Rugăciunea de seară, cu texte alese din oficiul Vecerniei (2.05.2013)

Rugăciunea de seară, cu texte alese din oficiul Vecerniei

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!

Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le.  de 3 ori

Psalmul 103

Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul!  Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte.

Întru strălucire şi în mare podoabă Te-ai îmbrăcat;

Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină;

Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu

ape cele mai de deasupra ale lui;

Cel ce pui norii suirea Ta; Cel ce umbli

peste aripile vânturilor;

Cel ce faci pe îngerii Tăi spirite şi pe servitorii Tăi ca flăcările focului;

Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui şi nu se va clătina în veacul veacului.

Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea lui; peste munţi vor sta ape.

De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tă

se vor înfricoşa.

Se înalţă munţi şi se coboară văi, în locul în care  le-ai întemeiat pe ele.

Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul.

Cel ce trimiţi izvoare în văi, prin mijlocul

munţilor vor trece ape;

Se vor adăpa toate fiarele câmpului, asinii sălbatici

setea îşi vor potoli.

Peste acelea păsările cerului vor locui; din mijlocul stâncilor vor da glas.

Cel ce adăpi munţii din cele mai de deasupra ale Tale, din rodul lucrărilor Tale se va sătura pământul.

Cel ce răsari iarbă animalelor şi verdeaţă spre folosul oamenilor;

Ca să scoată pâine din pământ şi vin ce veseleşte

inima omului;

Ca să veselească faţa cu untdelemn  cu pâine inima omului să o întărească.

Sătura-se-vor copacii câmpului, cedrii Libanului pe care i-ai sădit; acolo păsările îşi vor face cuib.

Locaşul cocostârcului în chiparoşi. Munţii cei înalţi adăpost cerbilor stâncile scăpare iepurilor.

Făcut-ai luna spre arătarea timpului, soarele şi-a cunoscut apusul său.

Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, când vor ieşi toate fiarele pădurii;

Puii leilor răcnesc ca să apuce şi să ceară de la  Dumnezeu mâncarea lor.

Răsărit-a soarele şi s-au adunat şi în culcuşurile lor se vor aşeza.

Ieşi-va omul la lucrul său şi la lucrarea sa până seara.

Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! Umplutu-s-a pământul de zidirea Ta.

Marea aceasta este mare şi largă; acolo se găsesc vieţuitoare, nenumărate, vietăţi mici şi mari.

Acolo corăbiile umblă; balaurul acesta pe care l-ai zidit, ca să se joace în ea.

Toate de la Tine aşteaptă ca să le dai lor hrană la vreme potrivită.

Dându-le Tu lor, vor culege, deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătăţi;

Dar întorcându-ţi Tu faţa Ta, se vor tulbura; lua-vei spiritul lor şi se vor sfârşi şi în ţărână se vor întoarce.

Trimite-vei Spiritul Tău şi se vor zidi şi vei înnoi faţa pământului.

Fie gloria Domnului în veac! Se va bucura Domnul de lucrările Sale.

Cel ce priveşte spre pământ şi-l face pe el de se cutremură; Cel ce se atinge de munţi şi fumegă.

Cânta-voi Domnului în viaţa mea, cânta-voi Dumnezeului meu cât voi fi.

Plăcute să-I fie Lui cuvintele mele, iar eu mă voi veseli de Domnul.

Piară păcătoşii de pe pământ şi cei fără de lege, ca să nu mai fie. Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul.

Şi iarăşi: Soarele şi-a cunoscut apusul său.

Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut!

Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori

Rugăciunea

            Cel ce cu cântări fără tăcere, şi cu preamărire neîncetată eşti lăudat de sfintele Puteri, umple gura noastră de laudat ta, ca să dăm mărire numelui tău celui sfânt; şi ne dă parte şi moştenire cu toţi cei ce se tem de tine întru adevăr, şi păzesc poruncile tale. Pentru rugăciunile preasfintei Născătoare de Dumnezeu, şi ale tuturor Sfinţilor tăi. Că Ţie Ţi se cuvine toată mărirea, cinstea şi închinarea, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Psalmul 140

Vv 1-2.

Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă; ia aminte la glasul rugăciunii mele, când strig către Tine, auzi-mă, Doamne!

Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta; ridicarea mâinilor mele, jertfă de seară, auzi-mă, Doamne!

Psalmul 141

Vv. 2-4

Cu glasul meu către Domnul am strigat, cu glasul meu către Domnul m-am rugat.

Vărsa-voi înaintea Lui rugăciunea mea, necazul meu înaintea Lui voi spune.

Când lipsea dintru mine spiritul meu, Tu ai cunoscut cărările mele.

În calea aceasta în care am umblat, ascuns-au cursă mie.

Psalmul 129

Vv. 6-8

Din straja dimineţii până în noapte, din straja dimineţii să spere Israel în Domnul.

Că la Domnul este mila şi multă mântuire la El, şi El va mântui pe Israel din toate fărădelegile lui.

Psalmul 116

Lăudaţi pe Domnul toate neamurile; lăudaţi-L pe El toate popoarele.

Că s-a întărit mila Lui peste noi şi adevărul Domnului rămâne în veac.

Stihiră, glasul al IV-lea

Ai trăit cu perseverenţă  fiecare virtute, de Dumnezeu inspirate, şi uns de Spiritul Sfânt cu sfântă ungere, ai devenit cu adevărat preot sfânt, adevărat păstor şi apărător al credinţei: pentru aceasta toată Biserica măreşte amintirea ta sfântă, celebrând-o şi mărindu-L pe Mântuitorul.

Mărire… Şi acum… glasul I

A venit la fântână, la ora a şasea, Izvorul Minunilor, pentru a aduce la viaţă pe urmaşa Evei; că Eva la această oră a ieşit din rai, din cauza amăgirii şarpelui. S-a apropiat samarineanca să scoată apă; pe care văzând-o Mântuitorul, i-a zis: Dă-Mi apă să beau, iar eu te voi sătura de  apa cea vie. Iar înţeleapta, alergând în cetate, a vestit îndată mulţimilor, zicând: veniţi să-L vedeţi pe Hristos Domnul, Mântuitorul sufletelor noastre.

Imn în onoarea Sfintei Treimi

Lumină lină a sfintei măriri a Tatălui ceresc Celui fără de moarte, a Sfântului,  Fericitului, Isuse Hristoase. Venind la apusul soarelui, văzând lumina cea de seară, lăudăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Spirit, Dumnezeu; vrednic eşti în toata vremea să fi lăudat de glasuri cuvioase, Fiule al lui Dumnezeu, Cel ce dai viaţă, pentru aceasta lumea Te măreşte.

Prochimenul

versul al V-lea

Dumnezeule, întru numele Tău mântuieşte-mă şi întru puterea Ta mă judecă.

Stih: Dumnezeule, ascultă rugăciunea mea, ia în urechi graiurile gurii mele.

 

Învredniceşte-ne, Doamne, în seara aceasta fără de păcat să ne păzim. Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin. Fie Doamne mila Ta spre noi, precum am sperat întru Tine. Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-ne pe noi îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Stăpâne, întelepteşte-mă cu îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Sfinte, luminează-mă cu îndreptările Tale. Doamne, mila Ta este în veac; lucrările mânilor Tale nu le trece cu vederea. Ţie Ţi se cuvine laudă, Ţie Ţi se cuvine cântare, Ţie mărire Ţi se cuvine: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Apoi imediat

Stihoavna

Psalmul 122

Vv  3-4

Stih : Miluieşte-ne pe noi, Doamne, îndură-Te de noi, că mult ne-am săturat de defăimare, că prea mult s-a umplut sufletul nostru de ocara celor care sunt îndestulaţi şi de defăimarea celor mândri.

Stihiră

glasul al IV-lea

Ceata apostolilor ai luminat-o Hristoase, cu Spiritul Sfânt; spală-ne şi nouă printr-înşii, Dumnezeule, întinarea păcatului, şi te îndură de noi.

Mărire… Şi acum… glasul al  II-lea .

Când Domnul a venit la fântână, samarineanca L-a rugat pe Cel Îndurat: dă-mi apa  credinţei şi voi primi apele botezului, bucurie şi mântuire, Dătătorule de viaţă Doamne, mărire Ţie!

Apoi rugăciunea lui Simeon, primitorul de Dumnezeu (Luca II, 29-30):

Acum liberează pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace; că au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor: lumină spre descoperirea neamurilor şi mărirea poporului Tău Israel.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, îndură-Te de noi. (de trei ori)

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, îndură-Te de noi. Doamne curăţeşte păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, îndură-Te de noi. (de trei ori)

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit. Şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vină împărăţia Ta, fie voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, şi ne iartă nouă păcatele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuieşte de cel rău.

Troparul Învierii

Glasul al IV-lea

 

Vestea cea luminată a Învierii înlelegând-o de la înger învăţăcelele Domnului, şi lepădând neascultarea strămoşilor, Apostolilor, lăudându-se, au zis: prădatu-s-a moartea, sculatu-S-a Hristos Dumnezeu, dăruind lumii mare milă.

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit. Şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin. Al Născătoarei.

Taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută, prin tine, Născătoare de Dumnezeu, celor de pe pământ s-a arătat, Dumnezeu întrupându-Se întru unire neamestecată şi Crucea de bunăvoie pentru noi primind; prin care înviind pe Cel întâi zidit, a mântuit din moarte sufletele noastre.

Apoi imediat:

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!

Binecuvântat eşti, Stăpâne atotţinătorule, Care ai luminat ziua cu lumină de soare şi noaptea ai stralucit-o cu raze de foc; Care ne-ai învrednicit a trece lungimea zilei şi a ne apropia de începuturile nopţii; ascultă rugăciunea noastră şi a tot poporul Tău şi ne iartă nouă tuturor păcatele noastre cele de voie şi cele fără de voie. Primeşte rugăciunile noastre cele de seară şi trimite mulţimea milei Tale şi a îndurărilor Tale peste moştenirea Ta. Ocoleşte-ne cu sfinţii Tăi îngeri. Înarmează-ne cu armele dreptăţii Tale. Îngrădeşte-ne cu adevărul Tău. Păzeşte-ne cu puterea Ta. Mântuieşte-ne de toată primejdia, de tot vicleşugul celui potrivnic şi ne dăruieşte şi această seară cu noaptea ce vine şi toate zilele vieţii noastre, desăvârşită, sfântă, cu pace, fără de păcate, fără sminteală şi fără nălucire. Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi ale tuturor sfinţilor, care Ţi-au plăcut din veac. Amin.