Rugăciunea de dimineaţă, cu texte alese din oficiul Utreniei (10.05.2013)

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!

Amin.

Apoi alternativ:

Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. (de 3 ori)

Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda ta. (de 2 ori)

Psalmul 102.

Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul:

şi toate cele dinlăuntrul meu, numele cel sfânt al lui!

Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul,

şi nu uita toate binefacerile lui.

Pe cel ce iartă toate fărădelegile tale,

pe cel ce vindecă toate bolile tale.

Pe cel ce răscumpără din stricăciune viaţa ta,

pe cel ce te încununează cu milă şi cu îndurări.

Pe cel ce umple de bunătăţi pofta ta:

înnoi-se-vor ca ale vulturului tinereţile tale.

Cel ce face milostenie, Domnul,

şi judecată dreaptă, tuturor celor ce li se face nedreptate.

Cunoscute a făcut căile sale lui Moise:

fiilor lui Israel, hotărârile sale.

Îndurător  şi  milostiv e Domnul, îndelung răbdător şi mult milostiv: nu până în sfârşit se va mânia, nici până în veac va ţine mânie.

Nu după fărădelegile noastre a făcut nouă,

nici după păcatele noastre ne-a răsplătit nouă.

Că după înălţimea cerului de la pământ

a sporit Domnul mila sa, peste cei ce se tem de dânsul.

Pe cât e de departe răsăritul de la apus,

a depărtat de la noi fărădelegile noastre.

Precum miluieşte un tată pe fii:

aşa a miluit Domnul pe cei ce se tem de dânsul.

Că el a cunoscut făptura noastră:

adusu-şi-a aminte, că ţărână suntem.

Omul, ca iarba zilele lui,

ca floarea câmpului, aşa va înflori;

Că vânt trece peste dânsa, şi nu va mai fi,

şi nu se va cunoaşte nici locul ei.

Iar mila Domnului din veac şi până în veac,

spre cei ce se tem de dânsul,

Şi dreptatea lui spre fiii fiilor, cei ce păzesc legătura lui,

şi-şi aduc aminte, ca să împlinească po­runcile lui.

Domnul în cer şi-a gătit scaunul:

şi împărăţia lui toate le stăpâneşte.

Binecuvântaţi pe Domnul toţi îngerii lui, cei tari în virtute,

care împliniţi cuvântul lui, ascultând de glasul poruncilor lui.

Binecuvântaţi pe Domnul, toate puterile lui:

slujitorii lui, care faceţi voia lui.

Binecuvântaţi pe Domnul toate lucrurile lui, în tot locul stăpânirii lui; binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul.

Şi iarăşi: În tot locul stăpânirii lui:

binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul.

Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori

Rugăciune.

Stăpâne Dumnezeule, cel ce eşti sfânt şi necuprins, care ai zis să strălucească lumina întru întuneric, cel ce ne-ai odihnit în somnul de noapte, şi ne-ai ridicat spre lauda şi ruga bunătăţii tale, fiind îmblânzit de singură milostivirea ta: primeşte-ne pe noi, cei ce şi acum ne închinăm ţie, şi după putinţă îţi mulţumim; şi ne dăruieşte toate cererile cele spre mântuire; arată-ne pe noi fii ai luminii, şi ai zilei, şi moşteni ai bună­tăţilor tale cele veşnice. Pomeneşte, Doamne, întru mulţimea îndurărilor tale, şi pe tot poporul tău şi pe toţi fraţii noştri, care sunt pe uscat, pe mare, şi în tot locul stă­pânirii tale, care aşteaptă iubirea ta de oameni; şi tuturor le dăruieşte mila ta cea mare. – Ca mântuiţi fiind cu sufletul şi cu trupul, pururi stăruind cu îndrăznire, să preamărim numele tău cel minunat şi binecuvântat, al Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfân­tului Spirit, acum, şi pururi, şi în vecii vecilor. Amin.

Dumnezeu este Domnul, şi s-a arătat nouă; binecuvântat este, cel care vine în numele Domnului. – Cu stihurile lui:

Stih 1. Lăudaţi-L pe Domnul, şi che­maţi numele lui cel sfânt .

Stih 2. Toate neamurile m-au înconju­rat, şi în numele Domnului le-am învins.

Dumnezeu este Domnul, şi s-a arătat nouă; binecuvântat este, cel care vine în numele Domnului.

Troparul,

glasul al IV-lea.

Înălţatu-Te-ai întru mărire, Hristoase Dumnezeul nostru, bucurie făcând învăţăceilor cu făgăduinţa Sfântului Spirit, încredinţându-se ei prin binecuvântare, că tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Răscumpărătorul lumii.

Mărire…. . Şi acum… . al apostolului glasul al III-lea.

Sfinte apostole Simone, roagă-L pe milostivul Dumnezeu, să dăruiască iertare de greşeli sufletelor noastre.

Sedealna

Glasul al IV-lea

          Pe Muntele Măslinilor urcându-Te, Milostive Isuse, de acolo Te-ai înălţat, un nor luminos ridicându-Te de pe pământ, văzând Discipolii Tăi minune înfricoşătoare ; iar în ceruri cei fără de trupuri strigau către oştile cele mai de sus: ridicaţi porţile, că însuşi Cel Puternic, biruind pe cel protivnic, a venit la noi. Cu care împreună toatăfăptura Te laudă pe Tine, împăratul şi Dumnezeul tuturor.

Psalmul 50

             Vv 16-18

Mântuieşte-mă de vărsarea de sânge Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta. Ca de-ai fi voit jertfă, Ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.

Apoi:

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu mântuieşte-ne pe noi :

Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul L-ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Imediat :

Luca 1, 52-53

A coborât pe cei puternici de pe scaune şi i-a înălţat pe cei umiliţi; pe cei înfometaţi i-a copleşit cu bunătăţi, iar pe cei bogaţi i-a scos afară deşerţi.

Apoi Cântarea a IX-a : Irmos. Eva prin boala neacultării blestem înăuntru a adus, iar tu Fecioară, de Dumnezeu Născătoare, prin Fructul purtării în pântece, lumii binecuvântare i-ai înflorit; pentru aceasta toţi te mărim.

Arătat te-ai făcut marginilor lumii, cu lumină strălucind, şi focul Spiritului luând Simeone, la chip luminos te-ai arătat. Pentru aceasta pe tine te fericim.

Cu totul lui Dumnezeu aducându-te, cu El te-ai împreunat, pe Care acum roagă-L, de Dumnezeu arătătorule, pentru noi care cu credinţă şi cu dragoste te lăudăm pe tine.

După care se cântă sau se recită :

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea puru­rea fe­ricită şi prea nevinovată şi Maica Dumne­zeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de ase­mănare decât serafimii, ca­re fără stri­că­ciune pe Dumnezeu Cu­vântul L-ai născut, pe tine, cea cu ade­vărat Năs­cătoare de Dumnezeu, te mărim.

 

Luminătoarea

Privind discipolii la Tine, Te-ai înălţat, Hristoase, la Tatăl, împre­ună cu El stând. Îngerii, înainte alergând, strigau: ridicaţi porţile, ridicaţi! Căci împăratul S-a înălţat la mărirea cea începătoare de lumină.

Mărire…. . Şi acum… . a apostolului.

Întorcându-ţi mersul picioarelor tale celor înfrumuseţate, te-ai întărit către cărarea cea cerească, bucurându-te Simone apostole, şi stând înaintea Treimii, vezi pe Fiul în Tatăl, şi pe dumnezeiescul Spirit. Pentruaceasta cu credinţăserbăm preasfinţita şi dumnezeiasca ta amintire.

Laudele

Psalmul 149

vv. 5-9

Lăuda-se-vor cuvioşii întru mărire şi se vor bucura în aşternuturile lor. Laudele lui Dumnezeu în gura lor şi săbii cu două tăişuri în mâinile lor. Ca să facă învingere între neamuri, mustrări între popoare. Ca să-i lege pe împăraţii lor în lanţuri şi pe cei măriţi ai lor în cătuşe de fier. Ca să facă între dânşii judecată scrisă. Mărirea aceasta este a tuturor cuvioşilor Săi.

Stihiră,

glasul al IV-lea.

Cu strălucirile predicării, pe cei ce dormeau întru întunericul necunoştinţei, mărite, i-ai luminat, şi i-ai arătat dumnezeiescule, prin credinţă fii Stăpânului şi Dumnezeu, a Cărui patimă şi moarte ai râvnit, şi măririi moştenitor te-ai făcut, ca un înţelept şi de Dumnezeu grăitor, şi discipol preaadevărat.

Mărire…. . Şi acum… . a apostolului glasul alV III-lea.

Discipol al Mântuitorului şi apostole, Simone Zelote preamărite, şi al nostru păzitorule de cetate, şi al lumii vestitorul cel cuvântător, roagă-te neîncetat să ne scape pe noi din nevoi şi să mântuiască sufletele noastre.

Apoi :

Doxologia mare

Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. Te lăudăm, Te bincuvântăm, ne închinăm Ţie, Te mărim pe Tine, Îşi mulţumim Ţie pentru gloria Ta cea mare.Doamne, Împărate ceresc, Dumnezeule, Părinte atotţinătorule, Doamne, Fiule, Unule-Născut, Isuse Hristoase şi Spirite Sfinte. Doamne Dumnezeule, Mieluşelul lui Dumnezeu, Fiul Tatălui, Cel ce ridici păcatul lumii, îndură-Te de noi, Cel ce ridici păcatele lumii.Primeşte rugăciunea noastră, Cel ce şezi de-a dreapta Tatălui, şi  Te îndură de noi. Că Tu eşti Unul Sfânt, Tu eşti Unul Domn Isus Hristos, întru mărirea lui Dumnezeu Tatăl. Amin.În toate zilele Te voi binecuvânta şi voi lăuda numele Tău în veac şi în veacul veacului.Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta fără de păcat să ne păzim.Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin.Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am sperat în Tine.Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale (de 3 ori).Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă din neam în neam. Eu am zis: Doamne, îndură-Te de mine , vindecă sufletul meu, că Ţi-am greşit Ţie.Doamne, la Tine am scăpat, învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu.Că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină.Tinde mila Ta celor ce te cunosc pe Tine.

Sfinte Dumnezeule – (de 3 ori)

Mărire – Şi acum

Sfinte Fărădemoarte, îndură-te de noi.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte Fărădemoarte, îndură-te de noi.

 

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!