by Pio Romeno | mart. 26, 2014 | Stiri
Cateheza Sfântului Părinte Papa Francisc, din cadrul audienţei generale din această dimineaţă din Piaţa Sfântul Petru, s-a concentrat asupra Tainei Preoţiei. Episcopatul, presbiteratul şi diaconia reprezintă treptele Preoţiei; Taina care permite exercitarea ministerului, încredinţat de către Isus Apostolilor, pentru a păstori turma Sa, cu puterea Spiritului Său şi în conformitate cu inima Sa. Episcopul, preotul şi diaconul trebuie să păstorească turma Domnului cu iubire. Dacă nu fac acest lucru cu iubire, nu ajută la nimic. În acest sens, cei care sunt aleşi şi consacraţi pentru acest serviciu, extind în timp, cu puterea Spiritului Sfânt şi cu iubire, prezenţa lui Cristos. Un episcop sau un preot, ales ca şi cap al unei comunităţi, care nu este întotdeauna în slujba şi în serviciul comunităţii, greşeşte. O altă caracteristică care derivă întotdeauna din această uniune tainică cu Cristos, a spus Papa, este iubirea pentru Biserică. Sfântul Apostol Pavel, în Scrisoarea către Efeseni spune ca Cristos: “A iubit Biserica şi s-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, curăţind-o cu baia apei prin cuvânt, ca să o înfăţişeze Sieşi Biserică mărită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel (5, 25-27). În virtutea preoţiei, ministrul se dedică pe sine însuşi propriei comunităţi, iubindu-o cu toată inima: este familia sa. Atunci când nu se alimentează ministerul episcopului sau al preotului cu rugăciune, cu ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, cu o celebrare zilnică a Euharistiei şi cu o frecventă mărturisire, se pierde sensul autentic al propriului serviciu şi bucuria care derivă dintr-o profundă comuniune cu Isus. Sursa:...
by Pio Romeno | mart. 25, 2014 | Stiri
Marți, 25 martie 2014, s-a sărbătorit hramul Colegiului Pontifical Pio Romeno din Roma, care este pus sub patronajul Bunei Vestiri. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost celebrată la orele 06.30 de către Preasfinția Sa Mihai, Episcop Auxiliar de Făgăraș și Alba-Iulia, Vicarul Bucureștilor; au concelebrat Pr. Rector Gabriel Buboi și Pr. Vasile Man, Vice-rectorul Colegiului. În aceeași zi, la orele 13.00, s-a celebrat rânduiala Acatistului Maicii Domnului în Biserica Colegiului în prezenţa Eminenţei Sale Cardinalul Leonardo Sandri, Prefectul Congregaţiei pentru Bisericile Orientale și a Preasfinţiei Sale Mihai. La eveniment au mai fost participat: Excelența Sa dl. Bogdan Tătaru-Cazaban, Ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun, Dl. Profesor Ionel Haiduc, Președintele Academiei Române împreună cu cei patru vice-președinți ai Instituției precum și reprezentanţi a Universităţilor Pontificale din Roma unde studiază alumnii Colegiului Pio Romeno, rectori ai Colegiilor Pontificale Orientale, împreună cu prieteni şi studenţii Colegiului. După momentul de rugăciune, cei prezenţi au participat la prânzul festiv oferit cu această ocazie....
by Pio Romeno | mart. 25, 2014 | Rugaciunile zilei Calendar Greco-Catolic (Romania)
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin! Împărate ceresc, Mângâietorule. Spirite al adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te aşează întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre. Doamne, îndură-Te de noi. (de trei ori) Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit. Şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin. Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Împăratul nostru Dumnezeu. Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Hristos Împăratul nostru Dumnezeu. Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la însuşi Hristos Împăratul şi Dumnezeul nostru. Psalmul 103 Al lui David Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte. Întru strălucire şi în mare frumuseţe Te-ai îmbrăcat; Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină; Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui; Cel ce pui norii urcarea Ta; Cel ce umbli peste aripile vânturilor; Cel ce faci pe îngerii Tăi spirite şi pe servii Tale flacără de foc; Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui şi nu se va clătina în veacul veacului. Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea lui; peste munţi vor sta ape. De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tău se vor înfricoşa. Se înalţă munţi şi se coboară văi, în locul în care le-ai întemeiat pe ele. Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul. Cel ce trimiţi izvoare în văi,...
by Pio Romeno | mart. 25, 2014 | Rugaciunile zilei Calendar Greco-Catolic (Romania)
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, îndură-Te de noi. Amin! Împărate ceresc, Mângâietorule. Spirite al adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te aşează întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre. Amin. Apoi alternativ: Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. (de 3 ori) Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda ta. (de 2 ori) Psalmul 62. Dumnezeule, Dumnezeul meu, pe Tine Te caut dis-de-dimineaţă. Însetat-a de Tine sufletul meu, suspinat-a după Tine trupul meu, în pământ pustiu şi neumblat şi fără de apă. Aşa în locul cel sfânt m-am arătat Ţie, ca să văd puterea Ta şi gloria Ta. Că mai bună este mila Ta decât viaţa; buzele mele Te vor lăuda. Aşa Te voi binecuvânta în viaţa mea şi în numele Tău voi ridica mâinile mele. Ca de măduvă şi de grăsime să se sature sufletul meu şi cu buze de bucurie Te va lăuda gura mea. Mi-am adus aminte de Tine în aşternutul meu, în dimineţi am cugetat la Tine, că ai fost ajutorul meu şi sub acoperământul aripilor Tale mă voi bucura. Lipitu-s-a sufletul meu de Tine şi pe mine m-a sprijinit dreapta Ta. Iar ei în deşert au căutat sufletul meu, intra-vor în cele mai de jos ale pământului; da-se-vor în mâinile sabiei, pradă vulpilor vor fi. Iar împăratul se va veseli de Dumnezeu; lăuda-se-va tot cel ce se jură întru El, că s-a astupat gura celor ce vorbesc nedreptăţi. Şi...
by Pio Romeno | mart. 24, 2014 | Rugaciunile zilei Calendar Greco-Catolic (Romania)
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin! Împărate ceresc, Mângâietorule. Spirite al adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te aşează întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre. Apoi alternativ: Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. (de 3 ori) Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda ta. (de 2 ori) Psalmul 37 Al lui David. Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu iuţimea Ta să mă cerţi. Că săgeţile Tale s-au înfipt în mine şi ai întărit peste mine mâna Ta. Nu este vindecare în trupul meu de la faţa mâniei Tale; nu este pace în oasele mele de la faţa păcatelor mele. Că fărădelegile mele au covârşit capul meu, ca o sarcină grea au apăsat peste mine. Rănile mele miros urât şi au putrezit, din cauza nebuniei mele. Chinuitu-m-am şi m-am gârbovit până în sfârşit, toată ziua mâhnindu-mă umblam. Că şalele mele s-au umplut de putreziciune şi nu este vindecare în trupul meu. Necăjitu-m-am şi m-am smerit foarte; răcnit-am din suspinarea inimii mele. Doamne, înaintea Ta este toată dorirea mea şi suspinul meu de la Tine nu s-a ascuns. Inima mea s-a tulburat, părăsitu-m-a tăria mea, şi lumina ochilor mei, nici aceasta nu este cu mine. Prietenii mei şi vecinii mei în preajma mea s-au apropiat şi au şezut; şi cei de aproape ai mei departe au stat.Şi se sileau cei ce căutau sufletul meu şi cei...