by Pio Romeno | dec. 6, 2018 | Stiri
Cu ocazia sărbătorii „Neprihanita Zămislire”, în Bazilica „Celor 12 Apostoli” din Roma, se celebrează o novenă în zilele premergătoare. Marţi, 5 decembrie a.c, Prefectul Congregației pentru Bisericile Orientale, Cardinalul Leonardo Sandri a celebrat, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Evenimentul din Bazilica romană în care se găsesc sfintele moaște ale Sfinților Apostoli Filip și Iacob, a fost încununat de prezența fiilor și fiicelor Bisericilor Catolice Orientale. Au fost prezenți Ierarhi ai diferitelor Biserici sui iuris, numeroși preoți, persoane consacrate și studenți ai diferitelor Universități Pontificale din Cetatea Eternă. De asemenea, studenții Colegiului Pio Romeno, prezenți la eveniment împreună cu Pr. Rector Gabriel Buboi și cu Pr. Vicerector Vasile Man, şi cu Pr. Vincentiu Lae, spiritualul Colegiului, au împărtășit celor prezenți o fărâmă din frumoasele colinde...
by Pio Romeno | dec. 2, 2018 | Stiri
În seara zilei de vineri, 30 noiembrie, corul Colegiului Pio Romeno, dirijat de Maestrul Emanuel Boroş, a participat la Concertul de colinde şi cântece tradiţionale, în basilica „Santa Cecilia” din Trastevere-Roma. Concertul s-a dat cu ocazia sărbătoririi Centenarului Marii Uniri. Tinerii studenţi, au interpretat piese din repertoriul românesc şi internațional, printre care amintim: „Noi în seara de Crăciun”, colindă din judeţul Sălaj, „Colo-n sus”, colindă populară din Ardeal, „Adeste Fideles” şi „Gazde mari nu mai dormiţi”, de Tiberiu...
by Pio Romeno | nov. 20, 2018 | Stiri
După vizita primului ministru al României la Roma în luna mai a anului 2018, Guvernul României a ajutat la îmbogăţirea volumelor din Biblioteca Colegiului, printr-o donaţie de carte ajunsă la destinaţie în luna noiembrie a anului...
by Pio Romeno | nov. 13, 2018 | Stiri
Luni, 12 noiembrie, la Colegiul Pontifical „Pio Romeno” din Roma, pr. Mihály Szentmártoni a ținut a doua conferință din seria de meditaţii propuse în acest an universitar. Părintele a vorbit despre beatitudine, prezentând punctele-cheie în drumul spre sfinţenie ale Papei Paul al VI-lea. A amintit sensul responsabilităţii pe care Sfântul Părinte Papa Paul al VI-lea si-a asumat-o, servind cu dragoste Biserica; respectând instituțiile ei în toate misiunile pe care le-a desfăşurat, atât înaintea pontificatului său, cât şi în timp ce era vicarul lui Cristos. În încheiere, Părintele a spus că nu este niciodată prea târziu pentru sfinţenie. Este important să ne construim propria identitate creştină. Părintele Mihály Szentmártoni S.J., este profesor emerit de psihologie și spiritualitate la Institutul de Spiritualitate al Universității Pontificale Gregoriana, colaborator și prieten al Colegiului Pio...
by Pio Romeno | nov. 10, 2018 | Stiri
La Colegiul Pontifical „Pio Romeno” a avut loc, în seara zilei de vineri, 9 noiembrie, evenimentul de lansare a emisiunii de mărci poștale Vladimir Ghika, 5 ani de la beatificare. Au participat întreg episcopatul catolic din România care se află în aceste zile la Roma cu ocazia vizitei „Ad limina Apostolorum” În deschiderea evenimentului, pr. dr. Gabriel Buboi, rectorul Colegiului, a salutat prezenţa episcopilor şi a distinşilor oaspeţi: Excelenţa Sa, d-l Liviu-Petru Zăpârţan, Ambasador al României pe lângă Sfântul Scaun şi d-l George Gabriel Bologan, ambasadorul României în Italia. Cu ocazia împlinirii a cinci ani de la beatificarea Monseniorului Vladimir Ghika (1873-1954), de către Biserica Catolică, Romfilatelia a introdus în circulație o emisiune de mărci poștale omagială, dedicată martiriului său. Potrivit unui comunicat de presă al Romfilatelia pe timbrul emisiunii de mărci poștale, cu valoarea nominală de 5 lei, este ilustrat un portret al Fericitului Vladimir Ghika, realizat în timpul unei călătorii misionare în Japonia (1933). Pe colița dantelată a emisiunii, cu valoarea nominală de 28,50 lei, este reprodusă o altă fotografie a Fericitului. Timbrul coliței reprezintă o marcă poștală concepută chiar de Vladimir Ghika, în anul 1918, care conține elemente heraldice ale regiunilor istorice ale României...