Reculegeri spirituale pentru studenții Colegiului Pontifical Pio Romeno

În perioada 9 – 11 martie comunitatea Colegiului Pio Romeno s-a aflat la Assisi pentru reculegerea de pregătire spirituală înaintea praznicului Învierii Domnului.

Meditațiile acestor Exerciții Spirituale itinerante au fost pregătite de Cuv. P. Silvestru Bejan, frate franciscan.

Prima zi a fost dedicată pentru aprofundarea a patru momente:

  1. Eliberarea de greutatea preocupărilor;
  2. A călători la Assisi cu Dumnezeu şi a cerşi răspunsuri la întrebările vieții;
  3. Despietrirea egoismului inimii prin folosirea utilă a timpului în întâlniri personale bune;
  4. Eliberarea de grăsimea spirituală a egoismului, care îngreunează elanul sufletesc.

A doua zi a fost dedicată unui parcurs spiritual prin descoperirea patimilor Domnului în arta Bazilicii franciscane din Assisi şi trăirea postului cu gândul la virtuțile ce au însoțit viața sf. Francisc

Ultima zi a avut ca şi temă centrală trăirea pozitivă a solitudinii inerente naturii umane prin deschiderea constantă şi sinceră spre Dumnezeu.

Mai multe fotografii se găsesc AICI.