Rugăciunea de seară, cu texte alese din oficiul Vecerniei (16.02.2014)

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!

Împărate ceresc, Mângâietorule. Spirite al adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le pli­neşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te aşează întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufle­tele noastre.

Doamne, îndură-Te de noi. (de trei ori)

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit. Şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Împăratul nostru Dumnezeu.

Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Hristos Împăratul nostru Dumnezeu.

Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la însuşi Hristos Împăratul şi Dumnezeul nostru.

Psalmul 103

Al lui David

Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte. Întru strălucire şi în mare frumuseţe Te-ai îmbrăcat; Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină; Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui; Cel ce pui norii urcarea Ta; Cel ce umbli peste aripile vânturilor; Cel ce faci pe îngerii Tăi spirite şi pe servii Tale flacără de foc; Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui şi nu se va clătina în veacul veacului. Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea lui; peste munţi vor sta ape. De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tău se vor înfricoşa. Se înalţă munţi şi se coboară văi, în locul în care le-ai întemeiat pe ele. Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul. Cel ce trimiţi izvoare în văi, prin mijlocul munţilor vor trece ape; Adăpa-se-vor toate fiarele câmpului, asinii sălbatici setea îşi vor potoli. Peste acelea păsările cerului vor locui; din mijlocul stâncilor vor da glas. Cel ce adăpi munţii din cele mai de deasupra ale Tale, din fructul lucrurilor Tale se va sătura pământul. Cel ce răsari iarbă animalelor şi verdeaţă spre trebuinţa oamenilor; Ca să scoată pâine din pământ şi vinul care bucură inima omului; Ca să veselească faţa cu untdelemn şi pâinea inima omului o întăreşte. Sătura-se-vor copacii câmpului, cedrii Libanului pe care i-ai sădit; acolo păsările îşi vor face cuib.Locaşul cocostârcului în chiparoşi. Munţii cei înalţi adăpost cerbilor stâncile scăpare iepurilor. Făcut-ai luna spre arătarea timpurilor, soarele şi-a cunoscut apusul său. Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, când vor ieşi toate fiarele pădurii; Puii leilor răcnesc ca să apuce şi să ceară de la Dumnezeu mâncarea lor. Răsărit-a soarele şi s-au adunat şi în culcuşurile lor se vor culca. Ieşi-va omul la lucrul său şi la lucrarea sa până seara. Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! S-a umplut pământul de zidirea Ta. Marea aceasta este mare şi largă; acolo se găsesc vieţuitoare nenumărate, vietăţi mici şi mari. Acolo corăbiile umblă; balaurul acesta pe care l-ai zidit, ca să se joace în ea. Toate de la Tine aşteaptă ca să le dai lor hrană la vreme potrivită. Dându-le Tu lor, vor aduna, deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătăţi; dar întorcându-ţi Tu faţa Ta, se vor tulbura; lua-vei spiritul lor şi se vor sfârşi şi în ţărână se vor întoarce. Trimite-vei Spiritul Tău şi se vor zidi şi vei înnoi faţa pământului. Fie gloria Domnului în veac! Se va veseli Domnul de lucrurile Sale. Cel ce priveşte spre pământ şi-l face pe el de se cutremură; Cel ce se atinge de munţi şi fumegă. Cânta-voi Domnului în viaţa mea, cânta-voi Dumnezeului meu cât voi fi. Plăcute să-I fie Lui cuvintele mele, iar eu mă voi veseli de Domnul. Piară păcătoşii de pe pământ şi cei fără de lege, ca să nu mai fie. Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul.

Şi iarăşi: Soarele şi-a cunoscut apusul său.

Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut!

Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori

Rugăciunea

            Doamne îndurate şi milostive, îndelung răbdătorule şi mult milostive, ascultă rugăciunea noastră, şi ia aminte la glasul cererii noastre; fă cu noi semn spre bine; călăuzeşte-ne în calea Ta, pentru a umbla în adevărul tău, înveseleşte inimile noastre, ca să ne temem de numele tău cel sfânt. Pentru că mare eşti Tu, şi faci lucruri minunate. Tu singur eşti Dumnezeu, şi nu este asemenea ţie între dumnezei, Doamne: puternic întru milă şi bun întru tărie, spre a ajuta  şi a mângâia  pe toţi cei care speră în numele tău cel sfânt. Că Ţie Ţi se cuvine toată mărirea, cinstea şi închinarea, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit şi acum şi pururi şi în vecii vecilor .Amin.

Psalmul 140

Vv 1-4

Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă; ia aminte la glasul rugăciunii mele, când strig către Tine, auzi-mă, Doamne!

Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta; ridicarea mâinilor mele, jertfă de seară, auzi-mă, Doamne!

Pune, Doamne, strajă gurii mele şi uşă de îngrădire, împrejurul buzelor mele.

Să nu abaţi inima mea spre cuvinte de vicleşug, ca să-mi dezvinovăţesc păcatele.

Cu oamenii cei ce fac fărădelege şi nu mă voi însoţi cu alegerile lor.

Psalmul 129

Vv 6-8

Din straja dimineţii până în noapte, din straja dimineţii să spere Israel în Domnul.

Că la Domnul este mila şi multă mântuire la El, şi El va mântui pe Israel din toate fărădelegile lui.

Psalmul 116

Lăudaţi-L pe Domnul toate neamurile; lăudaţi-L pe El toate popoarele.

Că s-a întărit mila Lui peste noi şi adevărul Domnului rămâne în veac.

Stihira, glasul al 4-lea.

Urcându-te către înălţimea cunoştinţei lui Hristos, martire Teodor, ai trecut cele ce se văd şi numai pe El L-ai  aflat; şi aflându-L, L-ai iubit şi cu suflet viteaz pentru El ai pătimit. Pe Acela roagă-L să mântuiască din strică­ciune şi din nevoi pe cei ce cu credinţă celebrează prea­mărită amintirea ta.

Mărire…, glasul al 2-lea.

Pe tine cel ce porţi nume de dumnezeieşti daruri, te onorez de trei ori, fericite Teodor; că arătându-te lu­minător neapus al luminii celei dumnezeieşti, ai lumi­nat cu chinurile tale toată făptura; şi arătându-te mai puternic decât focul, ai stins flacăra şi capul vicleanului balaur l-ai sfărâmat. Pentru aceasta spre chinurile tale Hristos plecându-Se, a în­cununat dumnezeiescul tău creştet, mare martire pătimitorule. Ca unul ce ai în­drăznire către Dumnezeu, roagă-te cu dinadinsul pen­tru sufletele noastre.

Şi acum…, a Născătoarei, acelaşi glas:

 

Primeşte cântarea cea de rugă a robilor tăi, Născătoa­re de Dumnezeu, pe care o aducem ţie; stăpână, scapă-ne pe noi cei lipsiţi şi scoate din pericole turma ta aceasta, care cade la tine cu credinţă, întru onorată biserica ta. Că tu, născând pe Mântuitorul, ai îndrăz­nire ca o Maică a te ruga neîncetat să ne mântuim noi.

Imn în onoarea Sfintei Treimi

Lumină lină a sfintei măriri a Tatălui ceresc Celui fără de moarte, a Sfântului,  Fericitului, Isuse Hristoase. Venind la apusul soarelui, văzând lumina cea de seară, lăudăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Spirit, Dumnezeu; vrednic eşti în toata vremea să fi lăudat de glasuri cuvioase, Fiule al lui Dumnezeu, Cel ce dai viaţă, pentru aceasta lumea Te măreşte.

Prochimenul

Versul al 8-lea

Iată, acum binecuvântaţi pe Domnul toţi slujitorii Domnului.

Stih: Cei ce staţi în casa Domnului, în curţile casei Dumnezeului nostru.

Învredniceşte-ne, Doamne, în seara aceasta fără de păcat să ne păzim. Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin. Fie Doamne mila Ta spre noi, precum am sperat întru Tine. Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-ne pe noi îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Stăpâne, întelepteşte-mă cu îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Sfinte, luminează-mă cu îndreptările Tale. Doamne, mila Ta este în veac; lucrările mâinilor Tale nu le trece cu vederea. Ţie Ţi se cuvine laudă, Ţie Ţi se cuvine cântare, Ţie mărire Ţi se cuvine: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Stihoavna

Psalmul 122

O cântare a treptelor.

3-4.

Stih: Miluieşte-ne pe noi, Doamne îndură-Te de noi, că mult ne-am săturat de defăimare, că prea mult s-a săturat sufletul nostru de ocara celor îndestulaţi şi de defăimarea celor mândri.

Stihira, glasul 1.

Deoarece pentru gânduri şi fapte rele, m-ai condamnat, Mântuitorule, dăruieşte-mi gând de întoarcere, Dumnezeule, ca să strig: Mântuieşte-mă, Bunule făcător de bine, şi mă miluieşte!

Mărire…, glasul al 2-lea:

Harul minunilor tale cel de Dumnezeu dăruit, martire Teodor, îl aşterni peste toţi cei ce aleargă la tine cu cre­dinţă, Pentru care te lăudăm pe tine zicând: pe cei robiţi îi răscumperi, pe bolnavi îi vindeci, pe cei săraci îi îmbogăţeşti şi scapi pe cei ce plutesc cu corăbiile; alergarea spre cele zadar­nice a servilor o opreşti şi descoperi pagubele celor cărora li s-au făcut; pe os­taşi îi înveţi să se ferească de robie ; copiilor le dăru­ieşti cu îndurare cererile; fierbinte ajutor te afli celor care celebrează sfinţită amintirea ta. Cu care, preasfinţite nevoitorule, cere de la Hris- ‚tos mare milă şi pentru noi cei ce lăudăm martiriul tău.

Şi acum…, a Născătoarei, acelaşi glas:

Nou cer, de curând arătat, văzându-te pe tine cei care văd cu ochii lor pe Dumne­zeul cel ceresc, predică mărirea care se întinde de la cer până la pământ şi vestesc în lume făptura mâinilor Lui, având întărirea Celui ce S-a întrupat din ti­ne. Că graiul lor a pătruns până la marginile pământului, Fecioară, predicând neamurilor naşterea ta.

Rugăciunea lui Simeon, primitorul de Dumnezeu (Luca II, 29-30):

Acum liberează pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace; că au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor: lumină spre descoperirea neamurilor şi mărirea poporului Tău Israel.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, îndură-Te de noi. (de trei ori)

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, îndură-Te de noi. Doamne curăţă păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, îndură-Te de noi. (de trei ori)

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit. Şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vină împărăţia Ta, fie voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, şi ne iartă nouă păcatele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuieşte de cel rău.

Troparul martirului,

glasul al 2-lea.

Mari sunt faptele credinţei! În izvorul văpăii ca într-o apă de odihnă sfântul martir Teodor s-a bucurat. Că în foc cu totul fiind ars, ca o pâine plăcută Treimii s-a adus. Pentru rugăciunile lui, Hristoase Dumnezeule, îndură-Te de  sufletele noastre.

Mărire…,  Şi acum…, al Născătoarei, glasul 1.

            Minunea minunilor văzând-o întru tine, ceea ce eşti plină de har, făptura se bucură; că ai conceput fără sămânţă şi ai născut, în chip de negrăit, pe Cel pe Care căpeteniile cetelor îngereşti a-L vedea nu pot. Pe Acela roagă-L pentru sufletele noastre.

Apoi imediat:

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!

Binecuvântat eşti, Stăpâne atotţinătorule, Care ai luminat ziua cu lumina soarelui şi noaptea ai strălucit-o cu raze de foc; Care ne-ai învrednicit a trece lungimea zilei şi a ne apropia de începuturile nopţii; ascultă rugăciunea noastră şi a tot poporul Tău şi ne iartă nouă tuturor păcatele noastre cele de voie şi cele fără de voie. Primeşte rugăciunile noastre cele de seară şi trimite mulţimea milei Tale şi a îndurărilor Tale peste moştenirea Ta.

Ocoleşte-ne cu sfinţii Tăi îngeri. Înarmează-ne cu armele dreptăţii Tale. Îngrădeşte-ne cu adevărul Tău. Păzeşte-ne cu puterea Ta. Mântuieşte-ne de toată primejdia, de tot vicleşugul celui potrivnic şi ne dăruieşte şi această seară cu noaptea ce vine şi toate zilele vieţii noastre, desăvârşită, sfântă, cu pace, fără de păcate, fără sminteală şi fără nălucire. Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi ale tuturor sfinţilor, care Ţi-au plăcut din veac. Amin.