Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!
Împărate ceresc, Mângâietorule. Spirite al adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le pli¬neşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te aşează întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufle¬tele noastre.
Doamne, îndură-Te de noi. (de trei ori)
Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit. Şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.
Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Împăratul nostru Dumnezeu.
Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Hristos Împăratul nostru Dumnezeu.
Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la însuşi Hristos Împăratul şi Dumnezeul nostru.
Psalmul 103
Al lui David
Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte. Întru strălucire şi în mare frumuseţe Te-ai îmbrăcat; Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină; Cel ce întinzi cerul ca un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui; Cel ce pui norii urcarea Ta; Cel ce umbli peste aripile vânturilor; Cel ce faci pe îngerii Tăi spirite şi pe servitorii Tăi flacără de foc; Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui şi nu se va clătina în veacul veacului. Adâncul ca o haină este îmbrăcămintea lui; peste munţi vor sta ape. De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tău se vor înfricoşa. Se înalţă munţi şi se coboară văi, în locul în care le-ai întemeiat pe ele. Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul. Cel ce trimiţi izvoare în văi, prin mijlocul munţilor vor trece ape; Adăpa-se-vor toate fiarele câmpului, asinii sălbatici setea îşi vor potoli. Peste acelea păsările cerului vor locui; din mijlocul stâncilor vor da glas. Cel ce adăpi munţii din cele mai de deasupra ale Tale, din fructul lucrurilor Tale se va sătura pământul. Cel ce răsari iarbă animalelor şi verdeaţă spre trebuinţa oamenilor; Ca să scoată pâine din pământ şi vinul care bucură inima omului; Ca să veselească faţa cu untdelemn şi pâinea inima omului o întăreşte. Sătura-se-vor copacii câmpului, cedrii Libanului pe care i-ai sădit; acolo păsările îşi vor face cuib. Locaşul cocostârcului în chiparoşi. Munţii cei înalţi adăpost cerbilor stâncile scăpare iepurilor. Făcut-ai luna spre arătarea timpurilor, soarele şi-a cunoscut apusul său. Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, când vor ieşi toate fiarele pădurii; Puii leilor răcnesc ca să apuce şi să ceară de la Dumnezeu mâncarea lor. Răsărit-a soarele şi s-au adunat şi în culcuşurile lor se vor culca. Ieşi-va omul la lucrul său şi la lucrarea sa până seara. Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! S-a umplut pământul de zidirea Ta. Marea aceasta este mare şi largă; acolo se găsesc vieţuitoare nenumărate, vietăţi mici şi mari. Acolo corăbiile umblă; balaurul acesta pe care l-ai zidit, ca să se joace în ea. Toate de la Tine aşteaptă ca să le dai lor hrană la vreme potrivită. Dându-le Tu lor, vor aduna, deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătăţi; dar întorcându-ţi Tu faţa Ta, se vor tulbura; lua-vei spiritul lor şi se vor sfârşi şi în ţărână se vor întoarce. Trimite-vei Spiritul Tău şi se vor zidi şi vei înnoi faţa pământului. Fie gloria Domnului în veac! Se va veseli Domnul de lucrurile Sale. Cel ce priveşte spre pământ şi-l face pe el de se cutremură; Cel ce se atinge de munţi şi fumegă. Cânta-voi Domnului în viaţa mea, cânta-voi Dumnezeului meu cât voi fi. Plăcute să-I fie Lui cuvintele mele, iar eu mă voi veseli de Domnul. Piară păcătoşii de pe pământ şi cei fără de lege, ca să nu mai fie. Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul.
Şi iarăşi: Soarele şi-a cunoscut apusul său.
Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut!
Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori
Rugăciunea
Cel ce cu cântări fără tăcere, şi cu preamărire neîncetată eşti lăudat de sfintele Puteri, umple gura noastră de laudat ta, ca să dăm mărire numelui tău celui sfânt; şi ne dă parte şi moştenire cu toţi cei ce se tem de tine întru adevăr, şi păzesc poruncile tale. Pentru rugăciunile preasfintei Născătoare de Dumnezeu, şi ale tuturor Sfinţilor tăi. Că Ţie Ţi se cuvine toată mărirea, cinstea şi închinarea, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.
Psalm din catisma de la rând:
Psalmul 88
Învăţătură a lui Etan Ezrahitul.
16-29
Doamne, în lumina feţei Tale vor merge şi în numele Tău se vor bucura toată ziua şi întru dreptatea Ta se vor înălţa. Că lauda puterii lor Tu eşti şi în-
tru bună vrerea Ta se va înălţa puterea noastră. Că al Domnului este sprijinul şi al Sfântului lui Israel, împăratul nostru. Atunci ai vorbit în vedenii cuvioşi-
lor Tăi şi ai zis: Dat-am ajutor celui puternic, înălţat-am pe cel ales din poporul
Meu. Aflat-am pe David, robul Meu; cu untdelemnul cel sfânt al Meu l-am uns
pe el; pentru că mâna Mea îl va ajuta şi braţul Meu îl va întări. Nici un duşman nu va reuşi împotriva lui şi fiul fărădelegii nu-i va mai face rău. Şi voi tăia pe duşmanii săi de la faţa lui şi pe cei ce-l urăsc pe el îi voi înfrânge. Şi adevărul Meu şi mila Mea cu el vor fi şi în numele Meu se va înălţa puterea lui. Şi voi pune peste mare mâna lui şi peste râuri dreapta lui Acesta Mă va chema: Tatăl meu eşti Tu, Dumnezeul meu şi sprijinitorul mântuirii mele. Şi îl voi face pe el întâi-născut, mai înalt decât împăraţii pământului; în veac îi voi păstra mila Mea şi legământul Meu credincios îi va fi. Şi voi pune în veacul veacului seminţia lui şi scaunul lui ca zilele cerului;
Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori
Psalmul 140
Vv 1-2.
Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă; ia aminte la glasul rugăciunii mele, când strig către Tine, auzi-mă, Doamne!
Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta; ridicarea mâinilor mele, jertfă de seară, auzi-mă, Doamne!
Psalmul 141
Vv. 2-4
Cu glasul meu către Domnul am strigat, cu glasul meu către Domnul m-am rugat.
Vărsa-voi înaintea Lui rugăciunea mea, necazul meu înaintea Lui voi spune.
Când lipsea dintru mine spiritul meu, Tu ai cunoscut cărările mele.
În calea aceasta în care am umblat, ascuns-au cursă mie.
Psalmul 129
Vv. 6-8
Din straja dimineţii până în noapte, din straja dimineţii să spere Israel în Domnul.
Că la Domnul este mila şi multă mântuire la El, şi El va mântui pe Israel din toate fărădelegile lui.
Psalmul 116
Lăudaţi pe Domnul toate neamurile; lăudaţi-L pe El toate popoarele.
Că s-a întărit mila Lui peste noi şi adevărul Domnului rămâne în veac.
Stihira Cuviosului, glasul al 4-lea.
Arătând dragostea inimii tale Gheorghe, cu umilinţă udai pământul cu lacrimi, mărite. Şi cu părul capului ştergeai aşternutul picioarelor lui Hristos, închipuindu-L pe El, ca fiind de faţă văzându-L, pe Cel pe care-L doreai, îmbrăţişai urmele Lui, cu mintea, luminându-ţi sufletul cu dumnezeieştile cugetări.
Mărire…, a cuvioasei, glasul al 4-lea.
De la Apus ai răsărit, spre Răsărit, preafericită, ca o stea prealuminoasă, strălucind cu razele faptelor tale cele bune, cuvioasă; şi ai luminat cugetele credincioşilor cu sclipirea minunilor tale. Pentru aceasta te fericim şi cinstim amintirea ta, mărind pe Hristos, Cel ce cu cinste te-a mărit pe tine.
Şi acum…, al Serbării, glasul 1.
Cel ce îmbracă cerul cu nori, cu apele Iordanului astăzi Se îmbracă şi Se curăţeşte cu a mea curăţire Cel ce ridică păcatul lumii; şi de sus este mărturisit de Spiritul, Cel de o fiinţă, ca Fiu Unul-Născut al Tatălui, Celui dintru înălţime. Către Acela să strigăm: Cel ce Te-ai arătat şi ne-ai mântuit pe noi Hristoase, Dumnezeul nostru, mărire Ţie.
Imn în onoarea Sfintei Treimi
Lumină lină a sfintei măriri a Tatălui ceresc Celui fără de moarte, a Sfântului, Fericitului, Isuse Hristoase. Venind la apusul soarelui, văzând lumina cea de seară, lăudăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Spirit, Dumnezeu; vrednic eşti în toata vremea să fi lăudat de glasuri cuvioase, Fiule al lui Dumnezeu, Cel ce dai viaţă, pentru aceasta lumea Te măreşte.
Prochimenul
glasul al 5-lea
Dumnezeule, întru numele Tău mântuieşte-mă şi întru puterea Ta mă judecă.
Stih: Dumnezeule, ascultă rugăciunea mea, ia în urechi graiurile gurii mele.
Apoi:
Învredniceşte-ne, Doamne, în seara aceasta fără de păcat să ne păzim. Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin. Fie Doamne mila Ta spre noi, precum am sperat întru Tine. Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-ne pe noi îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Stăpâne, întelepteşte-mă cu îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Sfinte, luminează-mă cu îndreptările Tale. Doamne, mila Ta este în veac; lucrările mânilor Tale nu le trece cu vederea. Ţie Ţi se cuvine laudă, Ţie Ţi se cuvine cântare, Ţie mărire Ţi se cuvine: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.
Stihoavna
Stihira,
glasul al 6-lea.
Stih: Ce-ţi este ţie, mare, că ai fugit; şi ţie Iordane, că te-ai întors înapoi?
Tu, Isuse al meu, Iubitorule de oameni, ne adăpi cu apă de viaţă din râul Iordanului, pentru milostivire, pe noi, care eram aprinşi de setea Ta. Pentru aceea adăpându-ne din izvorul Tău cel nemuritor şi purtător de lumină, Hristoase, cântăm: bine eşti cuvântat Cel ce Te-ai arăta, Dumnezeul nostru, mărire Ție.
Mărire…, Şi acum…, glasul al 2-lea:
La râul Iordanului văzându-Te Ioan că vii la el, Hristoase Dumnezeule, a zis: pentru ce ai venit la rob. Doamne, neavând întinăciune? În al cărui nume Te voi boteza? În al Tatălui? Dar pe Acesta îl porţi întru Tine. În al Fiului? Dar Tu însuţi eşti Cel ce Te-ai întrupat, într-al Spiritului Sfânt? Dar şi pe Acesta ştii a-L da credincioşilor, prin suflare. Cel ce Te-ai arătat. Dumnezeule, îndură-Te de noi.
Apoi rugăciunea lui Simeon, primitorul de Dumnezeu (Luca II, 29-30):
Acum liberează pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace; că au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor: lumină spre descoperirea neamurilor şi mărirea poporului Tău Israel.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, îndură-Te de noi. (de trei ori)
Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, îndură-Te de noi. Doamne curăţeşte păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne, îndură-Te de noi. (de trei ori)
Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit. Şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vină împărăţia Ta, fie voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, şi ne iartă nouă păcatele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne mântuieşte de cel rău.
Troparul Preacuviosului, glasul al 8-lea.
Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare ; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Gheorghe, Părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.
Mărire…, al Cuvioasei, glasul al 8-lea.
Întru tine, Maică, cu ardoare s-a mântuit cel după chip; căci luând Crucea, ai urmat lui Hristos; şi luptând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii se bucură, Preacuvioasă Domnica, spiritul tău.
Şi acum…, al Serbării, glasul 1.
În Iordan botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat. Căci glasul Părintelui a mărturisit Ţie, Fiu iubit pe Tine numindu- Te; şi Spiritulul, în chip de porumbel, a adeverit întărirea Cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, şi lumea ai luminat, mărire Ţie.
Apoi imediat:
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!
Binecuvântat eşti, Stăpâne atotţinătorule, Care ai luminat ziua cu lumină de soare şi noaptea ai stralucit-o cu raze de foc; Care ne-ai învrednicit a trece lungimea zilei şi a ne apropia de începuturile nopţii; ascultă rugăciunea noastră şi a tot poporul Tău şi ne iartă nouă tuturor păcatele noastre cele de voie şi cele fără de voie. Primeşte rugăciunile noastre cele de seară şi trimite mulţimea milei Tale şi a îndurărilor Tale peste moştenirea Ta.
Ocoleşte-ne cu sfinţii Tăi îngeri. Înarmează-ne cu armele dreptăţii Tale. Îngrădeşte-ne cu adevărul Tău. Păzeşte-ne cu puterea Ta. Mântuieşte-ne de toată primejdia, de tot vicleşugul celui potrivnic şi ne dăruieşte şi această seară cu noaptea ce vine şi toate zilele vieţii noastre, desăvârşită, sfântă, cu pace, fără de păcate, fără sminteală şi fără nălucire. Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi ale tuturor sfinţilor, care Ţi-au plăcut din veac. Amin.