Rugăciunea de seară – Denia Mirelui (05.04.2015)

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase,  Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!

Împărate ceresc, Mângâietorule. Spirite al adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le pli­neşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te aşează întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufle­tele noastre.

Apoi alternativ:

Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. (de 3 ori)

Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda ta. (de 2 ori)

Psalmul 3.

Doamne, cât s-au înmulţit cei ce mă necăjesc! Mulţi se ridică împotriva mea; Mulţi zic sufletului meu: «Nu este mântuire lui, întru Dumnezeul lui!» Iar Tu, Doamne, sprijinitorul meu eşti, mărirea mea şi Cel ce înalţi capul meu. Cu glasul meu către Domnul am strigat şi m-a auzit din muntele cel sfânt al Lui. Eu m-am culcat şi am adormit; m-am ridicat căci Domnul mă va sprijini. Nu mă voi teme de mii de popoare care din toate părţile mă înconjoară. Scoală, Doamne, mântuieşte-mă Dumnezeul meu, că tu ai bătut pe cei ce mă duşmănesc în deşert; dinţii păcătoşilor i-ai zdrobit. A Domnului este mântuirea şi peste poporul Tău, binecuvântarea Ta.

Şi iarăşi: Culcatu-m-am şi am adormit; deştep­tatu-m-am iarăşi, căci Domnul mă ocrotea.

Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori

Rugăciunea 7.

Dumnezeule si Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, cel ce ne-ai ridicat din aşter­nuturile noastre, şi împreună ne-ai adunat la ceasul rugăciunii: dă-ne har întru deschi­derea gurii noastre, şi primeşte ale noastre mulţumiri cele după putinţă; şi ne învaţă îndreptările tale; pentru că a ne ruga, precum se; cuvine, nu ştim, de nu ne vei povăţui tu, Doamne, cu Spiritul tău cel sfânt. Pentru aceasta ne rugam ţie: orice am greşit până in ceasul de acum, cu cuvântul, sau cu lu­crul, sau cu gândul, cu voia sau fără de voie, slăbeşte, lasă, iartă. Că de te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va putea suferi? Că la tine este mântuirea. Tu singur eşti sfânt, ajutător puternic, păzitor al vieţii noastre, şi întru tine este cântarea noastră pururi. – Fie stăpânirea împără­ţiei tale pururi binecuvântată şi preamă­rită, a Tatălui, şi a Fiului, şi a Sfântului Spirit, acum, şi pururi, şi în vecii vecilor. Amin.

Şi îndată cântăm, pe glasul de rând sau citim:

Aliluia (de 3 ori)

Din timpul nopţii aleargă spiritul meu către Tine Dumnezeule, pentru că lumină sunt poruncile Tale pe pământ.

Dreptate vă învăţaţi toţi cei ce locuiţi pe pământ.

Pizmuire va cuprinde pe poporul cel neînvăţat şi acum focul pe cei potrivnici va mânca.

Adaugă lor rele, Doamne, adaugă rele celor măriţi ai pământului.

Aliluia.

Troparul, glasul al 8-lea

Iată Mirele vine în miezul nopţii şi fericit este robul pe care-l va afla priveghind, iar nevrednic pe care-l va afla lenevindu-se. Vezi dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreunezi, ca să nu te dai morţii şi afară de împărăţie să te încui; ci te deşteaptă strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeule; pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, îndură-te spre noi.

Psalm din catismele zilei

Psalmul 33

A lui David.

1-10

Bine voi cuvânta pe Domnul în toată vremea, totdeauna lauda Lui în gura mea. În Domnul se va lăuda sufletul meu; să audă cei blânzi şi să se bucure . Măriţi pe Domnul împreună cu mine şi să înălţăm numele Lui împreună.Căutat-am pe Domnul şi m-a auzit şi din toate necazurile mele m-a scăpat.Apropiaţi-vă de El şi vă luminaţi; şi feţele voastre să nu se ruşineze. Săracul acesta a strigat şi Domnul l-a auzit pe el şi din toate necazurile lui l-a scăpat.Străjui-va îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de El şi-i va scăpa. Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul; fericit bărbatul care speră în El.Temeţi-vă de Domnul toţi sfinţii Lui, că n-au lipsă cei ce se tem de El. Bogaţii au sărăcit şi au flămânzit, iar cei ce-L caută pe Domnul, nu se vor lipsi de tot binele.

 

Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori

Sedealna, glasul 1 :

Cinstitele Patimi au răsărit lumii în această zi, ca nişte lumini de mântuire, că Hristos merge să pătimească din bunătatea Sa. Cel ce cuprinde toate cu palma, primeşte a fi răstignit pe lemn, ca să mântuiască pe om.

Evanghelia după Matei

(21,18-43):

Dimineaţa, a doua zi, pe când se întorcea în cetate, a flămânzit; Şi văzând un smochin lângă cale, S-a dus la el, dar n-a găsit nimic în el decât numai frunze, şi a zis lui: De acum înainte să nu mai fie rod din tine în veac! Şi smochinul s-a uscat îndată. Văzând aceasta, ucenicii s-au minunat, zicând: Cum s-a uscat smochinul îndată? Iar Isus, răspunzând, le-a zis: Adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă şi nu vă veţi îndoi, veţi face nu numai ce s-a făcut cu smochinul, ci şi muntelui acestuia de veţi zice: Ridică-te şi aruncă-te în mare, va fi aşa. Şi toate câte veţi cere, rugându-vă cu credinţă, veţi primi. Iar după ce a intrat în templu, s-au apropiat de El, pe când învăţa, arhiereii şi bătrânii poporului şi au zis: Cu ce putere faci acestea? Şi cine Ţi-a dat puterea aceasta? Răspunzând, Isus le-a zis: Vă voi întreba şi Eu pe voi un cuvânt, pe care, de Mi-l veţi spune, şi Eu vă voi spune vouă cu ce putere fac acestea: Botezul lui Ioan de unde a fost? Din cer sau de la oameni? Iar ei cugetau întru sine, zicând: De vom zice: Din cer, ne va spune: De ce, dar, n-aţi crezut lui? Iar de vom zice: De la oameni, ne temem de popor, fiindcă toţi îl socotesc pe Ioan de profet. Şi răspunzând ei lui Isus, au zis: Nu ştim. Zis-a lor şi El: Nici Eu nu vă spun cu ce putere fac acestea. Dar ce vi se pare? Un om avea doi fii. Şi, ducându-se la cel dintâi, i-a zis: Fiule, du-te astăzi şi lucrează în via mea. Iar el, răspunzând, a zis: Mă duc, Doamne, şi nu s-a dus. Mergând la al doilea, i-a zis tot aşa; acesta, răspunzând, a zis: Nu vreau, apoi căindu-se, s-a dus. Care dintr-aceştia doi a făcut voia Tatălui? Zis-au Lui: Cel de-al doilea. Zis-a lor Isus: Adevărat grăiesc vouă că vameşii şi desfrânatele merg înaintea voastră în împărăţia lui Dumnezeu. Căci a venit Ioan la voi în calea dreptăţii şi n-aţi crezut în el, ci vameşii şi desfrânatele au crezut, iar voi aţi văzut şi nu v-aţi căit nici după aceea, ca să credeţi în el. Ascultaţi altă pildă: Era un om oarecare stăpân al casei sale, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn şi a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe. Când a sosit timpul roadelor, a trimis pe slugile sale la lucrători, ca să-i ia roadele. Dar lucrătorii, punând mâna pe slugi, pe una au bătut-o, pe alta au omorât-o, iar pe alta au ucis-o cu pietre. Din nou a trimis alte slugi, mai multe decât cele dintâi, şi au făcut cu ele tot aşa. La urmă, a trimis la ei pe fiul său zicând: Se vor ruşina de fiul meu. Iar lucrătorii viei, văzând pe fiul, au zis între ei: Acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi să avem noi moştenirea lui. Şi, punând mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au ucis. Deci, când va veni stăpânul viei, ce va face acelor lucrători? I-au răspuns: Pe aceşti răi, cu rău îi va pierde, iar via o va da altor lucrători, care vor da roadele la timpul lor. Zis-a lor Isus: Au n-aţi citit niciodată în Scripturi: „Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului. De la Domnul a fost aceasta şi este lucru minunat în ochii noştri”? De aceea vă spun că împărăţia lui Dumnezeu se va lua de la voi şi se va da neamului care va face roadele ei.

Psalmul 50

Vv 3-5

Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea. Spală-mă cu totul de fărădelegea mea, şi de păcatul meu mă curăţeşte. Că fărădelegea mea eu o cunosc, şi păcatul meu înaintea mea este pururea.

Imediat:

Cântarea a 9-a:

Irmosul:

Mărit-ai, Hristoase, pe Născătoarea de Dumnezeu, ceea ce Te-a “născut pe Tine, dintru care Ziditorul nostru, în trup pătimitor asemenea nouă Te-ai îmbrăcat, dezlegătorul greşelilor noastre. Pe ea fericind-o toate neamurile, pe Tine Te mărim”.

Toată întinăciunea cea din patimi lepădând, cunoştinţă înţeleaptă vrednică de dumnezeiasca Împărăţie luaţi, zis-ai mai înainte Apostolilor Tăi, Cel ce eşti înţelepciunea a toate, întru care veţi fi măriţi, strălucind mai luminat decât soarele.

Zis-ai, Doamne, ucenicilor Tăi: Uitându-vă la Mine, să nu gândiţi cu mândrie, ci să vă plecaţi spre cele smerite. Beţi paharul Meu, pe care Eu îl beau şi veţi fi măriţi cu Mine întru Împărăţia Tatălui Meu.

Luminătoarea.

Cămara Ta, Mântuitorul meu, o văd împodobită, şi îmbrăcăminte nu am, ca să intru într-însa. Luminează-mi haina sufletului meu, Dătătorule de lumină, şi mă mântuieşte.

Laudele

Psalmul 148

vv. 1-6

Lăudaţi-L pe Domnul din ceruri, lăudaţi-L pe El în cele înalte. Lăudaţi-L pe El toţi îngerii Lui, Lăudaţi-L pe El toate puterile Lui. Lăudaţi-L pe El soarele şi luna, Lăudaţi-L pe El toate stelele şi lumina. Lăudaţi-L pe El cerurile cerurilor şi apa cea mai presus de ceruri, să laude numele Domnului, că El a zis şi s-au facut, El a poruncit şi s-au zidit. Le-a aşezat în veac şi în veacul veacului. Porunca le-a pus şi nu o vor trece.

Mărire… Şi acum…: glasul al 5-lea:

Doamne, venind spre Patimă, întărind pe discipolii Tăi, ai zis deoparte luându-i pe dânşii: Cum nu vă aduceţi aminte de cuvintele Mele, pe care mai înainte le-am spus vouă, că este scris: că tot profetul nu va fi ucis într-altă parte, fără numai în Ierusalim? Acum dar a venit vremea de care am spus vouă: că iată Mă dau în mâinile păcătoşilor să Mă batjocorească; care şi pe Cruce punându-Mă şi dându-Mă îngropării, Mă vor socoti ca pe un mort urât. Însă, îndrăzniţi, că a treia zi Mă voi scula, spre bucuria credincioşilor şi spre viaţa veşnică.

Apoi :

Doxologia mică

Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. Te lăudăm, Te binecuvântăm, ne închinăm Ţie, Te mărim pe Tine, Îţi mulţumim Ţie pentru mărirea Ta cea mare. Doamne, Împărate ceresc, Dumnezeule, Părinte atotţinătorule, Doamne, Fiule, Unule-Născut, Isuse Hristoase şi Spirite Sfinte. Doamne Dumnezeule, Mieluşelul lui Dumnezeu, Fiul Tatălui, Cel ce ridici păcatul lumii, îndură-Te de noi, Cel ce ridici păcatele lumii. Primeşte rugăciunea noastră, Cel ce şezi de-a dreapta Tatălui, şi  Te îndură de noi. Că Tu eşti Unul Sfânt, Tu eşti Unul Domn Isus Hristos, întru mărirea lui Dumnezeu Tatăl. Amin. În toate zilele Te voi binecuvânta şi voi lăuda numele Tău în veac şi în veacul veacului. Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta fără de păcat să ne păzim. Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin.

Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am sperat în Tine.Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale (de 3 ori). Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă din neam în neam. Eu am zis: Doamne, îndură-Te de mine , vindecă sufletul meu, că Ţi-am greşit Ţie. Doamne, la Tine am scăpat, învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu.Că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină. Tinde mila Ta celor ce te cunosc pe Tine. Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta fără de păcat să ne păzim. Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin.

Fie Doamne mila Ta spre noi, precum am sperat întru Tine. Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-ne pe noi îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Stăpâne, întelepteşte-mă cu îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Sfinte, luminează-mă cu îndreptările Tale. Doamne, mila Ta este în veac; lucrările mânilor Tale nu le trece cu vederea. Ţie Ţi se cuvine laudă, Ţie Ţi se cuvine cântare, Ţie mărire Ţi se cuvine: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Stihoavna laudelor

Stih: Umplutu-ne-am dimineaţa de mila Ta şi ne-am bucurat şi ne-am veselit în toate zilele vieţii noastre. Veselitu-ne-am pentru zilele în care ne-ai umilit, pentru anii în care am văzut rele. Caută spre robii Tăi şi spre lucrurile Tale şi îndreptează pe fiii lor. (ps. 89, 16-18)

Mărire… Şi acum…, glasul al 5-lea:

A doua Evă aflând şarpele pe egipteanca, se nevoia să împiedice pe Iosif prin cuvinte cu momeli; dar el, luându-şi haina, a fugit de păcat. Şi, fiind gol, nu s-a ruşinat, ca şi cel întâi-zidit mai înainte de călcarea poruncii. Pentru rugăciunile lui, Hristoase, miluieşte-ne pe noi.

Apoi :

Bine este a ne mărturisi Domnului şi a cânta numele Tău, Preaînalte, a vesti dimineaţa mila Ta şi adevărul Tău în toată noaptea.

În Biserica măririi tale stând, în cer ni se pare că stăm, Născătoare de Dumnezeu; ceea ce eşti poarta cerească, deschide nouă uşa milostivirii tale.

Împărate ceresc, pe credincios poporul no­stru păzeşte-l; credinţa întăreşte-o; pe pă­gâni îmblânzeşte-i; lumea în pace o păzeşte; sfântă casa acesta bine o ocroteşte; pe cei mai înainte adormiţi părinţii şi fraţii noştri în corturile drepţilor aşează-i; şi pe noi întru pocăinţă şi mărturisire ne primeşte, ca un bun şi iubitor de oameni.

Rugăciunea sfântului Efrem

Doamne şi Stăpâne al vieţii mele, nu-mi da mie spiritul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de domnie, şi al grăirii în deşert.

Iar spiritul curăţiei, al umilţinţei, al răbdării şi al dragostei dăruieşte- mi-l mie robului tău.

Aşa, Doamne împărate, dăruieşte-mi mie, ca să-mi văd greşelile mele, si să nu condamn pe fratele meu; că bine eşti cuvântat în vecii vecilor. Amin.

Dumnezeule, curăţeşte-mă pe mine, păcătosul.

Apoi imediat:

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, îndură-Te de noi. Amin!