Rugăciunea de seară, cu texte alese din oficiul Vecerniei (17.09.2013)

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!

Împărate ceresc, Mângâietorule. Spirite al adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le pli­neşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te aşează întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufle­tele noastre.

Doamne, îndură-Te de noi. (de trei ori)

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit. Şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Împăratul nostru Dumnezeu.

Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Hristos Împăratul nostru Dumnezeu.

Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la însuşi Hristos Împăratul şi Dumnezeul nostru.

Psalmul 103

Al lui David

Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte. Întru strălucire şi în mare frumuseţe Te-ai îmbrăcat; Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină; Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui; Cel ce pui norii urcarea Ta; Cel ce umbli peste aripile vânturilor; Cel ce faci pe îngerii Tăi spirite şi pe servii Tale flacără de foc; Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui şi nu se va clătina în veacul veacului. Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea lui; peste munţi vor sta ape. De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tău se vor înfricoşa. Se înalţă munţi şi se coboară văi, în locul în care le-ai întemeiat pe ele. Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul. Cel ce trimiţi izvoare în văi, prin mijlocul munţilor vor trece ape; Adăpa-se-vor toate fiarele câmpului, asinii sălbatici setea îşi vor potoli. Peste acelea păsările cerului vor locui; din mijlocul stâncilor vor da glas. Cel ce adăpi munţii din cele mai de deasupra ale Tale, din fructul lucrurilor Tale se va sătura pământul. Cel ce răsari iarbă animalelor şi verdeaţă spre trebuinţa oamenilor; Ca să scoată pâine din pământ şi vinul care bucură inima omului; Ca să veselească faţa cu untdelemn şi pâinea inima omului o întăreşte. Sătura-se-vor copacii câmpului, cedrii Libanului pe care i-ai sădit; acolo păsările îşi vor face cuib.Locaşul cocostârcului în chiparoşi. Munţii cei înalţi adăpost cerbilor stâncile scăpare iepurilor. Făcut-ai luna spre arătarea timpurilor, soarele şi-a cunoscut apusul său. Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, când vor ieşi toate fiarele pădurii; Puii leilor răcnesc ca să apuce şi să ceară de la Dumnezeu mâncarea lor. Răsărit-a soarele şi s-au adunat şi în culcuşurile lor se vor culca. Ieşi-va omul la lucrul său şi la lucrarea sa până seara. Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! S-a umplut pământul de zidirea Ta. Marea aceasta este mare şi largă; acolo se găsesc vieţuitoare nenumărate, vietăţi mici şi mari. Acolo corăbiile umblă; balaurul acesta pe care l-ai zidit, ca să se joace în ea. Toate de la Tine aşteaptă ca să le dai lor hrană la vreme potrivită. Dându-le Tu lor, vor aduna, deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătăţi; dar întorcându-ţi Tu faţa Ta, se vor tulbura; lua-vei spiritul lor şi se vor sfârşi şi în ţărână se vor întoarce. Trimite-vei Spiritul Tău şi se vor zidi şi vei înnoi faţa pământului. Fie gloria Domnului în veac! Se va veseli Domnul de lucrurile Sale. Cel ce priveşte spre pământ şi-l face pe el de se cutremură; Cel ce se atinge de munţi şi fumegă. Cânta-voi Domnului în viaţa mea, cânta-voi Dumnezeului meu cât voi fi. Plăcute să-I fie Lui cuvintele mele, iar eu mă voi veseli de Domnul. Piară păcătoşii de pe pământ şi cei fără de lege, ca să nu mai fie. Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul.

Şi iarăşi: Soarele şi-a cunoscut apusul său.

Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut!

Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori

Rugăciunea

Doamne Dumnezeul nostru, adu-Ţi aminte de noi păcătoşii şi netrebnicii robii  Tăi, când chemăm numele Tău; nu ne ruşina în aşteptarea îndurării Tale; dăruieşte-ne Doamne , toate cererile cele spre mântuire şi ne învredniceşte, să te iubim şi să ne temem de tine şi din toată inima noastră, să facem în toate voia ta. Că Dumnezeu bun şi iubitor de oameni eşti şi Ţie mărire îţi înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Psalm din catima zilei.

Psalmul 66

Al lui David.

Dumnezeule, îndură-Te de noi şi ne binecuvântează, luminează faţa Ta spre noi şi ne miluieşte! Ca să cunoaştem pe pământ calea Ta, în toate neamurile mântuirea Ta.  Te vor lăuda pe Tine popoarele, Dumnezeule, lăuda-Te-vor pe Tine popoarele toate! Veselească-se şi să se bucure neamurile, că vei judeca popoarele cu dreptate şi neamurile pe pământ le vei povăţui.Te vor lăuda pe Tine popoarele, Dumnezeule, lăuda-Te-vor pe Tine popoarele toate. Pământul şi-a dat rodul său. Binecuvântează-ne pe noi, Dumnezeule, Dumnezeul nostru. Binecuvântează-ne pe noi, Dumnezeule, şi să se teamă de Tine toate marginile pământului.

Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori

 

Apoi,

Psalmul 140

Versetele: 1-2, 8-10

Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă; ia aminte la glasul rugăciunii mele, când strig către Tine, auzi-mă, Doamne!

Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta; ridicarea mâinilor mele, jertfă de seară, auzi-mă, Doamne!

Căci către Tine, Doamne, Doamne, ochii mei, spre Tine am nădăjduit, să nu iei sufletul meu.

Păzeşte-mă de cursa care mi-au pus mie şi de smintelile celor ce fac fărădelege.

Cădea-vor în mreaja lor păcătosii, ferit sunt eu,  şi voi scăpa.

Psalmul 129

Versetele: 6-8

Din straja dimineţii până în noapte, din straja dimineţii să spere Israel în Domnul.

Că la Domnul este mila şi multă mântuire la El, şi El va mântui pe Israel din toate fărădelegile lui.

Psalmul 116

Lăudaţi pe Domnul toate neamurile; lăudaţi-L pe El toate popoarele.

Că s-a întărit mila Lui peste noi şi adevărul Domnului rămâne în veac.

Stihira Serbăriii, glasul I.

Marele Moise odinioară întin- zîndu-şi mâinile către înălţime, în Muntele Sinai, însemna Cru­cea Ta, Hristoase Dumnezeule, care astăzi se înalţă şi sfinţeşte pe toţi cei de pe pământ, şi care printr-însa cu credinţă se închină Tie.

Mărire… a sfântului, glasul al IV-lea.

Curăţindu-ţi sufletul şi trupul de patimi, te-ai făcut locaş Preasfântului Spirit, şi te-ai îm­podobit cu ungerea preoţiei, învrednicindu-te de şederea cea de-a dreapta ; şi părtaş sfinţi­lor îngeri făcându-te, moştenitor măririi Domnului te-ai arătat, Eumenie, şi rugător pentru cei ce te laudă.

Şi acum…: a Serbării.

Lucrarea onoratei Crucii Tale, Hristoase, mai înainte închipu- ind-o Moise, a învins pe potriv­nicul Amalec, în pustiul Sinai; căci când îşi întindea mâinile în chipul crucii, se întărea Israel. Iar acum săvârşirea lucrurilor la noi s-a plinit: astăzi Crucea se înalţă, şi demonii fug; astăzi toată făptura din stricăciune s-a scăpat, că toate darurile prin Cruce ne-au strălucit nouă. Pen­tru aceasta bucurindu-ne toţi, cădem către Tine zicind: Cît s-au mărit lucrurile Tale, Doam­ne, mărire Ţie.

Imn în onoarea Sfintei Treimi

Lumină lină a sfintei măriri a Tatălui ceresc Celui fără de moarte, a Sfântului,  Fericitului, Isuse Hristoase. Venind la apusul soarelui, văzând lumina cea de seară, lăudăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Spirit, Dumnezeu; vrednic eşti în toata vremea să fi lăudat de glasuri cuvioase, Fiule al lui Dumnezeu, Cel ce dai viaţă, pentru aceasta lumea Te măreşte.

Prochimenul

versul I

Mila Ta, Doamne, mă va urma în toate zilele vieţii mele.

Stih: Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi.

Învredniceşte-ne, Doamne, în seara aceasta fără de păcat să ne păzim. Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin. Fie Doamne mila Ta spre noi, precum am sperat întru Tine. Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-ne pe noi îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Stăpâne, întelepteşte-mă cu îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Sfinte, luminează-mă cu îndreptările Tale. Doamne, mila Ta este în veac; lucrările mânilor Tale nu le trece cu vederea. Ţie Ţi se cuvine laudă, Ţie Ţi se cuvine cântare, Ţie mărire Ţi se cuvine: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Stihoavna

            Stihira, glasul al VI-lea.

Stih : Iar Dumnezeu, împăratul nostru, mai înainte de veac a lucrat mântuire în mijlocul pământului.

Cu palmele ai fost lovit peste obraz, Mântuitorule, şi fiind pi­ronit pe Cruce pentru mine. Preabunule, cu oţet ai fost adă­pat şi cu suliţa ai fost împuns. Şi toate le-ai suferit, Cel ce eşti fără de păcat.

Mărire… Şi acum…, glasul al VI-lea:

Astăzi lemnul s-a arătat; as­tăzi neamul cel fără de lege a pierit; as­tăzi, prin credincioşii împăraţi, credinţa s-a arătat; şi Adam, ca­re prin lemn a căzut, iarăşi prin lemn s-a ridicat, iar demonii s-au înfricoşat. Atotputernice Doamne, mărire Ţie.

Rugăciunea lui Simeon, primitorul de Dumnezeu (Luca II, 29-30):

Acum liberează pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace; că au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor: lumină spre descoperirea neamurilor şi mărirea poporului Tău Israel.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, îndură-Te de noi. (de trei ori)

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, îndură-Te de noi. Doamne curăţă păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, îndură-Te de noi. (de trei ori)

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit. Şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vină împărăţia Ta, fie voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, şi ne iartă nouă păcatele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuieşte de cel rău.

Troparul, sfântului, glasul al VIII-lea.

            Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare ; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Eumenie, Părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

            Mărire…, Şi acum…, al Serbării, glasul I.

                        Mântuieşte, Doamne, popo­rul Tău şi binecuvântează moş­tenirea Ta; învingere dreptcre­dincioşilor creştini asupra duşmanilor dăruieşte-le şi cu Cru­cea Ta păzeşte pe poporul Tău.

Apoi imediat:

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, îndură-Te de noi. Amin!

Binecuvântat eşti, Stăpâne atotţinătorule, Care ai luminat ziua cu lumină de soare şi noaptea ai stralucit-o cu raze de foc; Care ne-ai învrednicit a trece lungimea zilei şi a ne apropia de începuturile nopţii; ascultă rugăciunea noastră şi a tot poporul Tău şi ne iartă nouă tuturor păcatele noastre cele de voie şi cele fără de voie. Primeşte rugăciunile noastre cele de seară şi trimite mulţimea milei Tale şi a îndurărilor Tale peste moştenirea Ta.

Ocoleşte-ne cu sfinţii Tăi îngeri. Înarmează-ne cu armele dreptăţii Tale. Îngrădeşte-ne cu adevărul Tău. Păzeşte-ne cu puterea Ta. Mântuieşte-ne de toată primejdia, de tot vicleşugul celui potrivnic şi ne dăruieşte şi această seară cu noaptea ce vine şi toate zilele vieţii noastre, desăvârşită, sfântă, cu pace, fără de păcate, fără sminteală şi fără nălucire. Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi ale tuturor sfinţilor, care Ţi-au plăcut din veac. Amin.