Rugăciunea de seară, cu texte alese din oficiul Vecerniei (18.06.2013)

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!

Împărate ceresc, Mângâietorule. Spirite al adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le pli­neşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te aşează întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufle­tele noastre.

Doamne, îndură-Te de noi. (de trei ori)

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit. Şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Împăratul nostru Dumnezeu.

Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Hristos Împăratul nostru Dumnezeu.

Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la însuşi Hristos Împăratul şi Dumnezeul nostru.

Psalmul 103

Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul!  Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte.

Întru strălucire şi în mare podoabă Te-ai îmbrăcat;

Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină;

Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu

ape cele mai de deasupra ale lui;

Cel ce pui norii suirea Ta; Cel ce umbli

peste aripile vânturilor;

Cel ce faci pe îngerii Tăi spirite şi pe servitorii Tăi ca flăcările focului;

Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui şi nu se va clătina în veacul veacului.

Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea lui; peste munţi vor sta ape.

De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tău

se vor înfricoşa.

Se înalţă munţi şi se coboară văi, în locul în care  le-ai întemeiat pe ele.

Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul.

Cel ce trimiţi izvoare în văi, prin mijlocul

munţilor vor trece ape;

Se vor adăpa toate fiarele câmpului, asinii sălbatici

setea îşi vor potoli.

Peste acelea păsările cerului vor locui; din mijlocul stâncilor vor da glas.

Cel ce adăpi munţii din cele mai de deasupra ale Tale, din rodul lucrărilor Tale se va sătura pământul.

Cel ce răsari iarbă animalelor şi verdeaţă spre folosul oamenilor;

Ca să scoată pâine din pământ şi vin ce veseleşte

inima omului;

Ca să veselească faţa cu untdelemn  cu pâine inima omului să o întărească.

Sătura-se-vor copacii câmpului, cedrii Libanului pe care i-ai sădit; acolo păsările îşi vor face cuib.

Locaşul cocostârcului în chiparoşi. Munţii cei înalţi adăpost cerbilor stâncile scăpare iepurilor.

Făcut-ai luna spre arătarea timpului, soarele şi-a cunoscut apusul său.

Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, când vor ieşi toate fiarele pădurii;

Puii leilor răcnesc ca să apuce şi să ceară de la  Dumnezeu mâncarea lor.

Răsărit-a soarele şi s-au adunat şi în culcuşurile lor se vor aşeza.

Ieşi-va omul la lucrul său şi la lucrarea sa până seara.

Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! Umplutu-s-a pământul de zidirea Ta.

Marea aceasta este mare şi largă; acolo se găsesc vieţuitoare, nenumărate, vietăţi mici şi mari.

Acolo corăbiile umblă; balaurul acesta pe care l-ai zidit, ca să se joace în ea.

Toate de la Tine aşteaptă ca să le dai lor hrană la vreme potrivită.

Dându-le Tu lor, vor culege, deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătăţi;

Dar întorcându-ţi Tu faţa Ta, se vor tulbura; lua-vei spiritulul lor şi se vor sfârşi şi în ţărână se vor întoarce.

Trimite-vei Spiritul Tău şi se vor zidi şi vei înnoi faţa pământului.

Fie gloria Domnului în veac! Se va bucura Domnul de lucrările Sale.

Cel ce priveşte spre pământ şi-l face pe el de se cutremură; Cel ce se atinge de munţi şi fumegă.

Cânta-voi Domnului în viaţa mea, cânta-voi Dumnezeului meu cât voi fi.

Plăcute să-I fie Lui cuvintele mele, iar eu mă voi veseli de Domnul.

Piară păcătoşii de pe pământ şi cei fără de lege, ca să nu mai fie. Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul.

Şi iarăşi: Soarele şi-a cunoscut apusul său.

Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut!

Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori

Rugăciunea

Doamne Dumnezeul nostru, adu-Ţi aminte de noi păcătoşii şi netrebnicii robii  Tăi, când chemăm numele Tău; nu ne ruşina în aşteptarea îndurării Tale; dăruieşte-ne Doamne , toate cererile cele spre mântuire şi ne învredniceşte, să te iubim şi să ne temem de tine şi din toată inima noastră, să facem în toate voia ta. Că Dumnezeu bun şi iubitor de oameni eşti şi Ţie mărire Îţi înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Psalm din catisma de la rând

Psalmul 67

Al lui David.

25-36

Am văzut-am, Dumnezeule, intrarea Ta, văzut-am intrarea Dumnezeului şi împăratului meu în locaşul cel sfânt: înainte mergeau căpeteniile, după ei cei ce cântau din strane, în mijloc fecioarele bătând din timpane şi zicând: «În adunări binecuvântaţi pe Dumnezeu, pe Domnul din izvoarele lui Israel!» Acolo era Beneamin, cel mai tânăr, în uimire; căpeteniile lui Iuda, povăţuitorii lor, căpeteniile Zabulonului, căpeteniile Neftalimului şi ziceau: «Porunceşte, Dumnezeule, puterii Tale; întăreşte Dumnezeule această lucrare pe care ai făcut-o nouă. Pentru locaşul Tău, din Ierusalim, îţi vor aduce împăraţii darari. Ceartă fiarele din trestii, ceartă taurii adunaţi împotriva junincilor popoarelor, ca să nu fie depărtaţi cei care au fost încercaţi ca argintul. Risipeşte neamurile cele ce voiesc războaie». Veni-vor soli din Egipt; Etiopia va întinde mai înainte la Dumnezeu mâna ei, zicând: «Împărăţiile pământului, cântaţi lui Dumnezeu, cântaţi Domnului. Cântaţi Dumnezeului Celui ce S-a suit peste cerul cerului, spre răsărit; iată, va da glasul Său, glas de putere. Daţi mărire lui Dumnezeu! Peste Israel măreţia Lui şi puterea Lui în nori. Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Lui, Dumnezeul lui Israel, însuşi va da putere şi întărire poporului Său. Binecuvântat este Dumnezeu».

Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori

Apoi,

Psalmul 140

Versetele: 1-2, 8-10

Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă; ia aminte la glasul rugăciunii mele, când strig către Tine, auzi-mă, Doamne!

Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta; ridicarea mâinilor mele, jertfă de seară, auzi-mă, Doamne!

Căci către Tine, Doamne, Doamne, ochii mei, spre Tine am nădăjduit, să nu iei sufletul meu.

Păzeşte-mă de cursa pe care mi-au pus-o mie şi de smintelile celor ce fac fărădelege.

Cădea-vor în mreaja lor păcătosii, ferit sunt eu,  şi voi scăpa.

Psalmul 129

Versetele: 6-8

Din straja dimineţii până în noapte, din straja dimineţii să spere Israel în Domnul.

Că la Domnul este mila şi multă mântuire la El, şi El va mântui pe Israel din toate fărădelegile lui.

Psalmul 116

Lăudaţi pe Domnul toate neamurile; lăudaţi-L pe El toate popoarele.

Că s-a întărit mila Lui peste noi şi adevărul Domnului rămâne în veac.

Stihiră glasul I

Iuda fericite, făcîndu-te discipol Lui Hristos Dumnezeu­lui nostru, Cel ce S-a întrupat, de Care ca o oaie în mijlocul lupilor cu adevărat ai fost tri­mis, cu cuvântul tău întorcîând păgânătatea lor la dreapta credinţă şi la dumnezeiască cunoştinţa Treimii; pentru aceasta pe tine te lăudăm.

Mărire… glasul al VI-lea.

Iuda, fraţii tăi te laudă pe tine, cel ce te-ai arătat frate Cuvântului cel mai înainte de veci. Care a strălucit din Tatăl cel totdeauna etrn şi S-a întrupat în chip de nespus în anii cei mai de pe urmă din Sfânta Fecioară, şi S-a făcut om; pe Acela, apostole, cu osârdie roagă-L să dăruiască pace lumii şi nouă, celor ce te onorăm pe tine, curăţire de greşeli şi mare milă.

Şi acum…: Dogmatica

            Cine nu te va ferici, Preasfântă Fecioară? Sau cine nu va lăuda preacurată naşterea ta? Că Fiul Unul-Născut, Cel ce a strălucit fără de ani din Tatăl, Acelaşi din tine, cea curată, a ieşit în chip de negrăit întrupându-Se; din fire Dumnezeu fiind şi cu firea om făcându-Se pentru noi, nu în două feţe fiind despărţit, ci în două firi fără amestecare fiind cunoscut. Pe Acela roagă-L, Curată cu totul fericită, să se îndure de sufletele noastre.

Imn în onoarea Sfintei Treimi

Lumină lină a sfintei măriri a Tatălui ceresc Celui fără de moarte, a Sfântului,  Fericitului, Isuse Hristoase. Venind la apusul soarelui, văzând lumina cea de seară, lăudăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Spirit, Dumnezeu; vrednic eşti în toata vremea să fi lăudat de glasuri cuvioase, Fiule al lui Dumnezeu, Cel ce dai viaţă, pentru aceasta lumea Te măreşte.

Prochimenul

versul I

Mila Ta, Doamne, mă va urma în toate zilele vieţii mele.

Stih: Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi.

Învredniceşte-ne, Doamne, în seara aceasta fără de păcat să ne păzim. Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin. Fie Doamne mila Ta spre noi, precum am sperat întru Tine. Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-ne pe noi îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Stăpâne, înțelepteşte-mă cu îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Sfinte, luminează-mă cu îndreptările Tale. Doamne, mila Ta este în veac; lucrările mânilor Tale nu le trece cu vederea. Ţie Ţi se cuvine laudă, Ţie Ţi se cuvine cântare, Ţie mărire Ţi se cuvine: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Stihoavna

Stih: În tot pământul a ieşit vestirea lor şi la marginile lumii cuvintele lor.

Mărire…: glasul al II-lea .

De râvnă dumnezeiască fiind plin, apostole Iuda vrednicule de minune, L-ai dorit pe Dumnezeu atotputernicul, şi de Dumnezeieşti minuni pe tine plin te-a arătat, că minunată râvnă având, prin lucrare obicei ai dobândit. Pentru aceasta mai înalt fiind şi cu cetele cele mai înalte sălăşluindu-te, roagă-te de Dumnezeu văzătorule, lui Hristos Cuvântului Dumne­zeului nostru, să ne dăruiască mare milă.

Şi acum…: a Născătoarei.

O, minune mai nouă decât toate minunile cele de demult! Că cine a cunoscut să fi născut Maică fără bărbat, şi să poarte în braţe pe Cel ce cuprinde toată zidirea? A lui Dumnezeu este voia, Cel ce S-a născut. Pe Carele ca pe un copil, Prea­curată, în braţele tale purtându-L, şi îndrăznire de Mamă către El câştigând, să nu încetezi a-L ruga pentru cei ce te onorează, ca să miluiască şi să mântuiască sufletele noastre.

Rugăciunea lui Simeon, primitorul de Dumnezeu (Luca II, 29-30):

Acum liberează pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace; că au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor: lumină spre descoperirea neamurilor şi mărirea poporului Tău Israel.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, îndură-Te de noi. (de trei ori)

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, îndură-Te de noi. Doamne curăţește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, îndură-Te de noi. (de trei ori)

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit. Şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vină împărăţia Ta, fie voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, şi ne iartă nouă păcatele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuieşte de cel rău.

Troparul,

glasul I

Al lui Hristos frate şi martir tare, ştiindu-te pe tine, Iuda, cu sfinţenie te lăudăm pe tine, cel ce ai călcat înşelăciu­nea şi credinţa ai păzit-o. Pen­tru aceasta astăzi preasfântă amintirea ta serbând, dezle­gare de păcate cu rugăciunile tale luăm.

Mărire… . Şi acum…: glasul I

Gabriel zicând-ţi ţie, Fecioară: Bucură-te!, odată cu glasul S-a întrupat Stăpânul tuturor, întru tine, chivotul cel sfânt, precum a zis dreptul David. Arătatu-te-ai mai cuprinzătoare decât cerurile, ceea ce ai purtat pe Făcătorul tău. Mărire Celui ce S-a aşezat întru tine; mărire Celui ce a ieşit din tine; mărire Celui ce ne-a eliberat pe noi, prin naşterea ta.

 

Apoi imediat:

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!

Binecuvântat eşti, Stăpâne atotţinătorule, Care ai luminat ziua cu lumină de soare şi noaptea ai stralucit-o cu raze de foc; Care ne-ai învrednicit a trece lungimea zilei şi a ne apropia de începuturile nopţii; ascultă rugăciunea noastră şi a tot poporul Tău şi ne iartă nouă tuturor păcatele noastre cele de voie şi cele fără de voie. Primeşte rugăciunile noastre cele de seară şi trimite mulţimea milei Tale şi a îndurărilor Tale peste moştenirea Ta. Ocoleşte-ne cu sfinţii Tăi îngeri. Înarmează-ne cu armele dreptăţii Tale. Îngrădeşte-ne cu adevărul Tău. Păzeşte-ne cu puterea Ta. Mântuieşte-ne de toată primejdia, de tot vicleşugul celui potrivnic şi ne dăruieşte şi această seară cu noaptea ce vine şi toate zilele vieţii noastre, desăvârşită, sfântă, cu pace, fără de păcate, fără sminteală şi fără nălucire. Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi ale tuturor sfinţilor, care Ţi-au plăcut din veac. Amin.