Rugăciunea de dimineaţă, cu texte alese din oficiul Utreniei (06.03.2015)

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase,  Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!
Împărate ceresc, Mângâietorule. Spirite al adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te aşează întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Amin.
Apoi alternativ:
Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. (de 3 ori)
Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda ta. (de 2 ori)
Psalmul 102
Al lui David
Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul şi toate cele dinlăuntrul meu, numele cel sfânt al Lui. Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul şi nu uita toate răsplătirile Lui. Pe Cel ce curăţă toate fărădelegile tale, pe Cel ce vindecă toate bolile tale; pe Cel ce răscumpără din stricăciune viaţa ta, pe Cel ce te încununează cu milă şi cu îndurări; pe Cel ce umple de bunătăţi pofta ta; se vor înnoi ca ale vulturului tinereţile tale. Cel ce face milostenie, Domnul, şi judecată tuturor celor ce li se face nedreptate. Cunoscute a făcut căile Sale lui Moise, fiilor lui Israel voile Sale. Îndurător şi milostiv este Domnul, îndelung-răbdător şi mult-milostiv. Nu până în sfârşit se va iuţi, nici în veac se va mânia. Nu după păcatele noastre a făcut nouă, nici după fărădelegile noastre a răsplătit nouă, ci cât este departe cerul de pământ, atât este de mare mila Lui, spre cei ce se tem de El.Pe cât sunt de departe răsăriturile de la apusuri, depărtat-a de la noi fărădelegile noastre. În ce chip miluieşte tatăl pe fii, aşa a miluit Domnul pe cei ce se tem de El; Că El a cunoscut zidirea noastră, şi-a adus aminte că ţărână suntem. Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului; aşa va înflori. Că vânt a trecut peste el şi nu va mai fi şi nu se va mai cunoaşte nici locul său. Iar mila Domnului din veac în veac spre cei ce se tem de Dânsul, şi dreptatea Lui spre fiii fiilor, spre cei ce păzesc legământul Lui Şi îşi aduc aminte de poruncile Lui, ca să le împlinească pe ele. Domnul în cer a gătit scaunul Său şi împărăţia Lui peste toţi stăpâneşte. Binecuvântaţi pe Domnul toţi îngerii Lui, cei tari la virtute, care faceţi cuvântul Lui şi auziţi glasul cuvintelor Lui. Binecuvântaţi pe Domnul toate puterile Lui, servii Lui, care faceţi voia Lui. Binecuvântaţi pe Domnul toate lucrurile Lui; în tot locul stăpânirii Lui, binecuvântează suflete al meu pe Domnul.
Şi iarăşi: În tot locul stăpânirii lui:
binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul.
Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori
Rugăciunea 5.
Vistierule al bunătăţilor, izvorule ce pururi izvorăşti, Părinte sfinte, creatorule de minuni, atotputernice şi atotstăpânitorule, toţi ne închinăm, şi ne rugăm ţie, chemând milele tale şi îndurările tale, spre ajutorul şi paza smereniei noastre. Pomeneşte, Doamne, pe robii tăi, şi primeşte rugăciunile cele de dimineaţa ale noastre ale tuturor, ca o tămâie înaintea ta, şi nu socoti nici pe unul din noi netrebnic; ci pe toţi ne păzeşte cu îndurările tale. Pomeneşte, Doamne, pe cei ce priveghează şi cântă, spre mărirea ta, şi a unuia născut Fiului tău şi Dumnezeului nostru, şi al sfântului tău Spirit. Fii lor ajutor şi păzitor; primeşte rugăciunile lor întru altarul tău cel mai presus de ceruri şi înţelegător. – Că tu eşti Dumnezeul nostru, şi ţie mărire înălţăm, Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Spirit, acum, şi pururi, şi în vecii vecilor. Amin.
Şi îndată cântăm, pe glasul de rând sau citim:
Aliluia (de 3 ori)
Din timpul nopţii aleargă spiritul meu către Tine Dumnezeule, pentru că lumină sunt poruncile Tale pe pământ.
Dreptate vă învăţaţi toţi cei ce locuiţi pe pământ.
Pizmuire va cuprinde pe poporul cel neînvăţat şi acum focul pe cei potrivnici va mânca.
Adaugă lor rele, Doamne, adaugă rele celor măriţi ai pământului.
Şi îndată cântăm, pe glasul de rând sau citim:
Aliluia (de 3 ori)
Din timpul nopţii aleargă spiritul meu către Tine Dumnezeule, pentru că lumină sunt poruncile Tale pe pământ.
Dreptate vă învăţaţi toţi cei ce locuiţi pe pământ.
Pizmuire va cuprinde pe poporul cel neînvăţat şi acum focul pe cei potrivnici va mânca.
Adaugă lor rele, Doamne, adaugă rele celor măriţi ai pământului.
Aliluia.
Troparele Treimice, glasul al 5-lea
Vremea cântării este şi ceasul rugăciunii. Cu ardoare să strigăm către Unul Dumnezeu: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Dumnezeul nostru; cu puterea Crucii Tale, îndură-Te de noi.
Mărire…
Îndrăznind a ne asemăna oştirilor Tale celor înţelegătoare Treime, Ceea ce eşti fără de început, cu guri nevrednice strigăm: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Dumnezeul nostru; cu puterea Crucii Tale, îndură-Te de noi.
Şi acum…
Cel ce în pântece fecioresc ai încăput şi de sânurile Tatălui nu Te-ai despărţit, Hristoase Dumezeule, cu îngerii primeşte-ne şi pe noi, care strigăm Ţie: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Dumnezeul nostru; pentru Născătoarea de Dumnezeu, îndură-Te de noi.
Psalm din catimele zilei.
Psalmul 147
Al lui Agheu şi al lui Zaharia.
Laudă, Ierusalime, pe Domnul, laudă pe Dumnezeul tău, Sioane, că a întărit coloanele porţilor tale, a binecuvântat pe fiii tăi, în tine. Cel ce pune la hotarele tale pace şi cu fruntea grâului te-a săturat, Cel ce trimite cuvântul Său pământului; repede aleargă cuvântul Lui; Cel ce dă zăpada ca lâna, Cel ce presară ceaţa ca cenuşa, Cel ce aruncă gheaţa Lui, ca bucăţelele de pâine; gerul Lui cine-l va suferi? Va trimite cuvântul Lui şi le va topi; va sufla Spiritul Lui şi vor curge apele. Cel ce predică cuvântul Său lui Iacob, îndreptările şi judecăţile Sale lui Israel. N-a făcut aşa oricărui neam şi judecările Sale lor nu le-a arătat.
Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori
Sedealna,
glasul al 4-lea.
Cu postul înălţându-ne din patimile râvnitoare de cele de jos, să înălţăm pe Domnul, Cel ce s-a înălţat pe Cruce şi lumea a înălţat; să bem în simţire băutura umilinţei; să luăm în minte ziua şi ora în care avem să stăm de faţă, înaintea eternului Judecător.
Sfântul Ioan Scărarul
Scara Paradisului
Obişnuinţa care o ia înaintea voii şi a conştiinţei  tiranizează deseori chiar pe aceştia care-şi plâng (păcatele). Şi nu trebuie să ne minunăm, căci raţiunea judecăţilor lui Dumnezeu şi a căderilor oamenilor ne este ascunsă şi cu neputinţă a fi pricepută de de orice suflet. Şi aceasta pentru că nu se ştie sigur care sunt păcatele provenite de pe urma leneviei noastre, care cele pe care le-a îngăduit dumnezeiasca iconomie, şi cele care îşi au originea în depărtarea Domnului de către noi. Cineva mi-a povestit însă că cele ce mi s-au întâmplat din dumnezeiasca iconomie nu ne stăpânesc vreme îndelungată ci grabnic dispar, pentru că cel care ne-a predat păcatelor nu îngăduie să fim stăpâniţi multă vreme de către demonul întristării. Noi, cei ce am căzut, înainte de orice să ne luptăm împotriva lui, căci, alături de noi fiind în vremea rugăciunii noastre şi aducându-ne aminte de intimitatea în care ne găseam la început cu Dumnezeu, voieşte să ne îndepărteze de la rugăciune.
Să nu te înfricoşezi de vei cădea în fiecare zi şi nici să nu încetezi lupta, ci stai bărbăteşte şi fără îndoială că îngerul care te păzeşte va lua în considerare răbdarea ta. Atunci când o rană e proaspătă şi încă sângerândă, poate fi uşor vindecată, dar cea învechită, neîngrijită şi necăutată, cu greu se vindecă. Ca să se aducă totuşi o oarecare îmbunătăţire e trebuinţă de multă trudă, de cuţit, de medicamente şi chiar de foc.
Psalmul 50
             Vv 16-18
Mântuieste-mă de vărsarea de sânge Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptateaT Ta. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta. Ca de-ai fi voit jertfă, Ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.
Apoi:
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu mântuieşte-ne pe noi :
Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul L-ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Imediat :
Luca 1, 52-53
A coborât pe cei puternici de pe scaune şi i-a înălţat pe cei umiliţi; pe cei înfometaţi i-a copleşit cu bunătăţi, iar pe cei bogaţi i-a scos afară deşerţi.
Apoi Cântarea a IX-a : Irmos.
Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre Care nu cutează a căuta oştile îngereşti; iar prin tine, preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul întrupat; pe Care mărindu-L cu oştirile îngereşti, pe tine te fericim.
V-aţi făcut demni să-L vedeţi pe Domnul, cel care v-a dăruit vouă cununa măririi cele nestricăcioase, Constantine,  Vasoise, Caliste, fericite Teofil şi Teodore împreună cu ceilalţi rugaţi-vă totdeauna pentru noi.
După care se cântă sau se recită :
Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul L-ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Luminătoarea.
Dătătorule de lumină, Doamne, trimite lumina Ta şi luminează inima mea, cu puterea Crucii Tale, şi mă mântuieşte.
Laudele
Psalmul 149
vv. 5-9
Lăuda-se-vor cuvioşii întru mărire şi se vor bucura în aşternuturile lor. Laudele lui Dumnezeu în gura lor şi săbii cu două tăişuri în mâinile lor. Ca să facă învingere între neamuri, mustrări între popoare. Ca să-i lege pe împăraţii lor în lanţuri şi pe cei măriţi ai lor în cătuşe de fier. Ca să facă între dânşii judecată scrisă. Mărirea aceasta este a tuturor cuvioşilor Săi.
Apoi :
Doxologia mică
Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. Te lăudăm, Te binecuvântăm, ne închinăm Ţie, Te mărim pe Tine, Îţi mulţumim Ţie pentru mărirea Ta cea mare. Doamne, Împărate ceresc, Dumnezeule, Părinte atotţinătorule, Doamne, Fiule, Unule-Născut, Isuse Hristoase şi Spirite Sfinte. Doamne Dumnezeule, Mieluşelul lui Dumnezeu, Fiul Tatălui, Cel ce ridici păcatul lumii, îndură-Te de noi, Cel ce ridici păcatele lumii. Primeşte rugăciunea noastră, Cel ce şezi de-a dreapta Tatălui, şi  Te îndură de noi. Că Tu eşti Unul Sfânt, Tu eşti Unul Domn Isus Hristos, întru mărirea lui Dumnezeu Tatăl. Amin. În toate zilele Te voi binecuvânta şi voi lăuda numele Tău în veac şi în veacul veacului. Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta fără de păcat să ne păzim. Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin.
Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am sperat în Tine.Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale (de 3 ori). Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă din neam în neam. Eu am zis: Doamne, îndură-Te de mine , vindecă sufletul meu, că Ţi-am greşit Ţie. Doamne, la Tine am scăpat, învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu.Că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină. Tinde mila Ta celor ce te cunosc pe Tine. Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta fără de păcat să ne păzim. Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin.
Fie Doamne mila Ta spre noi, precum am sperat întru Tine. Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-ne pe noi îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Stăpâne, întelepteşte-mă cu îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Sfinte, luminează-mă cu îndreptările Tale. Doamne, mila Ta este în veac; lucrările mânilor Tale nu le trece cu vederea. Ţie Ţi se cuvine laudă, Ţie Ţi se cuvine cântare, Ţie mărire Ţi se cuvine: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.
Stihoavna laudelor
Stih: Umplutu-ne-am dimineaţa de mila Ta şi ne-am bucurat şi ne-am veselit în toate zilele vieţii noastre. Veselitu-ne-am pentru zilele în care ne-ai umilit, pentru anii în care am văzut rele. Caută spre robii Tăi şi spre lucrurile Tale şi îndreptează pe fiii lor. (ps. 89, 16-18)
Stihiră, glasul al 8-lea.
Postul cel omorâtor de patimi fiind de faţă, vesteşte vindecare celor vătămaţi de păcate; pe care să-l onorăm ca pe un ajutor de Dumnezeu dăruit, primind tablele cele scrise de Dumnezeu prin Moise. Să nu cinstim mai mult neînfrânarea care l-a sfărmat, ca să nu ne facem părtaşi celor ce le-au căzut mădularele în pustie. Să nu ne mâhnim ca iudeii, ci să ne luminăm bisericeşte; să nu ne făţărnicim ca fariseii, ci să ne împodobim după cuvântul Evangheliei, lăudându-ne cu Crucea lui Hristos, Mântuitorul sufletelor noastre.
Mărire…, Şi acum…, a Crucii-Născătoarei:
Ce lucru minunat şi uimitor este acesta? Fecioara către Domnul a strigat ca o Maică: Durerile ce n-am avut când Te-am născut, Fiule, iute s-au atins de inima mea. Nu sufăr a Te vedea pe Cruce pironit lumina ochilor mei! Grăbeşte dar de Te ridică, să măresc împreună cu lumea înfricoşătoarea rânduială a Ta.
Apoi:
Bine este a ne mărturisi Domnului şi a cânta numele Tău, Preaînalte, a vesti dimineaţa mila Ta şi adevărul Tău în toată noaptea.
În Biserica măririi tale stând, în cer ni se pare că stăm, Născătoare de Dumnezeu; ceea ce eşti poarta cerească, deschide nouă uşa milostivirii tale.
Împărate ceresc, pe credincios poporul nostru păzeşte-l; credinţa întăreşte-o; pe păgâni îmblânzeşte-i; lumea în pace o păzeşte; sfântă casa acesta bine o ocroteşte; pe cei mai înainte adormiţi părinţii şi fraţii noştri în corturile drepţilor aşează-i; şi pe noi întru pocăinţă şi mărturisire ne primeşte, ca un bun şi iubitor de oameni.
Rugăciunea sfântului Efrem
Doamne şi Stăpâne al vieţii mele, nu-mi da mie spiritul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de domnie, şi al grăirii în deşert.
Iar spiritul curăţiei, al umilţinţei, al răbdării şi al dragostei dăruieşte- mi-l mie robului tău.
Aşa, Doamne împărate, dăruieşte-mi mie, ca să-mi văd greşelile mele, si să nu condamn pe fratele meu; că bine eşti cuvântat în vecii vecilor. Amin.
Dumnezeule, curăţeşte-mă pe mine, păcătosul.
Apoi imediat:
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, îndură-Te de noi. Amin!