Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!
Împărate ceresc, Mângâietorule. Spirite al adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te aşează întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Apoi alternativ:
Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. (de 3 ori)
Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda ta. (de 2 ori)
Psalmul 37
Al lui David.
Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu iuţimea Ta să mă
cerţi. Că săgeţile Tale s-au înfipt în mine şi ai întărit peste mine mâna Ta. Nu este vindecare în trupul meu de la faţa mâniei Tale; nu este pace în oasele mele de la faţa păcatelor mele. Că fărădelegile mele au covârşit capul meu, ca o sarcină grea au apăsat peste mine. Rănile mele miros urât şi au putrezit, din cauza nebuniei mele. Chinuitu-m-am şi m-am gârbovit până în sfârşit, toată ziua mâhnindu-mă umblam. Că şalele mele s-au umplut de putreziciune şi nu este vindecare în trupul meu. Necăjitu-m-am şi m-am smerit foarte; răcnit-am din suspinarea inimii mele. Doamne, înaintea Ta este toată dorirea mea şi suspinul meu de la Tine nu s-a ascuns. Inima mea s-a tulburat, părăsitu-m-a tăria mea, şi lumina ochilor mei, nici aceasta nu este cu mine. Prietenii mei şi vecinii mei în preajma mea s-au apropiat şi au şezut; şi cei de aproape ai mei departe au stat.Şi se sileau cei ce căutau sufletul meu şi cei ce căutau cele rele mie grăiau deşertăciuni şi vicleşuguri toată ziua cugetau. Iar eu ca un surd nu auzeam şi ca un mut ce nu-şi deschide gura sa. Şi m-am făcut ca un om ce nu aude şi nu are în gura lui mustrări. Că spre Tine, Doamne, am sperat Tu, mă vei auzi. Doamne, Dumnezeul meu. Că am zis, ca nu cumva să se bucure de mine duşmanii mei; şi când s-au clătinat picioarele mele, împotriva mea s-au semeţit. Că eu spre bătăi gata sunt şi durerea mea înaintea mea este pururea. Că fărădelegea mea eu o voi vesti şi mă voi îngriji pentru păcatul meu; iar vrăjmaşii mei trăiesc şi s-au întărit mai mult decât mine şi s-au înmulţit cei ce mă urăsc pe nedrept. Cei ce îmi răsplătesc rele pentru bune mă defăimau, că urmam bunătatea. Nu mă părăsi Doamne Dumnezeul meu, nu Te depărta de la mine; ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mântuirii mele.
Şi iarăşi: Nu mă părăsi, Doamne, Dumnezeul meu,
nu te depărta de mine.
Ia aminte spre ajutorul meu,
Doamne al mântuirii mele.
Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori
Rugăciunea VIII.
Doamne Dumnezeul nostru, cel ce ai alungat de la noi trândăvia somnului, şi cu chemare sfântă împreună ne-ai chemat, ca şi noaptea să înălţăm mâinile noastre, şi să te mărturisim pe tine întru judecăţile dreptăţii tale: primeşte rugăciunile noastre, cererile, mărturisirile, slujbele cele de noapte; şi ne dăruieşte, Dumnezeule, credinţă ne ruşinată, speranţă tare, dragoste nefăţarnică; binecuvântează intrările şi ieşirile, faptele, lucrurile, cuvintele, gândurile noastre; şi ne dă nouă, să ajungem la începuturile zilei, lăudând, cântând, şi binecuvântând bunătatea milei tale celei negrăite. – Că s-a binecuvântat preasfânt numele tău, şi s-a preamărit împărăţia ta, a Tatălui, şi a Fiului, şi a Sfântului Spirit, acum, şi pururi, şi în vecii vecilor. Amin.
Dumnezeu este Domnul, şi s-a arătat nouă; binecuvântat este, cel care vine în numele Domnului. Cu stihurile lui:
Stih 1. Nu voi muri, ci voi fi viu, şi voi spune lucrurile Domnului.
Stih 2. Piatra, pe care au dispreţuit-o ziditorii, aceasta a ajuns în capul unghiului: de la Domnul s-a făcut această lucrare, şi este minunată în ochii noştri.
Dumnezeu este Domnul, şi s-a arătat nouă; binecuvântat este, cel care vine în numele Domnului.
Troparul sfinţilor,
glasul al IV-lea.
Martirii Tăi, Doamne, Galaction şi Epistimia, întru nevoinţele lor cununile nestricăciunii le-au câştigat de la Tine, Dumnezeul nostru, că având tăria Ta, pe tirani i-au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Mărire…, Şi acum … . al Născătoarei, glasul al II-lea.
Firii celei dumnezeieşti ne-am făcut părtaşi prin tine, de Dumnezeu Născătoare, totdeauna Fecioară; că pe Dumnezeu întrupat L-ai născut nouă. Pentru aceasta, după datorie, pe tine toţi cu bună-credinţă te mărim.
Psalm din catismele zilei
Psalmul 56
Al lui David.
Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă, că în Tine a sperat sufletul meu şi în umbra aripilor Tale voi spera, până ce va trece fărădelegea. Striga-voi către Dumnezeul Cel Preaînalt, Dumnezeul Care mi-a făcut bine. Trimis-a din cer şi m-a mântuit, dat-a spre dispreţ pe cei ce mă asupresc. Trimis-a Dumnezeu mila Sa şi adevărul Său şi a scăpat sufletul meu din mijlocul puilor de lei. Adormit-am tulburat. Fiii oamenilor, dinţii lor sunt arme şi săgeţi şi limba lor sabie ascuţită. Înalţă-Te peste ceruri, Dumnezeule, şi peste tot pământul mărirea Ta! Curse au gătit sub picioarele mele şi au oprimat sufletul meu; Săpat-au înaintea mea groapă şi au căzut în ea. Gata este inima mea, Dumnezeule, gata este inima mea! Cânta-voi şi voi lăuda gloria Ta. Deşteaptă-te mărirea mea! Deşteaptă-te psaltire şi alăută! Mă voi deştepta dimineaţa. Te voi lăuda între popoare, Doamne, cânta-voi ţie între neamuri, că s-a mărit până la cer mila Ta şi până la nori adevărul Tău. Înalţă-Te peste ceruri, Dumnezeule, şi peste tot pământul mărirea Ta!
Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori
Sedealna,
glasul al II-lea.
Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă! Pentru două păcate plângea David, iar eu pentru nenumărate greşeli strig Ţie. Acela îşi uda aşternutul cu lacrimi, iar eu nici o picătură nu am. Mi-am pierdut speranţa şi mă rog: Îndură-Te de mine, Dumnezeule, după mare mila Ta.
Psalmul 50
Vv 6-8
Ţie Unuia am greşit, şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu. Că iată întru fărădelegi am fost conceput şi în păcate m-a născut maica mea. Că iată adevărul ai iubit, cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale mi-ai arătat mie.
Apoi:
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu mântuieşte-ne pe noi :
Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul L-ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Imediat :
Luca 1, 47
Că a privit la umilinţa servitoarei sale: că iată de acum toate popoarele mă vor numi fericită.
Apoi : Cântarea a IX-a. Irmos:
Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre Care nu îndrăznesc să privească cetele îngereşti. Iar prin tine, Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul întrupat; pe Care mărindu-L cu oştirile cereşti, pe tine te fericim.
Dănţuind în ceruri cu cetele martirilor şi cu cetele fecioarelor, şi veselindu-te întru lumină dimpreună cu soţia ta Epistimia, dă-ne nouă, Galactioane, dezlegare de rele, învingere bine- credincioşilor creştini, pace lumii şi mare milă.
După care se cântă sau se recită :
Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Luminătoarea
Sfinţilor.
Hrănindu-te cu laptele credinţei, Martire Galactioane, împreună cu onorata Epistimia, te-ai nevoit până la sfârşit. Rugaţi-vă să ne scăpăm de gheenă, cu rugăciunile voastre cele sfinte.
Mărire…. Şi acum…, a Născătoarei.
Cu laude de mulţumire mărindu-te pe tine. Fecioară, împreună cu îngerii strigăm ţie: Bucură-te Născătoare de Dumnezeu ; bucură-te cea fără de mire, Maica împăratului măririi.
Laudele
Psalmul 148
vv. 7-12
Lăudaţi pe El toţi cei de pe pământ; balaurii şi toate adâncurile; focul, grindina, zăpada, gheaţa, viforul, toate îndepliniţi cuvântul Lui; munţii şi toate dealurile, pomii cei roditori şi toţi cedrii; fiarele şi toate animalele cele care se târăsc şi păsările cele zburătoare. Împăraţii pământului şi toate popoarele, căpeteniile şi toţi judecătorii pământului. Tinerii şi fecioarele, bătrânii cu tinerii.
Apoi :
Doxologia mică
Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. Te lăudăm, Te binecuvântăm, ne închinăm Ţie, Te mărim pe Tine, Îţi mulţumim Ţie pentru mărirea Ta cea mare. Doamne, Împărate ceresc, Dumnezeule, Părinte atotţinătorule, Doamne, Fiule, Unule-Născut, Isuse Hristoase şi Spirite Sfinte. Doamne Dumnezeule, Mieluşelul lui Dumnezeu, Fiul Tatălui, Cel ce ridici păcatul lumii, îndură-Te de noi, Cel ce ridici păcatele lumii. Primeşte rugăciunea noastră, Cel ce şezi de-a dreapta Tatălui, şi Te îndură de noi. Că Tu eşti Unul Sfânt, Tu eşti Unul Domn Isus Hristos, întru mărirea lui Dumnezeu Tatăl. Amin. În toate zilele Te voi binecuvânta şi voi lăuda numele Tău în veac şi în veacul veacului. Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta fără de păcat să ne păzim. Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin.
Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am sperat în Tine.Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale (de 3 ori). Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă din neam în neam. Eu am zis: Doamne, îndură-Te de mine , vindecă sufletul meu, că Ţi-am greşit Ţie. Doamne, la Tine am scăpat, învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu.Că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină. Tinde mila Ta celor ce te cunosc pe Tine. Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta fără de păcat să ne păzim. Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin.
Fie Doamne mila Ta spre noi, precum am sperat întru Tine. Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-ne pe noi îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Stăpâne, întelepteşte-mă cu îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Sfinte, luminează-mă cu îndreptările Tale. Doamne, mila Ta este în veac; lucrările mânilor Tale nu le trece cu vederea. Ţie Ţi se cuvine laudă, Ţie Ţi se cuvine cântare, Ţie mărire Ţi se cuvine: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.
Stihoavna laudelor
Stih: Şi să fie lumina Domnului Dumnezeului nostru peste noi şi lucrurile mâinilor noastre le îndreptează. (ps. 89, 19)
Stihiră, glasul al II-lea.
Crucea lui Hristos luând sfinţii martiri, armă neînvinsă, toată tăria diavolului au nimicit-o; şi, luând cunună cerească, zid s-au făcut nouă mijlocind pentru noi totdeauna.
Mărire… ., Şi acum …, a Născătoarei.
Bucură-te, Mărie, Născătoare de Dumnezeu, biserica cea nestricată şi mai bine-zis sfântă, precum strigă profetul: Sfântă este Biserica Ta, minunată întru dreptate.
Apoi :
Bine este a ne mărturisi Domnului şi a cânta numele Tău, Preaînalte, a vesti dimineaţa mila Ta şi adevărul Tău în toată noaptea.
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!