Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!
Împărate ceresc, Mângâietorule. Spirite al adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le pli¬neşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te aşează întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufle¬tele noastre.
Doamne, îndură-Te de noi. (de trei ori)
Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit. Şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.
Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Împăratul nostru Dumnezeu.
Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Hristos Împăratul nostru Dumnezeu.
Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la însuşi Hristos Împăratul şi Dumnezeul nostru.
Psalmul 103
Al lui David
Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte. Întru strălucire şi în mare frumuseţe Te-ai îmbrăcat; Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină; Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui; Cel ce pui norii urcarea Ta; Cel ce umbli peste aripile vânturilor; Cel ce faci pe îngerii Tăi spirite şi pe servitorii Tăi flacără de foc; Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui şi nu se va clătina în veacul veacului. Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea lui; peste munţi vor sta ape. De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tău se vor înfricoşa. Se înalţă munţi şi se coboară văi, în locul în care le-ai întemeiat pe ele. Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul. Cel ce trimiţi izvoare în văi, prin mijlocul munţilor vor trece ape; Adăpa-se-vor toate fiarele câmpului, asinii sălbatici setea îşi vor potoli. Peste acelea păsările cerului vor locui; din mijlocul stâncilor vor da glas. Cel ce adăpi munţii din cele mai de deasupra ale Tale, din fructul lucrurilor Tale se va sătura pământul. Cel ce răsari iarbă animalelor şi verdeaţă spre trebuinţa oamenilor; Ca să scoată pâine din pământ şi vinul care bucură inima omului; Ca să veselească faţa cu untdelemn şi pâinea inima omului o întăreşte. Sătura-se-vor copacii câmpului, cedrii Libanului pe care i-ai sădit; acolo păsările îşi vor face cuib. Locaşul cocostârcului în chiparoşi. Munţii cei înalţi adăpost cerbilor stâncile scăpare iepurilor. Făcut-ai luna spre arătarea timpurilor, soarele şi-a cunoscut apusul său. Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, când vor ieşi toate fiarele pădurii; Puii leilor răcnesc ca să apuce şi să ceară de la Dumnezeu mâncarea lor. Răsărit-a soarele şi s-au adunat şi în culcuşurile lor se vor culca. Ieşi-va omul la lucrul său şi la lucrarea sa până seara. Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! S-a umplut pământul de zidirea Ta. Marea aceasta este mare şi largă; acolo se găsesc vieţuitoare nenumărate, vietăţi mici şi mari. Acolo corăbiile umblă; balaurul acesta pe care l-ai zidit, ca să se joace în ea. Toate de la Tine aşteaptă ca să le dai lor hrană la vreme potrivită. Dându-le Tu lor, vor aduna, deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătăţi; dar întorcându-ţi Tu faţa Ta, se vor tulbura; lua-vei spiritul lor şi se vor sfârşi şi în ţărână se vor întoarce. Trimite-vei Spiritul Tău şi se vor zidi şi vei înnoi faţa pământului. Fie gloria Domnului în veac! Se va veseli Domnul de lucrurile Sale. Cel ce priveşte spre pământ şi-l face pe el de se cutremură; Cel ce se atinge de munţi şi fumegă. Cânta-voi Domnului în viaţa mea, cânta-voi Dumnezeului meu cât voi fi. Plăcute să-I fie Lui cuvintele mele, iar eu mă voi veseli de Domnul. Piară păcătoşii de pe pământ şi cei fără de lege, ca să nu mai fie. Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul.
Şi iarăşi: Soarele şi-a cunoscut apusul său.
Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut!
Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori
Rugăciunea
Cel ce cu cântări fără tăcere, şi cu preamărire neîncetată eşti lăudat de sfintele Puteri, umple gura noastră de laudat ta, ca să dăm mărire numelui tău celui sfânt; şi ne dă parte şi moştenire cu toţi cei ce se tem de tine întru adevăr, şi păzesc poruncile tale. Pentru rugăciunile preasfintei Născătoare de Dumnezeu, şi ale tuturor Sfinţilor tăi. Că Ţie Ţi se cuvine toată mărirea, cinstea şi închinarea, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.
Psalm din catisma de la rând:
Psalmul 88
Învăţătură a lui Etan Ezrahitul.
30-51
Dacă vor părăsi fiii lui legea Mea şi după rânduielile Mele nu vor umbla, dacă vor nesocoti dreptăţile Mele şi poruncile Mele nu vor păzi, cerceta-voi cu toiag fărădelegile lor şi cu bătăi păcatele lor, iar mila Mea nu o voi depărta de
la el, nici nu voi face strâmbătate întru adevărul Meu, nici nu voi rupe legământul Meu şi cele ce ies din buzele Mele nu le voi schimba. O dată m-am jurat pe sfinţenia Mea: Oare voi minţi pe David? Seminţia lui în veac va rămâne şi scaunul lui, ca soarele înaintea Mea şi ca luna întocmită în veac şi martor credincios în cer. Dar Tu ai lepădat, ai defăimat şi ai aruncat pe unsul Tău. Stricat-ai legământul robului Tău, batjocorit-ai pe pământ sfinţenia lui. Doborât-ai toate gardurile lui, făcut-ai întăriturile lui ruină. L-au jefuit pe el toţi cei ce tre-
ceau pe cale, ajuns-a ocară vecinilor săi. Înălţat-ai dreapta duşmanilor lui, veselit-ai pe toţi duşmanii lui. Luat-ai puterea sabiei lui şi nu l-ai ajutat în vreme de război. Nimicit-ai curăţia lui şi scaunul lui la pământ l-ai doborât. Micşorat-ai zilele vieţii lui, l-ai umplut de ruşine. Până când, Doamne, Te vei întoarce? Până când se va aprinde ca focul mânia Ta? Adu-Ţi aminte de mine; oare în deşert ai zidit pe toţi fiii oamenilor?Cine este omul ca să trăiască şi să nu vadă moartea şi să-şi scape sufletul său din mâna iadului? Unde sunt milele Tale cele de demult, Doamne, pe care le-ai jurat lui David, întru adevărul Tău? Adu-Ţi aminte, Doamne, de ocara robilor Tăi, pe care o port în sânul meu, de la multe neamuri. Adu-Ţi aminte. Doamne, de ocara cu care m-au ocărât duşmanii Tăi, cu care au ocărât paşii unsului Tău. Binecuvântat este Domnul în veci. Amin. Amin.
Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori
Psalmul 140
Vv 1-2.
Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă; ia aminte la glasul rugăciunii mele, când strig către Tine, auzi-mă, Doamne!
Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta; ridicarea mâinilor mele, jertfă de seară, auzi-mă, Doamne!
Psalmul 141
Vv. 2-4
Cu glasul meu către Domnul am strigat, cu glasul meu către Domnul m-am rugat.
Vărsa-voi înaintea Lui rugăciunea mea, necazul meu înaintea Lui voi spune.
Când lipsea dintru mine spiritul meu, Tu ai cunoscut cărările mele.
În calea aceasta în care am umblat, ascuns-au cursă mie.
Psalmul 129
Vv. 6-8
Din straja dimineţii până în noapte, din straja dimineţii să spere Israel în Domnul.
Că la Domnul este mila şi multă mântuire la El, şi El va mântui pe Israel din toate fărădelegile lui.
Psalmul 116
Lăudaţi pe Domnul toate neamurile; lăudaţi-L pe El toate popoarele.
Că s-a întărit mila Lui peste noi şi adevărul Domnului rămâne în veac.
Stihira cuviosului, glasul 2.
Viaţă uimitoare petrecând, Pavel, pe pământ ai locuit împreună cu fiarele, slujit fiind, cuvioase, din voie dumnezeiască de o pasăre; şi aceasta dacă a văzut-o marele Antonie când te-a aflat, umplându-se de mirare, mărea neîncetat pe Purtătorul de grijă al tuturor şi Stăpânul, ca pe Dumnezeu.
Mărire…, a preacuviosului Ioan, glasul al 2-lea:
Lepădând lumea şi cele ce sunt în lume, cuvioase, şi luând Evanghelia, evangheliceşte ai urmat lui Hristos şi vieţuind într-o colibă, ca într-un rai tainic, cu strunirea cu totul aspră a trupului ai sugrumat pe diavolul cel ucigaş de oameni. Drept aceea petrecând în ceruri, fericite Ioan, cere nouă mare milă.
Şi acum…, a Născătoarei, asemenea;
Când neprihănita mieluşea a văzut pe Mieluşelul său, ca pe un om, tras fiind spre junghiere de bunăvoie, plângând zicea: Te grăbeşti acum, Hristoase, să mă faci fără de Fiu pe mine, care Te-am născut. De ce ai făcut aceasta, Răscumpărătorule al tuturor? Laud însă şi măresc bunătatea ta cea desăvârşită şi mai presus de minte şi de cuvânt, Iubitorule de oameni.
Imn în onoarea Sfintei Treimi
Lumină lină a sfintei măriri a Tatălui ceresc Celui fără de moarte, a Sfântului, Fericitului, Isuse Hristoase. Venind la apusul soarelui, văzând lumina cea de seară, lăudăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Spirit, Dumnezeu; vrednic eşti în toata vremea să fi lăudat de glasuri cuvioase, Fiule al lui Dumnezeu, Cel ce dai viaţă, pentru aceasta lumea Te măreşte.
Prochimenul , glasul al 5-lea:
Dumnezeule, întru numele Tău mântuieşte-mă şi întru puterea Ta mă judecă.
Stih: Dumnezeule, ascultă rugăciunea mea, ia în urechi graiurile gurii mele.
Apoi:
Învredniceşte-ne, Doamne, în seara aceasta fără de păcat să ne păzim. Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin. Fie Doamne mila Ta spre noi, precum am sperat întru Tine. Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-ne pe noi îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Stăpâne, întelepteşte-mă cu îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Sfinte, luminează-mă cu îndreptările Tale. Doamne, mila Ta este în veac; lucrările mânilor Tale nu le trece cu vederea. Ţie Ţi se cuvine laudă, Ţie Ţi se cuvine cântare, Ţie mărire Ţi se cuvine: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.
Stihoavna
Psalmul 122
Vv 3-4
Stih: Miluieşte-ne pe noi, Doamne, îndură-Te de noi, că mult ne-am săturat de defăimare, că prea mult s-a umplut sufletul nostru de ocara celor care sunt îndestulaţi şi de defăimarea celor mândri.
Stihiră,
glasul al 6-lea.
Doamne, apostolii au atins uneori cu năvoadele adâncul mării; iar alteori înălţimea împărăţiei cu învăţăturile şi, cu meşteşugul adâncul cel nepătruns, l-au cercetat; iar cu credinţa sânul Tău cel nemărginit l-au ajuns şi lumii au predicat pe Fiul Tău cel fără de ani. Pentru rugăciunile lor şi ale tuturor sfinţilor, îndură-Te de noi.
Mărire…, a sfântului, glasul al 6-lea:
Cuvioase părinte, în tot pământul a ieşit vestea faptelor tale; pentru aceasta ai aflat în ceruri plata ostenelilor tale. Taberele demonilor le-ai nimicit, cetele îngereşti ai ajuns, a căror viaţă fără prihană ai râvnit. Îndrăznire având către Dumnezeu, cere pace sufletelor noastre.
Şi acum…, a Născătoarei, asemenea;
Sabie a trecut prin inima ta, precum a zis Simeon, preacurată stăpână, când ai văzut pe Cel ce a strălucit din tine în chip de negrăit, ca un condamnat, pe cruce înălţat şi cu oţet şi cu fiere adăpat şi în coastă împuns şi cu mâinile şi cu picioarele pironit de cei fără de lege. Şi tânguindu-te, ai glăsuit strigând ca o maică: ce taină nouă este aceasta, preadulcele meu Fiu?
Apoi rugăciunea lui Simeon, primitorul de Dumnezeu (Luca II, 29-30):
Acum liberează pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace; că au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor: lumină spre descoperirea neamurilor şi mărirea poporului Tău Israel.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, îndură-Te de noi. (de trei ori)
Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, îndură-Te de noi. Doamne curăţeşte păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne, îndură-Te de noi. (de trei ori)
Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit. Şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vină împărăţia Ta, fie voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, şi ne iartă nouă păcatele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuieşte de cel rău.
Tropar, glasul 1.
Locuitor pustiului şi înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Pavel. Şi cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea, cereşti daruri luând, vindeci pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Mărire Celui ce ţi-a dat ţie putere, mărire Celui ce te-a încununat pe tine, mărire Celui ce lucrează prin tine tuturor vindecări.
Mărire…, al cuviosului Ioan, glasul al 4-lea:
Din copilărie iubind cu căldură pe Domnul, lumea şi cele frumoase ale lumii ai părăsit şi ai sihăstrit în chip desăvârşit; ti-ai ridicat coliba înaintea porţilor părinţilor tăi; zdrobit-ai cursele demonilor, preafericite; pentru aceasta pe tine, Ioan, Hristos după vrednicie te-a preamărit.
Şi acum…, al Născătoarei, glasul al 6-lea:
Sfântă Stăpână, Curată, Maica Dumnezeului nostru, care ai născut în chip negrăit pe Făcătorul tuturor, roagă-te întotdeauna bunătăţii Lui împreună cu Sfinţii Apostoli, să ne scape de patimi şi să ne dea nouă iertare de păcate.
Apoi imediat:
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, îndură-Te de noi. Amin!
Binecuvântat eşti, Stăpâne atotţinătorule, Care ai luminat ziua cu lumină de soare şi noaptea ai stralucit-o cu raze de foc; Care ne-ai învrednicit a trece lungimea zilei şi a ne apropia de începuturile nopţii; ascultă rugăciunea noastră şi a tot poporul Tău şi ne iartă nouă tuturor păcatele noastre cele de voie şi cele fără de voie. Primeşte rugăciunile noastre cele de seară şi trimite mulţimea milei Tale şi a îndurărilor Tale peste moştenirea Ta.
Ocoleşte-ne cu sfinţii Tăi îngeri. Înarmează-ne cu armele dreptăţii Tale. Îngrădeşte-ne cu adevărul Tău. Păzeşte-ne cu puterea Ta. Mântuieşte-ne de toată primejdia, de tot vicleşugul celui potrivnic şi ne dăruieşte şi această seară cu noaptea ce vine şi toate zilele vieţii noastre, desăvârşită, sfântă, cu pace, fără de păcate, fără sminteală şi fără nălucire. Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi ale tuturor sfinţilor, care Ţi-au plăcut din veac. Amin.