În perioada 29 septembrie – 1 octombrie 2013 a avut loc la Roma “Întâlnirea Internaţională pentru Pace”: Curajul speranţei, organizată de către Comunitatea Sfântului Egidio.
Evenimentul a fost deschis printr-o celebrare euharistică la Bazilica San Paolo Fuori le Mura, prezidată de cardinalul Agostino Vallini, vicarul general al Sfântului Părinte pentru Dieceza Romei.
La această întâlnire, Biserica Greco-Catolică din Romania a fost reprezentată de către Preasfinţiile lor Episcopii: Alexandru Mesian, Virgil Bercea şi Florentin Crihălmeanu.
Evenimentul a fost împărţit în 32 de conferinţe, în cadrul cărora episcopii greco-catolici au avut intervenţii. În cadrul conferinţei “A fi creştini în secolul XXI”, care a avut loc în Ostia Lido, în 30 septembrie, Preasfinţia Sa Florentin a avut o intervenţie: “Modelul de martiri ai Bisericii Greco-Catolice”, în cadrul căreia a prezentat martiriul episcopilor greco-catolici din perioada comunistă.
Scopul acestei prezentări, după cum a spus şi Preasfinţia Sa este acela de a descoperi modul în care acele suflete nobile au reuşit să reziste probelor dure la care au fost supuse, printr-o luptă exclusiv spirituală. Ceea ce trebuie să înţelegem este că această luptă nu a fost împotriva reprezentanţiilor regimului comunist, nici împotriva altor confesiuni sau naţiuni vecine, a fost o luptă interioară cu propria persoană, o luptă spirituală împotriva răului, care încerca în diferite moduri de a dezlipi sufletul de la Cristos. Aceasta este lupta pe care Sfântul Apostol Pavel a dus-o până la capăt, rezumându-o în aceste cuvinte: “Lupta cea bună am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit” (2Tim 4,7).
Preasfinţitul Virgil a luat cuvântul în cadrul conferinţei: “Martiriul, realitate actuală a creştinilor”, care a avut loc în data de 1 octombrie, în Bazilica Sfântul Bartolomeu din Roma.
Preasfinţia Sa a făcut referire la persecuţiile la care sunt supuşi creştinii în ziua de astăzi în lumea întreagă, amintind totodată şi de martirii Bisericii Greco-Catolice din perioada regimului comunist.
Ceremonia de încheiere a evenimentului a avut loc în data de 1 octombrie, în Piaţa Campidoglio din Roma printr-o procesiune şi o rugăciune pentru pace, urmate de schimbul unui semn de pace.
Liviu Ursu