Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Spirite al adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te aşează întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Doamne, îndură-Te de noi. (de trei ori)
Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit. Şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.
Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Împăratul nostru Dumnezeu.
Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Hristos Împăratul nostru Dumnezeu.
Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la însuşi Hristos Împăratul şi Dumnezeul nostru.
Psalmul 103
Al lui David
Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte. Întru strălucire şi în mare frumuseţe Te-ai îmbrăcat; Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină; Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui; Cel ce pui norii urcarea Ta; Cel ce umbli peste aripile vânturilor; Cel ce faci pe îngerii Tăi spirite şi pe servii Tale flacără de foc; Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui şi nu se va clătina în veacul veacului. Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea lui; peste munţi vor sta ape. De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tău se vor înfricoşa. Se înalţă munţi şi se coboară văi, în locul în care le-ai întemeiat pe ele. Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul. Cel ce trimiţi izvoare în văi, prin mijlocul munţilor vor trece ape; Adăpa-se-vor toate fiarele câmpului, asinii sălbatici setea îşi vor potoli. Peste acelea păsările cerului vor locui; din mijlocul stâncilor vor da glas. Cel ce adăpi munţii din cele mai de deasupra ale Tale, din fructul lucrurilor Tale se va sătura pământul. Cel ce răsari iarbă animalelor şi verdeaţă spre trebuinţa oamenilor; Ca să scoată pâine din pământ şi vinul care bucură inima omului; Ca să veselească faţa cu untdelemn şi pâinea inima omului o întăreşte. Sătura-se-vor copacii câmpului, cedrii Libanului pe care i-ai sădit; acolo păsările îşi vor face cuib.Locaşul cocostârcului în chiparoşi. Munţii cei înalţi adăpost cerbilor stâncile scăpare iepurilor. Făcut-ai luna spre arătarea timpurilor, soarele şi-a cunoscut apusul său. Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, când vor ieşi toate fiarele pădurii; Puii leilor răcnesc ca să apuce şi să ceară de la Dumnezeu mâncarea lor. Răsărit-a soarele şi s-au adunat şi în culcuşurile lor se vor culca. Ieşi-va omul la lucrul său şi la lucrarea sa până seara. Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! S-a umplut pământul de zidirea Ta. Marea aceasta este mare şi largă; acolo se găsesc vieţuitoare nenumărate, vietăţi mici şi mari. Acolo corăbiile umblă; balaurul acesta pe care l-ai zidit, ca să se joace în ea. Toate de la Tine aşteaptă ca să le dai lor hrană la vreme potrivită. Dându-le Tu lor, vor aduna, deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătăţi; dar întorcându-ţi Tu faţa Ta, se vor tulbura; lua-vei spiritul lor şi se vor sfârşi şi în ţărână se vor întoarce. Trimite-vei Spiritul Tău şi se vor zidi şi vei înnoi faţa pământului. Fie gloria Domnului în veac! Se va veseli Domnul de lucrurile Sale. Cel ce priveşte spre pământ şi-l face pe el de se cutremură; Cel ce se atinge de munţi şi fumegă. Cânta-voi Domnului în viaţa mea, cânta-voi Dumnezeului meu cât voi fi. Plăcute să-I fie Lui cuvintele mele, iar eu mă voi veseli de Domnul. Piară păcătoşii de pe pământ şi cei fără de lege, ca să nu mai fie. Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul.
Şi iarăşi: Soarele şi-a cunoscut apusul său.
Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut!
Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori
Rugăciunea
Doamne Dumnezeul nostru, adu-Ţi aminte de noi păcătoşii şi netrebnicii robii Tăi, când chemăm numele Tău; nu ne ruşina în aşteptarea îndurării Tale; dăruieşte-ne Doamne , toate cererile cele spre mântuire şi ne învredniceşte, să te iubim şi să ne temem de tine şi din toată inima noastră, să facem în toate voia ta. Că Dumnezeu bun şi iubitor de oameni eşti şi Ţie mărire îţi înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.
Psalm din catima zilei.
Psalmul 67
Al lui David.
19-36
Te-ai urcat la înălţime, robit-ai mulţime, luat-ai daruri de la oameni, chiar şi cu cei răzvrătiţi îngăduiţi au fost să locuiască. Domnul Dumnezeu este binecuvântat, binecuvântat este Dumnezeu zi de zi; să sporească între noi Dumnezeul mântuirii noastre. Dumnezeul nostru este Dumnezeul mântuirii şi ale Domnului Dumnezeu sunt ieşirile morţii. Dar Dumnezeu va sfărâma cape-tele duşmanilor Săi, creştetul părului celor ce umblă întru greşelile lor. Zis-a Domnul: «Din Vasan îl voi întoarce, întoarce-voi pe duşmanii tăi din adâncurile mării, pentru ca sâ se afunde piciorul tău în sângele lor şi limba câinilor tăi în sângele duşmanilor tăi». Am văzut-am, Dumnezeule, intrarea Ta, văzut-am intrarea Dumnezeului şi împăratului meu în locaşul cel sfânt: înainte mergeau căpeteniile, după ei cei ce cântau din strane, în mijloc fecioarele bătând din timpane şi zicând: «În adunări binecuvântaţi pe Dumnezeu, pe Domnul din izvoarele lui Israel!» Acolo era Beneamin, cel mai tânăr, în uimire; căpeteniile lui Iuda, povăţuitorii lor, căpeteniile Zabulonului, căpeteniile Neftalimului şi ziceau: «Porunceşte, Dumnezeule, puterii Tale; întăreşte Dumnezeule această lucrare pe care ai făcut-o nouă. Pentru locaşul Tău, din Ierusalim, îţi vor aduce împăraţii darari. Ceartă fiarele din trestii, ceartă taurii adunaţi împotriva junincilor popoarelor, ca să nu fie depărtaţi cei care au fost încercaţi ca argintul. Risipeşte neamurile cele ce voiesc războaie». Veni-vor soli din Egipt; Etiopia va întinde mai înainte la Dumnezeu mâna ei, zicând: «Împărăţiile pământului, cântaţi lui Dumnezeu, cântaţi Domnului. Cântaţi Dumnezeului Celui ce S-a suit peste cerul cerului, spre răsărit; iată, va da glasul Său, glas de putere. Daţi mărire lui Dumnezeu! Peste Israel măreţia Lui şi puterea Lui în nori. Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Lui, Dumnezeul lui Israel, însuşi va da putere şi întărire poporului Său. Binecuvântat este Dumnezeu».
Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori
Apoi,
Psalmul 140
Versetele: 1-2, 8-10
Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă; ia aminte la glasul rugăciunii mele, când strig către Tine, auzi-mă, Doamne!
Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta; ridicarea mâinilor mele, jertfă de seară, auzi-mă, Doamne!
Căci către Tine, Doamne, Doamne, ochii mei, spre Tine am nădăjduit, să nu iei sufletul meu.
Păzeşte-mă de cursa care mi-au pus mie şi de smintelile celor ce fac fărădelege.
Cădea-vor în mreaja lor păcătosii, ferit sunt eu, şi voi scăpa.
Psalmul 129
Versetele: 6-8
Din straja dimineţii până în noapte, din straja dimineţii să spere Israel în Domnul.
Că la Domnul este mila şi multă mântuire la El, şi El va mântui pe Israel din toate fărădelegile lui.
Psalmul 116
Lăudaţi pe Domnul toate neamurile; lăudaţi-L pe El toate popoarele.
Că s-a întărit mila Lui peste noi şi adevărul Domnului rămâne în veac.
Stihira, glasul al 3-lea.
Vremea postului este veselă. Pentru aceasta săturându-ne din destul de curăţia cea luminată, de dragostea cea curată, de rugăciunea cea luminoasă şi de alte multe virtuţi, să strigăm luminat: Cruce a lui Hristos preasfântă, ceea ce ai odrăslit desfătarea vieţii, învredniceşte-ne pe toţi a ne închina ţie cu inimă curată, dându-ne iertare şi mare milă.
Mărire…, a cuviosului, glasul al 8-lea.
Cuvioase părinte Gherasim, vieţuind pururi prin pustietăţi, prin peşteri şi munţi, ai căutat pe Dumnezeu prin credinţă şi L-ai aflat precum ai dorit, cu sufletul neclintit întărindu-te prin faptele cele frumoase, de fiecare dată, şi aducând la Cristos, izbăvitule, mulţimea călugărilor.
Şi acum…, a Crucii-Născătoarei.
Soarele şi-a întunecat strălucirea şi luna şi-a schimbat lumina în haina întunecoasă; pământul se clatină şi catapeteasma Bisericii Tale se rupe. Iar eu, Fiul meu, cum nu mă voi sfâşia înlăuntrul meu şi cum nu-mi voi zdrobi ochii şi faţa văzându-te murind cu nedreptate, Mântuitorul meu?
Imn în onoarea Sfintei Treimi
Lumină lină a sfintei măriri a Tatălui ceresc Celui fără de moarte, a Sfântului, Fericitului, Isuse Hristoase. Venind la apusul soarelui, văzând lumina cea de seară, lăudăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Spirit, Dumnezeu; vrednic eşti în toata vremea să fi lăudat de glasuri cuvioase, Fiule al lui Dumnezeu, Cel ce dai viaţă, pentru aceasta lumea Te măreşte.
Prochimenul
glasul al 6-lea:
Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvântează moştenirea Ta (Ps. 27, 12).
Stih: Către Tine, Doamne, am strigat, Dumnezeul meu, ia aminte (Ps. 27, 1).
Citire, din cartea Facerii (4,8-15):
După aceea Cain a zis către Abel, fratele său: “Să ieşim pe câmp!”. Iar când erau ei în câmp, Cain s-a aruncat asupra lui Abel, fratele său, şi l-a omorât. Atunci a zis Domnul Dumnezeu către Cain: “Unde este Abel, fratele tău?”. Iar el a răspuns: “Nu ştiu! Oare eu sunt păzitorul fratelui meu?”. Şi a zis Domnul: “Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă către Mine din pământ. Şi acum eşti blestemat de pământul care şi-a deschis gura sa, ca să primească sângele fratelui tău din mâna ta. Când vei lucra pământul, acesta nu-şi va mai da roadele sale ţie; zbuciumat şi fugar vei fi tu pe pământ”. Şi a zis Cain către Domnul Dumnezeu: “Pedeapsa mea este mai mare decât aş putea-o purta. De mă izgoneşti acum din pământul acesta, mă voi ascunde de la faţa Ta şi voi fi zbuciumat şi fugar pe pământ şi oricine mă va întâlni, mă va ucide”. Şi i-a zis Domnul Dumnezeu: “Nu aşa, ci tot cel ce va ucide pe Cain înşeptit se va pedepsi”. Şi a pus Domnul Dumnezeu semn lui Cain ca tot cel care îl va întâlni să nu-l omoare.
Apoi:
Învredniceşte-ne, Doamne, în seara aceasta fără de păcat să ne păzim. Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin. Fie Doamne mila Ta spre noi, precum am sperat întru Tine. Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-ne pe noi îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Stăpâne, întelepteşte-mă cu îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Sfinte, luminează-mă cu îndreptările Tale. Doamne, mila Ta este în veac; lucrările mânilor Tale nu le trece cu vederea. Ţie Ţi se cuvine laudă, Ţie Ţi se cuvine cântare, Ţie mărire Ţi se cuvine: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.
Stihoavna
Psalmul 122
O cântare a treptelor.
1-2
Stih: Către Tine, Cel ce locuieşti în cer, am ridicat ochii mei. Iată, precum sunt ochii robilor la mâinile stăpânilor lor, precum sunt ochii servitoarei la mâinile stăpânei sale, aşa sunt ochii noştri către Domnul Dumnezeul nostru până ce Se va îndura de noi.
Stihira, glasul al 3-lea.
Doamne, Cel ce Te-ai răstignit cu trupul şi împreună cu Tine ai răstignit pe omul nostru cel vechi; şi cu suliţa în coastă împungându-Te, ai împuns şi pe şarpele cel pierzător de oameni. Pătrunde cu frica Ta carnea mea, şi cu dragostea Ta răneşte sufletul meu. Ca, privind la patima Ta, cu înfrânare să săvârşesc măsura postului, oprind nu numai pântecele, ci şi alte năvăliri ale păcatului; şi să jertfesc Ţie umilinţa inimii şi smerenia spiritului, pentru greşelile ce le-am făcut mai înainte; de care scapă-mă, Iubitorule de oameni.
Mărire… Şi acum…, a Crucii şi a Născătoarei, asemenea:
Văzând pe Cel ce S-a născut din tine, ceea ce eşti cu totul fără prihană, spânzurat pe lemn, te-ai tânguit strigând: Preaiubite al meu Fiu unde a apus frumuseţea Ta cea luminată, care a împodobit firea omenească.
Rugăciunea lui Simeon, primitorul de Dumnezeu (Luca II, 29-30):
Acum liberează pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace; că au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor: lumină spre descoperirea neamurilor şi mărirea poporului Tău Israel.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, îndură-Te de noi. (de trei ori)
Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, îndură-Te de noi. Doamne curăţă păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne, îndură-Te de noi. (de trei ori)
Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit. Şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vină împărăţia Ta, fie voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, şi ne iartă nouă păcatele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuieşte de cel rău.
Tropar, glasul al 5-lea.
Sub îndurarea ta scăpăm, Născătoare de Dumnezeu; rugăciunile noastre nu le trece cu vederea întru ispite, ci din pericole ne mântuieşte pe noi, una curată, una binecuvântată.
Apoi:
Împărate ceresc, pe credincios poporul nostru păzeşte-l; credinţa întăreşte-o; pe păgâni îmblânzeşte-i; lumea în pace o păzeşte; sfântă casa acesta bine o ocroteşte; pe cei mai înainte adormiţi părinţii şi fraţii noştri în corturile drepţilor aşează-i; şi pe noi întru pocăinţă şi mărturisire ne primeşte, ca un bun şi iubitor de oameni.
Rugăciunea sfântului Efrem
Doamne şi Stăpâne al vieţii mele, nu-mi da mie spiritul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de domnie, şi al grăirii în deşert.
Iar spiritul curăţiei, al umilţinţei, al răbdării şi al dragostei dăruieşte- mi-l mie robului tău.
Aşa, Doamne împărate, dăruieşte-mi mie, ca să-mi văd greşelile mele, si să nu condamn pe fratele meu; că bine eşti cuvântat în vecii vecilor. Amin.
Dumnezeule, curăţeşte-mă pe mine, păcătosul.
Apoi:
Preasfântă Treime, Stăpânie de o fiinţă, Împărăţie nedespărţită, Ceea ce eşti pricina tuturor bunătăţilor, fii binevoitoare şi mie păcătosului; întăreşte şi înţelepţeşte inima mea şi sterge toată întinarea mea. Luminează gândul meu, ca totdeauna să Te măresc şi să Te laud şoi să mă închin Ţie şi să zic: Unul Sfânt, Unul Domn Isus Hristos, întru mărirea lui Dumnezeu Tatăl. Amin.
Apoi imediat:
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, îndură-Te de noi. Amin!