Rugăciunea de dimineaţă, cu texte alese din oficiul Utreniei (26.03.2015)

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!

Împărate ceresc, Mângâietorule. Spirite al adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le pli­neşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te aşează întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufle­tele noastre.

Amin.

Apoi alternativ:

Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. (de 3 ori)

Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda ta. (de 2 ori)

Psalmul 87

Al fiilor lui Core.

Doamne, Dumnezeul mântuirii mele, ziua am strigat şi noaptea înaintea Ta. Să ajungă înaintea Ta rugăciunea mea; pleacă urechea Ta spre ruga mea, Doamne, că s-a umplut de rele sufletul meu şi viaţa mea de iad s-a apropiat. Socotit am fost cu cei ce se coboară în groapă; am ajuns ca un om neajutorat, între cei morţi liber, ca nişte oameni răniţi ce dorm în mormânt, de care nu Ţi-ai mai adus aminte şi care au fost lepădaţi din mâna Ta. M-au pus în groapa cea mai de jos, întru cele întunecate şi în umbra morţii. Asupra mea s-a întărâtat mânia Ta şi toate valurile Tale le-ai adus spre mine. Depărtat-ai pe cunoscuţii mei de la mine, ajuns-am urâciune lor. Închis am fost şi n-am putut ieşi. Ochii mei au slăbit de suferinţă. Strigat-am către Tine, Doamne, toată ziua, întins-am către Tine mâinile mele.  Oare morţilor vei face minuni? Sau cei morţi se vor scula şi Te vor lăuda pe Tine? Oare va spune cineva în mormânt mila Ta şi adevărul Tău în locul
pierzării? Oare se vor cunoaşte întru întuneric minunile Tale şi dreptatea Ta în
pământ uitat? Iar eu către Tine, Doamne, am strigat şi dimineaţa rugăciunea mea Teva întâmpina. Pentru ce, Doamne, lepezi sufletul meu şi întorci faţa Ta de la mine? Sărac sunt eu şi în osteneli din tinereţele mele, înălţat am fost, dar m-am
smerit şi m-am mâhnit. Peste mine au trecut mâniile Tale şi înfricoşările Tale m-au tulburat, înconjuratu-m-au ca apa toată ziua şi m-au cuprins deodată. Depărtat-ai de la mine pe prieten şi pe vecin, iar pe cunoscuţii mei de ticăloşia mea.

Şi iarăşi: Doamne, Dumnezeul mân­tuirii mele,  ziua am strigat, şi noaptea, înaintea ta.

Pătrundă la tine rugăciunea mea:  pleacă urechea ta spre ruga mea.

Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori

Rugăciunea 10.

Doamne, Dumnezeul nostru, cel ce prin pocăinţă, iertare ai dăruit oamenilor, şi pildă a cunoaşterii de păcate, şi a mărturi­sirii, ne-ai arătat pocăinţa profetului David spre iertare: însuţi, Stăpâne, pe noi cei că­zuţi în multe şi mari greşeli, miluieşte-ne după mare mila ta, şi după mulţimea îndu­rărilor tale curăţă fărădelegile noastre. Că ţie ţi-am greşit, Doamne, celui ce ştii şi cele nearătate şi ascunse ale inimilor oa­menilor, şi celui ce singur ai putere, de a ierta păcatele; şi inimă curată zidind întru noi, şi cu spirit stăpânitor întărindu-ne, şi bucuria mântuirii tale arătându-ne-o, nu ne lepăda de la faţa ta: ci binevoieşte, ca un bun şi iubitor de oameni, până la suflarea noastră cea mai de pe urmă, să-ţi aducem jertfă de dreptate, şi prinos, întru sfintele tale altare. – Cu mila, şi cu îndurările, şi cu iu­birea de oameni a unuia-născut Fiului tău, cu care împreună binecuvântat eşti, cu preas­fântul, şi bunul, şi de viaţă Făcătorul Tău Spirit, acum, şi pururi, şi în vecii ve­cilor. Amin.

Şi îndată cântăm, pe glasul de rând sau citim:

Aliluia (de 3 ori)

Din timpul nopţii aleargă spiritul meu către Tine Dumnezeule, pentru că lumină sunt poruncile Tale pe pământ.

Dreptate vă învăţaţi toţi cei ce locuiţi pe pământ.

Pizmuire va cuprinde pe poporul cel neînvăţat şi acum focul pe cei potrivnici va mânca.

Adaugă lor rele, Doamne, adaugă rele celor măriţi ai pământului.

Aliluia.

Troparele Treimice, glasul al 8-lea

Spre cer inimile având, cetelor îngereşti să urăm şi cu frică la Cel ce nu ia mită să cădem, laudă de biruinţă strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Dumnezeul nostru; pentru rugăciunile Sfinţilor Apostoli şi ale Ierarhului Nicolae, îndură-Te de noi.

Mărire…

Heruvimii, neîndrăznind a privi la Tine, zburând strigă cu înălţare de vers cântarea dumnezeiască a glasului celui întreit-sfânt; cu care şi noi strigăm Ţie: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Dumnezeul nostru; pentru rugăciunile tuturor sfinţilor Tăi, îndură-Te de noi.

Şi acum…

Fiind robiţi de mulţimea greşealelor noastre şi neîndrăznind a privi la înălţimea Ta, plecăm sufletul şi trupul, şi cu îngerii cântare strigăm Ţie: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Dumnezeul nostru; pentru Născătoarea de Dumnezeu, îndură-Te de noi.

Psalm din catismele de la rând

Psalmul 104

Aliluia

23-44

Şi a înmulţit pe poporul lui foarte şi l-a întărit pe el mai mult decât pe duşmanii lui. Întors-a inima lor, ca să urască pe poporul Său, ca să uneltească împotriva robilor Săi. Trimis-a pe Moise robul Său, pe Aaron, pe care l-a ales. Pus-a în ei cuvintele semnelor şi minunilor Lui în pământul lui Ham. Trimis-a întuneric şi i-a întunecat, căci au amărât cuvintele Lui; Prefăcut-a apele lor în sânge şi a omorât peştii lor; Scos-a pământul lor broaşte în cămările împăraţilor lor. Zis-a şi a venit muscă câinească şi mulţime de muşte în toate hotarele lor. Pus-a în ploile lor grindină, foc arzător în pământul lor; Şi a bătut viile lor şi smochinii lor şi a sfărâmat pomii hotarelor lor. Zis-a şi a venit lăcustă şi omidă fără număr. Şi a mâncat toată iarba în pământul lor şi a mâncat fructul pământului lor, şi a bătut pe toţi întâi-născuţii din pământul lor, pârga întregii lor osteneli. Şi i-a scos pe ei cu argint şi cu aur şi nu era în seminţiile lor bolnav. S-a bucurat Egiptul la ieşirea lor, că frica de ei îi cuprinsese. Întins-a nor spre acoperirea lor şi foc ca să le lumineze noaptea. Cerut-au şi au venit prepeliţe şi cu pâine cerească i-a săturat pe ei. Despicat-a piatră şi au curs ape şi au curs râuri în pământ fără de apă. Că şi-a adus aminte de cuvântul cel sfânt al Lui, spus lui Avraam, robul Lui. Şi a scos pe poporul Său, întru bucurie şi pe cei aleşi ai Săi, întru veselie. Şi le-a dat lor ţările neamurilor şi ostenelile popoarelor au moştenit, ca să păzească dreptăţile Lui şi legea Lui s-o ţină.

Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori

Psalmul 50

Vv. 12-15

Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi Spirit drept înnoieşte întru cele dinăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la faţa Ta, şi Spiritul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale, şi cu Spirit stăpânitor mă întăreşte. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale, şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce.

Apoi :

Cântarea a 8-a, glasul al 8-lea:

Irmosul:

Pe Cel pe Care-L măresc oştile cereşti şi de El se cutremură “heruvimii şi serafimii, toată suflarea şi zidirea, lăudaţi-L, binecuvântaţi-L, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii” .

Miluieşte-mă pe mine cel ce am păcătuit, Mântuitorule, ridică-mi mintea mea spre întoarcere. Primeşte-mă pe mine cel ce mă pocăiesc; miluieşte-mă pe mine cel ce strig: greşit-am Ţie, mântuieşte-mă; nelegiuit-am, miluieşte-mă.

Ilie cel ce a fost purtat în car, suindu-se în carul virtuţilor, s-a înălţat ca spre ceruri oarecând, mai presus de cele pământeşti; deci la suirea acestuia cugetă, suflete al meu.

Curgerea Iordanului oarecând a stat de o parte şi de alta, prin lovirea cu cojocul lui Ilie de către Elisei; iar tu, suflete al meu, acestui dar nu te-ai învrednicit, din pricina neînfrânării.

Elisei luând oarecând cojocul lui Ilie, a luat de la Domnul har îndoit; iar tu, o suflete al meu, de acest har nu te-ai împărtăşit pentru neînfrânare.

Cântarea a 9-a, glasul al 8-lea:

Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Toate cetele îngereşti şi adunările omeneşti le-ai uimit cu viaţa ta cea minunată; ca cei fără de trup vieţuind şi firea covârşind; pentru care ca şi cum ai fost fără materie, te-ai suit cu picioarele pe apă, Marie, şi Iordanul ai trecut.

Cuvioasă Maică Marie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fă milostiv pe Ziditorul pentru noi, cei ce te lăudăm pe tine, Cuvioasă Maică, să ne izbăvească de răutăţi şi de necazurile care ne împresoară. Ca izbăvindu-ne din încercări, să mărim neîncetat pe Domnul, Cel ce te-a mărit pe tine.

Cuvioase Părinte Andrei, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Andrei cinstite şi Părinte de trei ori fericite, păstorul Cretei, nu înceta rugându-te pentru cei ce te laudă, ca să ne izbăvim de toată mânia, necazul şi stricăciunea, şi de greşelile de neînchipuit, noi cei care cinstim pururi pomenirea ta cu credinţă.

Mărire…, a Treimii:

Treime de o fiinţă, Unime în trei ipostasuri, pe Tine Te lăudăm; pe Tatăl mărind, pe Fiul mărind şi Spiritului închinându-ne, unui Dumnezeu într-o fire cu adevărat; viaţă şi vieţi, împărăţiei celei de sfârşit.

Şi acum…, a Născătoarei:

Cetatea ta păzeşte-o Preacurată Născătoare de Dumnezeu; că în tine aceasta cu credinţă împărăţind, în tine se şi întăreşte, şi prin tine biruind, înfrânge toată încercarea, dezarmează pe vrăjmaşi şi îndreaptă pe supuşii ei.

Apoi:

Luminătoarea

Lumină fiind Hristoase, luminează-mă întru Tine, pentru rugăciunile Sfinţilor Apostoli şi ale Ierarhului Nicolae, şi mă mântuieşte.

Laudele

Psalmul 149

vv. 1-4

Cântaţi Domnului cântare nouă, lauda Lui în adunarea celor cuvioşi. Să se veselească Israel de Cel ce l-a făcut, iar fiii Sionului să se bucure de Împăratul lor. Să laude numele Lui în horă; în timpane şi în psaltire să-I cânte Lui. Că iubeşte Domnul poporul Său şi va înălţa pe cei blânzi şi-i va salva.

Apoi :

Laudele

Psalmul 148

vv. 1-6

Lăudaţi-L pe Domnul din ceruri, lăudaţi-L pe El în cele înalte. Lăudaţi-L pe El toţi îngerii Lui, Lăudaţi-L pe El toate puterile Lui. Lăudaţi-L pe El soarele şi luna, Lăudaţi-L pe El toate stelele şi lumina. Lăudaţi-L pe El cerurile cerurilor şi apa cea mai presus de ceruri, să laude numele Domnului, că El a zis şi s-au facut, El a poruncit şi s-au zidit. Le-a aşezat în veac şi în veacul veacului. Porunca le-a pus şi nu o vor trece.

Apoi :

Doxologia mică

Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. Te lăudăm, Te binecuvântăm, ne închinăm Ţie, Te mărim pe Tine, Îţi mulţumim Ţie pentru mărirea Ta cea mare. Doamne, Împărate ceresc, Dumnezeule, Părinte atotţinătorule, Doamne, Fiule, Unule-Născut, Isuse Hristoase şi Spirite Sfinte. Doamne Dumnezeule, Mieluşelul lui Dumnezeu, Fiul Tatălui, Cel ce ridici păcatul lumii, îndură-Te de noi, Cel ce ridici păcatele lumii. Primeşte rugăciunea noastră, Cel ce şezi de-a dreapta Tatălui, şi  Te îndură de noi. Că Tu eşti Unul Sfânt, Tu eşti Unul Domn Isus Hristos, întru mărirea lui Dumnezeu Tatăl. Amin. În toate zilele Te voi binecuvânta şi voi lăuda numele Tău în veac şi în veacul veacului. Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta fără de păcat să ne păzim. Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin. Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am sperat în Tine.Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale (de 3 ori). Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă din neam în neam. Eu am zis: Doamne, îndură-Te de mine , vindecă sufletul meu, că Ţi-am greşit Ţie. Doamne, la Tine am scăpat, învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu.Că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină. Tinde mila Ta celor ce te cunosc pe Tine. Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta fără de păcat să ne păzim. Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin. Fie Doamne mila Ta spre noi, precum am sperat întru Tine. Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-ne pe noi îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Stăpâne, întelepteşte-mă cu îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Sfinte, luminează-mă cu îndreptările Tale. Doamne, mila Ta este în veac; lucrările mânilor Tale nu le trece cu vederea. Ţie Ţi se cuvine laudă, Ţie Ţi se cuvine cântare, Ţie mărire Ţi se cuvine: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Stihoavna laudelor

Stih: Umplutu-ne-am dimineaţa de mila Ta şi ne-am bucurat şi ne-am veselit în toate zilele vieţii noastre. Veselitu-ne-am pentru zilele în care ne-ai umilit, pentru anii în care am văzut rele. Caută spre robii Tăi şi spre lucrurile Tale şi îndreptează pe fiii lor. (ps. 89, 16-18)

Stihiră, glasul al 8-lea.

Căzând în căile cele tâlhăreşti, suflete al meu, greu te-ai rănit în păcatele tale, dându-te vrăjmaşilor celor nebuni; ci având vreme acum cu umilinţă strigă: Nădejdea celor fără de nădejde, viaţa celor deznădăjduiţi, Mântuitorule, ridică-mă şi mă mântuieşte.

Mărire…, Şi acum…, a Născătoarei:

Primeşte graiurile robilor tăi, Preacurată Fecioară Născătoare de Dumnezeu, şi te roagă neîncetat, să se dăruiască nouă dezlegare de păcate şi pace.

Apoi :

Bine este a ne mărturisi Domnului şi a cânta numele Tău, Preaînalte, a vesti dimineaţa mila Ta şi adevărul Tău în toată noaptea.

În Biserica măririi tale stând, în cer ni se pare că stăm, Născătoare de Dumnezeu; ceea ce eşti poarta cerească, deschide nouă uşa milostivirii tale.

Împărate ceresc, pe credincios poporul no­stru păzeşte-l; credinţa întăreşte-o; pe pă­gâni îmblânzeşte-i; lumea în pace o păzeşte; sfântă casa acesta bine o ocroteşte; pe cei mai înainte adormiţi părinţii şi fraţii noştri în corturile drepţilor aşează-i; şi pe noi întru pocăinţă şi mărturisire ne primeşte, ca un bun şi iubitor de oameni.

Rugăciunea sfântului Efrem

Doamne şi Stăpâne al vieţii mele, nu-mi da mie spiritul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de domnie, şi al grăirii în deşert.

Iar spiritul curăţiei, al umilţinţei, al răbdării şi al dragostei dăruieşte- mi-l mie robului tău.

Aşa, Doamne împărate, dăruieşte-mi mie, ca să-mi văd greşelile mele, si să nu condamn pe fratele meu; că bine eşti cuvântat în vecii vecilor. Amin.

Dumnezeule, curăţeşte-mă pe mine, păcătosul.

Apoi imediat:

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, îndură-Te de noi. Amin!