Rugăciunea de dimineaţă, cu texte alese din oficiul Utreniei (21.05.2013)

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase,  Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!

Împărate ceresc, Mângâietorule. Spirite al adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le pli­neşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te aşează întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufle­tele noastre.

Apoi alternativ:

Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. (de 3 ori)

Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda ta. (de 2 ori)

Psalmul 37.

Doamne, cu mânia ta să nu mă mustri,

nici cu urgia ta să mă cerţi.

Că săgeţile tale m-au lovit,

şi ai apăsat peste mine mâna ta.

Nu este vindecare în trupul meu, din cauza mâniei tale:

nu este pace întru oasele mele, din cauza păcatelor mele.

Că fărădelegile mele au covârşit capul meu:

ca o sarcină grea s-au îngreunat asupra mea.

Rănile mele miros urât şi-s pline de puroi,

din cauza nebuniei mele.

Chinuit sunt, şi m-am gârbovit de tot;

ziua întreagă, mâhnindu-mă umblam.

Că şalele mele s-au umplut de putreziciune,

şi nu este sănătate în trupul meu.

Batjocorit am fost şi m-am umilit foarte:

răcnit-am, de suspinarea inimii mele.

Doamne, înaintea ta e toată dorinţa mea,

şi suspinul meu dinaintea ta nu s-a ascuns.

Inima  mea  s-a  tulburat, părăsitu-m-a virtutea mea:şi lumina ochilor mei, nici aceasta, nu este cu mine.

Prietenii mei şi vecinii mei de mine s-au apropiat, şi s-au oprit, şi cei mai de aproape ai mei departe au stat.

Şi se sileau, cei ce căutau sufletul meu, şi cei ce căutau cele rele mie, grăiau de­şertăciuni, şi vicleşuguri ziua întreagă puneau la cale.

Iar eu, ca un surd, nu auzeam:

şi ca un mut, ce nu-şi deschide gura sa.

Şi m-am făcut ca un om, ce nu aude,

şi în gura sa nu are cuvinte de răspuns.

Că întru tine, Doamne, am nădăjduit:

tu mă vei auzi, Doamne Dumnezeul meu.

Că am zis: nu cumva să se bucure de mine duşmanii mei; şi când s-au clătinat picioarele mele, asu­pra mea cu îngâmfare au grăit.

Că eu la lovituri mă aştept,

şi durerea mea înaintea mea este pururi.

Că fărădelegea mea o voi mărturisi,

şi nemângâiat sunt pentru păcatul meu.

Iar duşmanii mei trăiesc, şi s-au întărit mai mult decât mine: şi s-au înmulţit cei ce mă urăsc pe nedrept.

Cei ce-mi răsplătesc rele, în locul celor bune, de rău mă vorbeau: pentru că eu căutam bunătatea.

Nu mă părăsi, Doamne Dumnezeul meu:

nu te depărta de mine.

Ia aminte spre ajutorul meu,

Doamne al mântuirii mele.

Şi iarăşi: Nu mă părăsi, Doamne, Dum­nezeul meu,

nu te depărta de mine.

Ia  aminte  spre  ajutorul meu,

Doamne  al mântuirii mele.

Rugăciune

Îţi mulţumim ţie, Doamne Dumnezeul nostru, celui ce ne-ai ridicat din aşternuturile noastre, şi ai dat în gura noastră cuvânt de laudă, ca să ne închinăm, şi să chemăm numele tău cel sfânt; şi să ne rugăm îndu­rărilor tale, celor ce pururi le ai pentru viaţa noastră. Şi acum trimite ajutorul tău peste cei ce stau înaintea feţei măririi tale celei sfinte, şi aşteaptă de la tine bogată milă; şi le dă lor, ca slujind ţie totdeauna cu frică şi cu dragoste, să laude bunătatea ta cea ne­grăită. – Că ţie se cuvine toată mărirea, cinstea, şi închinarea, Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Spirit, şi acum, şi pururi, şi în vecii vecilor. Amin.

Dumnezeu este Domnul, şi s-a arătat nouă; binecuvântat este, cel care vine în numele Domnului. Cu stihurile lui:

Stih 1. Nu voi muri, ci voi fi viu, şi voi spune lucrurile Domnului.

Stih 2. Piatra, pe care au dispreţuit-o zi­ditorii, aceasta a ajuns în capul unghiului: de la Domnul s-a făcut această lucrare, şi este minunată în ochii noştri.

Dumnezeu este Domnul, şi s-a arătat nouă; binecuvântat este, cel care vine în numele Domnului.

Troparul, glasul al VIII-lea.

Binecuvântat eşti, Hristoase Dumnezeul nostru, Cel ce preaînţelepţi pe pescari i-ai arătat, trimiţându-le lor Spiritul Sfânt. Şi printr-înşii lumea ai vânat-o, Iubitorule de oameni, mărire ţie!

Mărire… . Şi acum…: glasul al VIII-lea.

Chipul Crucii Tale pe cer văzându-l, şi ca Pavel chemarea nu de la oameni luând, cel între împăraţi apostolul Tău, Doamne, împărăteasca cetate în mîinile Tale a pus-o. Pe care păzeşte-o întotdeauna în pace, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Unule lubitorule de oameni.

Psalm din catismele de la rând

Psalmul 47

Al fiilor lui Core.

Mare este Domnul şi foarte lăudat în cetatea Dumnezeului nostru, în mun­tele cel sfânt al Lui, bine întemeiată spre bucuria între­gului pământ. Muntele Sionului, coas­tele de miazănoapte, cetatea împăratu­lui Celui mare. Dumnezeu în palatele ei se cu­noaşte, când o apără pe ea. Că iată, împăraţii s-au adunat, s-au strâns împreună. Aceştia văzând-o aşa, s-au minu­nat, s-au tulburat, s-au cutremurat; cutremur i-a cuprins pe ei acolo; dureri ca ale celei ce naşte. Cu vânt pu­ternic va sfărâma corăbiile Tarsisului. Precum am auzit, aşa am şi văzut în cetatea Domnului puterilor, în cetatea Dumnezeului nostru. Dumnezeu a întemeiat-o pe ea în veac. Primit-am, Dumnezeule, mila Ta, în mijlocul locaşului Tău.  După numele Tău, Dumnezeule, aşa şi lauda Ta peste marginile pământu­lui; dreapta Ta este plină de dreptate. Să se veselească Muntele Sionu­lui, să se bucure fiicele lui Iuda pentru judecăţile Tale, Doamne. Înconjuraţi Sionul şi-L cuprindeţi pe el, povestiţi despre turnurile lui  Puneţi-vă inimile voastre întru puterea lui şi străbateţi palatele lui, ca să povestiţi neamului ce vine, că Acesta este Dumnezeu, Dum­nezeul nostru în veac şi în veacul veacului; El ne va paşte pe noi în veci.

Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori

Sedealna

Glasul I

Harul Spiritului i-a luminat pe discipolii lui Hristos, coborându-se înfricoşător din cer în limbi de foc, şi luminători i-a arătatca să vestească o putere şi o domnie a Sfintei Treimi, pe care cu credinţă O mărim.

Polieleul

Psalmul 135

Versete alese

Lăudaţi-L pe Domnul, căci este bun. Aliluia;

că în veac este mila Lui. Aliluia.

Cu mână tare şi cu braţ înalt. Aliluia;

că în veac este mila Lui. Aliluia.

Şi ne-a scăpat de duşmanii noştri. Aliluia;

că în veac este mila Lui. Aliluia.

Mărturisiţi-vă Dumnezeului ceresc. Aliluia;

că în veac este mila Lui. Aliluia.

Mărimurile

Stih. Strălucit-au fulgerele lui lumii.

Pripeală.

Veniţi să-i lăudăm pe împăraţii încununaţi de Dumnezeu: pe Constantin şi Elena lauda creştinilor.

Că a întărit lumea, care nu se va clin­ti.

În tot pământul a ieşit vestirea lor şi la marginile lumii cuvintele lor.

Dumnezeu a stat în adunarea dum­nezeilor şi în mijloc de dumnezei va judeca.

Şi el va da putere şi întărire poporu­lui său; binecuvântat e Dumnezeu.

Mărire … , glasul I:

Mărire Ţie, Treime Sfântă: Părinte, Cuvinte şi Spirite Sfinte, zicând: mărire Ţie, Dumnezeule.

Şi acum … , acelaşi glas:

Bucură-te, Marie, ceea ce eşti cu har dăruită, Domnul este cu tine, zicând: şi prin tine cu noi.

Aliluia, Aliluia, Aliluia, mărire Ţie, Dumnezeule (de trei ori)

Antifonul I al glasului al IV-lea

Din tinereţile mele multe patimi se luptă cu mine; ci Însuţi mă sprijineşte Mântuitorul meu şi mă mântuieşte.

Cei care urâţi Sionul ruşinaţi veţi fi de Domnul; căci precum iarba de foc, aşa veţi fi uscaţi.

Mărire …  Şi acum…

Prin Sfântul Spirit tot sufletul trăieşte şi prin curăţie se înalţă, se luminează întru Unimea Treimii, cu sfinţenie de taină.

Şi acum…

Prin Sfântul Spirit izvorăsc izvoarele harului, care adapă toată făptura spre rodire de viaţă.

Prochimen,

glasul al IV-lea:

L-am înălţat pe cel ales din poporul Meu ; aflat-am pe David sljitorul Meu, cu untdelemnul Meu sfânt l-am uns pe el.

Stih : Pentru aceasta te-a uns pe tine Dumnezeule, Dumnezeul tău, cu untdelemnul bucuriei, mai mult decit pe părtaşii tăi.

Citire din Evanghelia după sfântul Ioan: (10, 9-16)

Eu sunt uşa: De va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla. Hoţul nu vine decât ca să fure şi să înjunghie şi să piardă. Eu am venit ca viaţă să aibă, şi din belşug să aibă. Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile Sale. Iar cel plătit şi cel care nu este
păstor, şi ale cărui oi nu sunt ale lui, vede lupul venind şi lasă oile şi fuge; şi
lupul le răpeşte şi le risipeşte. Iar cel plătit fuge, pentru că este plătit şi nu are grijă de oi. Eu sunt Păstorul cel bun şi le cunosc pe ale Mele şi ale Mele Mă cunosc pe Mine. Precum Mă cunoaşte Tatăl şi Eu cunosc pe Tatăl. Şi sufletul îmi pun pentru oi. Am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta. Şi pe acelea trebuiesă le aduc, şi vor auzi glasul Meu şi va fi o turmă şi un păstor.

Psalmul 50

Vv 6-8

Ţie Unuia am greşit, şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu. Că iată întru fărădelegi  am fost conceput şi în păcate m-a născut maica mea. Că iată adevărul ai iubit, cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale mi-ai arătat mie.

Mărire…, glasul al II-lea :

Pentru rugăciunile de Dumnezeu încoronaţilor împăraţi, Constantin şi mama sa Elena, Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.

Şi acum…

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.

Stih : Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, şi după mulţimea îndurărilor Tale, curăţeşte fărădelegile noastre.

Apoi stihira, glasul al VI-lea.

Amintirea binecredinciosului Constantin, ca nişte mir deşertat astăzi a răsărit, că de Hristos dorind, pe idoli i-a defăimat, şi biserică a ridicat pe pământ Celui ce s-a răstignit pentru noi, şi în ceruri a luat cununa speranţei.

Imediat:

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu mântuieşte-ne pe noi :

Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul L-ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Imediat :

Luca 1, 47

Că a privit la umilinţa servitoarei sale: că iată de acum toate popoarele mă vor numi fericită.

Apoi: Cântarea a IX-a : Irmos: S-a înspăimântat de aceasta cerul, şi marginile pământului s-au minunat, că Dumnezeu S-a arătat oamenilor trupeşte şi pântecele tău s-a făcut mai desfătat decât cerurile. Pentru aceea pe tine, Născătoare de Dumnezeu, căpeteniile cetelor îngereşti şi omeneşti te mărim.

Împărate cel fără început şi fără de moarte, împărăţiei celei de sus i-ai învrednicit pe cei ce i-ai îndreptat de demult pe pămînt, cu dreaptă credinţă să împărăţească. Doamne, pe sfânta Elena şi pe marele Constantin, care curat Te-au iubit. Pentru ale căror rugăciuni îndură-Te de noi.

 După care se cântă sau se recită :

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea puru­rea fe­ricită şi prea nevinovată şi Maica Dumne­zeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de ase­mănare decât serafimii, ca­re fără stri­că­ciune pe Dumnezeu Cu­vântul ai născut, pe tine, cea cu ade­vărat Năs­cătoare de Dumnezeu, te mărim.

Luminătoarea

Luminători cei ce aţi luminat lumea cu dreaptă credinţă, voi cu adevărat v-aţi arătat, de Dumnezeu încununaţi, Constantine şi mărită Elena. Pe cel minunat întru sfinţi, pe Hristos, cu cântări şi cu laude îl cântăm ca pe unul ce v-a încununat pe voi.

Mărire… . Şi acum… .

Preasfinte Spirite, Care de la Tatăl purcezi şi prin Fiul ai venit la discipolii cei necărturari, mântu­ieşte pe cei ce Te-au cunoscut pe Tine Dumnezeu, şi-i sfinţeşte pe toţi.

Laudele

Psalmul 148

vv. 7-12

Lăudaţi pe El toţi cei de pe pământ; balaurii şi toate adâncurile; focul, grindina, zăpada, gheaţa, viforul, toate îndepliniţi cuvântul Lui; munţii şi toate dealurile, pomii cei roditori şi toţi cedrii; fiarele şi toate animalele cele care se târăsc şi păsările cele zburătoare. Împăraţii pământului şi toate popoarele, căpeteniile şi toţi judecătorii pământului. Tinerii şi fecioarele, bătrânii cu tinerii.

Mărire… :glasul al VIII-lea.

Cu untdelemnul  bucuriei, pe împăraţii tăi, Hristoase, pe Constantin şi pe Elena cu preamărire i-ai uns, pe cei ce au urât înşelăciunea şi au iubit frumuseţea ta, şi de împărăţia ta cea cerească pe aceştia i-a învrednicit.

                Şi acum…: glasul I.

Spiritul Sfânt le dă pe toate: izvorăşte profeţii, îi sfinţeşte pe preoţi, pe necărturari i-a învăţat înţelepciune, pe pescari i-a arătat teologi; toată economia Bisericii o împlineşte. Cel ce eşti de o fiinţă cu Tatăl şi cu Fiul, Mângâietorule, mărire Ţie!

Apoi :

Doxologia mare

Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. Te lăudăm, Te bincuvântăm, ne închinăm Ţie, Te mărim pe Tine, Îşi mulţumim Ţie pentru gloria Ta cea mare.Doamne, Împărate ceresc, Dumnezeule, Părinte atotţiitorule, Doamne, Fiule, Unule-Născut, Isuse Hristoase şi Spirite Sfinte.Doamne Dumnezeule, Mieluşelul lui Dumnezeu, Fiul Tatălui, Cel ce ridici păcatul lumii, îndură-Te de noi, Cel ce ridici păcatele lumii.Primeşte rugăciunea noastră, Cel ce şezi de-a dreapta Tatălui, şi  Te îndură de noi. Că Tu eşti Unul Sfânt, Tu eşti Unul Domn Isus Hristos, întru mărirea lui Dumnezeu Tatăl. Amin.În toate zilele Te voi binecuvânta şi voi lăuda numele Tău în veac şi în veacul veacului.Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta fără de păcat să ne păzim.Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin.Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am sperat în Tine.Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale (de 3 ori). Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă din neam în neam. Eu am zis: Doamne, îndură-Te de mine , vindecă sufletul meu, că Ţi-am greşit Ţie.Doamne, la Tine am scăpat, învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu.Că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină.Tinde mila Ta celor ce te cunosc pe Tine.

Sfinte Dumnezeule – (de 3 ori)Mărire – Şi acum Sfinte Fărădemoarte, îndură-te de noi.  Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte Fărădemoarte, îndură-te de noi.

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!