Rugăciunea de seară, cu texte alese din oficiul Vecerniei (6.01.2014)

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!

Împărate ceresc, Mângâietorule. Spirite al adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le pli­neşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te aşează întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufle­tele noastre.

Doamne, îndură-Te de noi. (de trei ori)

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit. Şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Împăratul nostru Dumnezeu.

Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Hristos Împăratul nostru Dumnezeu.

Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la însuşi Hristos Împăratul şi Dumnezeul nostru.

Psalmul 103

Al lui David

Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte. Întru strălucire şi în mare frumuseţe Te-ai îmbrăcat; Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină; Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui; Cel ce pui norii urcarea Ta; Cel ce umbli peste aripile vânturilor; Cel ce faci pe îngerii Tăi spirite şi pe servii Tale flacără de foc; Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui şi nu se va clătina în veacul veacului. Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea lui; peste munţi vor sta ape. De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tău se vor înfricoşa. Se înalţă munţi şi se coboară văi, în locul în care le-ai întemeiat pe ele. Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul. Cel ce trimiţi izvoare în văi, prin mijlocul munţilor vor trece ape; Adăpa-se-vor toate fiarele câmpului, asinii sălbatici setea îşi vor potoli. Peste acelea păsările cerului vor locui; din mijlocul stâncilor vor da glas. Cel ce adăpi munţii din cele mai de deasupra ale Tale, din fructul lucrurilor Tale se va sătura pământul. Cel ce răsari iarbă animalelor şi verdeaţă spre trebuinţa oamenilor; Ca să scoată pâine din pământ şi vinul care bucură inima omului; Ca să veselească faţa cu untdelemn şi pâinea inima omului o întăreşte. Sătura-se-vor copacii câmpului, cedrii Libanului pe care i-ai sădit; acolo păsările îşi vor face cuib. Locaşul cocostârcului în chiparoşi. Munţii cei înalţi adăpost cerbilor stâncile scăpare iepurilor. Făcut-ai luna spre arătarea timpurilor, soarele şi-a cunoscut apusul său. Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, când vor ieşi toate fiarele pădurii; Puii leilor răcnesc ca să apuce şi să ceară de la Dumnezeu mâncarea lor. Răsărit-a soarele şi s-au adunat şi în culcuşurile lor se vor culca. Ieşi-va omul la lucrul său şi la lucrarea sa până seara. Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! S-a umplut pământul de zidirea Ta. Marea aceasta este mare şi largă; acolo se găsesc vieţuitoare nenumărate, vietăţi mici şi mari. Acolo corăbiile umblă; balaurul acesta pe care l-ai zidit, ca să se joace în ea. Toate de la Tine aşteaptă ca să le dai lor hrană la vreme potrivită. Dându-le Tu lor, vor aduna, deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătăţi; dar întorcându-ţi Tu faţa Ta, se vor tulbura; lua-vei spiritul lor şi se vor sfârşi şi în ţărână se vor întoarce. Trimite-vei Spiritul Tău şi se vor zidi şi vei înnoi faţa pământului. Fie gloria Domnului în veac! Se va veseli Domnul de lucrurile Sale. Cel ce priveşte spre pământ şi-l face pe el de se cutremură; Cel ce se atinge de munţi şi fumegă. Cânta-voi Domnului în viaţa mea, cânta-voi Dumnezeului meu cât voi fi. Plăcute să-I fie Lui cuvintele mele, iar eu mă voi veseli de Domnul. Piară păcătoşii de pe pământ şi cei fără de lege, ca să nu mai fie. Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul.

Şi iarăşi: Soarele şi-a cunoscut apusul său.

Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut!

Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori

Rugăciunea

Doamne, cu mânia Ta să nu ne mustri, nici cu urgia Ta să nu ne cerţi. Ci fă cu noi după bunăvoinţa Ta, Vindecătorule şi doctore al sufletelor noastre. Călăuzeşte-ne la limanul voinţei Tale: luminează ochii inimilor noastre spre cunoaşterea adevărului Tău; şi ne dăruieşte cealaltă vreme a zilei de acum şi tot timpul vieţii noastre cu pace, şi fără de păcat. Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi ale tuturor sfinţilor. Că a Ta este stăpânirea şi a ta este împărăţia a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Spirit şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Psalm din catisma zilei

Psalmul 39

Al lui David.

Aşteptând am aşteptat pe Domnul şi S-a plecat spre mine, a auzit rugăciunea mea. M-a scos din groapa ticăloşiei şi din tina noroiului şi a pus pe piatră picioarele mele şi a îndreptat paşii mei. Şi a pus în gura mea cântare nouă,cântare Dumnezeului nostru; vor vedea mulţi şi se vor teme şi vor spera în Domnul. Fericit bărbatul a cărui speranţă este numele Domnului şi n-a privit la deşertăciuni şi la nebunii mincinoase. Multe ai făcut Tu, Doamne, Dumnezeul meu, minunile Tale, şi nu este cine să se asemene gândurilor Tale; vestit-am şi am vorbit: s-au înmulţit  peste număr. Jertfă şi prinos n-ai voit, dar trup mi-ai întocmit; ardere de tot şi sacrificiu pentru păcat n-ai cerut. Atunci am zis: «Iată, vin! În capul cărţii este scris despre mine. Ca să fac voia Ta, Dumnezeul meu, am voit, şi legea Ta înăuntrul inimii mele». Am binevestit dreptate în adunare mare; iată, buzele mele nu le voi opri; Doamne, Tu ai cunoscut.  Dreptatea Ta n-am ascuns-o în inima mea, adevărul Tău şi mântuirea Ta am spus. N-am ascuns mila Ta şi adevărul Tău în adunare mare. Iar Tu, Doamne, să nu depărtezi îndurările Tale de la mine, mila Ta şi adevărul Tău pururi să mă sprijinească.Că m-au înconjurat rele cărora nu este număr; m-au ajuns fărădelegilemele şi n-am putut să văd; Înmulţitu-s-au mai mult decât perii capului meu şi inima mea m-a părăsit. Binevoieşte, Doamne, ca să mă scapi; Doamne, spre ajutorul meu ia aminte. Să fie ruşinaţi şi înfruntaţi deodată cei ce caută să ia sufletul meu; să se întoarcă înapoi şi să se ruşineze cei ce-mi voiesc mie rele; Să fie ruşinaţi îndată cei ce-mi zic mie: «Bine, bine». Să se bucure şi să se veselească de Tine toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururi cei ce iubesc mântuirea Ta: «Mărit să fie Domnul!» Iar eu sărac sunt şi sărman; Domnul Se va îngriji de mine. Ajutorul meu şi apărătorul meu Tu eşti ; Dumnezeul meu, nu întârzia.

Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori

 

Psalmul 140

Vv 1-2, 5-7.

Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă; ia aminte la glasul rugăciunii mele, când strig către Tine, auzi-mă, Doamne!

Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta; ridicarea mâinilor mele, jertfă de seară, auzi-mă, Doamne!

Certa-mă-va dreptul cu milă şi mă va mustra, iar untdelemnul  păcătoşilor să nu ungă capul meu.

Că încă şi rugăciunea mea este împotriva voinţei lor; prăbuşească-se de pe stâncă judecătorii lor.

Auzi-se-vor graiurile mele că s-au îndulcit. Ca o brazdă de pământ ce se taie s-au rupt, s-au risipit oasele lor lângă iad.

Psalmul 129

Vv. 6-8

Din straja dimineţii până în noapte, din straja dimineţii să spere Israel în Domnul.

Că la Domnul este mila şi multă mântuire la El, şi El va mântui pe Israel din toate fărădelegile lui.

Psalmul 116

Lăudaţi-L pe Domnul toate neamurile; lăudaţi-L pe El toate popoarele.

Că s-a întărit mila Lui peste noi şi adevărul Domnului rămâne în veac.

Stihira Înaintemergătorului, glasul 1.

Întărit fiind cu dumneze­iescul Har al lui Hristos, Bo­tezătorule şi Înaintemergătorule, tu ne-ai arătat nouă pe Mieluşelul care a ridi­cat toate păcatele lumii, şi la El ai trimis pe doi dintre discipoli, bucurându-te astăzi. Pe acela roagă-L, să dăruiască sufletelor noastre, pace şi ma­re milă.

Mărire…, glasul al 6-lea.

Cel care eşti în trup lu­minător, Înaintemergătorule al Mântuitorului, odrăslirea celei sterpe, prietene al celui din Fecioară, căruia cu săltări în pântece te-ai închinat, şi l-ai botezat în apele Iorda­nului. Pe acesta roagă-L profetule, ca să scăpăm de întreitele valuri ce vor să fie.

 Şi acum…: a Sărbătorii.

Dumnezeu Cuvântul s-a arătat cu trup neamului ome­nesc şi a stat să se boteze în Iordan, şi a zis către El Înaintemergătorul: Cum îmi voiu întinde mâna, şi mă voi atinge de creştetul celui ce ţine toate? Chiar dacă eşti copil din Maria, dar te ştiu Dumnezeu mai înainte de ve­ci. Pe pământ umbli, cel ce eşti lăudat de Serafimi. Şi serv fiind botezi pe Stă­pânul nu m-am învăţat. Cel care eşti neajuns, Doamne mărire ţie.

 Imn în onoarea Sfintei Treimi

Lumină lină a sfintei măriri a Tatălui ceresc Celui fără de moarte, a Sfântului,  Fericitului, Isuse Hristoase. Venind la apusul soarelui, văzând lumina cea de seară, lăudăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Spirit, Dumnezeu; vrednic eşti în toata vremea să fi lăudat de glasuri cuvioase, Fiule al lui Dumnezeu, Cel ce dai viaţă, pentru aceasta lumea Te măreşte.

Prochimenul

versul al 7-lea

Dumnezeul nostru e în cer; în cer şi pe pământ toate câte a voit a făcut.

Stih: La ieşirea lui Israel din Egipt, a casei lui Iacob dintr-un popor barbar.

Stih: Marea a văzut şi a fugit, Iordanul s-a întors înapoi.

Stih: Ce-ţi este ţie, mare, că ai fugit? Şi ţie, Iordane, că te-ai întors înapoi?

Apoi:

Învredniceşte-ne, Doamne, în seara aceasta fără de păcat să ne păzim. Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin. Fie Doamne mila Ta spre noi, precum am sperat întru Tine. Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-ne pe noi îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Stăpâne, întelepteşte-mă cu îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Sfinte, luminează-mă cu îndreptările Tale. Doamne, mila Ta este în veac; lucrările mâinilor Tale nu le trece cu vederea. Ţie Ţi se cuvine laudă, Ţie Ţi se cuvine cântare, Ţie mărire Ţi se cuvine: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Stihoavna

Stih: Ce-ţi este ţie, mare, că ai fugit? Şi ţie, Iordane, că te-ai întors înapoi?

Stihiră

glasul al 4-lea.

Care dintre fii pământului a văzut soarele să se cureţe? Ioan a răspuns: şi pe cel ce îmbracă Cerul cu nori, gol de tot, şi pe cel ce a fă­cut izvoarele şi râurile să in­tre în ape? Mă înspăimân de rânduiala ta cea negrăită Stăpâne. Nu îngreuna pe servul tău, cu înfricoşătoare porunci.

 Mărire… .

Ca un râvnitor al Spiritu­lui şi al Harului rândunea de Dumnezeu cuvântătoare, rându­iala împăratului celui ce a ră­sărit luminat neamului ome­nesc din cea Curată, spre în­noirea oamenilor, chiar ai arătat-o Înaintemergătorule, obiceiurile celor mâhniţi scoţându-le până în sfârşit. Şi ca să ia viaţa cea pururea veşnică, îndreptând inimile celor ce se botează întru po­căinţă, fericite de Dumnezeu primite.

Şi acum… .

Veniţi să urmăm fecioa­relor celor înţelepte. Veniţi să întâmpinăm pe Stăpânul cel ce s-a arătat, că a venit ca un mire la Ioan. Iordanul vă­zându-te s-a temut şi a aştep­tat. Ioan a strigat: Nu cutez a mă atinge de creştetul cel fără de moarte. Spiritul s-a co­borât în chip de porumbel să sfinţească apele. Şi glas din Cer: Acesta este Fiul meu cel ce a venit în lume, să mântuiască neamul omenesc, Doam­ne mărire ţie.

 Rugăciunea lui Simeon, primitorul de Dumnezeu (Luca II, 29-30):

Acum liberează pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace; că au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor: lumină spre descoperirea neamurilor şi mărirea poporului Tău Israel.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, îndură-Te de noi. (de trei ori)

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, îndură-Te de noi. Doamne curăţă păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, îndură-Te de noi. (de trei ori)

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit. Şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vină împărăţia Ta, fie voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, şi ne iartă nouă păcatele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuieşte de cel rău.

Troparul  glasul 1.

În Iordan botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat. Căci glasul Părintelui a mărturisit Ţie, Fiu iubit pe Tine numindu- Te; şi Spiritulul, în chip de porumbel, a adeverit întărirea Cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, şi lumea ai luminat, mărire Ţie.

Mărire … Şi acum…, al Sfântului glasul al 2-lea:

Amintirea dreptului este cu laude; iar ţie îţi este de ajuns mărturia Domnului, Înainte­mergătorule. Căci te-ai arătat cu adevărat mai onorat şi decât profeţii. Căci te-ai şi învrednicit să botezi în ape pe Cel vestit. Drept aceasta pentru adevăr nevoindu-te, bucurându-te ai binevestit şi celor din iad pe Dumnezeu, Cel care S-a arătat în trup, pe Cel care a ridicat păcatul lumii, şi ne-a dăruit nouă mare milă.

Apoi imediat:

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!

Binecuvântat eşti, Stăpâne atotţinătorule, Care ai luminat ziua cu lumina soarelui şi noaptea ai strălucit-o cu raze de foc; Care ne-ai învrednicit a trece lungimea zilei şi a ne apropia de începuturile nopţii; ascultă rugăciunea noastră şi a tot poporul Tău şi ne iartă nouă tuturor păcatele noastre cele de voie şi cele fără de voie. Primeşte rugăciunile noastre cele de seară şi trimite mulţimea milei Tale şi a îndurărilor Tale peste moştenirea Ta.

Ocoleşte-ne cu sfinţii Tăi îngeri. Înarmează-ne cu armele dreptăţii Tale. Îngrădeşte-ne cu adevărul Tău. Păzeşte-ne cu puterea Ta. Mântuieşte-ne de toată primejdia, de tot vicleşugul celui potrivnic şi ne dăruieşte şi această seară cu noaptea ce vine şi toate zilele vieţii noastre, desăvârşită, sfântă, cu pace, fără de păcate, fără sminteală şi fără nălucire. Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi ale tuturor sfinţilor, care Ţi-au plăcut din veac. Amin.