Rugăciunea de dimineaţă, cu texte alese din oficiul Utreniei (31.03.2014)

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase,  Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi. Amin!

Împărate ceresc, Mângâietorule. Spirite al adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le pli­neşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te aşează întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinarea şi mântuieşte, Bunule, sufle­tele noastre.

Apoi alternativ:

Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. (de 3 ori)

Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda ta. (de 2 ori)

Psalmul 3.

Doamne, cât s-au înmulţit cei ce mă necăjesc! Mulţi se ridică împotriva mea; Mulţi zic sufletului meu: «Nu este mântuire lui, întru Dumnezeul lui!» Iar Tu, Doamne, sprijinitorul meu eşti, mărirea mea şi Cel ce înalţi capul meu. Cu glasul meu către Domnul am strigat şi m-a auzit din muntele cel sfânt al Lui. Eu m-am culcat şi am adormit; m-am ridicat căci Domnul mă va sprijini. Nu mă voi teme de mii de popoare care din toate părţile mă înconjoară. Scoală, Doamne, mântuieşte-mă Dumnezeul meu, că tu ai bătut pe cei ce mă duşmănesc în deşert; dinţii păcătoşilor i-ai zdrobit. A Domnului este mântuirea şi peste poporul Tău, binecuvântarea Ta.

Şi iarăşi: Culcatu-m-am şi am adormit; deştep­tatu-m-am iarăşi, căci Domnul mă ocrotea.

Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori

Rugăciunea 1.

Mulţumim ţie, Doamne Dumnezeul nostru, celui ce ne-ai ridicat din aşternuturile noastre, şi ai dat în gura noastră cuvânt de laudă, ca să ne închinăm, şi să chemăm numele tău cel sfânt; şi să ne rugăm îndu­rărilor tale, celor ce pururi le ai pentru viaţa noastră. Şi acum trimite ajutorul tău peste cei ce stau înaintea feţei măririi tale celei sfinte, şi aşteaptă de la tine bogată milă; şi le dă lor, ca slujind ţie totdeauna cu frică şi cu dragoste, să laude bunătatea ta cea ne­grăită. – Că ţie se cuvine toată mărirea, cinstea, şi închinăciunea, Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Spirit, acum, şi pururi, şi în vecii vecilor. Amin.

Şi îndată cântăm, pe glasul de rând sau citim:

Aliluia (de 3 ori)

Din timpul nopţii aleargă spiritul meu către Tine Dumnezeule, pentru că lumină sunt poruncile Tale pe pământ.

Dreptate vă învăţaţi toţi cei ce locuiţi pe pământ.

Pizmuire va cuprinde pe poporul cel neînvăţat şi acum focul pe cei potrivnici va mânca.

Adaugă lor rele, Doamne, adaugă rele celor măriţi ai pământului.

Aliluia.

Troparele Treimice, glasul al 7-lea

 

Cel ce eşti lăudat de heruvimi cu preînaltă şi cu dumnezeiască mărire de îngeri închinat, primeşte-ne şi pe noi, cei de pe pământ, care cu buze nevrednice laudă Ţie înălţăm: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Dumnezeul nostru; cu ocrotirile celor fără de trup, îndură-Te de noi.

Mărire…

Ca pe un somn lepădând lenea, suflete, îndreptare spre lauda Judecătorului arată şi cu frică strigă: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Dumnezeul nostru; pentru rugăciunile tuturor sfinţilor Tăi, îndură-Te de noi.

Şi acum…

Dumnezeirii celei neapropiate, Treimii celei într-o Unime, întreit-sfânta laudă a serafimilor înălţând, cu frică să strigăm: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Dumnezeul nostru; pentru Născătoarea de Dumnezeu, îndură-Te de noi.

Psalm din catismele zilei

Psalmul 36

A lui David.

1-20

Nu invidia pe cei ce înşeală, nici nu urma pe cei ce fac fărădelegea. Căci ca iarba curând se vor usca şi ca verdeaţa ierbii degrab se vor trece. Speră în Domnul şi fă bunătate şi locuieşte pământul şi hrăneşte-te cu bogăţia lui. Desfătează-te în Domnul şi îţi va împlini ţie cererile inimii tale. Descoperă Domnului calea ta şi speră în El şi El va împlini. Şi va scoate ca lumina dreptatea ta şi judecata ca lumina de amiază. Supune-te Domnului şi roagă-L pe El; nu invidia pe cel ce sporeşte în calea sa, după omul care face nelegiuirea. Părăseşte mânia şi lasă iuţimea; nu căuta să înşeli. Că cei ce înşeală de tot vor pieri; iar cei ce aşteaptă pe Domnul vor moşteni pământul. Şi încă puţin şi nu va mai fi păcătosul şi vei căuta locul lui şi nu-l vei afla. Iar cei blânzi vor moşteni pământul şi se vor desfăta de mulţimea păcii. Va urmări păcătosul pe cel drept şi va scrâşni asupra lui, cu dinţii săi. Iar Domnul va râde de el, că mai înainte vede că va veni ziua lui. Sabia au scos păcătoşii, întins-au arcul lor ca să doboare pe sărac şi pe sărman, ca să înjunghie pe cei drepţi la inimă. Sabia lor să intre în inima lor şi arcurile lor să se frângă. Mai bun este puţinul celui drept, decât bogăţia multă a păcătoşilor. Că braţele păcătoşilor se vor zdrobi, iar Domnul întăreşte pe cei drepţi. Cunoaşte Domnul căile celor fără păcat şi moştenirea lor pentru totdeauna va fi. Nu se vor ruşina în vremea cea rea şi în zilele de foamete se vor sătura. Că păcătoşii vor pieri, iar duşmanii Domnului, îndată ce s-au mărit şi s-au înălţat, s-au stins, ca fumul au pierit.

Mărire – Şi acum – Aliluia, aliluia, aliluia, mărire Ţie Dumnezeule. de 3 ori

Sedealna, glasul al 3-lea:

Vremea cea preafrumoasă a sosit, ziua cea vrednică de laudă a postului a strălucit; să ne grăbim, fraţilor, a ne curăţi, ca să ne arătăm curaţi Făcătorului, şi să dobândim frumuseţea Lui, pentru rugăciunile celei ce L-a născut pe El, celei singure curată între femei, Maica lui Dumnezeu.

CUVÂNTUL VII: PLÂNSUL CARE PRODUCE BUCURIE

Sfântul Ioan Scărarul

8

Dar cel ce nu încetează a prăznui me­reu întru desfătările trupeşti, acesta va plânge mereu în viaţa de apoi.

Osândiţii n-au nici o bucurie în închisoare, iar monahii adevăraţi n-au nici un praznic pe pământ. Poate de aceea bunul acela plângător a spus suspinând: ,,Scoate din temniţă sufletul meu” (Psalmul 141, 10), ca să se bucure apoi întru negrăita Ta lumină.

Fii ca şi un împărat întru inima ta, stai ridicat întru smerenie, poruncind râsului din tine: ,,Du-te, şi se duce” (Matei 8, 9), gemetelor dulci: ,,Vino, şi vin”, iar robului nostru şi tiranului trup: „Fă aceasta, şi face”.

Cel ce s-a îmbrăcat pe sine cu fericitul şi de bu­curie dătătorul plâns ca şi cu o frumoasă haină de nuntă, acesta a cunoscut care este râsul spiritual al sufletului.

Cine este cel care petrecându-şi întreaga viaţă ca monah întru pioşenie n-a păgubit nici o zi, nici un ceas, nici o clipă, ci le-a dăruit pe toate Domnului, gândind că nu va mai putea întâlni a doua oară în viaţa sa această zi?

Fericit este monahul care poate să privească atent, cu ochii sufletului, puterile inteligibileadică în­gerii; cu adevărat fără păcat, pururi amintindu-şi de moarte şi de greşelile sale, el varsă lacrimi prin ochii cei simţiţi, ochii trupului şi îşi spală obrazul cu apele cele vii. Iar pentru mine este de la sine înţeles că, spre a ajunge în starea cea dintâi, trebuie să treci prin cea de-a doua.

Psalmul 50

Vv 3-5

Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea. Spală-mă cu totul de fărădelegea mea, şi de păcatul meu mă curăţeşte. Că fărădelegea mea eu o cunosc, şi păcatul meu înaintea mea este pururea.

Imediat:

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu mântuieşte-ne pe noi :

Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul L-ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Imediat :

Luca 1, 46

Măreşte suflete al meu pe Domnul, şi spiritul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul meu.

            Cântarea a IX-a : Irmos.

S-au înspăimântat de aceasta cerurile, şi marginile pământului s-au minunat; că Dumnezeu s-a arătat oamenilor trupeşte şi pântecele tău s-a făcut mai desfătat decât cerurile. Pentru aceasta, pe tine, Născătoare de Dumnezeu, începătoriile cetelor îngereşti şi omeneşti te mărim.

Pentru Hristos fiind acope­rit cu pietre de ticăloşii uci­gaşi, Ipatie, ai înecat în râurile sângelui tău învăţături­le cele protivnice lui Dum­nezeu ale păgânului Novat, predicând celor greşiţi că vor dobândi iertarea da­toriilor prin pocăinţă, pă­rinte înţelepte.

 După care se cântă sau se recită :

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea puru­rea fe­ricită şi prea nevinovată şi Maica Dumne­zeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de ase­mănare decât serafimii, ca­re fără stri­că­ciune pe Dumnezeu Cu­vântul L-ai născut, pe tine, cea cu ade­vărat Năs­cătoare de Dumnezeu, te mărim.

Luminătoarea

Ridică-mă, Doamne, spre lauda Ta, şi mă învaţă să fac voia Ta, Sfinte, cu ocrotirile celor fără de trup, şi mă mântuieşte.

Laudele

Psalmul 148

vv. 1-6

Lăudaţi-L pe Domnul din ceruri, lăudaţi-L pe El în cele înalte. Lăudaţi-L pe El toţi îngerii Lui, Lăudaţi-L pe El toate puterile Lui. Lăudaţi-L pe El soarele şi luna, Lăudaţi-L pe El toate stelele şi lumina. Lăudaţi-L pe El cerurile cerurilor şi apa cea mai presus de ceruri, să laude numele Domnului, că El a zis şi s-au facut, El a poruncit şi s-au zidit. Le-a aşezat în veac şi în veacul veacului. Porunca le-a pus şi nu o vor trece.

Apoi :

Doxologia mică

Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire. Te lăudăm, Te binecuvântăm, ne închinăm Ţie, Te mărim pe Tine, Îţi mulţumim Ţie pentru mărirea Ta cea mare. Doamne, Împărate ceresc, Dumnezeule, Părinte atotţinătorule, Doamne, Fiule, Unule-Născut, Isuse Hristoase şi Spirite Sfinte. Doamne Dumnezeule, Mieluşelul lui Dumnezeu, Fiul Tatălui, Cel ce ridici păcatul lumii, îndură-Te de noi, Cel ce ridici păcatele lumii. Primeşte rugăciunea noastră, Cel ce şezi de-a dreapta Tatălui, şi  Te îndură de noi. Că Tu eşti Unul Sfânt, Tu eşti Unul Domn Isus Hristos, întru mărirea lui Dumnezeu Tatăl. Amin. În toate zilele Te voi binecuvânta şi voi lăuda numele Tău în veac şi în veacul veacului. Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta fără de păcat să ne păzim. Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin. Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am sperat în Tine.Binecuvântat eşti, Doamne, învaţă-mă îndreptările Tale (de 3 ori). Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă din neam în neam. Eu am zis: Doamne, îndură-Te de mine , vindecă sufletul meu, că Ţi-am greşit Ţie. Doamne, la Tine am scăpat, învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu.Că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină. Tinde mila Ta celor ce te cunosc pe Tine. Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta fără de păcat să ne păzim. Binecuvântat eşti, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin. Fie Doamne mila Ta spre noi, precum am sperat întru Tine. Binecuvântat eşti Doamne, învaţă-ne pe noi îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Stăpâne, întelepteşte-mă cu îndreptările Tale. Binecuvântat eşti Sfinte, luminează-mă cu îndreptările Tale. Doamne, mila Ta este în veac; lucrările mânilor Tale nu le trece cu vederea. Ţie Ţi se cuvine laudă, Ţie Ţi se cuvine cântare, Ţie mărire Ţi se cuvine: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, şi acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Stihoavna laudelor

Stih: Umplutu-ne-am dimineaţa de mila Ta şi ne-am bucurat şi ne-am veselit în toate zilele vieţii noastre. Veselitu-ne-am pentru zilele în care ne-ai umilit, pentru anii în care am văzut rele. Caută spre robii Tăi şi spre lucrurile Tale şi îndreptează pe fiii lor. (ps. 89, 16-18)

Stihiră, glasul al 8-lea.

Eu, Stăpâne al tuturor, m-am asemănat celui ce a căzut între tâlhari, căzând în păcatele mele, m-am rănit de ele fără milă; dar nu mă lăsa nevindecat, Cel ce ai venit nu din Samaria, ci din preacurata Fecioară; Isuse numele cel mântuitor, miluieşte-mă.

Mărire…, Şi acum…, a Născătoarei:

Cele cereşti te laudă pe tine, ceea ce eşti plină de har, Maică nenuntită, şi noi mărim naşterea ta cea de neînţeles, Născătoare de Dumnezeu, roagă-te, să se mântuiască sufletele noastre.

Apoi :

Bine este a ne mărturisi Domnului şi a cânta numele Tău, Preaînalte, a vesti dimineaţa mila Ta şi adevărul Tău în toată noaptea.

În Biserica măririi tale stând, în cer ni se pare că stăm, Născătoare de Dumnezeu; ceea ce eşti poarta cerească, deschide nouă uşa milostivirii tale.

Împărate ceresc, pe credincios poporul no­stru păzeşte-l; credinţa întăreşte-o; pe pă­gâni îmblânzeşte-i; lumea în pace o păzeşte; sfântă casa acesta bine o ocroteşte; pe cei mai înainte adormiţi părinţii şi fraţii noştri în corturile drepţilor aşează-i; şi pe noi întru pocăinţă şi mărturisire ne primeşte, ca un bun şi iubitor de oameni.

Rugăciunea sfântului Efrem

Doamne şi Stăpâne al vieţii mele, nu-mi da mie spiritul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de domnie, şi al grăirii în deşert.

Iar spiritul curăţiei, al umilţinţei, al răbdării şi al dragostei dăruieşte- mi-l mie robului tău.

Aşa, Doamne împărate, dăruieşte-mi mie, ca să-mi văd greşelile mele, si să nu condamn pe fratele meu; că bine eşti cuvântat în vecii vecilor. Amin.

Dumnezeule, curăţeşte-mă pe mine, păcătosul.

Apoi imediat:

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Isuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, îndură-Te de noi. Amin!