Ţie Ţi se cuvine laudă, Ţie Ţi se cuvine cântare, Ţie mărire Ţi se cuvine: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Stihoavna

Stih 1: Pentru că a întărit lumea care nu se va clătina.

Stih 2: Casei Tale se cuvine sfinţenie, Doamne, întru lungime de zile.

Stihira Învierii, glasul al II-lea.

            Pe Cruce arătându- Te pironit, Hristoase, ai schimbat frumu­seţea făpturilor; şi, fără omenie ostaşii arătându-se, cu suliţa coasta Ta au împuns. Iar fariseii au cerut să se sigileze mor­mântul, necunoscând puterea Ta. Ci, Cel ce, pentru îndurarea milostivirilor Tale, ai primit îngroparea şi a treia zi ai înviat, Doamne, mărire Ţie.

Mărire… . , a sfântului Gheorghe, glasul I

Purtătorule de lupte Gheor­ghe, după mântuitorul cuvânt, ca un grăunte de grâu căzând pe pământ prin sfârşitul cel martiric, şi după însuşi numele tău lucrând pământul cu harul lui Dumnezeu, Cel ce S-a sălăş­luit întru tine, astăzi ca un spic frumos, fruct mult-roditor ne-ai dat. Haruri izvorând prin muta­rea onoratelor tale relicve din mormânt, dând vindecare celor ce se închină lor cu credinţă. Şi pentru noi care te onorăm, cerând pace şi mare milă.

Şi acum… .   a Născătoarei.

            Iată s-a împlinit profeţia lui Isaia: că, fecioară fiind, ai născut, iar după naştere, ca şi mai înainte de naştere ai rămas; că Dum­nezeu era Cel care S-a născut, pen­tru aceasta şi firile le-a înnoit. Ci, o, Maică a lui Dumnezeu, rugă­ciunile robilor tăi, ce ţi se aduc  în biserica ta, nu le trece cu vederea, ci, ca aceea care ai purtat în bra­ţele tale pe Cel milostiv, spre robii tăi îndură-te şi-L roagă să mântuiască sufletele noastre.

Rugăciunea lui Simeon, primitorul de Dumnezeu (Luca II, 29-30):

Acum liberează pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace; că au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor: lumină spre descoperirea neamurilor şi mărirea poporului Tău Israel.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, îndură-Te de noi. (de trei ori)

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, îndură-Te de noi. Doamne curăţă păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, îndură-Te de noi. (de trei ori)

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit. Şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vină împărăţia Ta, fie voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, şi ne iartă nouă păcatele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuieşte de cel rău.

Troparul Învierii,

glasul al II-lea.

            Când Te-ai coborât la moarte, Cel ce eşti Viaţa cea fără de moarte, atunci iadul l-ai omorât cu strălucirea Dumnezeirii; iar când ai înviat pe cei morţi din cele de dedesubt, toate Puterile cereşti au strigat: Dătătorule de viaţă, Hristoase Dumnezeul nostru, mărire Ţie.

Troparul martirilor,

 glasul al IV-lea.

            Martirii Tăi, Doamne, Achepsima, Aitala şi Iosif, întru nevoinţele lor cununile nestricăciunii le-au câştigat de la Tine, Dumnezeul nostru, că având tăria Ta, pe tirani i-au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Mărire… . al sfântului Gheorghe.

Ca un răscumpărător al celor robiţi, şi celor săraci apărător, neputin­cioşilor doctor, împăraţilor aju­tător; purtătorule de învingere, Mare Martire Gheorghe, roa­gă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Şi acum… .   al Născătoarei.

            Taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută, prin tine, Născătoare de Dumnezeu, celor de pe pământ s-a arătat, Dumnezeu întrupându-Se întru unire neamestecată şi crucea de bunăvoie pentru noi primind; prin care, înviind pe cel dintâi zidit, a mântuit din moarte sufletele noastre.

Apoi imediat:

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!

Binecuvântat eşti, Stăpâne atotţinătorule, Care ai luminat ziua cu lumină de soare şi noaptea ai strălucit-o cu raze de foc; Care ne-ai învrednicit a trece lungimea zilei şi a ne apropia de începuturile nopţii; ascultă rugăciunea noastră şi a tot poporul Tău şi ne iartă nouă tuturor păcatele noastre cele de voie şi cele fără de voie. Primeşte rugăciunile noastre cele de seară şi trimite mulţimea milei Tale şi a îndurărilor Tale peste moştenirea Ta.

Ocoleşte-ne cu sfinţii Tăi îngeri. Înarmează-ne cu armele dreptăţii Tale. Îngrădeşte-ne cu adevărul Tău. Păzeşte-ne cu puterea Ta. Mântuieşte-ne de toată primejdia, de tot vicleşugul celui potrivnic şi ne dăruieşte şi această seară cu noaptea ce vine şi toate zilele vieţii noastre, desăvârşită, sfântă, cu pace, fără de păcate, fără sminteală şi fără nălucire. Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi ale tuturor sfinţilor, care Ţi-au plăcut din veac. Amin.