Rugăciunea de dimineaţă, cu texte alese din oficiul Utreniei (16.05.2013)

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!

Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le.  de 3 ori

Apoi alternativ:

Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. (de 3 ori)

Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda ta. (de 2 ori)

Psalmul 87.

Doamne, Dumnezeul mântuirii mele,

ziua am strigat, şi noaptea, înaintea ta.

Pătrundă la tine rugăciunea mea:

pleacă urechea ta spre ruga mea.

Că de rele s-a umplut sufletul meu,

şi viaţa mea de iad s-a apropiat.

S

ocotit am fost cu cei ce se coboară în groapă:

făcutu-m-am ca un om neajutorat, între morţi voi fi liber.

Asemeni unor răniţi ce dorm în mormânt,

de care nu ţi-ai mai adus aminte,

şi care din mâna ta au fost lepădaţi.

Aşezatu-m-au în groapa cea mai dedesubt,

întru întuneric, şi în umbra morţii.

Asupra mea s-a coborât mânia ta,

şi toate valurile tale le-ai revărsat peste mine.

Depărtat-ai de la mine pe cunoscuţii mei:

pusu-m-au lor urâciune,

închis sunt, şi nu pot ieşi:

ochii mei au slăbit de sărăcie.

Strigat-am către tine, Doamne, ziua întreagă:

întins-am către tine mâinile mele.

Oare pentru cei morţi vei face minuni?

sau doctorii vor scula din morţi,

şi te vor mărturisi pe tine?

Oare va povesti cineva în mormânt mila ta,

şi adevărul tău, în locul de pierzare?

Oare cunoaşte-se-vor întru întuneric minunile tale,

şi dreptatea ta, în pământ dat uitării?

Iar eu către tine, Doamne, am strigat,

şi dimineaţa rugăciunea mea te va întâmp­ina.

Pentru ce, Doamne, lepezi sufletul meu,

întorci faţa ta de către mine?

Amărât sunt eu şi întru necazuri, din tinereţile mele;

iar când m-am ridicat, am fost umilit şi fără speranţă.

Peste mine au venit urgiile tale,

înfricoşările tale m-au tulburat,

Înconjuratu-m-au asemenea apei:

toată ziua m-au împresurat deodată.

Depărtat-ai de la mine prieten şi vecin,

şi pe cunoscuţii mei, pentru ticăloşie.

Şi iarăşi: Doamne, Dumnezeul mân­tuirii mele,

ziua am strigat, şi noaptea, înaintea ta.

Pătrundă la tine rugăciunea mea:

pleacă urechea ta spre ruga mea.

Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori

Rugăciune.

Străluceşte în inimile noastre, iubitorule de oameni Stăpâne, lumina cea nestricăcioasă a cunoştinţei dumnezeirii tale, şi deschide ochii minţii noastre spre înţelegerea evanghelicelor tale vestiri: pune întru noi şi frica fericitelor tale porunci, ca toate pof­tele trupului călcându-le, viaţă sufletească să petrecem, toate cele ce sunt spre bună-plăcerea ta gândind şi făcând. – Că tu eşti sfinţirea şi luminarea noastră, şi Ţie mă­rire Îţin înălţăm, Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Spirit, acum, şi pururi, şi în vecii vecilor. Amin.

Dumnezeu este Domnul, şi s-a arătat nouă; binecuvântat este, cel care vine în numele Domnului. Cu stihurile lui:

Stih 1. Nu voi muri, ci voi fi viu, şi voi spune lucrurile Domnului.

Stih 2. Piatra, pe care au dispreţuit-o zi­ditorii, aceasta a ajuns în capul unghiului: de la Domnul s-a făcut această lucrare, şi este minunată în ochii noştri.

Dumnezeu este Domnul, şi s-a arătat nouă; binecuvântat este, cel care vine în numele Domnului.

Tropar,

glasul I

Locuitor al deşertului şi înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Teodore. Şi cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea, cereşti daruri luând, vindeci pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Mărire Celui ce ţi-a dat ţie putere, mărire Celui ce te-a încununat pe tine, mărire Celui ce lucrează prin tine tuturor vindecări.

Mărire… Şi acum…,  glasul al VII-lea.

Sigilat fiind mormântul, cel ce eşti viaţa, din mormânt ai răsărit, Hristoase Dumnezeule; şi uşile fiind încuiate, înaintea discipolilor ai stat, cel ce eşti învierea tuturor, spirit drept printr-înşii înnoindu-ne nouă, după mare mila ta.

Psalm din catismele de la rând

PSALMUL 91

Alcătuit pe vremea lui Ezechia.

Bine este a lăuda pe Domnul şi a cânta numele Tău, Preaînalte, a vesti dimineaţa mila Ta şi adevărul Tău în toată noaptea, în psaltire cu zece strune, cu cântece din alăută. Că m-ai veselit, Doamne, întru făpturile Tale şi întru lucrurile mâinilor Tale mă voi bucura. Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, adânci cu totul sunt gândurile Tale! Bărbatul nepriceput nu va cunoaşte şi cel neînţelegător nu va înţelege acestea, când răsar păcătoşii ca iarba şi se ivesc toţi cei ce fac fărădelegea, ca să piară în veacul veacului. Iar Tu Preaînalt eşti în veac, Doamne. Că iată, duşmanii Tăi, Doamne, vor pieri şi se vor risipi toţi cei ce lucreazăfărădelegea. Şi se va înălţa puterea mea ca a inorogului şi bătrâneţile mele unse din abundenţă. Şi a privit ochiul meu către duşmanii mei şi pe cei vicleni, ce se ridică împotriva mea, îi va auzi urechea mea. Dreptul ca finicul va înflori şi cacedrul cel din Liban se va înmulţi. Răsădiţi fiind în casa Domnului, în curţile Dumnezeului nostru vor înflori. Încă întru bătrâneţi unse se vor înmulţi şi bine vieţuind vor fi, ca să vestească: drept este Domnul Dumnezeul nostru şi nu este nedreptate întru El.

Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori

Sedealna

Glasul I

Văzând coasta Mea, nu mai fi neîncrezător, zicea Cuvântul către Toma, cel ce se îndoia; cu degetul pipăie-Mă şi cu mâna cercetează şi văzând semnele rănilor Mele, predică lumii Învierea Mea din mormânt, cea aducătoare de viaţă.

Imediat:

Învierea lui Hristos văzând, să ne închi­năm sfântului Domn, lui Isus unuia celui fără de păcat. Crucii tale ne închinăm, Hristoase, şi sfântă învierea ta o lăudăm şi o preamărim. Că tu eşti Dumnezeul nostru: afară de tine pe altul nu ştim, numele tău numim. Veniţi toţi credincioşii, să ne în­chinăm sfintei învierii lui Hristos; că iată a venit, prin Cruce, bucurie în toată lumea. Totdeauna binecuvântând pe Domnul, lău­dăm învierea lui: că răstignire răbdând pen­tru noi, cu moartea pe moarte a stricat.

Psalmul 50

Vv. 12-15

Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi Spirit drept înnoieşte întru cele dinăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la faţa Ta, şi Spiritul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale, şi cu Spirit stăpânitor mă întăreşte. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale, şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu mântuieşte-ne pe noi :

Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul L-ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Imediat :

Luca 1, 50-51

A făcut tărie cu braţul său Domnul; i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor.

Apoi: Cântarea a IX-a : Irmos: Fiul Părintelui fără de început Dumnezeu şi Domnul, întrupându-se din fecioară, S-a arătat nouă ca să lumineze cele întunecate şi să adune cele risipite. Pentru aceasta pe Născătoarea de Dumnezeu cea prealăudată să o mărim.

Acum dezlegându-se oglinzile umbrei, ţi se arată Hristos, Teodore, ci prin semne, ci faţă către faţă, cu arătarea adevărului, cel ce eşti cu numele darurilor Mântuitorului şi Dumnezeului nostru.

După care se cântă sau se recită :

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea puru­rea fe­ricită şi prea nevinovată şi Maica Dumne­zeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de ase­mănare decât serafimii, ca­re fără stri­că­ciune pe Dumnezeu Cu­vântul ai născut, pe tine, cea cu ade­vărat Năs­cătoare de Dumnezeu, te mărim.

Apoi:

Luminătoarea

Glasul al II-lea

Cel ce cu mâna ta ai cercat rănile mădularelor mele, Toma, nu-Mi fii, Mie necredincios, Celui rănit pentru Tine; ci gândeşte la fel cu Discipolii, şi mă predică Dumnezeu viu.

Laudele

Psalmul 149

vv. 1-4

Cântaţi Domnului cântare nouă, lauda Lui în adunarea celor cuvioşi. Să se veselească Israel de Cel ce l-a făcut, iar fiii Sionului să se bucure de Împăratul lor. Să laude numele Lui în horă; în timpane şi în psaltire să-I cânte Lui. Că iubeşte Domnul poporul Său şi va înălţa pe cei blânzi şi-i va salva.

Stihiră,

glasul I

Pe Petru şi pe Pavel cu un glas să-i lăudăm; pe Luca, pe Matei, pe Marcu, pe loan, pe Andrei, pe Toma, pe Bartolomeu, pe Simon Cananitul, pe lacob, pe Filip şi pe toată ceata Discipolilor după cuviinţă să o lăudăm.

Apoi :

Doxologia mică

Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. Te lăudăm, Te binecuvântăm, ne închinăm Ţie, Te mărim pe Tine, Îţi mulţumim Ţie pentru mărirea Ta cea mare. Doamne, Împărate ceresc, Dumnezeule, Părinte atotţinătorule, Doamne, Fiule, Unule-Născut, Isuse Hristoase şi Spirite Sfinte. Doamne Dumnezeule, Mieluşelul lui Dumnezeu, Fiul Tatălui, Cel ce ridici păcatul lumii, îndură-Te de noi, Cel ce ridici păcatele lumii. Primeşte rugăciunea noastră, Cel ce şezi de-a dreapta Tatălui, şi  Te îndură de noi. Că Tu eşti Unul Sfânt, Tu eşti Unul Domn Isus Hristos, întru mărirea lui Dumnezeu Tatăl. Amin. În toate zilele Te voi binecuvânta şi voi lăuda numele Tău în veac şi în veacul veacului. Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta fără de păcat să ne păzim. Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin. Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am sperat în Tine.Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale (de 3 ori). Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă din neam în neam. Eu am zis: Doamne, îndură-Te de mine , vindecă sufletul meu, că Ţi-am greşit Ţie. Doamne, la Tine am scăpat, învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu.Că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină. Tinde mila Ta celor ce te cunosc pe Tine. Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta fără de păcat să ne păzim. Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin. Fie Doamne mila Ta spre noi, precum am sperat întru Tine. Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-ne pe noi îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Stăpâne, întelepteşte-mă cu îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Sfinte, luminează-mă cu îndreptările Tale. Doamne, mila Ta este în veac; lucrările mânilor Tale nu le trece cu vederea. Ţie Ţi se cuvine laudă, Ţie Ţi se cuvine cântare, Ţie mărire Ţi se cuvine: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Stihoavna laudelor

Stih: Şi să fie lumina Domnului Dumnezeului nostru peste noi, şi lucrurile mâinilor noastre le îndreptează.

Stihiră

 glasul al II-lea

            Ruşinea patimilor şi viforul gândurilor departe să se alunge, şi aşa va înflori primăvara credinţei.

Apoi :

Bine este a ne mărturisi Domnului şi a cânta numele Tău, Preaînalte, a vesti dimineaţa mila Ta şi adevărul Tău în toată noaptea.

 

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!