Seara de 27 noiembrie a fost una de o însemnătate deosebită pentru comunitatea Colegiului român din Roma, pentru că Vestea Nașterii Domnului a fost cântată de studenți în fața numeroșilor invitați prezenți și în acest an cu ocazia concertului tradițional oferit în Postul Crăciunului și în apropierea zilei Naționale a României.
După celebrarea unei părți a Acatistului Buneivestiri, Părintele Gabriel Buboi, Rectorul Colegiului a adresat un cuvânt de bun venit distinșilor oaspeți și a subliniat importanța sărbătorii pentru care ne pregătim și a frumoaselor noastre tradiții românești. Sărbătoarea a pus în evidență talentul și dăruirea cu care studenții teologi întâmpină Nașterea Domnului precum și bucuria de a o vesti tuturor.
Evenimentul a fost onorat de prezența Arhiepiscopului Cyril Vasil’ SI, Secretarul Congregației pentru Bisericile Orientale, a Excelenței Sale Dl. Liviu-Petru Zăpârțan, Ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun, a altor Monseniori, profesori și prieteni ai Colegiului din Urbe.