Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!
Apoi alternativ:
Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. (de 3 ori)
Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda ta. (de 2 ori)
Psalm 20.
Doamne, întru puterea ta se va veseli regele,
şi de mântuirea ta se va bucura foarte.
Pofta inimii lui i-ai împlinit-o,
şi de dorinţa buzelor lui nu l-ai lipsit.
Că l-ai prevenit cu binecuvântările bunătăţii:
pus-ai pe capul lui cunună de piatră scumpă.
Viaţă a cerut de la tine
şi i-ai dat lungime de zile, în veacul veacului.
Mare este mărirea lui, întru ajutorul tău:
glorie şi mare-cuviinţă vei pune peste el.
Că-i vei da lui binecuvântare, în veacul veacului:
şi-l vei veseli întru bucurie cu faţa ta.
Că regele speră în Domnul,
şi întru mila celui Preaînalt nu se va clătina.
Fie mâna ta asupra tuturor duşmanilor tăi:
dreapta ta să afle pe toţi cei ce te urăsc.
Că-i vei face ca pe un cuptor de foc,
când se va arăta faţa ta.
Domnul întru urgia sa îi va cutremura,
şi focul îi va mistui.
Rodul lor de pe pământ îl vei pierde,
şi sămânţa lor, dintre fiii oamenilor.
Că au înclinat asupra ta rele:
chibzuit-au sfaturi, care nu vor putea să stea.
Că-i vei pune pe ei pe fugă:
săgeţile tale vor lovi faţa lor.
Înalţă-te, Doamne, întru puterea ta:
cânta-vom, şi vom lăuda stăpânirile tale.
Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori
Dumnezeu este Domnul, şi s-a arătat nouă; binecuvântat este, cel care vine în numele Domnului. – Cu stihurile lui:
Stih 1. Lăudaţi-L pe Domnul, şi chemaţi numele lui cel sfânt .
Stih 2. Toate neamurile m-au înconjurat, şi în numele Domnului le-am învins.
Dumnezeu este Domnul, şi s-a arătat nouă; binecuvântat este, cel care vine în numele Domnului.
Troparul Învierii, glasul al VI-lea.
Puterile îngereşti la mormântul Tău, şi ostaşii au amorţit; şi sta Maria la mormânt, căutând preacuratul Tău trup. Prădat-ai iadul, nefiind ispitit de dânsul. Intâmpinat-ai pe Fecioara, dăruind viaţă. Cel Ce ai înviat din morţi. Doamne, mărire Ţie!
Mărire…, al Sfinţilor Părinţi, glasul al VIII-lea.
Preamărit eşti, Hristoase Dumnezeul nostru. Cel ce luminători pe pământ pe Părinţii noştri i-ai aşezat, şi printr-înşii la adevărata credinţă pe noi pe toţi ne-ai îndreptat:, mult-îndurate, mărire Ţie.
Şi acum…, al sărbătorii, glasul al IV-lea.
Înălţatu-Te-ai întru mărire, Hristoase Dumnezeul nostru, bucurie făcând învăţăceilor cu făgăduinţa Sfântului Spirit, încredinţându-se ei prin binecuvântare, că tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Răscumpărătorul lumii.
Psalm din catismele zilei
Psalmul 13
Al lui David.
Zis-a cel nebun în inima sa: «Nu este Dumnezeu!» Stricatu-s-au oamenii şi urâţi s-au făcut întru îndeletnicirile lor. Nu este cel ce face bunătate, nu este, până la unul. Domnul din cer a privit peste fiii oamenilor, să vadă de este cel ce înţelege, sau cel ce caută pe Dumnezeu. Toţi s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut; nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul. Oare nu se vor înţelepţii cei care lucrează fărădelegea? Cei care mănâncă pe poporul meu ca pâinea, pe Domnul nu l-au chemat. Acolo s-au temut de frică, unde nu era frică, că Dumnezeu este cu neamul drepţilor. Săracul speră în Domnul, şi voi a-ţi râs de speranţa lui zicând: Cine va da din Sion mântuire lui Israel? Dar când va întoarce Domnul pe cei robiţi a-i poporului Său, se va bucura Iacob şi se va veseli Israel.
Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori
Sedealna
Glasul al VI-lea
Mormântul deschis fiind şi iadul tânguindu-se, Maria a strigat către Apostolii cei ascunşi: ieşiţi, lucrătorii viei, spuneţi vestea învierii; a înviat Domnul, dând lumii mare milă.
Mărire … .Şi acum …: a Născătoarei de Dumnezeu:
Cel care pe Mama Ta ai numit-o binecuvântată, ai venit la patimă prin sfatul cel de bunăvoie; ai strălucit pe cruce, vrând să-l cauţi pe Adam, zicând îngerilor: bucuraţi-vă împreună cu Mine, căci s-a găsit drahma cea pierdută! Cel care pe toate le-ai orânduit cu înţelepciune, mărire Ţie!
Binecuvântările învierii.
Stih: Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-mă îndreptările tale.
Adunarea îngerească s-a mirat, văzându-te pe tine între cei morţi socotit fiind, şi puterea morţii stricând, Mântuitorule, şi împreună cu tine pe Adam ridicându-l, şi din iad pe toţi eliberându-i.
Pentru ce, din compătimire, miruri cu lacrimi amestecaţi, o învăţăcele? grăit-a îngerul, cel ce a strălucit în mormânt, către Purtătoarele de mir; vedeţi voi mormântul, şi cunoaşteţi, că Mântuitorul din mormânt a înviat.
Foarte de dimineaţă Purtătoarele de mir au alergat la mormântul tău, tânguindu-se; ci înaintea lor a stat îngerul, şi a zis: vremea tânguirii a trecut, nu plângeţi, ci spuneţi Apostolilor învierea.
Purtătoarele de mir femei, cu miruri venind la mormântul tău, Mântuitorule, au plâns; iar îngerul către dânsele a grăit zicând: Pentru ce socotiţi cu cei morţi pe cel viu? Că a înviat din mormânt, ca un Dumnezeu.
Mărire – A Treimii.
Închinămu-ne Tatălui, şi Fiului acestuia, şi Spiritului celui sfânt: Sfintei Treimi întru o fiinţă, cu Serafimii strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Doamne.
Şi acum – A Născătoarei de Dumnezeu.
Pe Dătătorul de viaţă născându-l, Fecioară, de păcat pe Adam l-ai mântuit, şi bucurie Evei, în locul întristării, ai dăruit; şi pe cei căzuţi din viaţă la aceeaşi i-a îndreptat: cel ce s-a întrupat din tine, Dumnezeu şi om.
Aliluia, Aliluia, Aliluia. Mărire ţie, Dumnezeule.
Ipacoiul
Cu moartea Ta cea de bunăvoie şi făcătoare de viaţă, Hristoase, porţile iadului sfărmându-le, ca un Dumnezeu, ne-ai deschis nouă raiul cel de demult, şi înviind din morţi, ai mântuit din stricăciune viaţa noastră.
Antifonul I
La cer ochii mei ridic, către Tine, Cuvinte: îndură-te de mine, ca să trăiesc pentru Tine.Miluieşte-ne pe noi, cei defăimaţi, făcându-ne vase de bună folosinţă pentru tine.
Mărire … Şi acum…
În Sfântul Spirit este începutul a toată mântuirea: dacă Acesta suflă, după vrednicie, spre cineva, curând îl ridică din cele de pe pământ, îl înaripează, îl creşte şi îl aşază sus.
Prochimenul
Doamne, deşteaptă puterea Ta şi vino, ca să ne mântuieşti (ps. 79,2 ).
Cu stihul: Cel care paşti pe Israel, ia aminte. (ps. 79, 1)
Citire din Evanghelia după sfântul Ioan: (21, 1-14)
După acestea, Isus S-a arătat iarăşi discipolilor, la Marea Tiberiadei, şi S-a arătat aşa: Erau împreună Simon-Petru şi Toma, cel numit Geamănul, şi Natanael, cel din Cana Galileii, şi fiii lui Zebedeu şi alţi doi din discipolii Lui. Simon-Petru le-a zis: Mă duc să pescuiesc. Şi i-au zis ei: Mergem şi noi cu tine. Şi au ieşit şi s-au urcat în corabie, şi în noaptea aceea n-au prins nimic. Iar fâcându-se dimineaţă, Isus a stat la ţărm; dar discipolii n-au ştiut că este Isus. Deci le-a zis Isus: Fiilor, nu cumva aveţi ceva de mâncare? Ei I-au răspuns: Nu. Iar El le-a zis: Aruncaţi mreaja în partea dreaptă a corăbiei şi veţi afla. Deci au aruncat-o, şi nu mai puteau s-o tragă de mulţimea peştilor.
Şi a zis lui Petru discipolul acela pe care-l iubea Isus: Domnul este! Deci Simon-Petru, auzind că este Domnul, şi-a încins haina, căci era dezbrăcat, şi s-a aruncat în apă.Şi ceilalţi discipoli au venit cu corabia, căci nu erau departe de ţărm, ci la două sute de coţi, trăgând mreaja cu peşti. Deci, când au ieşit la ţărm, au văzut jar pus jos şi peşte pus deasupra, şi pâine Isus le-a zis: Aduceţi din peştii pe care i-aţi prins acum. Simon-Petru s-a suit în corabie şi a tras mreaja la ţărm, plină de peşti mari: o sută cincizeci şi trei; şi, deşi erau atâţia, nu s-a rupt mreaja, Isus le-a zis: Veniţi de prânziţi. Şi nici unul din discipoli nu îndrăznea să-L întrebe: Cine eşti Tu?, ştiind că este Domnul. Deci a venit Isus şi a luat pâinea şi le-a dat lor, ţi de asemenea şi peştele. Aceasta este, acum, a treia oară când Isus S-a arătat discipolilor după ce S-a sculat din morţi.
Imediat:
Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm sfântului Domn, lui Isus unuia celui fără de păcat. Crucii tale ne închinăm, Hristoase, şi sfântă învierea ta o lăudăm şi o preamărim. Că tu eşti Dumnezeul nostru: afară de tine pe altul nu ştim, numele tău numim. Veniţi toţi credincioşii, să ne închinăm sfintei Învierii lui Hristos; că iată a venit, prin Cruce, bucurie în toată lumea. Totdeauna binecuvântând pe Domnul, lăudăm învierea lui: că răstignire răbdând pentru noi, cu moartea pe moarte a stricat.
Imediat :
Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul L-ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Luca 1, 46
Măreşte suflete al meu pe Domnul, şi spiritul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul meu.
Apoi Cântarea a IX-a : Irmos. Cântarea IX.
Bucură-te, Împărăteasă Maică, mărirea fecioriei! Că toată gura cea limpede binegrăitoare, vorbind, nu te poate lăuda după cuviinţă; ci se întunecă toată mintea, a cunoaşte naşterea ta. Pentru aceasta, cu un gând te preamărim.
Sfânt este Domnul Dumnezeul nostru. (de 2 ori)
Înălţaţi pe Domnul Dumnezeul nostru, şi vă închinaţi aşternutului picioarelor lui: că sfânt este Domnul.
Luminătoarea Părinţilor
Amintirea dumnezeieştilor Părinţi serbând astăzi, cu mijlocirile lor ne rugăm Ţie, Preaîndurate : scapă poporul Tău, Doamne, de toată vătămarea ereziilor şi ne învredniceşte pe toţi să-L mărim pe Tatăl, pe Cuvântul şi pe Spiritul Sfânt.
Apoi: Laudele.
Toată suflarea să laude pe Domnul.
Lăudaţi pe Domnul din ceruri.
Lăudaţi-l pe el întru cele de sus.
Ţie se cuvine cântare, Dumnezeule.
Scoală-te, Doamne Dumnezeul meu, înalţe-se mâna ta: nu uita de săracii tăi până la sfârşit.
Mărturisi-mă-voi ţie, Doamne, cu toată inima mea:
spune-voi toate minunile tale.
Mărire … , glasul al VIII-lea:
A lui Gheorghe Nicomidianul.
Ceata Sfinţilor Părinţi, adunându-se de la marginile lumii, a dogmatizat o fiinţă şi o fire a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Spirit, şi învăţătura despre Dumnezeu au predat-o cu claritate Bisericii; pe care, lăudându-i cu credinţă, să-i fericim, zicând: o, dumnezeiască tabără, ostaşi vorbitori de Dumnezeu ai oştirii Domnului; luceferi mult luminători ai cerului spiritual; turnurile cele de nesurpat ale Sionului celui tainic; florile raiului cele cu mireasma Mirului; gurile cele cu totul de aur ale Cuvântului; lauda Niceei, diadema lumii, rugaţi-vă neîncetat pentru sufletele noastre.
Şi acum – A Născătoarei de Dumnezeu.
Preabinecuvântată eşti, Născătoare de Dumnezeu Fecioară: că prin cel ce s-a întrupat din tine, iadul s-a robit, Adam s-a chemat, blestemul s-a pierdut, Eva s-a eliberat, moartea s-a omorât, şi noi am înviat. Pentru aceasta, cântând strigăm: Binecuvântat eşti, Hristoase Dumnezeul nostru, cel ce bine ai voit aşa, mărire ţie.
Doxologia mare
Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. Te lăudăm, Te bincuvântăm, ne închinăm Ţie, Te mărim pe Tine, Îşi mulţumim Ţie pentru gloria Ta cea mare.Doamne, Împărate ceresc, Dumnezeule, Părinte atotţiitorule, Doamne, Fiule, Unule-Născut, Isuse Hristoase şi Spirite Sfinte.Doamne Dumnezeule, Mieluşelul lui Dumnezeu, Fiul Tatălui, Cel ce ridici păcatul lumii, îndură-Te de noi, Cel ce ridici păcatele lumii.Primeşte rugăciunea noastră, Cel ce şezi de-a dreapta Tatălui, şi Te îndură de noi. Că Tu eşti Unul Sfânt, Tu eşti Unul Domn Isus Hristos, întru mărirea lui Dumnezeu Tatăl. Amin.
În toate zilele Te voi binecuvânta şi voi lăuda numele Tău în veac şi în veacul veacului.Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta fără de păcat să ne păzim.Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin.
Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am sperat în Tine.Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale (de 3 ori). Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă din neam în neam. Eu am zis: Doamne, îndură-Te de mine , vindecă sufletul meu, că Ţi-am greşit Ţie.Doamne, la Tine am scăpat, învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu.Că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină.Tinde mila Ta celor ce te cunosc pe Tine.
Sfinte Dumnezeule – (de 3 ori)–Mărire – Şi acum –Sfinte Fărădemoarte, îndură-te de noi. Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte Fărădemoarte, îndură-te de noi.
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!