Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!
Doamne, îndură-Te de noi. (de trei ori)
Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit. Şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.
Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Împăratul nostru Dumnezeu.
Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Hristos Împăratul nostru Dumnezeu.
Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la însuşi Hristos Împăratul şi Dumnezeul nostru.
Psalmul 103
Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte.
Întru strălucire şi în mare podoabă Te-ai îmbrăcat;
Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină;
Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu
ape cele mai de deasupra ale lui;
Cel ce pui norii suirea Ta; Cel ce umbli
peste aripile vânturilor;
Cel ce faci pe îngerii Tăi spirite şi pe servitorii Tăi ca flăcările focului;
Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui şi nu se va clătina în veacul veacului.
Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea lui; peste munţi vor sta ape.
De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tă
se vor înfricoşa.
Se înalţă munţi şi se coboară văi, în locul în care le-ai întemeiat pe ele.
Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul.
Cel ce trimiţi izvoare în văi, prin mijlocul
munţilor vor trece ape;
Se vor adăpa toate fiarele câmpului, asinii sălbatici
setea îşi vor potoli.
Peste acelea păsările cerului vor locui; din mijlocul stâncilor vor da glas.
Cel ce adăpi munţii din cele mai de deasupra ale Tale, din rodul lucrărilor Tale se va sătura pământul.
Cel ce răsari iarbă animalelor şi verdeaţă spre folosul oamenilor;
Ca să scoată pâine din pământ şi vin ce veseleşte
inima omului;
Ca să veselească faţa cu untdelemn cu pâine inima omului să o întărească.
Sătura-se-vor copacii câmpului, cedrii Libanului pe care i-ai sădit; acolo păsările îşi vor face cuib.
Locaşul cocostârcului în chiparoşi. Munţii cei înalţi adăpost cerbilor stâncile scăpare iepurilor.
Făcut-ai luna spre arătarea timpului, soarele şi-a cunoscut apusul său.
Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, când vor ieşi toate fiarele pădurii;
Puii leilor răcnesc ca să apuce şi să ceară de la Dumnezeu mâncarea lor.
Răsărit-a soarele şi s-au adunat şi în culcuşurile lor se vor aşeza.
Ieşi-va omul la lucrul său şi la lucrarea sa până seara.
Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! Umplutu-s-a pământul de zidirea Ta.
Marea aceasta este mare şi largă; acolo se găsesc vieţuitoare, nenumărate, vietăţi mici şi mari.
Acolo corăbiile umblă; balaurul acesta pe care l-ai zidit, ca să se joace în ea.
Toate de la Tine aşteaptă ca să le dai lor hrană la vreme potrivită.
Dându-le Tu lor, vor culege, deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătăţi;
Dar întorcându-ţi Tu faţa Ta, se vor tulbura; lua-vei spiritul lor şi se vor sfârşi şi în ţărână se vor întoarce.
Trimite-vei Spiritul Tău şi se vor zidi şi vei înnoi faţa pământului.
Fie gloria Domnului în veac! Se va bucura Domnul de lucrările Sale.
Cel ce priveşte spre pământ şi-l face pe el de se cutremură; Cel ce se atinge de munţi şi fumegă.
Cânta-voi Domnului în viaţa mea, cânta-voi Dumnezeului meu cât voi fi.
Plăcute să-I fie Lui cuvintele mele, iar eu mă voi veseli de Domnul.
Piară păcătoşii de pe pământ şi cei fără de lege, ca să nu mai fie. Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul.
Şi iarăşi: Soarele şi-a cunoscut apusul său.
Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut!
Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori
Rugăciunea
Dumnezeule, cel ce eşti mare şi minunat, care, cu bunătatea ce nespusă, şi cu purtarea de grijă cea bogată pe toate le chiverniseşti, cel ce ne-ai dăruit şi bunătăţile lumeşti şi ne-ai arvunit împărăţia cea făgătuită, prin bunătăţile cele promise nouă, cel care ne-ai croit cale, ca şi partea zilei cea trecută să fim feriţi de tot răul, dăruieşte-ne, şi cea rămasă să o împlinim fără prihană, înaintea sfintei tale măriri, să te lăudăm pe tine cel ce eşti Dumnezeul nostru bun şi iubitor de oameni. Că tu eşti Dumnezeul nostru şi Ţie mărire Îţi înălţăm,Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit şi acum şi pururi şi în vecii vecilor .Amin.
Psalm din catisma zilei:
Psalmul 127
O cântare a treptelor
Fericiţi toţi cei ce se tem de Domnul, care umblă în căile Lui. Rodul muncii mâinilor tale vei mânca. Fericit eşti; bine-ţi va fi! Femeia ta ca o vie roditoare, în laturile casei tale; fiii tăi ca nişte vlăstare tinere de măslin, împrejurul mesei tale. Iată, aşa se va binecuvânta omul, cel ce se teme de Domnul. Te va binecuvânta Domnul din Sion şi vei vedea bunătăţile Ierusalimului în toate zilele vieţii tale. Şi vei vedea pe fiii fiilor tăi. Pace peste Israel!
PSALMUL 128
O cântare a treptelor.
De multe ori s-au luptat cu mine, din tinereţile mele, să spună Israel! De multe ori s-au luptat cu mine, din tinereţile mele, şi nu m-au învins. Spatele mi-au lovit păcătoşii, întins-au nelegiuirea lor; dar Domnul Cel drept a tăiat gâturile păcătoşilor. Să se ruşineze şi să se întoarcă înapoi toţi cei ce urăsc Sionul. Facă-se ca iarba de pe acoperişuri, care mai înainte de a fi smulsă s-a uscat, din care nu şi-a umplut mâna lui secerătorul şi sânul său cel ce adună snopii, şi trecătorii nu vor zice: «Binecuvântarea Domnului fie peste voi!» sau: «Vă binecuvântăm în numele Domnului!»
Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori
Psalmul 140
Vv 1-2
Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă; ia aminte la glasul rugăciunii mele, când strig către Tine, auzi-mă, Doamne!
Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta; ridicarea mâinilor mele, jertfă de seară, auzi-mă, Doamne!
Psalmul 141
V. 8
Scoate din prinsoare sufletul meu, ca să laud numele Tău. Pe mine mă aşteaptă drepţii, până ce-mi vei răsplăti mie.
Psalmul 129
Vv.1-2
Dintru adâncuri am strigat către Tine, Doamne! Doamne, auzi glasul meu!
Fie urechile Tale cu luare-aminte la glasul rugăciunii mele.
Psalmul 129
Vv. 6-8
Din straja dimineţii până în noapte, din straja dimineţii să spere Israel în Domnul.
Că la Domnul este mila şi multă mântuire la El, şi El va mântui pe Israel din toate fărădelegile lui.
Psalmul 116
Lăudaţi-L pe Domnul toate neamurile; lăudaţi-L pe El toate popoarele.
Că s-a întărit mila Lui peste noi şi adevărul Domnului rămâne în veac.
Stihiră, glasul al II-lea.
Făcându-te tu ca o gură a lui Dumnezeu arătat ai înfruntat pe cei ce lucrau necredinţei, şi fiind împodobit cu dumnezeieştile dogme, le-ai făcut condamnarea cea fără de fugă şi fără scăpare, preafericite. Pentru aceasta văzând noi împlinirea cuvintelor tale celor înţelepte, cu cântări demne te lăudăm pe tine, fericite.
Mărire… Şi acum…: acelaşi glas.
Te-ai făcut, d e Dumnezeu fericite profetule, descoperitor tăinuitor judecăţilor lui Dumnezeu celor negrăite, căci ai strălucit, ai luminat limbile şi ai predicat Treimea, Amose, grăitorule de cele dumnezeieşti. Pentru aceasta onorând mărită amintirea ta, mân-tuieşte de toată nevoia pe toţi cei ce te laudă şi te serbează pe tine cu credinţă, mărite.
Imn în onoarea Sfintei Treimi
Lumină lină a sfintei măriri a Tatălui ceresc Celui fără de moarte, a Sfântului, Fericitului, Isuse Hristoase. Venind la apusul soarelui, văzând lumina cea de seară, lăudăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Spirit, Dumnezeu; vrednic eşti în toata vremea să fi lăudat de glasuri cuvioase, Fiule al lui Dumnezeu, Cel ce dai viaţă, pentru aceasta lumea Te măreşte.
Prochimenul
Versul al VII-lea
Dumnezeule, sprijinitorul meu eşti Tu şi mila Ta mă va întâmpina.
Stih: Scoate-mă de la duşmanii mei, Dumnezeule, şi de cei ce se ridică asupra mea scapă-mă.
Învredniceşte-ne, Doamne, în seara aceasta fără de păcat să ne păzim. Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin. Fie Doamne mila Ta spre noi, precum am sperat întru Tine. Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-ne pe noi îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Stăpâne, întelepteşte-mă cu îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Sfinte, luminează-mă cu îndreptările Tale. Doamne, mila Ta este în veac; lucrările mâinilor Tale nu le trece cu vederea. Ţie Ţi se cuvine laudă, Ţie Ţi se cuvine cântare, Ţie mărire Ţi se cuvine: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.
Stihoavna
Stih : Toate popoarele bateţi din palme, strigaţi lui Dumnezeu cu glas de bucurie.
Stihiră
glasul al II-lea
Te-ai urcat la Părintele Tău, îndurate, de unde nu Te-ai despărţit, şi ai înălţat firea care zăcea jos, Stăpâne.
Mărire… . Şi acum… : glasul al VII-lea
În Muntele Măslinilor ai venit. Cel ce miluieşti neamul omenesc şi un nor Te-a ridicat pe Tine de la ochii Discipolilor Tăi, care tremurau pentru ceea ce vedeau, dar care se şi bucurau de aşteptarea Sfântului Spirit; întru care întărindu-ne, Mântuitorule îndură-Te de noi.
Rugăciunea lui Simeon, primitorul de Dumnezeu (Luca II, 29-30):
Acum liberează pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace; că au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor: lumină spre descoperirea neamurilor şi mărirea poporului Tău Israel.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, îndură-Te de noi. (de trei ori)
Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, îndură-Te de noi. Doamne curăţă păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne, îndură-Te de noi. (de trei ori)
Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit. Şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vină împărăţia Ta, fie voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, şi ne iartă nouă păcatele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuieşte de cel rău.
Troparul,
glasul al IV-lea.
Înălţatu-Te-ai întru mărire, Hristoase Dumnezeul nostru, bucurie făcând învăţăceilor cu făgăduinţa Sfântului Spirit, încredinţându-se ei prin binecuvântare, că tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Răscumpărătorul lumii.
Mărire…. . Şi acum… . al profetului, glasul al II-lea.
Doamne, serbând amintirea profetului Tău Amos, prin el Te rugăm, mântuieşte sufletele noastre.
Apoi imediat:
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!
Binecuvântat eşti, Stăpâne atotţinătorule, Care ai luminat ziua cu lumină de soare şi noaptea ai strălucit-o cu raze de foc; Care ne-ai învrednicit a trece lungimea zilei şi a ne apropia de începuturile nopţii; ascultă rugăciunea noastră şi a tot poporul Tău şi ne iartă nouă tuturor păcatele noastre cele de voie şi cele fără de voie. Primeşte rugăciunile noastre cele de seară şi trimite mulţimea milei Tale şi a îndurărilor Tale peste moştenirea Ta.
Ocoleşte-ne cu sfinţii Tăi îngeri. Înarmează-ne cu armele dreptăţii Tale. Îngrădeşte-ne cu adevărul Tău. Păzeşte-ne cu puterea Ta. Mântuieşte-ne de toată primejdia, de tot vicleşugul celui potrivnic şi ne dăruieşte şi această seară cu noaptea ce vine şi toate zilele vieţii noastre, desăvârşită, sfântă, cu pace, fără de păcate, fără sminteală şi fără nălucire. Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi ale tuturor sfinţilor, care Ţi-au plăcut din veac. Amin.