Rugăciunea de dimineaţă, cu texte alese din oficiul Utreniei (16.06.2014)

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase,  Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!

Împărate ceresc, Mângâietorule. Spirite al adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le pli­neşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te aşează întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufle­tele noastre.

Apoi alternativ:

Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. (de 3 ori)

Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda ta. (de 2 ori)

Psalmul 3.

Doamne, cât s-au înmulţit cei ce mă necăjesc! Mulţi se ridică împotriva mea; Mulţi zic sufletului meu: «Nu este mântuire lui, întru Dumnezeul lui!» Iar Tu, Doamne, sprijinitorul meu eşti, mărirea mea şi Cel ce înalţi capul meu. Cu glasul meu către Domnul am strigat şi m-a auzit din muntele cel sfânt al Lui. Eu m-am culcat şi am adormit; m-am ridicat căci Domnul mă va sprijini. Nu mă voi teme de mii de popoare care din toate părţile mă înconjoară. Scoală, Doamne, mântuieşte-mă Dumnezeul meu, că tu ai bătut pe cei ce mă duşmănesc în deşert; dinţii păcătoşilor i-ai zdrobit. A Domnului este mântuirea şi peste poporul Tău, binecuvântarea Ta.

Şi iarăşi: Culcatu-m-am şi am adormit; deştep­tatu-m-am iarăşi, căci Domnul mă ocrotea.

Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori

Rugăciunea 7.

Dumnezeule si Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, cel ce ne-ai ridicat din aşter­nuturile noastre, şi împreună ne-ai adunat la ceasul rugăciunii: dă-ne har întru deschi­derea gurii noastre, şi primeşte ale noastre mulţumiri cele după putinţă; şi ne învaţă îndreptările tale; pentru că a ne ruga, precum se; cuvine, nu ştim, de nu ne vei povăţui tu, Doamne, cu Spiritul tău cel sfânt. Pentru aceasta ne rugam ţie: orice am greşit până in ceasul de acum, cu cuvântul, sau cu lu­crul, sau cu gândul, cu voia sau fără de voie, slăbeşte, lasă, iartă. Că de te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va putea suferi? Că la tine este mântuirea. Tu singur eşti sfânt, ajutător puternic, păzitor al vieţii noastre, şi întru tine este cântarea noastră pururi. – Fie stăpânirea împără­ţiei tale pururi binecuvântată şi preamă­rită, a Tatălui, şi a Fiului, şi a Sfântului Spirit, acum, şi pururi, şi în vecii vecilor. Amin.

Dumnezeu este Domnul, şi s-a arătat nouă; binecuvântat este, cel care vine în numele Domnului. – Cu stihurile lui:

Stih 1. Lăudaţi-L pe Domnul, şi che­maţi numele lui cel sfânt .

Stih 2. Toate neamurile m-au înconju­rat, şi în numele Domnului le-am învins.

Dumnezeu este Domnul, şi s-a arătat nouă; binecuvântat este, cel care vine în numele Domnului.

Troparul,

glasul 1.

            Locuitor pustiului şi înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Tihon. Şi cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea, cereşti daruri luând, vindeci pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Mărire Celui ce ţi-a dat ţie putere, mărire Celui ce te-a încununat pe tine, mărire Celui ce lucrează prin tine tuturor vindecări.

Mărire…, Şi acum…, glasul al 8-lea:

            Bucură-te, ceea ce prin îngeri ai primit bucuria lumii. Bucură-te, ceea ce ai născut pe Făcătorul tau şi Domnul. Bucură-te, ceea ce te-ai învrednicit a fi Maica lui Hristos Dumnezeu.

Psalm din catismele zilei

Psalmul 36

A lui David.

1-20

Nu invidia pe cei ce înşeală, nici nu urma pe cei ce fac fărădelegea. Căci ca iarba curând se vor usca şi ca verdeaţa ierbii degrab se vor trece. Speră în Domnul şi fă bunătate şi locuieşte pământul şi hrăneşte-te cu bogăţia lui. Desfătează-te în Domnul şi îţi va împlini ţie cererile inimii tale. Descoperă Domnului calea ta şi speră în El şi El va împlini. Şi va scoate ca lumina dreptatea ta şi judecata ca lumina de amiază. Supune-te Domnului şi roagă-L pe El; nu invidia pe cel ce sporeşte în calea sa, după omul care face nelegiuirea. Părăseşte mânia şi lasă iuţimea; nu căuta să înşeli. Că cei ce înşeală de tot vor pieri; iar cei ce aşteaptă pe Domnul vor moşteni pământul. Şi încă puţin şi nu va mai fi păcătosul şi vei căuta locul lui şi nu-l vei afla. Iar cei blânzi vor moşteni pământul şi se vor desfăta de mulţimea păcii. Va urmări păcătosul pe cel drept şi va scrâşni asupra lui, cu dinţii săi. Iar Domnul va râde de el, că mai înainte vede că va veni ziua lui. Sabia au scos păcătoşii, întins-au arcul lor ca să doboare pe sărac şi pe sărman, ca să înjunghie pe cei drepţi la inimă. Sabia lor să intre în inima lor şi arcurile lor să se frângă. Mai bun este puţinul celui drept, decât bogăţia multă a păcătoşilor. Că braţele păcătoşilor se vor zdrobi, iar Domnul întăreşte pe cei drepţi. Cunoaşte Domnul căile celor fără păcat şi moştenirea lor pentru totdeauna va fi. Nu se vor ruşina în vremea cea rea şi în zilele de foamete se vor sătura. Că păcătoşii vor pieri, iar duşmanii Domnului, îndată ce s-au mărit şi s-au înălţat, s-au stins, ca fumul au pierit.

Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori

Sedealna,

glasul al 8-lea.

Cu ochi milostiv vezi, Doamne, smerenia mea, că pe încetul viaţa mea se iroseşte, şi din fapte nu-mi este mântuire. Pentru aceasta, mă rog: Doamne, cu ochi milostiv vezi smerenia mea şi mă mântuieşte.

Psalmul 50

Vv 3-5

Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea. Spală-mă cu totul de fărădelegea mea, şi de păcatul meu mă curăţeşte. Că fărădelegea mea eu o cunosc, şi păcatul meu înaintea mea este pururea.

Condacul, glasul al 3-lea:

Întru sihăstrie de Dumnezeu iubitorule, sfinte, petrecând, puterea Mântuitorului de sus ai luat, idolii înşelăciunii ai surpat şi pe popoare a mântui, demonii a goni, bolile a vindeca. Pentru aceasta te cinstim pe tine ca pe un prieten al lui Dumnezeu, Tihone fericite.

Sinaxar

În această lună, în ziua a şaisprezecea, amintirea celui între sfinţi Părintelui nostru Tihon Taumaturgul.

Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne, îndură-Te şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Imediat:

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu mântuieşte-ne pe noi :

Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul L-ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Imediat :

Luca 1, 46

Măreşte suflete al meu pe Domnul, şi spiritul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul meu.

Cântarea a IX-a.

Îngeri ocrotitori, rugaţi-vă să se dăruiască de la Dumnezeu mântuire sufletelor celor ce aleargă sub acoperământul vostru, prealăudaţilor.

A Născătoarei:

Fecioară, ca pe o dimineaţă ai răsărit celor dintru întuneric şi celor rătăciţi, pe Hristos, soarele dreptăţii, în braţe ţinându-L.

După care se cântă sau se recită :

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea puru­rea fe­ricită şi prea nevinovată şi Maica Dumne­zeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de ase­mănare decât serafimii, ca­re fără stri­că­ciune pe Dumnezeu Cu­vântul L-ai născut, pe tine, cea cu ade­vărat Năs­cătoare de Dumnezeu, te mărim.

Luminătoarea

Tu, părinte, între ierarhi luminezi precum luminează soarele în zi, şi între cuvioşi străluceşti precum străluceşte luna între stele; pentru aceasta lăudăm adormirea ta, Tihone, lauda Amatundei.

Laudele

Psalmul 148

vv. 1-6

Lăudaţi-L pe Domnul din ceruri, lăudaţi-L pe El în cele înalte. Lăudaţi-L pe El toţi îngerii Lui, Lăudaţi-L pe El toate puterile Lui. Lăudaţi-L pe El soarele şi luna, Lăudaţi-L pe El toate stelele şi lumina. Lăudaţi-L pe El cerurile cerurilor şi apa cea mai presus de ceruri, să laude numele Domnului, că El a zis şi s-au facut, El a poruncit şi s-au zidit. Le-a aşezat în veac şi în veacul veacului. Porunca le-a pus şi nu o vor trece.

Apoi :

Doxologia mică

Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. Te lăudăm, Te binecuvântăm, ne închinăm Ţie, Te mărim pe Tine, Îţi mulţumim Ţie pentru mărirea Ta cea mare. Doamne, Împărate ceresc, Dumnezeule, Părinte atotţinătorule, Doamne, Fiule, Unule-Născut, Isuse Hristoase şi Spirite Sfinte. Doamne Dumnezeule, Mieluşelul lui Dumnezeu, Fiul Tatălui, Cel ce ridici păcatul lumii, îndură-Te de noi, Cel ce ridici păcatele lumii. Primeşte rugăciunea noastră, Cel ce şezi de-a dreapta Tatălui, şi  Te îndură de noi. Că Tu eşti Unul Sfânt, Tu eşti Unul Domn Isus Hristos, întru mărirea lui Dumnezeu Tatăl. Amin. În toate zilele Te voi binecuvânta şi voi lăuda numele Tău în veac şi în veacul veacului. Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta fără de păcat să ne păzim. Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin. Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am sperat în Tine.Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale (de 3 ori). Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă din neam în neam. Eu am zis: Doamne, îndură-Te de mine , vindecă sufletul meu, că Ţi-am greşit Ţie. Doamne, la Tine am scăpat, învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu.Că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină. Tinde mila Ta celor ce te cunosc pe Tine. Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta fără de păcat să ne păzim. Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin. Fie Doamne mila Ta spre noi, precum am sperat întru Tine. Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-ne pe noi îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Stăpâne, întelepteşte-mă cu îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Sfinte, luminează-mă cu îndreptările Tale. Doamne, mila Ta este în veac; lucrările mânilor Tale nu le trece cu vederea. Ţie Ţi se cuvine laudă, Ţie Ţi se cuvine cântare, Ţie mărire Ţi se cuvine: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Stihoavna laudelor

Stih: Umplutu-ne-am dimineaţa de mila Ta şi ne-am bucurat şi ne-am veselit în toate zilele vieţii noastre. Veselitu-ne-am pentru zilele în care ne-ai umilit, pentru anii în care am văzut rele. Caută spre robii Tăi şi spre lucrurile Tale şi îndreptează pe fiii lor. (ps. 89, 16-18)

Stihiră, glasul al 8-lea.

Când mă gândesc la mulţimea răutăţilor pe care le-am făcut şi îmi vine în minte întrebarea cea înfricoşătoare, fiind cuprins de cutremur, alerg la Tine, Dumnezeule, iubitor de oameni. Pentru aceasta, mă rog Ţie: Să nu mă treci cu vederea, Unule fară de păcat, ci dăruieşte umilinţă smeritului meu suflet, mai înainte de sfârşit, şi mă mântuieşte.

Mărire…, Şi acum…, a Născătoarei:

Cele cereşti te laudă pe tine, ceea ce eşti cu daruri dăruită Maică nenuntită, iar noi cu cuvinte mărim naşterea ta cea nepătrunsă, Născătoare de Dumnezeu. Roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.

Apoi :

Bine este a ne mărturisi Domnului şi a cânta numele Tău, Preaînalte, a vesti dimineaţa mila Ta şi adevărul Tău în toată noaptea.

Apoi imediat:

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, îndură-Te de noi. Amin!