Rugăciunea de seară, cu texte alese din oficiul Vecerniei (1.06.2013)

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!

Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le.  de 3 ori

Psalmul 103

Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul!  Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte.

Întru strălucire şi în mare podoabă Te-ai îmbrăcat;

Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină;

Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu

ape cele mai de deasupra ale lui;

Cel ce pui norii suirea Ta; Cel ce umbli

peste aripile vânturilor;

Cel ce faci pe îngerii Tăi spirite şi pe servitorii Tăi ca flăcările focului;

Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui şi nu se va clătina în veacul veacului.

Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea lui; peste munţi vor sta ape.

De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tău

se vor înfricoşa.

Se înalţă munţi şi se coboară văi, în locul în care  le-ai întemeiat pe ele.

Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul.

Cel ce trimiţi izvoare în văi, prin mijlocul

munţilor vor trece ape;

Se vor adăpa toate fiarele câmpului, asinii sălbatici

setea îşi vor potoli.

Peste acelea păsările cerului vor locui; din mijlocul stâncilor vor da glas.

Cel ce adăpi munţii din cele mai de deasupra ale Tale, din rodul lucrărilor Tale se va sătura pământul.

Cel ce răsari iarbă animalelor şi verdeaţă spre folosul oamenilor;

Ca să scoată pâine din pământ şi vin ce veseleşte

inima omului;

Ca să veselească faţa cu untdelemn,  cu pâine inima omului să o întărească.

Sătura-se-vor copacii câmpului, cedrii Libanului pe care i-ai sădit; acolo păsările îşi vor face cuib.

Locaşul cocostârcului în chiparoşi. Munţii cei înalţi adăpost cerbilor stâncile scăpare iepurilor.

Făcut-ai luna spre arătarea timpului, soarele şi-a cunoscut apusul său.

Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, când vor ieşi toate fiarele pădurii;

Puii leilor răcnesc ca să apuce şi să ceară de la  Dumnezeu mâncarea lor.

Răsărit-a soarele şi s-au adunat şi în culcuşurile lor se vor aşeza.

Ieşi-va omul la lucrul său şi la lucrarea sa până seara.

Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! Umplutu-s-a pământul de zidirea Ta.

Marea aceasta este mare şi largă; acolo se găsesc vieţuitoare, nenumărate, vietăţi mici şi mari.

Acolo corăbiile umblă; balaurul acesta pe care l-ai zidit, ca să se joace în ea.

Toate de la Tine aşteaptă ca să le dai lor hrană la vreme potrivită.

Dându-le Tu lor, vor culege, deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătăţi;

Dar întorcându-ţi Tu faţa Ta, se vor tulbura; lua-vei spiritul lor şi se vor sfârşi şi în ţărână se vor întoarce.

Trimite-vei Spiritul Tău şi se vor zidi şi vei înnoi faţa pământului.

Fie gloria Domnului în veac! Se va bucura Domnul de lucrările Sale.

Cel ce priveşte spre pământ şi-l face pe el de se cutremură; Cel ce se atinge de munţi şi fumegă.

Cânta-voi Domnului în viaţa mea, cânta-voi Dumnezeului meu cât voi fi.

Plăcute să-I fie Lui cuvintele mele, iar eu mă voi veseli de Domnul.

Piară păcătoşii de pe pământ şi cei fără de lege, ca să nu mai fie. Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul.

Şi iarăşi: Soarele şi-a cunoscut apusul său.

Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut!

Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori

Rugăciunea

Dumnezeule, Cel mare şi preaînalt, Cel ce singur ai nemurire şi locuieşti în lumina cea neapropiată; Care ai făcut toată zidirea cu înţelepciune; Cel ce ai despărţit lumina de întuneric şi ai pus soarele spre stăpânirea zilei, iar luna şi stelele spre stăpânirea nopţii; care ne-ai învredicit pe noi, păcătoşii, să întâmpinăm şi în ora de acum faţa Ta întru mărturisire; şi să îţi aducem lauda cea de seară: însuţi, iubitorule de oameni, îndreptează şi rugăciunea noastră ca o tămâie înaintea ta; şi o primeşte , ca pe o tămâie cu bun miros; şi ne dă nouă seara de acum, şi noaptea ce vine, cu pace; îmbracă-ne în arma luminii, mântuieşte-ne de frica nopţii, şi de tot lucrul care umblă în întuneric; şi somnul, pe care ni l-ai dăruit spre odihna neputinţei noastre, dă-ni-l neîngrozit de toată nălucirea diavolească. Aşa, Stăpâne, dătătorule al bunătăţilor, ca şi în aşternuturile noastre umilindu-ne, să amintim noaptea numele tău, şi cu gândul poruncilor Tale fiind luminaţi, să ne ridicăm în bucurie sufletească, spre lauda bunătăţii tale, rugăciuni şi cereri îndurării tale aducând, pentru păcatele noastre şi ale întreg poporului Tău; pe care, pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnenzeu, întru milă îl cercetează. Că Dumnezeu bun şi iubitor de oameni eşti şi Ţie mărire Îţi înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit şi acum şi pururi şi în vecii vecilor . Amin.

Psalm din catisma zilei

Psalmul 4

Al lui David.

Când Te-am chemat, m-ai auzit, Dumnezeul dreptăţii mele! Întru necaz m-ai desfătat! Îndură-te de mine şi ascultă rugăciunea mea. Fiii oamenilor, până când grei la inimă? Pentru ce iubiţi deşertăciunea şi căutaţi minciuna? Să ştiţi că minunat a făcut Domnul pe cel cuvios al Său; Domnul mă va auzi când voi striga către Dânsul. Mâniaţi-vă, dar nu greşiţi; de cele ce ziceţi în inimile voastre, întru aştemuturile voastre, vă căiţi. Jertfiţi sacrificiul  dreptăţii şi speraţi în Domnul. Mulţi zic: «Cine ne va arăta nouă cele bune?» Dar s-a însemnat peste noi lumina feţei Tale, Doamne!Dat-ai veselie în inima mea mai mare decât veselia pentru rodul lor de grâu, de vin şi de untdelemn ce s-a în­mulţit. Cu pace, aşa mă voi culca şi voi adormi, că Tu, Doamne, îndeosebi întru nădejde m-ai aşezat.

Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori

Psalmul 140

Vv 1-2

Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă; ia aminte la glasul rugăciunii mele, când strig către Tine, auzi-mă, Doamne!

Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta; ridicarea mâinilor mele, jertfă de seară, auzi-mă, Doamne!

Psalmul 129

Vv 3-8

De Te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va suferi, că la Tine este îndurarea.

Pentru numele Tău, Te-am aşteptat, Doamne; aşteptat-a sufletul meu spre cuvântul Tău, sperat-a sufletul meu în Domnul.

Din straja dimineţii până în noapte, din straja dimineţii să spere Israel în Domnul.

Că la Domnul este mila şi multă mântuire la El, şi El va mântui pe Israel din toate fărădelegile lui.

Psalmul 116

Lăudaţi-L pe Domnul toate neamurile; lăudaţi-L pe El toate popoarele.

Că s-a întărit mila Lui peste noi şi adevărul Domnului rămâne în veac.

Stihiră, glasul al IV-lea

            Crucii Tale celei făcătoare de viaţă neîncetat închinân­du-ne, Hristoase Dumnezeule, Învierea Ta cea de a treia zi o mărim; că printr-însa ai înnoit firea omenească cea stricată, Atotputernice, şi înălţarea la ce­ruri ne-ai arătat-o, ca un singur bun şi iubitor de oameni.

Mărire…: , glasul al II-lea.

                Când Domnul a venit la fântână, samarineanca L-a rugat pe Cel Milostiv: dă-mi apa credinţei, şi voi primi apele botezului, bucurie şi mântuire, Dătătorule de viaţă, Doamne, mărire Ţie!

Şi acum…: dogmatica, glasului al IV-lea.

Profetul David, cel dinspre tine dumnezeiesc părinte, cu dulce cântare despre tine mai dinainte a glăsuit, către Cel ce ţi-a făcut ţie măriri: a stat împă­răteasa aproape, de-a dreapta Ta. Că pe tine, Maică, cauză a vieţii te-a arătat Dum­nezeu, Cel fără de tată din tine să se facă om a binevoit, ca iarăşi să zidească chipul Său cel stricat de patimi; şi oaia cea rătăcită, pier­dută prin munţi aflând-o, pe umeri ridicând-o, la Tatăl să o aducă- şi, după voia Sa, cu pute­rile cereşti să o unească, Născă­toare de Dumnezeu; şi lumea să o mântuiască Hristos, Cel ce are mare şi bogată milă.

Imn în onoarea Sfintei Treimi

Lumină lină a sfintei măriri a Tatălui ceresc Celui fără de moarte, a Sfântului,  Fericitului, Isuse Hristoase. Venind la apusul soarelui, văzând lumina cea de seară, lăudăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Spirit, Dumnezeu; vrednic eşti în toata vremea să fi lăudat de glasuri cuvioase, Fiule al lui Dumnezeu, Cel ce dai viaţă, pentru aceasta lumea Te măreşte.

Prochimenul

Versul al VI-lea

Domnul a împărăţit, întru podoabă S-a îmbrăcat.

Stih: Îmbrăcatu-S-a Domnul întru putere şi S-a încins.

Apoi:

Învredniceşte-ne, Doamne, în seara aceasta fără de păcat să ne păzim. Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin. Fie Doamne mila Ta spre noi, precum am sperat întru Tine. Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-ne pe noi îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Stăpâne, întelepteşte-mă cu îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Sfinte, luminează-mă cu îndreptările Tale. Doamne, mila Ta este în veac; lucrările mâinilor Tale nu le trece cu vederea. Ţie Ţi se cuvine laudă, Ţie Ţi se cuvine cântare, Ţie mărire Ţi se cuvine: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Stihoavna

Stih 1: Pentru că a întărit lumea care nu se va clătina.

Stih 2: Casei Tale se cuvine sfinţenie, Doamne, întru lungime de zile.

Stihira Învierii, glasul al  IV-lea

            Doamne, suindu- Te pe Cruce, blestemul nostru cel strămoşesc l-ai şters şi, coborându- Te în iad, pe cei legaţi din veac i-ai eliberat, nestricăciune dăruind nea­mului omenesc. Pentru aceasta, cântând, mărim ridicarea Ta cea făcătoare de viaţă şi mântuitoare.

Mărire… . glasul al VIII-lea.

Înjumătăţindu-se Sărbătoare, învâţând Tu, Mântuitorule, iudeii ziceau: cum de ştie acesta carte fără să fi învăţat? Necunoscând ei că Tu eşti Înţelepciunea, care a alcătuit lumea, mărire Ţie!

Şi acum… :  acelaşi glas.

            Când Te-ai arătat în trup, Hristoase Dumnezeule, prin rânduiala cea negrăită,  auzind samarineanca Cuvântul Tău, Iubitorule de oameni, şi-a lăsat vasul la fântână şi a alergat, spunând celor din cetate: veniţi să-l vedeţi pe cunoscătorul inimilor; oare nu este Acesta Hristos, pe care Îl aşteptăm, Cel care are mare milă?

Rugăciunea lui Simeon, primitorul de Dumnezeu (Luca II, 29-30):

Acum liberează pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace; că au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor: lumină spre descoperirea neamurilor şi mărirea poporului Tău Israel.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, îndură-Te de noi. (de trei ori)

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, îndură-Te de noi. Doamne curăţă păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, îndură-Te de noi. (de trei ori)

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit. Şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vină împărăţia Ta, fie voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, şi ne iartă nouă păcatele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuieşte de cel rău.

 

Troparul Învierii,

glasul al IV-lea

Vestea cea luminată a Învierii înlelegând-o de la înger învăţăcelele Domnului, şi lepădând neascultarea strămoşilor, Apostolilor, lăudându-se, au zis: prădatu-s-a moartea, sculatu-S-a Hristos Dumnezeu, dăruind lumii mare milă.

Mărire… . Şi acum…: glasul al VIII-lea.

Înjumătăţindu-se Praznicul, sufletul meu cel însetat adapă-l cu apele bunei credinţe; că tuturor. Mântuitorule, ai strigat: cel însetat, să vină la Mine şi să bea! Izvorule al vieţii, Hristoase Dumnezeule, mărire Ţie!

Apoi imediat:

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!

Binecuvântat eşti, Stăpâne atotţinătorule, Care ai luminat ziua cu lumină de soare şi noaptea ai strălucit-o cu raze de foc; Care ne-ai învrednicit a trece lungimea zilei şi a ne apropia de începuturile nopţii; ascultă rugăciunea noastră şi a tot poporul Tău şi ne iartă nouă tuturor păcatele noastre cele de voie şi cele fără de voie. Primeşte rugăciunile noastre cele de seară şi trimite mulţimea milei Tale şi a îndurărilor Tale peste moştenirea Ta. Ocoleşte-ne cu sfinţii Tăi îngeri. Înarmează-ne cu armele dreptăţii Tale. Îngrădeşte-ne cu adevărul Tău. Păzeşte-ne cu puterea Ta. Mântuieşte-ne de toată primejdia, de tot vicleşugul celui potrivnic şi ne dăruieşte şi această seară cu noaptea ce vine şi toate zilele vieţii noastre, desăvârşită, sfântă, cu pace, fără de păcate, fără sminteală şi fără nălucire. Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi ale tuturor sfinţilor, care Ţi-au plăcut din veac. Amin.