Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!
Împărate ceresc, Mângâietorule. Spirite al adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le pli¬neşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te aşează întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufle¬tele noastre.
Doamne, îndură-Te de noi. (de trei ori)
Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit. Şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.
Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Împăratul nostru Dumnezeu.
Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Hristos Împăratul nostru Dumnezeu.
Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la însuşi Hristos Împăratul şi Dumnezeul nostru.
Psalmul 103
Al lui David
Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte. Întru strălucire şi în mare frumuseţe Te-ai îmbrăcat; Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină; Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui; Cel ce pui norii urcarea Ta; Cel ce umbli peste aripile vânturilor; Cel ce faci pe îngerii Tăi spirite şi pe servii Tale flacără de foc; Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui şi nu se va clătina în veacul veacului. Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea lui; peste munţi vor sta ape. De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tău se vor înfricoşa. Se înalţă munţi şi se coboară văi, în locul în care le-ai întemeiat pe ele. Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul. Cel ce trimiţi izvoare în văi, prin mijlocul munţilor vor trece ape; Adăpa-se-vor toate fiarele câmpului, asinii sălbatici setea îşi vor potoli. Peste acelea păsările cerului vor locui; din mijlocul stâncilor vor da glas. Cel ce adăpi munţii din cele mai de deasupra ale Tale, din fructul lucrurilor Tale se va sătura pământul. Cel ce răsari iarbă animalelor şi verdeaţă spre trebuinţa oamenilor; Ca să scoată pâine din pământ şi vinul care bucură inima omului; Ca să veselească faţa cu untdelemn şi pâinea inima omului o întăreşte. Sătura-se-vor copacii câmpului, cedrii Libanului pe care i-ai sădit; acolo păsările îşi vor face cuib.Locaşul cocostârcului în chiparoşi. Munţii cei înalţi adăpost cerbilor stâncile scăpare iepurilor. Făcut-ai luna spre arătarea timpurilor, soarele şi-a cunoscut apusul său. Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, când vor ieşi toate fiarele pădurii; Puii leilor răcnesc ca să apuce şi să ceară de la Dumnezeu mâncarea lor. Răsărit-a soarele şi s-au adunat şi în culcuşurile lor se vor culca. Ieşi-va omul la lucrul său şi la lucrarea sa până seara. Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! S-a umplut pământul de zidirea Ta. Marea aceasta este mare şi largă; acolo se găsesc vieţuitoare nenumărate, vietăţi mici şi mari. Acolo corăbiile umblă; balaurul acesta pe care l-ai zidit, ca să se joace în ea. Toate de la Tine aşteaptă ca să le dai lor hrană la vreme potrivită. Dându-le Tu lor, vor aduna, deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătăţi; dar întorcându-ţi Tu faţa Ta, se vor tulbura; lua-vei spiritul lor şi se vor sfârşi şi în ţărână se vor întoarce. Trimite-vei Spiritul Tău şi se vor zidi şi vei înnoi faţa pământului. Fie gloria Domnului în veac! Se va veseli Domnul de lucrurile Sale. Cel ce priveşte spre pământ şi-l face pe el de se cutremură; Cel ce se atinge de munţi şi fumegă. Cânta-voi Domnului în viaţa mea, cânta-voi Dumnezeului meu cât voi fi. Plăcute să-I fie Lui cuvintele mele, iar eu mă voi veseli de Domnul. Piară păcătoşii de pe pământ şi cei fără de lege, ca să nu mai fie. Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul.
Şi iarăşi: Soarele şi-a cunoscut apusul său.
Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut!
Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori
Rugăciunea
Doamne Dumnezeul nostru, adu-Ţi aminte de noi păcătoşii şi netrebnicii robii Tăi, când chemăm numele Tău; nu ne ruşina în aşteptarea îndurării Tale; dăruieşte-ne Doamne , toate cererile cele spre mântuire şi ne învredniceşte, să te iubim şi să ne temem de tine şi din toată inima noastră, să facem în toate voia ta. Că Dumnezeu bun şi iubitor de oameni eşti şi Ţie mărire îţi înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.
Psalm din catima zilei.
Psalmul 67
Al lui David.
19-36
Te-ai urcat la înălţime, robit-ai mulţime, luat-ai daruri de la oameni, chiar şi cu cei răzvrătiţi îngăduiţi au fost să locuiască. Domnul Dumnezeu este binecuvântat, binecuvântat este Dumnezeu zi de zi; să sporească între noi Dumnezeul mântuirii noastre. Dumnezeul nostru este Dumnezeul mântuirii şi ale Domnului Dumnezeu sunt ieşirile morţii. Dar Dumnezeu va sfărâma cape-tele duşmanilor Săi, creştetul părului celor ce umblă întru greşelile lor. Zis-a Domnul: «Din Vasan îl voi întoarce, întoarce-voi pe duşmanii tăi din adâncurile mării, pentru ca sâ se afunde piciorul tău în sângele lor şi limba câinilor tăi în sângele duşmanilor tăi». Am văzut-am, Dumnezeule, intrarea Ta, văzut-am intrarea Dumnezeului şi împăratului meu în locaşul cel sfânt: înainte mergeau căpeteniile, după ei cei ce cântau din strane, în mijloc fecioarele bătând din timpane şi zicând: «În adunări binecuvântaţi pe Dumnezeu, pe Domnul din izvoarele lui Israel!» Acolo era Beneamin, cel mai tânăr, în uimire; căpeteniile lui Iuda, povăţuitorii lor, căpeteniile Zabulonului, căpeteniile Neftalimului şi ziceau: «Porunceşte, Dumnezeule, puterii Tale; întăreşte Dumnezeule această lucrare pe care ai făcut-o nouă. Pentru locaşul Tău, din Ierusalim, îţi vor aduce împăraţii darari. Ceartă fiarele din trestii, ceartă taurii adunaţi împotriva junincilor popoarelor, ca să nu fie depărtaţi cei care au fost încercaţi ca argintul. Risipeşte neamurile cele ce voiesc războaie». Veni-vor soli din Egipt; Etiopia va întinde mai înainte la Dumnezeu mâna ei, zicând: «Împărăţiile pământului, cântaţi lui Dumnezeu, cântaţi Domnului. Cântaţi Dumnezeului Celui ce S-a suit peste cerul cerului, spre răsărit; iată, va da glasul Său, glas de putere. Daţi mărire lui Dumnezeu! Peste Israel măreţia Lui şi puterea Lui în nori. Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Lui, Dumnezeul lui Israel, însuşi va da putere şi întărire poporului Său. Binecuvântat este Dumnezeu».
Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori
Apoi,
Psalmul 140
Versetele: 1-2, 8-10
Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă; ia aminte la glasul rugăciunii mele, când strig către Tine, auzi-mă, Doamne!
Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta; ridicarea mâinilor mele, jertfă de seară, auzi-mă, Doamne!
Căci către Tine, Doamne, Doamne, ochii mei, spre Tine am nădăjduit, să nu iei sufletul meu.
Păzeşte-mă de cursa care mi-au pus mie şi de smintelile celor ce fac fărădelege.
Cădea-vor în mreaja lor păcătosii, ferit sunt eu, şi voi scăpa.
Psalmul 129
Versetele: 6-8
Din straja dimineţii până în noapte, din straja dimineţii să spere Israel în Domnul.
Că la Domnul este mila şi multă mântuire la El, şi El va mântui pe Israel din toate fărădelegile lui.
Psalmul 116
Lăudaţi pe Domnul toate neamurile; lăudaţi-L pe El toate popoarele.
Că s-a întărit mila Lui peste noi şi adevărul Domnului rămâne în veac.
Stihira Înaintemergătorului, glasul 1.
Întărit fiind cu dumneze¬iescul Har al lui Hristos, Bo¬tezătorule şi Înaintemergătorule, tu ne-ai arătat nouă pe Mieluşelul care a ridi¬cat toate păcatele lumii, şi la El ai trimis pe doi dintre discipoli, bucurându-te astăzi. Pe acela roagă-L, să dăruiască sufletelor noastre, pace şi ma¬re milă.
Mărire…, glasul al 6-lea.
Cel care eşti în trup lu¬minător, Înaintemergătorule al Mântuitorului, odrăslirea celei sterpe, prietene al celui din Fecioară, căruia cu săltări în pântece te-ai închinat, şi l-ai botezat în apele Iorda¬nului. Pe acesta roagă-L profetule, ca să scăpăm de întreitele valuri ce vor să fie.
Şi acum…: a Sărbătorii.
Dumnezeu Cuvântul s-a arătat cu trup neamului ome¬nesc şi a stat să se boteze în Iordan, şi a zis către El Înaintemergătorul: Cum îmi voiu întinde mâna, şi mă voi atinge de creştetul celui ce ţine toate? Chiar dacă eşti copil din Maria, dar te ştiu Dumnezeu mai înainte de ve¬ci. Pe pământ umbli, cel ce eşti lăudat de Serafimi. Şi serv fiind botezi pe Stă¬pânul nu m-am învăţat. Cel care eşti neajuns, Doamne mărire ţie.
Imn în onoarea Sfintei Treimi
Lumină lină a sfintei măriri a Tatălui ceresc Celui fără de moarte, a Sfântului, Fericitului, Isuse Hristoase. Venind la apusul soarelui, văzând lumina cea de seară, lăudăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Spirit, Dumnezeu; vrednic eşti în toata vremea să fi lăudat de glasuri cuvioase, Fiule al lui Dumnezeu, Cel ce dai viaţă, pentru aceasta lumea Te măreşte.
Prochimenul
glasul al 7-lea
Dumnezeul nostru e în cer; în cer şi pe pământ toate câte a voit a făcut.
Stih: La ieşirea lui Israel din Egipt, a casei lui Iacob dintr-un popor barbar.
Stih: Marea a văzut şi a fugit, Iordanul s-a întors înapoi.
Stih: Ce-ţi este ţie, mare, că ai fugit? Şi ţie, Iordane, că te-ai întors înapoi?
Apoi:
Învredniceşte-ne, Doamne, în seara aceasta fără de păcat să ne păzim. Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin. Fie Doamne mila Ta spre noi, precum am sperat întru Tine. Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-ne pe noi îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Stăpâne, întelepteşte-mă cu îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Sfinte, luminează-mă cu îndreptările Tale. Doamne, mila Ta este în veac; lucrările mânilor Tale nu le trece cu vederea. Ţie Ţi se cuvine laudă, Ţie Ţi se cuvine cântare, Ţie mărire Ţi se cuvine: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.
Stihoavna
Stih: Ce-ţi este ţie, mare, că ai fugit? Şi ţie, Iordane, că te-ai întors înapoi?
Stihiră
glasul al 4-lea.
Care dintre fii pământului a văzut soarele să se cureţe? Ioan a răspuns: şi pe cel ce îmbracă Cerul cu nori, gol de tot, şi pe cel ce a fă¬cut izvoarele şi râurile să in¬tre în ape? Mă înspăimân de rânduiala ta cea negrăită Stăpâne. Nu îngreuna pe servul tău, cu înfricoşătoare porunci.
Mărire… .
Ca un râvnitor al Spiritu¬lui şi al Harului rândunea de Dumnezeu cuvântătoare, rându¬iala împăratului celui ce a ră¬sărit luminat neamului ome¬nesc din cea Curată, spre în¬noirea oamenilor, chiar ai arătat-o Înaintemergătorule, obiceiurile celor mâhniţi scoţându-le până în sfârşit. Şi ca să ia viaţa cea pururea veşnică, îndreptând inimile celor ce se botează întru po¬căinţă, fericite de Dumnezeu primite.
Şi acum… .
Veniţi să urmăm fecioa¬relor celor înţelepte. Veniţi să întâmpinăm pe Stăpânul cel ce s-a arătat, că a venit ca un mire la Ioan. Iordanul vă¬zându-te s-a temut şi a aştep¬tat. Ioan a strigat: Nu cutez a mă atinge de creştetul cel fără de moarte. Spiritul s-a co¬borât în chip de porumbel să sfinţească apele. Şi glas din Cer: Acesta este Fiul meu cel ce a venit în lume, să mântuiască neamul omenesc, Doam¬ne mărire ţie.
Rugăciunea lui Simeon, primitorul de Dumnezeu (Luca II, 29-30):
Acum liberează pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace; că au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor: lumină spre descoperirea neamurilor şi mărirea poporului Tău Israel.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, îndură-Te de noi. (de trei ori)
Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, îndură-Te de noi. Doamne curăţă păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne, îndură-Te de noi. (de trei ori)
Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit. Şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vină împărăţia Ta, fie voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, şi ne iartă nouă păcatele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuieşte de cel rău.
Troparul Sfântului glasul al 2-lea:
Amintirea dreptului este cu laude; iar ţie îţi este de ajuns mărturia Domnului, Înainte¬mergătorule. Căci te-ai arătat cu adevărat mai onorat şi decât profeţii. Căci te-ai şi învrednicit să botezi în ape pe Cel vestit. Drept aceasta pentru adevăr nevoindu-te, bucurându-te ai binevestit şi celor din iad pe Dumnezeu, Cel care S-a arătat în trup, pe Cel care a ridicat păcatul lumii, şi ne-a dăruit nouă mare milă.
Mărire… Şi acum…, glasul 1.
În Iordan botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat. Căci glasul Părintelui a mărturisit Ţie, Fiu iubit pe Tine numindu- Te; şi Spiritulul, în chip de porumbel, a adeverit întărirea Cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, şi lumea ai luminat, mărire Ţie.
Apoi imediat:
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!
Binecuvântat eşti, Stăpâne atotţinătorule, Care ai luminat ziua cu lumina soarelui şi noaptea ai strălucit-o cu raze de foc; Care ne-ai învrednicit a trece lungimea zilei şi a ne apropia de începuturile nopţii; ascultă rugăciunea noastră şi a tot poporul Tău şi ne iartă nouă tuturor păcatele noastre cele de voie şi cele fără de voie. Primeşte rugăciunile noastre cele de seară şi trimite mulţimea milei Tale şi a îndurărilor Tale peste moştenirea Ta.
Ocoleşte-ne cu sfinţii Tăi îngeri. Înarmează-ne cu armele dreptăţii Tale. Îngrădeşte-ne cu adevărul Tău. Păzeşte-ne cu puterea Ta. Mântuieşte-ne de toată primejdia, de tot vicleşugul celui potrivnic şi ne dăruieşte şi această seară cu noaptea ce vine şi toate zilele vieţii noastre, desăvârşită, sfântă, cu pace, fără de păcate, fără sminteală şi fără nălucire. Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi ale tuturor sfinţilor, care Ţi-au plăcut din veac. Amin.