Darul pe care persoanele consacrate îl reprezintă pentru “familia umană”, sprijin pentru cei care ocrotesc viaţa, mai ales a celor încă nenăscuţi, şi un apel puternic la solidaritate pentru victimele inundaţiilor din Italia, au caracterizat Rugăciunea Angelus a Sfântului Părinte Papa Francisc, din această dimineaţă, din Piaţa Sfântul Petru.
Fiecare persoană consacrată este un dar pentru Poporul lui Dumnezeu. Este atât de multă nevoie de aceste prezenţe, a spus Papa, care consolidează şi reînnoiesc angajamentul în propovăduirea Evangheliei, în educaţia creştină, în iubirea faţă de săraci şi în rugăciunea contemplativă; angajamentul formării umane şi spirituale a tinerilor şi a familiilor; un angajament pentru dreptate şi pace în familia umană.
Cu toate acestea, a subliniat Papa, rădăcina din care provine chemarea persoanelor consacrate este aceeaşi rădăcină din care provine chemarea fiecărui creştin, deoarece prin Botez toţi suntem consacraţi Lui. Toţi suntem chemaţi să ne oferim Tatălui cu Isus şi asemenea lui Isus, făcând din viaţa noastă un dar generos în familie, la locul de muncă, în slujirea Bisericii şi în operele de milostivire.
De asemenea, Sfântul Părinte şi-a exprimat preocuparea şi apropierea faţă de cei afectaţi de recentele inundaţii din Italia, în special Roma şi regiunea Toscana: “să nu le lipsească acestor fraţi ai noştri, care sunt puşi la încercare solidaritatea noastră concretă şi rugăciunea”.
Sursa: news.va