Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!
Împărate ceresc, Mângâietorule. Spirite al adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te aşează întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Doamne, îndură-Te de noi. (de trei ori)
Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit. Şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.
Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Împăratul nostru Dumnezeu.
Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Hristos Împăratul nostru Dumnezeu.
Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la însuşi Hristos Împăratul şi Dumnezeul nostru.
Psalmul 103
Al lui David
Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte. Întru strălucire şi în mare frumuseţe Te-ai îmbrăcat; Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină; Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui; Cel ce pui norii urcarea Ta; Cel ce umbli peste aripile vânturilor; Cel ce faci pe îngerii Tăi spirite şi pe servitorii Tăi flacără de foc; Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui şi nu se va clătina în veacul veacului. Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea lui; peste munţi vor sta ape. De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tău se vor înfricoşa. Se înalţă munţi şi se coboară văi, în locul în care le-ai întemeiat pe ele. Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul. Cel ce trimiţi izvoare în văi, prin mijlocul munţilor vor trece ape; Adăpa-se-vor toate fiarele câmpului, asinii sălbatici setea îşi vor potoli. Peste acelea păsările cerului vor locui; din mijlocul stâncilor vor da glas. Cel ce adăpi munţii din cele mai de deasupra ale Tale, din fructul lucrurilor Tale se va sătura pământul. Cel ce răsari iarbă animalelor şi verdeaţă spre trebuinţa oamenilor; Ca să scoată pâine din pământ şi vinul care bucură inima omului; Ca să veselească faţa cu untdelemn şi pâinea inima omului o întăreşte. Sătura-se-vor copacii câmpului, cedrii Libanului pe care i-ai sădit; acolo păsările îşi vor face cuib. Locaşul cocostârcului în chiparoşi. Munţii cei înalţi adăpost cerbilor stâncile scăpare iepurilor. Făcut-ai luna spre arătarea timpurilor, soarele şi-a cunoscut apusul său. Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, când vor ieşi toate fiarele pădurii; Puii leilor răcnesc ca să apuce şi să ceară de la Dumnezeu mâncarea lor. Răsărit-a soarele şi s-au adunat şi în culcuşurile lor se vor culca. Ieşi-va omul la lucrul său şi la lucrarea sa până seara. Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! S-a umplut pământul de zidirea Ta. Marea aceasta este mare şi largă; acolo se găsesc vieţuitoare nenumărate, vietăţi mici şi mari. Acolo corăbiile umblă; balaurul acesta pe care l-ai zidit, ca să se joace în ea. Toate de la Tine aşteaptă ca să le dai lor hrană la vreme potrivită. Dându-le Tu lor, vor aduna, deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătăţi; dar întorcându-ţi Tu faţa Ta, se vor tulbura; lua-vei spiritul lor şi se vor sfârşi şi în ţărână se vor întoarce. Trimite-vei Spiritul Tău şi se vor zidi şi vei înnoi faţa pământului. Fie gloria Domnului în veac! Se va veseli Domnul de lucrurile Sale. Cel ce priveşte spre pământ şi-l face pe el de se cutremură; Cel ce se atinge de munţi şi fumegă. Cânta-voi Domnului în viaţa mea, cânta-voi Dumnezeului meu cât voi fi. Plăcute să-I fie Lui cuvintele mele, iar eu mă voi veseli de Domnul. Piară păcătoşii de pe pământ şi cei fără de lege, ca să nu mai fie. Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul.
Şi iarăşi: Soarele şi-a cunoscut apusul său.
Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut!
Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori
Rugăciunea
Cel ce cu cântări fără tăcere, şi cu preamărire neîncetată eşti lăudat de sfintele Puteri, umple gura noastră de laudat ta, ca să dăm mărire numelui tău celui sfânt; şi ne dă parte şi moştenire cu toţi cei ce se tem de tine întru adevăr, şi păzesc poruncile tale. Pentru rugăciunile preasfintei Născătoare de Dumnezeu, şi ale tuturor Sfinţilor tăi. Că Ţie Ţi se cuvine toată mărirea, cinstea şi închinarea, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.
Psalm din catisma de la rând:
Psalmul 89
Rugăciunea lui Moise, omul lui Dumnezeu.
Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă în neam şi în neam. Mai înainte de a se fi făcut munţii şi de a se fi zidit pământul şi lumea, din veac până în veac eşti Tu. Nu întoarce pe om întru smerenieTu, Care ai zis: «Întoarceţi-vă, fii ai oamenilor!»
Că o mie de ani înaintea ochilor Tăi sunt ca ziua de ieri care a trecut şi ca straja nopţii. Nimicnicie vor fi anii lor; dimineaţa ca iarba va trece. Dimineaţa, va înflori şi va trece, seara, va cădea, se va întări şi se va usca. Că ne-am sfârşit de urgia Ta şi de mânia Ta ne-am tulburat. Pus-ai fărădelegile noastre înaintea Ta, greşelile noastre ascunse, la lumina feţei Tale. Că toate zilele noastre s-au împuţinat şi în mânia Ta ne-am stins. Anii noştri s-au socotit ca pânza unui păianjen; zilele anilor noştri sunt şaptezeci de ani; iar de vor fi în putere, optzeci de ani, şi ce este mai mult decât aceştia, osteneală şi durere; Că trece viaţa noastră şi ne vomduce. Cine cunoaşte puterea urgiei Tale şi cine măsoară mânia Ta, după temereade Tine? Învaţă-ne să socotim bine zilele noastre, ca să ne îndreptăm inimile spreînţelepciune. Întoarce-Te, Doamne! Până când vei sta departe? Mângâie pe robii Tăi! Umplutu-ne-am dimineaţa de mila Ta şi ne-am bucurat şi ne-am veselit întoate zilele vieţii noastre. Veselitu-ne-am pentru zilele în care ne-ai umilit, pentru anii în care am văzut rele. Caută spre robii Tăi şi spre lucrurile Tale şi îndreptează pe fiii lor. Şi să fie lumina Domnului Dumnezeului nostru peste noi şi lucrurile mâinilor noastre le îndreptează.
Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori
Psalmul 140
Vv 1-2.
Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă; ia aminte la glasul rugăciunii mele, când strig către Tine, auzi-mă, Doamne!
Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta; ridicarea mâinilor mele, jertfă de seară, auzi-mă, Doamne!
Psalmul 141
Vv. 2-4
Cu glasul meu către Domnul am strigat, cu glasul meu către Domnul m-am rugat.
Vărsa-voi înaintea Lui rugăciunea mea, necazul meu înaintea Lui voi spune.
Când lipsea dintru mine spiritul meu, Tu ai cunoscut cărările mele.
În calea aceasta în care am umblat, ascuns-au cursă mie.
Psalmul 129
Vv. 6-8
Din straja dimineţii până în noapte, din straja dimineţii să spere Israel în Domnul.
Că la Domnul este mila şi multă mântuire la El, şi El va mântui pe Israel din toate fărădelegile lui.
Psalmul 116
Lăudaţi pe Domnul toate neamurile; lăudaţi-L pe El toate popoarele.
Că s-a întărit mila Lui peste noi şi adevărul Domnului rămâne în veac.
Stihiră, glasul al 4-lea.
Postul, pricinuitor bunătăţilor, şi-a adus acum înjumătăţirea sa, arătându-se plăcut prin zilele ce au trecut, şi spre cele ce urmează punând înainte folosinţa; căci îndemnarea spre lucruri bune face mai mult bine. Pentru aceasta făcând spre plăcerea lui Hristos, Dătătorul tuturor bunătăţilor, să strigăm: Cel ce ai postit pentru noi şi ai răbdat Crucea, învredniceşte-ne fără osândă, să ne împărtăşim cu dumnezeieştile Tale Paşti, vieţuind în pace şi cu vrednicie mărindu-Te pe Tine, împreună cu Tatăl şi cu Spiritul.
Mărire…, glasul al 4-lea.
Strălucirea cunoştinţei dumnezeieşti primind-o înăuntrul tău, ţi-ai luminat ochii inimii tale, înţelepte, şi cu înţelepciune ai părăsit întunericul înşelăciunii şi ai mărturisit că Hristos, Domnul tuturor, trup a luat. Drept aceea, întărit fiind cu puterea Spiritului, Hrisant, te-ai arătat mai presus de chinuri, prealăudate.
Şi acum…, a Născătoarei.
Preacurata stăpână văzând pe Hristos omorât şi ca un Stăpân omorând pe vicleanul, plângând, lăuda pe Cel ce a ieşit dintru cele dinăuntru ale sale, şi de îndelungata Sa răbdare minunându-se, striga : Fiul meu prea iubit, nu uita pe roaba Ta! Nu zăbovi, Iubitorule de oameni, preaiubitul meu!
Imn în onoarea Sfintei Treimi
Lumină lină a sfintei măriri a Tatălui ceresc Celui fără de moarte, a Sfântului, Fericitului, Isuse Hristoase. Venind la apusul soarelui, văzând lumina cea de seară, lăudăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Spirit, Dumnezeu; vrednic eşti în toata vremea să fi lăudat de glasuri cuvioase, Fiule al lui Dumnezeu, Cel ce dai viaţă, pentru aceasta lumea Te măreşte.
Prochimenul , glasul al 4-lea:
Binecuvântat este Domnul Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel, sigurul Care face minuni (Ps. 71, 19).
Stih: Dumnezeule, judecata Ta dă-o împăratului şi dreptatea Ta fiului împăratului (Ps. 71, 1).
Citire din cartea Facerii (9,18-10,1):
Iar fiii lui Noe, care au ieşit din corabie, erau: Sem, Ham şi Iafet. Iar Ham era tatăl lui Canaan. Aceştia sunt trei fii ai lui Noe şi din aceştia s-au înmulţit oamenii pe pământ. Atunci a început Noe să fie lucrător de pământ şi a sădit vie. A băut vin şi îmbătându-se, s-a dezvelit în cortul său. Iar Ham, tatăl lui Canaan, a văzut goliciunea tatălui său şi, ieşind afară, a spus celor doi fraţi ai săi. Dar Sem şi Iafet au luat o haină şi, punând-o pe amândoi umerii lor, au intrat cu spatele înainte şi au acoperit goliciunea tatălui lor; şi feţele lor fiind întoarse înapoi n-au văzut goliciunea tatălui lor. Trezindu-se Noe din ameţeala de vin şi aflând ce i-a făcut feciorul mai tânăr, a zis: “Blestemat să fie Canaan! Robul robilor să fie la fraţii săi!”. Apoi a zis: “Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Sem; iar Canaan să-i fie rob! Să înmulţească Dumnezeu pe Iafet şi să se sălăşluiască acesta în corturile lui Sem, iar Canaan să-i fie slugă”. Şi a mai trăit Noe după potop trei sute cincizeci de ani. Iar de toate, zilele lui Noe au fost nouă sute cincizeci de ani şi apoi a murit. Iată spiţa neamului fiilor lui Noe: Sem, Ham şi Iafet cărora li s-au născut fii după potop.
Apoi:
Învredniceşte-ne, Doamne, în seara aceasta fără de păcat să ne păzim. Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin. Fie Doamne mila Ta spre noi, precum am sperat întru Tine. Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-ne pe noi îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Stăpâne, întelepteşte-mă cu îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Sfinte, luminează-mă cu îndreptările Tale. Doamne, mila Ta este în veac; lucrările mânilor Tale nu le trece cu vederea. Ţie Ţi se cuvine laudă, Ţie Ţi se cuvine cântare, Ţie mărire Ţi se cuvine: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.
Stihoavna
Psalmul 122
O cântare a treptelor.
3-4.
Stih: Miluieşte-ne pe noi, Doamne îndură-Te de noi, că mult ne-am săturat de defăimare, că prea mult s-a săturat sufletul nostru de ocara celor îndestulaţi şi de defăimarea celor mândri.
Stihiră
glasul al 5-lea.
Cei ce săvârşesc faptele bune în taină, aşteptând răsplătirile spirituale, nu le vestesc în mijlocul uliţelor, ci mai vârtos le poartă înlăuntrul inimilor lor. Şi Cel ce vede toate, câte se fac în taină, nu ne dă plata înfrânării. Să săvârşim dar postul, nemâhnindu-ne la feţe, ci în cămările sufletelor noastre rugându-ne neîncetat, să strigăm: Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, Te rugăm nu ne duce pe noi în ispită, ci ne scapă de cel rău.
Mărire… Şi acum…, a Crucii, glasul 1:
Cruce, lauda apostolilor, pe care te înconjură Căpeteniile, Puterile şi Arhanghelii, mântuieşte-ne pe noi, cei ce ne închinăm ţie, de toată vătămarea; şi ne învredniceşte să trecem cu bine dumnezeiasca măsură a postului şi să ajungem ziua cea mântuitoare, prin care ne şi mântuim.
Apoi rugăciunea lui Simeon, primitorul de Dumnezeu (Luca II, 29-30):
Acum liberează pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace; că au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor: lumină spre descoperirea neamurilor şi mărirea poporului Tău Israel.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, îndură-Te de noi. (de trei ori)
Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, îndură-Te de noi. Doamne curăţeşte păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne, îndură-Te de noi. (de trei ori)
Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit. Şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vină împărăţia Ta, fie voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, şi ne iartă nouă păcatele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuieşte de cel rău.
Tropar, glasul al 5-lea.
Rugaţi-vă pentru noi, sfinţilor Apostoli, şi toţi Sfinţii ca să ne mântuim de pericole şi de necazuri; că pe voi călduroşi mijlocitori către Mântuitorul v-am câştigat.
Apoi:
Împărate ceresc, pe credincios poporul nostru păzeşte-l; credinţa întăreşte-o; pe păgâni îmblânzeşte-i; lumea în pace o păzeşte; sfântă casa acesta bine o ocroteşte; pe cei mai înainte adormiţi părinţii şi fraţii noştri în corturile drepţilor aşează-i; şi pe noi întru pocăinţă şi mărturisire ne primeşte, ca un bun şi iubitor de oameni.
Rugăciunea sfântului Efrem
Doamne şi Stăpâne al vieţii mele, nu-mi da mie spiritul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de domnie, şi al grăirii în deşert.
Iar spiritul curăţiei, al umilţinţei, al răbdării şi al dragostei dăruieşte- mi-l mie robului tău.
Aşa, Doamne împărate, dăruieşte-mi mie, ca să-mi văd greşelile mele, si să nu condamn pe fratele meu; că bine eşti cuvântat în vecii vecilor. Amin.
Dumnezeule, curăţeşte-mă pe mine, păcătosul.
Apoi:
Preasfântă Treime, Stăpânie de o fiinţă, Împărăţie nedespărţită, Ceea ce eşti pricina tuturor bunătăţilor, fii binevoitoare şi mie păcătosului; întăreşte şi înţelepţeşte inima mea şi şterge toată întinarea mea. Luminează gândul meu, ca totdeauna să Te măresc şi să Te laud şi să mă închin Ţie şi să zic: Unul Sfânt, Unul Domn Isus Hristos, întru mărirea lui Dumnezeu Tatăl. Amin.
Apoi imediat:
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, îndură-Te de noi. Amin!