Rugăciunea de dimineaţă, cu texte alese din oficiul Utreniei (3.07.2013)

 

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!

Împărate ceresc, Mângâietorule. Spirite al adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le pli­neşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te aşează întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufle­tele noastre.

Apoi alternativ:

Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. (de 3 ori)

Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda ta. (de 2 ori)

Psalmul 62.

Dumnezeule, Dumnezeul meu,

din zorii zilei spre tine alerg,

Însetat-a de tine sufletul meu, precum şi trupul meu,

în pământ pustiu, şi neumblat, şi fără apă.

De aceea, întru cel-sfânt m-am arătat ţie,

ca să văd puterea ta şi gloria ta.

Că mai bună e mila ta, decât bucuriile vieţii:

buzele mele te vor lăuda.

Pentru aceea, bine te voi cuvânta în viaţa mea,

şi întru numele tău voi înălţa mâinile mele.

Întocmai ca de măduvă şi de grăsime, sătura-se-va sufletul meu:

şi cu buze de bucurie te va lăuda gura mea.

Adusu-mi-am aminte de tine în aşternutul meu:

în revărsatul zorilor m-am gândit la Tine.

Că ai fost ajutorul meu:

sub acoperemântul aripilor tale mă voi bucu­ra.

Lipitu-s-a de tine sufletul meu,

şi dreapta ta m-a sprijinit.

Iar ei în zadar au căutat sufletul meu:

cufunda-se-vor în cele mai de jos ale pă­mântului:

Da-se-vor în mâinile sabiei,

pradă vor fi şacalilor.

Iar regele se va veseli de Dumnezeu,

lăudat va fi tot cel ce se jură întru dânsul:

că  s-a  astupat gura  celor  ce  grăiesc  ne­dreptăţi.

Şi iarăşi: În revărsatul zorilor m-am gândit la tine, că ai fost ajutorul meu,

şi sub acoperemântul aripilor tale mă voi bucura.

Lipitu-s-a de tine sufletul meu,

şi dreapta ta m-a sprijinit.

Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori

Rugăciune.

Doamne Dumnezeul nostru, cel ce ai alungat de la noi trândăvia somnului, şi cu chemare sfântă împreună ne-ai chemat, ca şi noaptea să înălţăm mâinile noastre, şi să te mărturisim pe tine întru judecăţile dreptăţii tale: primeşte rugăciunile noastre, cererile, mărturisirile, slujbele cele de noapte; şi ne dăruieşte, Dumnezeule, credinţă ne ruşinată, speranţă tare, dragoste nefăţarnică; binecuvân­tează intrările şi ieşirile, faptele, lucrurile, cuvintele, gândurile noastre; şi ne dă nouă, să ajungem la începuturile zilei, lăudând, cântând, şi binecuvântând bunătatea milei tale celei negrăite. – Că s-a binecuvântat preasfânt numele tău, şi s-a preamărit îm­părăţia ta, a Tatălui, şi a Fiului, şi a Sfân­tului Spirit, şi acum, şi pururi, şi în vecii vecilor. Amin.

Şi îndată cântăm, pe glasul de rând sau citim:

Dumnezeu este Domnul, şi s-a arătat nouă; binecuvântat este, cel care vine în numele Domnului. – Cu stihurile lui:

Stih 1. Lăudaţi-L pe Domnul, şi che­maţi numele lui cel sfânt .

Stih 2. Toate neamurile m-au înconju­rat, şi în numele Domnului le-am învins.

Dumnezeu este Domnul, şi s-a arătat nouă; binecuvântat este, cel care vine în numele Domnului.

Troparul,

glasul al IV-lea.

            Martirul Tău, Doamne, Iacint, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a luat-o de la Tine, Dumnezeul nostru, că având puterea Ta, pe chinuitori i-a învins, zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, Hristoase Dumnezeule, mântuieşte sufletele noastre.

Mărire… . Şi acum…: glasul al VIII-lea.

            Pe Mielul şi Păstorul şi Mântuitorul lumii văzându-L pe Cruce, ceea ce L-a născut a zis lăcrimând: lumea se bucură luând răscumpărare, iar cele dinlăuntru ale mele ard văzând răstignirea Ta, pe care pentru toţi o rabzi, Fiule şi Dumnezeule al meu.

Psalm din catismele de la rând

Psalmul 76

Al lui Asaf.

            Cu glasul meu către Domnul am strigat, cu glasul meu către Dumnezeu, şi a căutat spre mine. În ziua necazului meu pe Dum­nezeu am căutat; chiar şi noaptea mâini­le mele stau întinse înaintea Lui şi n-am slăbit; sufletul n-a vrut să se mângâie. Mi-am adus aminte de Dum­nezeu şi m-am cutremurat; gândit-am şi a slăbit spiritul meu. Ochii mei au luat-o înainte, treji; m-am tulburat şi n-am vorbit. Gândit-am la zilele cele de demult şi de anii cei veşnici mi-am adus aminte şi cugetam; noaptea în inima mea gândeam şi se frământa spiritul meu zicând: Oare în veci mă va lepăda Domnul şi nu va mai binevoi în mine? Oare până în sfârşit mă va lipsi de mila Lui, din neam în neam? Oare va uita să Se îndure Dumnezeu? Sau va închide în mâinile Lui îndurările Sale? Şi am zis: Acum am început să înţeleg; aceasta este schimbarea dreptei Celui Preaînalt. Mi-am adus aminte de lucrurile Domnului şi-mi voi aduce aminte de mi­nunile Tale dintru început.

Şi voi cugeta la toate lucrurile Tale şi la faptele Tale mă voi gândi. Dumnezeule, în sfinţenie este ca­lea Ta. Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Tu eşti Dumnezeu, Care faci minuni! Cunoscută ai făcut între popoare puterea Ta. Ai scăpat cu braţul Tău po­porul Tău, pe fiii lui Iacob şi ai lui Iosif. Te-au văzut apele, Dumnezeule, Te-au văzut apele şi s-au înspăimântat şi s-au tulburat adâncurile. Glas au dat norii că săgeţile Tale trec. Glasul tunetului Tău în vârtej, luminat-au fulgerele Tale lumea, s-a clătinat şi s-a cutremurat pământul. În mare este calea Ta şi cărările Tale în ape multe şi urmele Tale nu se vor cunoaşte. Povăţuit-ai ca pe nişte oi pe poporul Tău, cu mâna lui Moise şi a lui Aaron.

Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori

Sedealna,

 Glasul al VIII –lea

Văzând tâlharul pe Începătorul vieţii răstignit pe Cruce, zicea : de n-ar fi fost Dumnezeu întrupat Cel Ce cu noi a fost răstignit, nu şi-ar fi ascuns soarele raze­le sale, şi nici pământul nu s-ar fi clătinat, cutremurându-se, ci Cel Ce pe toate le rabzi,  aminteşte- m ă. Doamne, întru împărăţia Ta.

Psalmul 50

Vv 9-11

Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi, spăla-mă-vei şi mai mult decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce faţa Ta de către păcatele mele, şi toate fărădelegile mele şterge-le.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu mântuieşte-ne pe noi :

Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul L-ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Imediat :

Luca 1, 48-49

Că mi-a făcut lucruri mărite cel puternic şi sfânt este numele lui. Mila lui este din neam în neam spre cei care se tem de El.

Apoi: Cântarea a IX-a : Irmos:

Pen tine Mama lui Dumnezeu și fecioara cea neispitită de nuntă, pe tine ceea ce ai născut mai presus de minte prin cuvânt pe Dumnezeul cel adevărat, pe cea mai înaltă decât preacuratele puteri, cu laudă neîncetată te mărim.

Iacint, cel la culoare ca cerul, fiind uns cu sângele mărturisirii și al credinței pentru Hristos, și încununat cu cununa martiriului, este priveliște mult-veselitoare pentru oștile îngerilor.

După care se cântă sau se recită :

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea puru­rea fe­ricită şi prea nevinovată şi Maica Dumne­zeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de ase­mănare decât serafimii, ca­re fără stri­că­ciune pe Dumnezeu Cu­vântul ai născut, pe tine, cea cu ade­vărat Năs­cătoare de Dumnezeu, te mărim.

Apoi:

Luminătoarea

Crucea este păzitoare a toată lumea, Crucea, tezaurul Bisericii, Crucea, stăpânirea celor ce conduc, Crucea, întărirea credincioşilor, Crucea, mărirea îngerilor şi diavolilor rană.

Laudele

Psalmul 148

vv. 13-14

Să laude numele Domnului, că numai numele Lui s-a înălţat. Lauda Lui pe pământ şi în cer. Şi va înălţa puterea poporului Său. Cântare tuturor cuvioşilor Lui, fiilor lui Israel, poporului care se apropie de El.

Apoi :

Doxologia mică

Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. Te lăudăm, Te binecuvântăm, ne închinăm Ţie, Te mărim pe Tine, Îţi mulţumim Ţie pentru mărirea Ta cea mare. Doamne, Împărate ceresc, Dumnezeule, Părinte atotţinătorule, Doamne, Fiule, Unule-Născut, Isuse Hristoase şi Spirite Sfinte. Doamne Dumnezeule, Mieluşelul lui Dumnezeu, Fiul Tatălui, Cel ce ridici păcatul lumii, îndură-Te de noi, Cel ce ridici păcatele lumii. Primeşte rugăciunea noastră, Cel ce şezi de-a dreapta Tatălui, şi  Te îndură de noi. Că Tu eşti Unul Sfânt, Tu eşti Unul Domn Isus Hristos, întru mărirea lui Dumnezeu Tatăl. Amin.

În toate zilele Te voi binecuvânta şi voi lăuda numele Tău în veac şi în veacul veacului. Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta fără de păcat să ne păzim. Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin. Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am sperat în Tine.Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale (de 3 ori). Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă din neam în neam. Eu am zis: Doamne, îndură-Te de mine , vindecă sufletul meu, că Ţi-am greşit Ţie. Doamne, la Tine am scăpat, învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu.Că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină. Tinde mila Ta celor ce te cunosc pe Tine. Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta fără de păcat să ne păzim. Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin.

Fie Doamne mila Ta spre noi, precum am sperat întru Tine. Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-ne pe noi îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Stăpâne, întelepteşte-mă cu îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Sfinte, luminează-mă cu îndreptările Tale. Doamne, mila Ta este în veac; lucrările mânilor Tale nu le trece cu vederea. Ţie Ţi se cuvine laudă, Ţie Ţi se cuvine cântare, Ţie mărire Ţi se cuvine: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Stihoavna laudelor

Stih: Umplutu-ne-am dimineaţa de mila Ta, Doamne, şi ne-am bucurat, şi ne-am veselit în toate zilele vieţii noastre. Veselitu-ne-am pentru zilele în care ne-ai smerit pe noi, pentru anii în care am văzut rele. Şi priveşte spre robii Tăi şi spre lucrurile Tale şi îndreptează-i pe fiii lor.

Stihiră

 glasul al VIII-lea

Toiagul lui Moise preînchipuia onorată Crucea Ta, Mântuitorul nostru ; că printr-însa mântuieşti ca din adâncul mării pe poporul Tău, Iubitorule de oameni.

Mărire… . Şi acum…: a Crucii- Născătoarei, glasul al VIII-lea.

Doamne, când te-a văzut pi­ronit pe lemn Mieluşeau care Te-a născut fără sămânţă, îşi sfâşia faţa şi cu plângere striga: Fiul meu, cum rabzi această junghie- re nedreaptă ? Cum mori ca un om, Cel Ce eşti nemuri­tor? Dă-mi cuvânt, Lumina mea cea preadulce, priveşte spre Mama Ta care Te plânge, şi măreşte-o pe ea, Cuvinte, cu ridicarea Ta.

Apoi :

Bine este a ne mărturisi Domnului şi a cânta numele Tău, Preaînalte, a vesti dimineaţa mila Ta şi adevărul Tău în toată noaptea.

 

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!