Rugăciunea de seară, cu texte alese din oficiul Vecerniei (26.12.2013)

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!

Împărate ceresc, Mângâietorule. Spirite al adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te aşează întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.

Doamne, îndură-Te de noi. (de trei ori)

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit. Şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Împăratul nostru Dumnezeu.

Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Hristos Împăratul nostru Dumnezeu.

Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la însuşi Hristos Împăratul şi Dumnezeul nostru.

Psalmul 103

Al lui David

Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte. Întru strălucire şi în mare frumuseţe Te-ai îmbrăcat; Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină; Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui; Cel ce pui norii urcarea Ta; Cel ce umbli peste aripile vânturilor; Cel ce faci pe îngerii Tăi spirite şi pe servii Tale flacără de foc; Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui şi nu se va clătina în veacul veacului. Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea lui; peste munţi vor sta ape. De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tău se vor înfricoşa. Se înalţă munţi şi se coboară văi, în locul în care le-ai întemeiat pe ele. Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul. Cel ce trimiţi izvoare în văi, prin mijlocul munţilor vor trece ape; Adăpa-se-vor toate fiarele câmpului, asinii sălbatici setea îşi vor potoli. Peste acelea păsările cerului vor locui; din mijlocul stâncilor vor da glas. Cel ce adăpi munţii din cele mai de deasupra ale Tale, din fructul lucrurilor Tale se va sătura pământul. Cel ce răsari iarbă animalelor şi verdeaţă spre trebuinţa oamenilor; Ca să scoată pâine din pământ şi vinul care bucură inima omului; Ca să veselească faţa cu untdelemn şi pâinea inima omului o întăreşte. Sătura-se-vor copacii câmpului, cedrii Libanului pe care i-ai sădit; acolo păsările îşi vor face cuib.Locaşul cocostârcului în chiparoşi. Munţii cei înalţi adăpost cerbilor stâncile scăpare iepurilor. Făcut-ai luna spre arătarea timpurilor, soarele şi-a cunoscut apusul său. Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, când vor ieşi toate fiarele pădurii; Puii leilor răcnesc ca să apuce şi să ceară de la Dumnezeu mâncarea lor. Răsărit-a soarele şi s-au adunat şi în culcuşurile lor se vor culca. Ieşi-va omul la lucrul său şi la lucrarea sa până seara. Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! S-a umplut pământul de zidirea Ta. Marea aceasta este mare şi largă; acolo se găsesc vieţuitoare nenumărate, vietăţi mici şi mari. Acolo corăbiile umblă; balaurul acesta pe care l-ai zidit, ca să se joace în ea. Toate de la Tine aşteaptă ca să le dai lor hrană la vreme potrivită. Dându-le Tu lor, vor aduna, deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătăţi; dar întorcându-ţi Tu faţa Ta, se vor tulbura; lua-vei spiritul lor şi se vor sfârşi şi în ţărână se vor întoarce. Trimite-vei Spiritul Tău şi se vor zidi şi vei înnoi faţa pământului. Fie gloria Domnului în veac! Se va veseli Domnul de lucrurile Sale. Cel ce priveşte spre pământ şi-l face pe el de se cutremură; Cel ce se atinge de munţi şi fumegă. Cânta-voi Domnului în viaţa mea, cânta-voi Dumnezeului meu cât voi fi. Plăcute să-I fie Lui cuvintele mele, iar eu mă voi veseli de Domnul. Piară păcătoşii de pe pământ şi cei fără de lege, ca să nu mai fie. Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul.

Şi iarăşi: Soarele şi-a cunoscut apusul său.

Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut!

Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori

Rugăciunea

            Doamne, Doamne, cel care cu palma Ta cea preacurată cuprinzi toate, care eşti îndelung răbdător cu noi toţi, şi îţi pare rău de răutăţile noastre: adu-ţi aminte de răutăţile noastre , şi de mila ta. Cercetează-ne întru bunătatea ta; şi ne dă, cu darul tău, ca şi în cealaltă vreme a zilei de acum, să scăpăm de uneltirile vicleanului cele de multe feluri, şi fără de vătămare păzeşte viaţa noastră, cu harul Spiritului Tău celui întru tot sfânt. Cu mila, şi cu iubirea de oameni a unuia-născut Fiului Tău, cu care împreună eşti binecuvântat, şi cu Preasfântul, bunul, şi de viaţă făcătorul tău Spirit şi acum, şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Psalm din catisma zilei.

Psalmul 105

Aliluia.

1-24

            Lăudaţi pe Domnul, că este bun, că în veac este mila Lui. Cine va spune puterile Domnului şi cine va face auzite toate laudele Lui? Fericiţi cei ce păzesc judecata şi fac dreptate în toată vremea. Adu-Ţi aminte de noi, Doamne, în bunăvoinţa Ta faţă de poporul Tău, cercetează-ne pe noi cu mântuirea Ta, ca să vedem întru bunătăţi pe aleşii Tăi, să ne bucurăm de veselia poporului Tău şi să ne lăudăm cu moştenirea Ta. Păcătuit-am ca şi părinţii noştri, nelegiuit-am, făcut-am strâmbătate. Părinţii noştri în Egipt n-au înţeles minunile Tale, nu şi-au adus aminte de mulţimea milei Tale şi Te-au amărât când s-au suit la Marea Roşie. Dar i-a mântuit pe ei pentru numele Său, ca să facă cunoscută puterea Lui. El a certat Marea Roşie şi a secat-o şi i-a condus pe ei prin adâncul mării cu prin pustiu; El i-a scos pe ei din mâna celor ce-i urau şi i-a scăpat pe ei din mânn
duşmanului; Şi a acoperit apa pe cei ce-i asupreau pe ei, nici unul din ei n-a rămas. Şi au crezut în cuvintele Lui şi au cântat laudă Lui. Dar degrab au uitat lucrurile Lui şi n-au suferit sfatul Lui; Ci au fost cuprinşi de mare poftă în pustiu, şi au ispitit pe Dumnezeu în loc fără de apă. Şi le-a împlinit cererea lor şi a
săturat sufletele lor. Şi au mâniat pe Moise în tabără şi pe Aaron, sfântul Domnului. S-a deschis pământul şi a înghiţii  pe Datan şi a acoperit adunarea lui Abiron. Şi s-a aprins foc în adunarea lor, văpaie a ars pe păcătoşi. Şi au făcut viţel în Horeb şi s-au închinat idolului. Şi au schimbat mărirea Lui întru  asemănare de viţel care mănâncă iarbă. Au uitat pe Dumnezeu, Care i-a scăpat pe ei. Care a făcut lucruri mari în Egipt, lucruri minunate în pământul lui Ham şi înfricoşătoare în Marea Roşie. Atunci a zis să-i piardă pe ei, şi i-ar fi pierdut dacă Moise, alesul Lui, n-ar fi stat înaintea feţei Lui ca să întoarcă mânia Lui şi să nu-i piardă. Apoi ei au dispreţuit pământul cel dorit şi n-au crezut în cuvântul Lui,

Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori

Psalmul 140

Vv 1-2

Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă; ia aminte la glasul rugăciunii mele, când strig către Tine, auzi-mă, Doamne!

Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta; ridicarea mâinilor mele, jertfă de seară, auzi-mă, Doamne!

Psalmul 141

Vv 5-7

Luat-am seama de-a dreapta şi am privit şi nu era cine să mă cunoască.

Pierit-a fuga de la mine şi nu este cel ce căuta sufletul meu.

Strigat-am către Tine, Doamne, zis-am: ” Tu eşti nădejdea mea, partea mea eşti în pământul celor vii” .

Ia aminte la rugăciunea mea, că m-am smerit foarte.

Scapă-mă de cei ce mă prigonesc, că s-au întărit mai mult decât mine.

Psalmul 129

Vv. 6-8

Din straja dimineţii până în noapte, din straja dimineţii să spere Israel în Domnul.

Că la Domnul este mila şi multă mântuire la El, şi El va mântui pe Israel din toate fărădelegile lui.

Psalmul 116

Lăudaţi-L pe Domnul toate neamurile; lăudaţi-L pe El toate popoarele.

Că s-a întărit mila Lui peste noi şi adevărul Domnului rămâne în veac.

Stihiră, glasul al 4-lea.

În loc de supărări odihnă, în loc de osteneli desfătare, în loc de întuneric lumină, ţi-a dăruit ţie Tocmitorul de întreceri cel drept; iar în locul scrierii de pe faţa ta ai fost înscris în cartea vieţii şi, aşezându-te în Biserica celor întâi-născuţi, ai mers cu bucurie la cei dintru înălţime, la veselia îngerilor.

Mărire…, glasul al 2-lea : Alcătuire a lui Anatolie.

Împăratului şi Stăpânului tuturor, Celui ce S-a născut pe pământ, cunună preastrălucită te aduci, nu împodobită cu pietre scumpe, ci acoperită cu flori din sângerările tale. Ci veniţi, iubitorilor de martiri, să culegem florile cântărilor, capetele să ne încununăm şi cântări să aducem, zicând: cel ce cu înţelepciune şi cu har ţi-ai luminat sufletul, Ștefane, întâiule martir al lui Hristos Dumnezeu, cere pentru noi pace şi mare milă.

Şi acum…, a Sărbătorii, asemenea:

Mare şi uimitoare minune s-a făcut astăzi! Fecioara naşte şi pântecele nu i se strică. Cuvântul Se întrupează şi de Tatăl nu Se desparte; îngerii cu păstorii măresc şi noi împreună cu ei cântăm: mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace!

Imn în onoarea Sfintei Treimi

Lumină lină a sfintei măriri a Tatălui ceresc Celui fără de moarte, a Sfântului,  Fericitului, Isuse Hristoase. Venind la apusul soarelui, văzând lumina cea de seară, lăudăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Spirit, Dumnezeu; vrednic eşti în toata vremea să fi lăudat de glasuri cuvioase, Fiule al lui Dumnezeu, Cel ce dai viaţă, pentru aceasta lumea Te măreşte.

Prochimenul

Versul al 6-lea

Ajutorul meu de la Domnul, Cel ce a făcut cerul şi pământul.

Stih: Ridicat-am ochii mei la munţi, de unde va veni ajutorul meu.

Citire, din întâia Epistolă catolică

a Sfântuluui Apostol Petru :

(II, 21-III, 9)

Iubiţilor, Hristos a pătimit pentru voi, lăsându-vă pildă, ca să păşiţi pe urmele Lui, Care n-a săvârşit nici un păcat, nici s-a aflat vicleşug în gura Lui, şi Care, ocărât fiind, nu răspundea cu ocară : dar la chinuri nu a- meninţa, ci se lăsa în ştirea Celui ce judecă cu dreptate. El a purtat păcatele noastre, in trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, murind faţă de păcate, să trăim pentru dreptate. Cu ră­nile Lui v-aţi vindecat, pentru că eraţi ca nişte oi rătăcite, dar v-aţi întors la Păstorul şi la Păzitorul sufletelor voastre. Asemenea şi voi, femeilor, supuneţi-vă bărbaţilor voştri, aşa încât, chiar dacă sunt unii care nu se pleacă Cuvântului, să fie câştigaţi, fără predicare, prin purtarea femeilor lor, văzând de aproape viaţa voastră curată şi plină de sfială. Podoaba voastră să fie nu cea din afară : împletirea părului, podoabele de aur şi îmbrăcarea hainelor scumpe, ci să fie omul cel tainic al inimii, întru nestricăcioasa podoabă a spiritului blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu. Că aşa se împodobeau, odinioară, şi sfintele femei, care sperau în Dumnezeu, supunându-se bărbaţilor lor; precum Sarra asculta pe Avraam şi-l numea pe el domn, ale cărei fiice sunteţi, dacă faceţi ce este bine şi nu vă temeţi de nimic. Voi bărbaţilor, de asemenea, trăiţi înţelept cu femeile voastre, ca fiind făpturi mai slabe, şi faceţi-le parte de cinste, ca unora care, împreună cu voi, sunt moştenitoare ale harului vieţii, aşa încât rugăciunile voastre să nu fie împiedicate. În sfârşit, fiţi toţi într-un gândd, împreună-pătimitori, iubitori de fraţi, milostivi, smeriţi. Nu răsplătiţi răul cu rău sau ocara cu ocară, ci dimpotrivă, binecuvântaţi, căci spre aceasta aţi fost chemaţi ca să moşteniţi binecuvântarea.

Apoi:

Învredniceşte-ne, Doamne, în seara aceasta fără de păcat să ne păzim. Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin. Fie Doamne mila Ta spre noi, precum am sperat întru Tine. Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-ne pe noi îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Stăpâne, întelepteşte-mă cu îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Sfinte, luminează-mă cu îndreptările Tale. Doamne, mila Ta este în veac; lucrările mâinilor Tale nu le trece cu vederea. Ţie Ţi se cuvine laudă, Ţie Ţi se cuvine cântare, Ţie mărire Ţi se cuvine: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Stihoavna

Stihiră

glasul 1

Stih: Din pântece mai înainte, de luceafăr Te-am născut.

Te-ai născut din Fecioară în peşteră şi oşţirile îngereşti au stat înainte, cântând: mărire întru cei de sus, lui Dumnezeu, Cel ce S-a născut sub înfăţişare de rob şi a zidit din nou lumea, în pântecele Fecioarei şi Maicii celei fără de bărbat.

Mărire…, a sfântului, glasul al 6-lea:

Alcătuire a lui Anatolie.

Întâiul între martiri şi între diaconi te-ai arătat, fericite Ştefan, podoaba pătimitorilor, lauda credincioşilor şi mărirea drepţilor. Cere pentru cei ce sărbătoresc onorată amintirea ta, ca cel ce stai înaintea scaunului lui Hristos, împăratului tuturor, să se învrednicească a primi curăţire de greşeli şi împărăţia cerurilor.

Şi acum…, a Sărbătorii: A aceluiaşi:

Dănţuiesc toţi îngerii din ceruri, şi se bucură oamenii; şi saltă toată făptura, pentru Domnul, Mântuitorul, Cel ce S-a născut în Betleem. Că a încetat toată înşelăciunea idolească, şi Hristos împărăţeşte în veci.

 Rugăciunea lui Simeon, primitorul de Dumnezeu (Luca II, 29-30):

Acum liberează pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace; că au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor: lumină spre descoperirea neamurilor şi mărirea poporului Tău Israel.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, îndură-Te de noi. (de trei ori)

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, îndură-Te de noi. Doamne curăţă păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, îndură-Te de noi. (de trei ori)

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit. Şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vină împărăţia Ta, fie voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, şi ne iartă nouă păcatele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuieşte de cel rău.

Troparul sfântului, glasul al 4-lea:

S-a încununat creştetul tău cu diademă împărătească, de pe urma luptelor pe care le-ai pătimit pentru Hristos Dumnezeu, luptătorule cel dintâi printre martiri. Căci descoperind nebunia iudeilor, L-ai văzut pe Mântuitorul tău, la dreapta Tatălui. Pe Acela roagă-L totdeauna pentru sufletele noastre.

Mărire… . Al cuviosului, glasul al 8-lea.

Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânării te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate ; Părinte Ierarhe Teodor, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Şi acum… . Al Sărbătorii, glasul al 4-lea.

            Naşterea Ta, Hristoase Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor de la stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui dreptăţii, şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, mărire Ţie!

Apoi imediat:

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!

Binecuvântat eşti, Stăpâne atotţinătorule, Care ai luminat ziua cu lumină de soare şi noaptea ai stralucit-o cu raze de foc; Care ne-ai învrednicit a trece lungimea zilei şi a ne apropia de începuturile nopţii; ascultă rugăciunea noastră şi a tot poporul Tău şi ne iartă nouă tuturor păcatele noastre cele de voie şi cele fără de voie. Primeşte rugăciunile noastre cele de seară şi trimite mulţimea milei Tale şi a îndurărilor Tale peste moştenirea Ta.

Ocoleşte-ne cu sfinţii Tăi îngeri. Înarmează-ne cu armele dreptăţii Tale. Îngrădeşte-ne cu adevărul Tău. Păzeşte-ne cu puterea Ta. Mântuieşte-ne de toată primejdia, de tot vicleşugul celui potrivnic şi ne dăruieşte şi această seară cu noaptea ce vine şi toate zilele vieţii noastre, desăvârşită, sfântă, cu pace, fără de păcate, fără sminteală şi fără nălucire. Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi ale tuturor sfinţilor, care Ţi-au plăcut din veac. Amin.