Rugăciunea de seară, cu texte alese din oficiul Vecerniei (11.12.2013)

 

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!

Împărate ceresc, Mângâietorule. Spirite al adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le pli­neşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te aşează întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufle­tele noastre.

Doamne, îndură-Te de noi. (de trei ori)

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit. Şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Împăratul nostru Dumnezeu.

Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Hristos Împăratul nostru Dumnezeu.

Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la însuşi Hristos Împăratul şi Dumnezeul nostru.

Psalmul 103

Al lui David

Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte. Întru strălucire şi în mare frumuseţe Te-ai îmbrăcat; Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină; Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui; Cel ce pui norii urcarea Ta; Cel ce umbli peste aripile vânturilor; Cel ce faci pe îngerii Tăi spirite şi pe servitorii Tăi flacără de foc; Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui şi nu se va clătina în veacul veacului. Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea lui; peste munţi vor sta ape. De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tău se vor înfricoşa. Se înalţă munţi şi se coboară văi, în locul în care le-ai întemeiat pe ele. Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul. Cel ce trimiţi izvoare în văi, prin mijlocul munţilor vor trece ape; Adăpa-se-vor toate fiarele câmpului, asinii sălbatici setea îşi vor potoli. Peste acelea păsările cerului vor locui; din mijlocul stâncilor vor da glas. Cel ce adăpi munţii din cele mai de deasupra ale Tale, din fructul lucrurilor Tale se va sătura pământul. Cel ce răsari iarbă animalelor şi verdeaţă spre trebuinţa oamenilor; Ca să scoată pâine din pământ şi vinul care bucură inima omului; Ca să veselească faţa cu untdelemn şi pâinea inima omului o întăreşte. Sătura-se-vor copacii câmpului, cedrii Libanului pe care i-ai sădit; acolo păsările îşi vor face cuib. Locaşul cocostârcului în chiparoşi. Munţii cei înalţi adăpost cerbilor stâncile scăpare iepurilor. Făcut-ai luna spre arătarea timpurilor, soarele şi-a cunoscut apusul său. Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, când vor ieşi toate fiarele pădurii; Puii leilor răcnesc ca să apuce şi să ceară de la Dumnezeu mâncarea lor. Răsărit-a soarele şi s-au adunat şi în culcuşurile lor se vor culca. Ieşi-va omul la lucrul său şi la lucrarea sa până seara. Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! S-a umplut pământul de zidirea Ta. Marea aceasta este mare şi largă; acolo se găsesc vieţuitoare nenumărate, vietăţi mici şi mari. Acolo corăbiile umblă; balaurul acesta pe care l-ai zidit, ca să se joace în ea. Toate de la Tine aşteaptă ca să le dai lor hrană la vreme potrivită. Dându-le Tu lor, vor aduna, deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătăţi; dar întorcându-ţi Tu faţa Ta, se vor tulbura; lua-vei spiritul lor şi se vor sfârşi şi în ţărână se vor întoarce. Trimite-vei Spiritul Tău şi se vor zidi şi vei înnoi faţa pământului. Fie gloria Domnului în veac! Se va veseli Domnul de lucrurile Sale. Cel ce priveşte spre pământ şi-l face pe el de se cutremură; Cel ce se atinge de munţi şi fumegă. Cânta-voi Domnului în viaţa mea, cânta-voi Dumnezeului meu cât voi fi. Plăcute să-I fie Lui cuvintele mele, iar eu mă voi veseli de Domnul. Piară păcătoşii de pe pământ şi cei fără de lege, ca să nu mai fie. Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul.

Şi iarăşi: Soarele şi-a cunoscut apusul său.

Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut!

Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori

Rugăciunea

            Cel ce cu cântări fără tăcere, şi cu preamărire neîncetată eşti lăudat de sfintele Puteri, umple gura noastră de laudat ta, ca să dăm mărire numelui tău celui sfânt; şi ne dă parte şi moştenire cu toţi cei ce se tem de tine întru adevăr, şi păzesc poruncile tale. Pentru rugăciunile preasfintei Născătoare de Dumnezeu, şi ale tuturor Sfinţilor tăi. Că Ţie Ţi se cuvine toată mărirea, cinstea şi închinarea, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Psalm din catisma de la rând:

Psalmul 89

Rugăciunea lui Moise, omul lui Dumnezeu.

Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă în neam şi în neam. Mai înainte de a se fi făcut munţii şi de a se fi  zidit pământul şi lumea, din veac până în veac eşti Tu. Nu întoarce pe om întru smerenieTu, Care ai zis: «Întoarceţi-vă, fii ai oamenilor!»

Că o mie de ani înaintea ochilor Tăi sunt ca ziua de ieri care a trecut şi ca  straja nopţii. Nimicnicie vor fi anii lor; dimineaţa ca iarba va trece. Dimineaţa, va înflori şi va trece, seara, va cădea, se va întări şi se va usca. Că ne-am sfârşit de urgia Ta şi de mânia Ta ne-am tulburat. Pus-ai fărădelegile noastre înaintea Ta, greşelile noastre ascunse, la lumina feţei Tale. Că toate zilele noastre s-au împuţinat şi în mânia Ta ne-am stins. Anii noştri s-au socotit ca pânza unui păianjen; zilele anilor noştri sunt şaptezeci de ani; iar de vor fi în putere, optzeci de ani, şi ce este mai mult decât aceştia, osteneală şi durere; Că trece viaţa noastră şi ne vom
duce. Cine cunoaşte puterea urgiei Tale şi cine măsoară mânia Ta, după temerea
de Tine? Învaţă-ne să socotim bine zilele noastre, ca să ne îndreptăm inimile spre
înţelepciune. Întoarce-Te, Doamne! Până când vei sta departe? Mângâie pe robii Tăi! Umplutu-ne-am dimineaţa de mila Ta şi ne-am bucurat şi ne-am veselit în
toate zilele vieţii noastre. Veselitu-ne-am pentru zilele în care ne-ai umilit, pentru anii în care am văzut rele. Caută spre robii Tăi şi spre lucrurile Tale şi îndreptează pe fiii lor. Şi să fie lumina Domnului Dumnezeului nostru peste noi şi lucrurile mâinilor noastre le îndreptează.

Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori

Psalmul 140

Vv 1-2.

Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă; ia aminte la glasul rugăciunii mele, când strig către Tine, auzi-mă, Doamne!

Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta; ridicarea mâinilor mele, jertfă de seară, auzi-mă, Doamne!

Psalmul 141

Vv. 2-4

Cu glasul meu către Domnul am strigat, cu glasul meu către Domnul m-am rugat.

Vărsa-voi înaintea Lui rugăciunea mea, necazul meu înaintea Lui voi spune.

Când lipsea dintru mine spiritul meu, Tu ai cunoscut cărările mele.

În calea aceasta în care am umblat, ascuns-au cursă mie.

Psalmul 129

Vv. 6-8

Din straja dimineţii până în noapte, din straja dimineţii să spere Israel în Domnul.

Că la Domnul este mila şi multă mântuire la El, şi El va mântui pe Israel din toate fărădelegile lui.

Psalmul 116

Lăudaţi pe Domnul toate neamurile; lăudaţi-L pe El toate popoarele.

Că s-a întărit mila Lui peste noi şi adevărul Domnului rămâne în veac.

Stihiră, glasul 1.

Bucură-te Cherchira, cetate luminată şi preavestită, adunare mărită, care ai dobândit relicvele celui de trei ori fericit, ale lui Spiridon celui înţelept; din care izvorăsc vindecări credin­cioşilor, celor de aproape şi ce­lor de departe, grabnic fiind spre ajutorare. Căci şi pe tine te păzeşte, cetate a Cherchirei, de tot necazul şi de foamete, de moarte, de primejdii şi de su­părări.

Mărire…, glasul 1 :

Preacuvioase Părinte Spiri­doane, preaînţelepte, către fe­meia cea moartă întocmai ca şi către una vie ai grăit, pentru dragostea lui Dumnezeu. Şi pe şarpe l-ai prefăcut în aur celui cuprins de sărăcie; curgerea râului ai oprit, îndurându-te de popor şi împăratului i-ai stat înainte ca un doctor rânduit de Dunmezeu. Morţi ai înviat, ca un discipol al Lui, şi credinţa ai lămurit-o în mijlocul a mulţi părinţi. Deci toate acestea punându-le întru Hristos, Cel ce te-a întărit, pe Acela roagă-L şi acum să mântuiască sufletele noastre.

Şi acum…, a Înainteserbarea, acelaşi glas :

Să serbăm mai înainte, po­poarelor, naşterea lui Hristos şi ridicându-ne gândul la Betleem, să ne urcăm cu mintea şi să vedem Taina cea mare, din pe­şteră. Că s-a deschis Edenul, ve­nind Dumnezeu din preacurata Fecioară, desăvârşit fiind cu Dumnezeirea şi cu omenirea. Pentru aceasta să cântăm : Sfinte Dumnezeule, Părinte, Cel fără de început; Sfinte tare, Fiule, Cel ce Te-ai întrupat; Sfinte fără de moarte, Mângâietorule Spirite; Treime Sfântă, mărire Ţie!

Imn în onoarea Sfintei Treimi

Lumină lină a sfintei măriri a Tatălui ceresc Celui fără de moarte, a Sfântului,  Fericitului, Isuse Hristoase. Venind la apusul soarelui, văzând lumina cea de seară, lăudăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Spirit, Dumnezeu; vrednic eşti în toata vremea să fi lăudat de glasuri cuvioase, Fiule al lui Dumnezeu, Cel ce dai viaţă, pentru aceasta lumea Te măreşte.

Prochimenul

versul al 5-lea

Dumnezeule, întru numele Tău mântuieşte-mă şi întru puterea Ta mă judecă.

Stih: Dumnezeule, ascultă rugăciunea mea, ia în urechi graiurile gurii mele.

Apoi:

Învredniceşte-ne, Doamne, în seara aceasta fără de păcat să ne păzim. Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin. Fie Doamne mila Ta spre noi, precum am sperat întru Tine. Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-ne pe noi îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Stăpâne, întelepteşte-mă cu îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Sfinte, luminează-mă cu îndreptările Tale. Doamne, mila Ta este în veac; lucrările mânilor Tale nu le trece cu vederea. Ţie Ţi se cuvine laudă, Ţie Ţi se cuvine cântare, Ţie mărire Ţi se cuvine: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Stihoavna

Psalmul 122

O cântare a treptelor.

3-4.

Stih: Miluieşte-ne pe noi, Doamne îndură-Te de noi, că mult ne-am săturat de defăimare, că prea mult s-a săturat sufletul nostru de ocara celor îndestulaţi şi de defăimarea celor mândri.

Stihiră,

glasul 1

Stih : Preoţii Tăi, Doamne, se vor îmbrăca întru dreptate şi cuvioşii Tăi se vor bucura.

O, înfricoşătoare minune ! Fe­meia cea moartă întrebată fiind cuvânt viu ţi-a grăit şi prin cu­vântul tău cel poruncitor curge­rile râului ai oprit; boala împă­ratului ai alungat-o cu rugăciu­nea ta ; şarpele l-ai prefăcut în chip de aur şi morţii s-au sculat. Că întru tine a lucrat Hristos, Spiridoane sfinţitorule, care ai predicat lămurit dogma Treimii.

Mărire…, idiomela, glasul al 2-lea.

Alcătuire a lui Ghermano.

Cuvioase părinte, Spiridoane înţelepte, cu bunele tale fapte te-ai arătat ierarhilor dumneze­iesc odor. De aceea, apărătorul Bisericii ajungând, ai dat afară pe căpeteniile ereziilor şi prin Conciliu ai surpat erezia lui Arie, la pămînt. Pentru aceasta, minuni făcând cu lucrul şi cu cuvântul, roagă pe Mântuitorul să mîntuiască sufletele noastre.

Şi acum…, a Înainteserbării, acelaşi, glas :

Iată S-a apropiat vremea mântuirii noastre; pregăteşte-te pe­şteră, că Fecioara se apropie să nască; veseleşte-te şi te bucură Betleeme, pământul Iudeii, că în tine S-a născut Domnul nostru. Ascultaţi munţi şi dealuri, şi ţările dimprejurul Iudeii, că vine Hristos, ca un iubitor de oameni, să mântuiască pe omul pe care l-a zidit.

Apoi rugăciunea lui Simeon, primitorul de Dumnezeu (Luca II, 29-30):

Acum liberează pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace; că au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor: lumină spre descoperirea neamurilor şi mărirea poporului Tău Israel.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, îndură-Te de noi. (de trei ori)

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, îndură-Te de noi. Doamne curăţeşte păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, îndură-Te de noi. (de trei ori)

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit. Şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vină împărăţia Ta, fie voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, şi ne iartă nouă păcatele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuieşte de cel rău.

Tropar, glasul 1 :

Conciliul celui dintâi te-ai ară­tat apărător şi de minuni făcă­tor, de Dumnezeu purtătorule Spiridoane, părintele nostru. Pentru aceasta cu femeia cea moartă în groapă tu ai vorbit şi şarpele în aur l-ai prefăcut. Şi când ai cântat sfintele rugă­ciuni, îngeri ai avut împreună cu tine slujind, preasfinţite. Mărire Celui ce te-a preamărit pe tine ; Mărire Celui ce te-a în­cununat ; Mărire Celui celucrea­ză prin tine tuturor vindecări.

Mărire…, Şi acum…, al Născătoarei.

Gavriil zicând ţie, Fecioară: Bucură-te!, împreună cu glasul S-a întrupat Stăpânul tuturor, întru tine, chivotul cel sfânt, precum a zis dreptul David. Arătatu-te-ai mai cuprinzătoare decât cerurile, ceea ce ai purtat pe Făcătorul tău. Mărire Celui ce S-a sălăşluit întru tine; Mărire Celui ce a ieşit din tine; Mărire Celui ce ne-a scăpat pe noi prin naşterea ta.

 

Apoi imediat:

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!

Binecuvântat eşti, Stăpâne atotţinătorule, Care ai luminat ziua cu lumină de soare şi noaptea ai stralucit-o cu raze de foc; Care ne-ai învrednicit a trece lungimea zilei şi a ne apropia de începuturile nopţii; ascultă rugăciunea noastră şi a tot poporul Tău şi ne iartă nouă tuturor păcatele noastre cele de voie şi cele fără de voie. Primeşte rugăciunile noastre cele de seară şi trimite mulţimea milei Tale şi a îndurărilor Tale peste moştenirea Ta.

Ocoleşte-ne cu sfinţii Tăi îngeri. Înarmează-ne cu armele dreptăţii Tale. Îngrădeşte-ne cu adevărul Tău. Păzeşte-ne cu puterea Ta. Mântuieşte-ne de toată primejdia, de tot vicleşugul celui potrivnic şi ne dăruieşte şi această seară cu noaptea ce vine şi toate zilele vieţii noastre, desăvârşită, sfântă, cu pace, fără de păcate, fără sminteală şi fără nălucire. Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi ale tuturor sfinţilor, care Ţi-au plăcut din veac. Amin.